1,206 matches
-
fumurii, luminoși deveniră tăioși și strălucitori, pe fața tînără și slabă, gura crispată de amărăciune era tăioasă ca o lamă, iar glasul ei căpătase intenționat accente tăioase și batjocoritoare. Și totuși, dincolo de acest dispreț sfidător, stăruia blîndețea ciudată din glasul răgușit al fetei și, În timp ce-i vorbea, Îi atinse ușor brațul cu mîna delicată, cu gestul grăbit, plin de o tandrețe inconștientă, al oamenilor care viețuiesc printre străini atunci cînd Întîlnesc pe cineva cunoscut din locurile natale. — Toată lumea-i bine, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
strîns din dinți făcînd gesturi nehotărîte și crispate, n-au simțit frica, bucuria și o fericire mută și puternică, și au așteptat, au așteptat... ce? Oare n-au așteptat, ascultînd În noapte zgomotele motoarelor În mișcare prin curți, ascultînd pufăitul răgușit, gazos, al micilor motoare prin țevile murdare În formă de pîlnie? Oare n-au așteptat În Întunericul străzii, măcinați de foamea crudă și singuratică a tuturor băieților, simțind În jurul lor liniștea nesfîrșită și Înduioșătoare a somnului, pulsația inimilor a milioane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pat destul de mare În care să dormi... Fiul orașului (curios): Cred că dormi cu genunchii la gură, nu-i așa? Străinul cel Înalt: Sigur că da. Uite-așa! (Și face o mișcare În zigzag cu mîna, iar Fiul orașului rîde răgușit.) Fiul orașului: Și cu hainele cum te descurci? Îmi Închipui că toate ți le faci de comandă, nu? Străinul cel Înalt: Bine-nțeles. (Și, conform formulei, Îi povestește ascultătorului fascinat că patul pe care doarme e cu treizeci de centimetri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
dar cu același aer de Încredere nezdruncinată. Scoțînd fuioare bogate de fum pe nas, vagabondul porni din nou cu pași mari și legănați și, la Început, nu-i spuse nimic băiatului. După puțin timp i se adresă Însă cu glas răgușit și nepăsător, dar cu un fel de bunăvoință aspră: — Unde-ai pornit-o, băiete? spuse el. Către Marele Oraș? Băiatul dădu din cap tăcut, vrînd parcă să spună ceva, dar nu rosti nimic. — Ai mai fost pe-acolo? Întrebă bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pășiți. După puțin timp continuă cu aceeași bunăvoință aspră și directă: — Ei, dacă mergi spre Marele Oraș, rămîi cu mine. Și eu merg Într-acolo. — Sigur că da, interveni aici bărbatul cel scund, cu gura ca o cicatrice, cu glasul răgușit și cu un oribil zîmbet batjocoritor. — Sigur că da. Rămîi cu Bull, băiete! Are el grijă de tine. O să te scoată-n lume, pe cinstea mea! O să te ducă În țara unde curge lapte și miere... nu-i așa, Bull
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
fălcile cînd se apropia. — Doamne! exclamă tata. Iată-l pe Bunny cum vine clocotind. Domnul Gates i se adresă tatei de la jumătatea salonului și toți cei de față se opriră și-l priviră. — Joe! Joe! strigă el - avea o voce răgușită și caraghioasă, Încețoșată de whisky; cred că era cam bețiv. Știi ce-am făcut, Joe? Am cumpărat o trăsură fără cai. Vino! Hai să facem o plimbare! — Ei, stai, stai! zise tata ridicînd mîna cu un gest tipic de actor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
o plimbare! — Ei, stai, stai! zise tata ridicînd mîna cu un gest tipic de actor. Nu te grăbi, Bunny! Stai jos și ia o gustare și povestește-ne! CÎnd ai făcut această faptă disperată? — Astăzi, șopti domnul Gates cu glas răgușit. Crezi c-am făcut bine? Ne privi pe toți cu o expresie aproape speriată, cu ochii gata să-i iasă din orbite. Doamne! Ce-am mai rîs de povestea asta: părintele Dolan Începuse să rîdă, iar tata a trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
în gemete... Miercuri la prânz, sicriul descoperit a fost urcat pe platforma unui camion. În jur fuseseră clădite coroanele funerare, cu panglici pe care se promitea veșnica neuitare. Convoiul negru mergea în urma camionului care umplea centrul Botoșaniului cu claxonul său răgușit. Mai înainte de cimitir, coșciugul a fost depus în biserică. S-a făcut o slujbă, cei apropiați au plâns, soția i-a aranjat răposatului reverele costumului. Răposatul i-a dat peste degete: trebuia s-o faci când era cazul, nu acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
fun. Plictisiți de ei înșiși, zăceau în bănci toropiți ori cădeau într-o veselie isterică: se ciupeau, îmbrânceau, scuipau. Fetele se machiau la nesfârșit, își făceau unghiile una alteia sau își storceau coșurile. Odată la jumătate de oră un geamăt răgușit: hai acas profu’, că murim de somn! Le-aș fi sugerat să joace lapte gros sau șotron, dar astea erau jocuri prea obositoare, intelectual și fizic, pentru ei. Ros de foame, mi-am călcat pe mândrie și, în pauza mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
spre sat uitând de reproșul plin de furie pe care te pregăteai să-l faci femeii. Alergai acum de-a lungul drumului de pământ În direcția din care venise tractorul cu cele două remorci. Atunci te-ai auzit strigat, vocea răgușită a femeii descoperise brusc numele tău, și n-ai putut să te opui, ai Întors capul. Ea rămăsese pe loc și-ți arăta cu mâna ceva care rămăsese la picioarele ei În iarbă. Ai realizat că nu ai cu tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
cămin. Dar din ce în ce s-alină Toate zgomotele-n sat, Muncitorii s-au culcat. Liniștea-i acum deplină Și-a-nnoptat. Focul e-nvelit pe vatră, Iar opaițele-au murit, Și prin satul adormit Doar vrun câne-n somn mai latră Răgușit. Iat-o! Plină, dinspre munte, Iese luna din brădet Si se nalță, -ncet-ncet, Gânditoare ca o frunte De poet. Ca un glas domol de clopot Sună codrii mari de brad; Ritmic valurile cad, Cum se zbate-n dulce ropot Apa
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
a razelor de lună strecurate printre frunze și se întreabă nesigur, - Oare este mulțumită de mine ? E atât de frumoasă! Voi vedea.. dacă mâine mă va lua tot pe mine, în parc ! Zâmbește și se aude spunând forțat, cu vocea răgușită, gâtuită, parcă era un altul, - Ce minunat este parcul, și noaptea... și noi ! pasiunea i-a uitat pentru altă clipă însă le place să se sărute și continuă la nesfârșit. Trupurile lor contorsionate se înfioară, sclipind în răcoarea nopții. O
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
cameră, pentru a se opri apoi asupra lui Phoebe, care ședea în fața bovindoului și îi întoarse, uimită privirea. Mirosul de alcool o dădu gata: avea senzația ca se îmbată doar inspirându-l. — Conașu’ Winshaw, rosti hârâind majordomul cu un glas răgușit și lipsit de orice inflexiune și continuând s-o fixeze cu privirea pe vizitatoare. Ce plăcere să vă mai vedem pe aici! Înțeleg că ai primit mesajul meu. — Da, domnule. Camera dumneavoastră a fost pregătită azi-dimineață. Dar nu știam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cu coadă lungă ca de vită și coarne ca de țap, urlând și țipând și trântind obiectele ce se aflau în casă. Patul începea să scârțâie, casa trosnea din toate încheieturile, apoi se auzea un muget prelung și o voce răgușită din care se înțelegea: Asta-i casa mea! Ce căutați în ea? Ieșiți afară, afară de nu, vă prăpădesc! Au mers din nou la călugărul cel bătrân și l-au întrebat ce să mai facă. Călugărul i-a certat că nu
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
cu imensa cuvertură bej cu ciucuri atîrnînd ca niște clopoței tăcuți, cele două fotolii, măsuța, oglinda ovală, perdelele lungi, toate născînd o bucurie secretă. CÎțiva trecători; apoi, pe caldarîmul micului bulevard se auziră strigînd la intervale aproape egale, cu voce răgușită: - Pămînt de flori!... Pămînt de flori!” Căruța Înainta Încet depărtîndu-se pînă ce zgomotul roților pe pietrele cubice ale caldarîmului nu se mai auziră. Era duminică; mîncai ceva pregătit de doamna Pavel din ajun și-mi făcui o cafea. - Pămînt de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
a învins? Dar eu îl am deja pe Skorpius... Nimeni nu-i mai puternic decât el. Skorpius e cu neputință de învins, iar sângele celor pe care îi învinge îl închin lui Marte. — Păzește-te de Orpheus - glasul vrăjitoarei devenise răgușit și profund, părând că iese din gura unui monstru aflat în adâncul infernului. — Orpheus! strigă Vitellius. Spune-mi cine este Orpheus! Cel mai puternic gladiator? Unde-l pot găsi? — Orpheus... Da, este cel mai puternic. Păzește-te de Orpheus, repetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
degetele în jurul gâtului rețiarului. Skorpius se clătină. Flamma se năpusti asupra lui Valerius, care, cu o lovitură de picior, îl făcu să se rostogolească sub masă. — Proculus îți dă putere să învingi mereu, cu vrăjile lui, zise Skorpius cu glas răgușit, când Valerius îl eliberă din strânsoare. Imediat, pumnul lui Valerius îl făcu să se dea câțiva pași înapoi și să se lovească de Flamma, care se ridicase între timp. Unii gladiatori erau indignați de cuvintele lui Skorpius, alții îi dădeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
încerca să deschidă un cufăr bătut cu nestemate. — Ajută-mă! îi porunci lui Listarius. Băiatul deschise cufărul. Vitellius se aplecă deasupra lui și scoase dinăuntru o centură împodobită cu plăcuțe de aur. — Ajută-mă s-o pun, porunci cu glas răgușit. Și caută ceva de mâncare... Repede. Listarius petrecu centura în jurul șoldurilor grase ale lui Vitellius, pe care îl înfășură din nou în mantia neagră. — Dau o fugă până la bucătărie, apoi vin la tine. Să nu-ți scoți mantia asta, împărate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ajuns să vadă chipurile obosite și furioase ale soldaților, ca să-și dea seama că nici unul nu-l cunoștea. Vreo zece se năpustiră spre el, îl ridicară și îl lipiră cu spatele de perete. — Împăratul a fugit! strigă Vitellius cu glas răgușit. Eu sunt paznicul. El e în drum spre Tarracina... A fugit, vă spun... Eu sunt paznicul grădinilor. Soldații îi dădură drumul și ieșiră în grabă. Vitellius râse în sinea lui, nevenindu-i să creadă că reușise să se salveze. — Buni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
diferitelor lumi, dovada vie a intersectărilor armonice fiind mai ales aranjamentul orchestral, unde, pe lîngă inevitabilele ghitare și mandoline portugheze se aud, În mod neobișnuit, instrumente care nu cîntă aproape niciodată Împreună, trompetă, saxofon sopran și alto, c-un sunet răgușit, descompus, clarinet, oboi, muzicuță, pian, acordeon, vioară În solo-uri amintind de Grappelli, maracase și inedite ustensile de percuție, de Petit pays, unele refrene se fluieră, și cele mai impresionante piese au inflexiuni de jazz latino slow adînc albastru, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Universității. Cer senin. Ora zece dimineața. Tăiat la: Cadru exterior: Ziaristul face eforturi vizibile să nu alerge. Ochii Îi sînt dilatați, mîinile Îi tremură, i se aude gîfÎitul. Camera se depărtează: lîngă ziarist merge la fel de grăbit un bărbat care vorbește răgușit: Ne-au invadat orașul. Dac-aș avea o pușcă. În clipa următoare se aude o Împușcătură și bărbatul cade Împleticindu-se, cu o expresie de nesfîrșită uimire. Cer parțial senin, vînt moderat. Tăiat la: Cadru interior: Redacția revistelor Cuvîntul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
injectaseră direct în vene... "Ăsta e bărbat tânăr, în floarea vîrstei!" spusese infirmiera. Iar cu o zi mai înainte auzise ușa deschizîndu-se cu precauție, pași apropiindu-se de pat, internul șoptind: "Doarme, să nu-l treziți", apoi o voce străină, răgușită: Nu poate fi el... Va trebui totuși să-l vedem și fără barbă... Dar individul pe care-l căutăm noi e student, n-a trecut de douăzeci și doi de ani, și ăsta de aici arată mai în vârstă, se
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
cu acoperișul din țiglă roșie și o moară făcută din bolovani; printre copacii din jurul casei aflate dincolo de rîu străluceau flash-urile aruncate de armele soldaților noștri. Trăgeau direct spre noi și Întîi vedeai flash-urile gemene, apoi auzeai bum-bum-ul sec, răgușit, ieșit din gurile de 76, și apoi scîncetul În crescendo al obuzelor care veneau spre noi și, trecînd pe deasupra capetelor noastre, se duceau mai departe. Ca de obicei, artileria era cam slabă. Nu erau decît patru baterii acolo, cînd de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
tip care poate să-și țină respirația șase minute, da’ Ăla-i nebun. Și-ar fi dorit să fie pește, ba nu, nu-și dorea asta. Începu să rîdĂ. — Zi-mi și mie bancu’, Wemedge, spuse Odgar cu vocea lui răgușită, vocea aia pe care o avea cînd era lîngă Kate. Mi-ar plăcea să fiu un pește. — Bună gluma, spuse Odgar. — Sigur că da, răspunse Nick. Nu fi de căcat, Wemedge, Îi zise Kate. — Ție ți-ar plăcea să fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
un costum de scafandru, ai putea să ne faci cîte o vizită. Poți s-o aduci și pe Butstein dacă vrea să vină. Ne găsiți În fiecare joi după-amiaza. — Ce facem mîine? Întrebă Odgar și vocea Îi era din nou răgușită, vocea de lîngă Kate. — Pe dracu’, lasă mîine. Hai să vorbim de sirena mea. — Nu, am terminat cu sirena ta. — Bine, spuse Nick. PĂi, tu vorbește cu Odgar atunci. Eu o să mă gîndesc la ea. — Wemedge, ești imoral. Ești dezgustător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]