1,494 matches
-
cap să mor, înțelegi, dar recunosc că gestul ăsta nu-i de nasul meu... Și infirmitatea asta mă doare ca un scuipat în obraz, ca o palmă, ca o trădare, dragule. Așa că hai să ne astupăm gura cu cîntece și rîsete! Irina: (stăpînindu-și cu greu plînsul) Alex, avem destule pe cap, nu ne mai chinui și tu! Alex: (foarte aproape de Mihai) O auzi? Avem destule pe cap, nu ne mai chinui și tu cu adevărul!" Auzi ce limbă strîmbă a învățat
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
gard se aud glasuri nedeslușite, chicote de rîs pe înfundate) Costache: Mă, cine-i acolo? Vocile: (printre sughițuri de rîs)... Noi... Costache: Care noi, mă? Vocile:... Noi... Costache: Da ce căutați voi pe-aici?! Vocile:... Nimic... Mere... căutăm niște mere... (rîsete) Costache: Care mere, măi neastîmpăraților! Octav, ce-i cu ăștia pe aici? Octav: (apropiindu-se de gard) Băieți, hai, azi teiul nu face mere... Încercați mîine, hai! (musafirii rîd fără să se mai ferească, scutură copacul și apoi pleacă) Țiganii
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
pământ". Sau se autodefinește ca un rapsod melancolic, solitar, cu fața întoarsă spre moarte, "suflet ce s-a voit nobil prin suferință" ("Rod în singurătatea câmpiei") Cântecul va dovedi imperfecțiunea existenței sau dorința de perfecțiune și armonie, el însemnează vorbe, râsete, plâns, așa cum moartea implică vocea tăcerii. Un sentiment de neliniște este semnul citit pe fața "supusă la câte n-a fost peste zi". Poetul este obsedat de imaginea mamei, mama pământului, a vieții, a morții, a timpului, mama femeie care
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
demoni, Actorul se plimbă pe scena goală, strigă ba pe unul, ba pe altul și vorbește singur ca să-și țină de urât și să uite de bătrânețe, de oboseală, de regrete, de tristețe, de spaimă. Încă-și păcălește nostalgia cu râsete și chicoteli. E ușor ridicol, se învelește cu un șal care nu-l cuprinde, se buzunărește și găsește-n fiecare buzunar fel de fel de obiecte, e bogat de lucruri care nu-i mai sunt de niciun folos. Unul singur
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
băieții și fetele sunt separați în două tabere care par a fi într-un conflict pe viață și pe moarte. Se ironizează, se asediază, se pârăsc unii pe alții. În pauze, clasele vuiesc de țipete disperate, tropăituri nere gu late, râsete răutăcioase. Dacă ai avea răbdare să le interpretezi, ai vedea că în spatele acestor manifestări se află întrebări precum: „O să fugă de mine?“, „Oare cum are sânii, tari sau mari?“, „Ce-o să facă oare cu desenul pe care i l am
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
a nu îndrăzni să se apropie de posibila prima iubire îl chinuie mai mult de un an, culminând în ziua în care, "rezemat de un copac, citeam nu mai știu ce carte în parcul mare al orașului. Brusc, am auzit râsete. Întorcându-mă, pe cine văd. Pe ea, în compania unuia dintre colegii mei de clasă disprețuit de noi toti (...). După mai bine de cincizeci de ani, îmi aduc perfect aminte ce am simțit atunci (...). Oricum, am jurat pe data să
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
chiar foto de bâlci), abstragerea ca o formă de situare în pofida unei umanități care de ziua națională se înghesuie la fasolea cu ciolan festiv, iar în zilele obișnuite practică dacă nu violul, crima și incestul, măcar bătaia și sudălmile ("simfonia râsetelor/ înfundate și-a paturilor scârțâind, peste care/ muzica de jazz a țipetelor "nu da, tată!"/ și "futu-ți, curva dracului, nu m-ai făcut tu pe mine!" e cea mai tare"). Firesc, retragerea în sine se conjugă de obicei cu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
am deschis pe lagăr. Un șanț din Zonă șiroia, buimac ducând cu el duhoarea ei întreagă spre râul nostru, moștenit din veac. Golful oval, întins spre lizieră reverbera un turn cu mitralieră. În acel golf, ingenui ne scăldam nebănuind, prin râsete și zarvă că pe sub piele ni se furișa tăcut, scârnava temniței otravă ce parcă șuiera: "Sunteți ai mei ai mei, fără cruțare și scăpare!" Ne pângăreau prelingerile ei copilărie, țară și hotare. Neștiutori, am ingerat cu toții văzduhul putred al nelibertății
Veaceslav SAMOȘKIN by Ion Covaci () [Corola-journal/Imaginative/8297_a_9622]
-
GO TO HELL GH + ST NASTY NIKE BOYS HAKIM BOOMBASTIC FUCK YOU BEVERLY HILLS DISIRE LAW = LIES. Acesta este un oraș prin care rătăcesc Caterpillar și autocamioane uriașe cu șase roți, azvîrlind fum negru, care acoperă cu zgomotul lor infernal rîsetele copiilor. Ei tușesc din cauza prafului înecăcios și-și revin la briza de aer sărat dinspre Mediterana fetidă. Bătrîni și tineri împing cărucioare încărcate cu plăci de carton. Grămezi de cabluri, încurcate, de telefon și electricitate, se adună la fiecare colț
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
în acest caz, normele sunt acelea care conferă coerență și eficiență grupului, motiv pentru care aceia care nu le respectă sau le ignoră devin ținta unor manifestări agresive, care cuprind un registru larg și nuanțat, de la ironii, "maimuțărire", ridiculizare și râsete, trecând prin amenințări și până la alungarea din grup; în acest sens, Konrad Lorenz, notează: "Cum orice abatere de la formele de conviețuire caracteristice pentru grupul respectiv provoacă agresivitate, membrii acestui grup sunt siliți să respecte cu strictețe aceste norme de comportament
Lecția uitată a educației. Întâlnirea Micului Prinț cu vulpea by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
tata, ba dimpotrivă, îl ocolea pe departe, iar când se întâlneau la Culiță State sau în altă cârciumă, cel care pleca era Turcu, ori că venea primul sau de-abia intra. Pleca cu coada între picioare, cum se spune, în râsetele și vorbele batjocoritoare ale mușteriilor, strivind vreo înjurătură printre dinți. Căci acum nu-l mai lua nimeni în seamă și nimănui nu-i mai era frică de el. Am încercat să-l cunosc pe tata mai bine, să-l văd
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
un zăngănit de cioburi l-a făcut să râdă iarăși gros: - E bine, hai să mâncăm. Până la Bârlad, căci mergeam în direcția aceea, auzeam mereu zgomot de sticle sparte de stâlpii de telegraf și exclamații de afirmare a „colegilor” și râsete de zeflemea pentru nefericiții care nu nimereau, iar sticlele cădeau pe prundiș sau pe alte locuri. Când ne venea să mergem la closet, la capătul vagonului dădeam de câte un gradat cu automat care păzea ușa, dragă doamne, să nu
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
născut un băiat, apoi o fată și încă un băiat. Femeile din familie erau pline de importanță și foloseau orice prilej ca s-o prindă și pe ea în jocul de-a mama și copiii. Și casa era plină de râset și pași de copii. Tanti Sofula își târa piciorul mai scurt prin toată casa și râdea dezlănțuit, glumind cu ea și cu copiii. Ele, bunica și străbunica, dădeau jignite din cap, minunându-se că nu se dărâmă pereții de atâta
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
era părere, erau corcodușii și caișii cu floarea înmugurită; poate să plouă cât vrea în timpul Prohodului, sigur că de Paște va fi soare, că la Târgul de Afară se vor învârti până-n nori dulapurile, că va răsuna zăvoiul Colentinei de râsete de fete și flăcăi cu trupurile strânse în pieptare noi, că iarba verde va străluci smălțată cu flori galbene și ici, colo cu câte o coajă de ou roșu. Și-și făcu grăbit cruce cu limba-n gură, zicând „Doamne ferește
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
verdeața crângului ce o înconjura, i se părea o minune. Or, cu minunile nu te întâlnești în fiecare zi, așa că spătarul porni, atent la fiecare pas, să urce poteca spălată. Dinspre zăvoiul Dâmboviței, de dincolo de colină se auzea zvon de râsete și chiuituri de copii la scăldat. Era cald, dar de câțiva ani încoace spătarul nu mai simțea apăsarea căldurii verii, nu i se mai părea greu caftanul căptușit cu satin și pe margini cu spinări de sobol. Semn de bătrânețe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
se plimbă să se desprindă de celelalte și să vină să-l tachineze. Grupurile se formează puțin câte puțin; au loc recunoașteri, plimbări și mai îndrăcite; se ridică praful, căldura devine insuportabilă, orchestra se moleșește, conversațiile se animă, izbucnesc câteva râsete, se dau întâlniri, survine oboseala, îi urmează foamea; se merge să se supeze la restaurant și, la revărsatul zorilor, fiecare merge să se culce, " Unii cu soțiile lor, Iar alții, singuri-singurei." Acesta e tabloul exact al balurilor de la teatru; nimic
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
nocturne, cu făgăduieli seducătoare, o amețea pe fată. Atras de presimțiri nefaste, în valea Hecatei mergeam prin misterioasele ierburi înalte. Roată-înprejur doar păduri întunecate, cutreierate de bacante. Suflarea caldă a dorinței, își adia parfumul în eter. Misterioase suspine stranii, cu râsetul ușor o urmăreau pedante, pe Euridice cea cu buclele aurii fluturânde și ochii de narcise. Când am întâlnit-o într-o zi, plutea în beție trează, spre gură de infern. Atunci în ochii ei am văzut cerul dormind. Am prins
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
profesori de el era faptul că atunci când știa, răspunsurile lui erau scăpărătoare: "De ce nu înveți Codrine, îl întrebau, de ce ești leneș? Uite, acum știi, unde-ți umblă mintea la meditații?" Unde să-i umble? De la o bancă la alta, stârnind râsete pe unde trecea. Ce le povestea? Avea un puternic accent ardelenesc, și în limbaj un argou de la el din sat, care nouă, regățenilor, ne stârnea o veșnică încîntare, mai ales când tăceam schimb de înjurături: el râdea de-ale noastre
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
poartă, să stea la taifas cu vecinele. Și uite așa, au urmat și alte Întrebări la care a trebuit să răspund. Uitaseră de mort și se strânseseră toate În jurul meu. Acum, parcă totul se transformase Într-o clacă: povestiri, glume, râsete. Eu m-am jenat și le-am atras atenția pe un ton moderat că suntem la mort, nu la clacă. - Așa este la priveghi maică, se povestește, se râde! Îmi spuse una dintre ele. Mortului Îi place să fie veselie
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
după-amiază, și joia, și, de asemenea, cât era ziua de lungă, în timpul numeroaselor și nesfârșitelor lor vacanțe. Nu erau încă destul de mari ca să se joace în liniște, dar se arătau îndeajuns de puternici ca să umple apartamentul cu certurile și cu râsetele lor. Trebuiau potoliți, mustrați, amenințați cu bătaia. Rufăria trebuia spălată, nasturii cusuți; Louise nu mai prididea. Fiindcă nu puteau să găzduiască o servitoare și nici măcar s-o introducă în strânsa intimitate în care locuiau, Jonas sugeră că n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cinste, după care îl conduse la primul etaj, pe o frumoasă scară în stil baroc, vopsită în albastru. La trecerea lui d'Arrast, se deschiseră câteva uși, prin care se iviră capete oacheșe de copii ce dispărură de îndată, cu râsete înăbușite. În camera de oaspeți, de o frumoasă arhitectură, se aflau doar câteva mobile, din crengi de palmier împletite, și niște colivii mari cu păsări ce făceau o larmă asurzitoare. Balconul pe care se așezară dădea în mica piață din fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
îi fusese smulsă de o mână grea și umedă. Se trezi cu un bon între degete, împins în afara cadrului. Plaja năvăli brusc. Întinsă, perfect plană, o dreaptă albăstrie, sub aburul bolții, nisip făinos, zarea mării întregi, desfășurată, culori până la cer. Râsete, mingi și copii și femei maiestuoase, provocatoare. — Ce faci, bolnavule ? Asta ți-e astenia, la mare ? — Să zicem... Manole întinse mâna, vru să-l bată pe umăr, își aminti de cel care venea cu un pas în spate, îi strânse
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
sub ochiul cretos al lunii. ...Abia de reușește să salte nițel ceafa pe marginea patului, revede masa, ușa albicioasă, fereastra, apele vineții ale serii. Ultimele clișee ale zilei. Plaja perfect plană, cerul albicios. Femeile țâșnind, jeturi sticloase, la fiecare pas. Râsete, mingi, copii, iluzia eliberării. „M-a acceptat din curiozitate. Eram o apariție bizară, demnă de cercetat. Apelul găsea ecou ? Prietenia, ca remediu contra monotoniei ?“ Duhoarea care a tot fiert și umflat burta de hipopotam a zilei îl trage, îl înlănțuie
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
căpitanul cu o voce mai sinceră. Doctorul fără somn trecu în odaia cea mare, iar sublocotenentul mai ceru o sticlă de vin soldatului care nu isprăvea deloc lucrul la masa de alături... În uliță Klapka și Bologa se opriră, ascultând râsetele gălăgioase din popotă, dominate de un glas răgușit, care cânta fals și cu mare însuflețire o romanță sentimentală. Întunericul se zbuciuma peste tot cuprinsul, și sus, în cer, vânturile fâlfâiau pânze de nouri plângători. ― Încotro mergem, camarade? întrebă Klapka deodată
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
urmă s-a împăcat... Degeaba, e vinovat față de Marta și negreșit va merge chiar mâine... O iubește și trebuie s-o iubească numai pe ea... În locul ei însă apărea Ilona, cu năframa roșie pe cap, cu ochii în care joacă râsete stranii, cu glasul care mângâie și zgârie... Și fără să vrea, simțea o plăcere nemărginită știind cu siguranță că departe, într-un sat, există o ființă care și în vis îl poartă numai pe el în inimă... Dar asta nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]