5,132 matches
-
înfățișare de maimuță; Victor Durel, pe care nevasta venea adesea să-l caute La pasul bun, și împreună cu care pleca, două-trei ore mai târziu, când ajunsese și ea în aceeași stare în care era el. Până la ora trei dimineața, bistroul răsună de cântece de acum clasice: Plecăm fericiți, Madelon, Tinerii recruți, Soldat, frate al meu!, intonate și reluate într-o manieră vibrantă, cu vigoare, lacrimi de abia reținute și tremolouri exagerate. Câteodată, cântecul se auzea mai tare, când ușa se deschidea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pleoapele i se zbătură pentru un moment, sub efectul luminii. Știam bine despre ce voia să vorbească. Ne înțelegeam pefect. — Aș fi primit un răspuns? l-am întrebat, rostind încet cuvintele, cum o făcuse și el. Respiră zgomotos, făcu să răsune în mâna stângă ceasul care atârna la capătul unui lanț de care era agățată o stranie cheiță neagră, apoi se uită în depărtare, către cerul de un albastru superb, dar întoarse din nou ochii spre mine și mă privi stăruitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
am plecat, zic, la Craiova, hai, că trebuie să recite și băiatul, chiar dacă e așa mic, săracul, era o poezie comunistă, nimic despre copii, fluturași, mașinuțe etc... era o poezie tâmpită, aia despre Roaită și sirena lui, Sirena lui Roaită răsună, dar tu recitai frumos, erai bine, doar poezia era rea, fără farmec, mie nu-mi plăcea cum iese și, stând în parc, să ne vină rândul la cor, pe căldura aia, pe mine mă apucă să te pun, băiete, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
intona tenorul, iar Amory subscria tăcut, dar cu patimă. „All - your - wonderful words Thrill me through...“ Crescendoul viorilor a tremurat la ultimele note, fata s-a lăsat pe podeaua scenei ca un fluture strivit, iar aplauzele au explodat, făcând să răsune sala. Oh, să cazi astfel pradă iubirii, pe melodia languroasă, magică, a unui astfel de cântec! Ultima scenă se petrecea Într-o grădină de pe acoperișul unui imobil și violoncelele suspinau către luna muzicală, În timp ce o intrigă spumoasă, cu aventuri galante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
unul altuia. Isabelle a rămas fără glas - abordarea era cam prea directă. De fapt, avea senzația că o replică bună Îi fusese furată vedetei și Încredințată unui personaj secundar... Nu trebuia să scape nici o clipă frâiele din mâini. În jurul mesei răsunau râsete cristaline, produse de Încurcătura așezării mesenilor, după care mulți ochi curioși s-au Întors spre ea, așezată aproape de capul mesei. Lui Isabelle Îi plăcea enorm ceea ce se petrecea, iar Froggy Parker era atât de absorbit de strălucirea suplimentară a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
aur...? AMORY ESTE RESENTIMENTAR Încet, dar inevitabil, cu un avânt brusc la final, În timp ce Amory vorbea și visa, războiul a trecut iute cu tăvălugul pe țărm, spălând și plaja unde jucau cei de la Princeton. Seară după seară, sala de sport răsuna de strigăte și pluton după pluton mărșăluia pe dușumea, distrugând marcajul pentru baschet. Călătorind până la Washington la sfârșitul săptămânii următoare, Amory a fost Întrucâtva afectat de sentimentul de criză, preschimbat În repulsie În vagonul Pullman cu care s-a Întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
carnețelul și creionul și a Început să scrie Încet și laborios: „În seara asta pornim... Tăcuți, umplurăm strada pustie și mută, Coloană de-un gri argintat, Stafiile s-au deșteptat la căderea tăcută A pașilor pe drumul neluminat. Docurile umbrite răsună de pașii celor o sută Ce din ziuă În noapte-au plecat. Așa zăbovim pe punțile fără de vânt, Văzând pe țărmul spectral Umbrele zilelor mii, epave fără cuvânt... O, regreta-vom anii Scurși atât de banal? Vezi tu ce albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
imaginile izolate au Început să se Însăileze Într-o secvență cinematografică a zilei precedente. A văzut-o iarăși pe Rosalind Încolăcită Între perne și plângând, i-a simțit din nou lacrimile pe obrazul lui. Cuvintele ei au Început să-i răsune În ureche: „Să nu mă uiți niciodată, Amory, să nu mă uiți“. — Drace! a strigat el, poticnindu-se, iar apoi s-a Înecat și s-a prăbușit pe pat, scuturat de un spasm de durere psihică. Un minut mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ei. Acesta era substitutul marii, devastatoarei iubiri, care nu fusese niciodată mai aproape, dar niciodată nu fusese atât de aproape de vis. O poezie pe care o declamau iar și iar era Triumful timpului de Swinburne, iar cele patru versuri Îi răsunau după aceea În minte În nopțile fierbinți, când vedea licuricii dansând printre coloanele negre ale arborilor și auzea orăcăiala În surdină a cetelor de broaște. Pe urmă i se năzărea că Eleanor se Întrupează din noapte și se oprește lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
lungă a unui deal lung. - Și luna rece rostogolind pe ea lumină de lună. - Și tu cu mine, ultima și cea mai puțin importantă imagine. Noaptea era liniștită. Drumul drept, urmat de ei până sus, pe muchia stâncii, n-a răsunat de pași decât de câteva ori. Numai câte o baracă de negri, de un cenușiu argintat În clarul de lună vârstat de stânci, mai spărgea linia lungă a terenului gol. Dincolo se Întindea liziera neagră a pădurii, o glazură Închisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
când și-a atins pielea cu mâna, a constatat că era umedă și rece. Apoi a auzit niște șoapte Încordate la nici trei metri de el. - Să nu faci nici un zgomot! Era glasul lui Alec. — Jill, m-ai auzit? - Da... răsună o voce foarte scăzută și foarte Înspăimântată. Cei doi erau În baie. Pe urmă, i-au ajuns la urechi niște zgomote mai puternice, venind de undeva de pe coridor. Un murmur de voci bărbătești și o bătaie repetată, Înăbușită, În uși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
de oameni cu chipuri răvășite și cu privirile fixe, cei mai exaltați dintre ei părând a fi și cei mai afectați. Cardinalul, asemenea unui arhanghel În hainele sale preoțești și cu mitră, i-a stropit cu apă sfințită; orga a răsunat; corul a intonat Requiem eternam. Toți cei prezenți erau Îndurerați, pentru că depinseseră Într-o oarecare măsură de Monsignor. Durerea lor era mai mult decât un sentiment față de „frângerea vocii lui sau oprirea din mers“, cum se exprimase Wells. Acești oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
să identifice răul cu puternica adorație falică din Brooke și din scrierile timpurii ale lui Wells. Inseparabil legată de rău era frumusețea - frumusețea, Încă un tumult În creștere constantă: catifelată În vocea lui Eleanor, Într-un vechi cântec auzit noaptea, răsunând delirant prin viață, ca zgomotul suprapus al mai multor cascade, pe jumătate ritm, pe jumătate genune. Amory știa că ori de câte ori Întinsese mâna spre ea, plin de dor, frumusețea Îi rânjise cu chipul grotesc al maleficului. Frumusețea marii arte, frumusețea tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ce le năpădea. Mult după miezul nopții, turnurile și turlele din Princeton au devenit vizibile, cu câte o lumină Întârziată arzând ici și colo și din limpezimea Întunericului s-a auzit brusc un dangăt de clopot. Clopotele au continuat să răsune ca un vis nesfârșit: spiritul trecutului veghind asupra noii generații, tineretul ales din lumea haotică, nedisciplinată, hrănindu-se Încă din greșelile și visele pe jumătate uitate ale politicienilor și poeților morți. Acum venise aici o generație nouă, care striga sloganurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
la tonomat? O melodie trăsnet cu Elvis, Tuttifrutti, care măcar din motive de cultură și tot trebuie respinsă. Fetele se tăvălesc de râs pe podeaua localului, proastă mai e și colega noastră Anna, să creadă ea că dintr‑un Wurlitzer răsună acorduri de Bach și nu ceea ce place tineretului. Anna este o elevă ciudată care‑și pierde timpul liber cântând la pian. În cazul Annei e vorba mai degrabă de o curățire prin înlăturare, asemănătoare mișcării unui utilaj de salubritate stradală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
în mașina de gătit. Nu știe nici el prea bine de ce face asta, dar cumva e nevoit s‑o facă, e în el o voce care‑i aparține lui Rainer și care‑i poruncește acest lucru. Vocea lui Rainer îi răsună în urechi, iar imaginea Sophiei i s‑a cuibărit în inimă. Ambele îl conduc și‑i dictează ce să facă. În sfârșit comite și el un act gratuit, lucru care i‑a fost cu greu băgat în cap. E gratuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
uriaș și merg pe tavan, toți mă vedeți foarte bine, da, da, eu sunt! Smulge clarinetul împachetat din labele lui Hans, lacheul, care tocmai se grăbește să‑l ducă afară, și‑i dă una‑n cap cu cutia clarinetului care răsună și în care instrumentul începe să se tânguie. Muzicianul afectat zbiară: Te‑ai tâmpit sau ce?! Clarinetistul amator, student la drept, nu înțelege următoarea expresie de pe fața lui Rainer (impenetrabilă, inexpresivă) și, ca atare, o ignoră. Dac‑ar ști el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
nici o asperitate. Și Sophie răspândește în jur asemenea netezime alunecoasă, pentru ca aceasta să ajungă în mijlocul oamenilor. Netezimea e adâncă la un capăt, iar la celălalt apa e mult mai mică și destinată celor care nu știu să înoate; fluierul supraveghetorului răsună strident, trambulina se îndoaie scârțâind. Strigăte înăbușite se fac auzite, nu se știe exact de unde vin și încotro se duc, nu pot fi localizate în această cavitate imensă, așa că răsună pur și simplu. Deasupra, la mare înălțime, se arcuiește cupola
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
și destinată celor care nu știu să înoate; fluierul supraveghetorului răsună strident, trambulina se îndoaie scârțâind. Strigăte înăbușite se fac auzite, nu se știe exact de unde vin și încotro se duc, nu pot fi localizate în această cavitate imensă, așa că răsună pur și simplu. Deasupra, la mare înălțime, se arcuiește cupola de sticlă. Acolo sus vrea să fie Rainer și să se uite în jos la tinerii care se stropesc cu apă, dar unde este el în realitate? Din păcate, jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
în creierul Annei, fiindcă e imponderabilă și numai calul ei îi cunoaște adevărata greutate, pentru că e nevoit adesea s‑o poarte în spate. Dar nici pe calul Tertschi nu l‑a auzit nimeni până acum gemând sub această povară. Cupola răsună de urletele unei clase de elevi care se prezintă în grup compact la ora de înot. Rainer și Anna se uită pe furiș într‑acolo ca să mai învețe câte ceva și să încerce apoi și ei, în momentul când Sophie va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
rotunjite, pentru că au fost create în epoca barocului. În plus, mai e și adunătura aia gălăgioasă de la grupul de tineret catolic care se îmbulzește behăind spre sediul grupului, ca să joace ping‑pong; din gâtlejul de student al celor mai mari răsună cântece serioase și e o mare mândrie când vreun copil ajunge membru al grupului de tineret catolic. Mai nou, poți să te uiți și la televizor, activitate care se și practică din plin. Biserica e mereu la curent cu ultimele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
tropăitul și târșâitul picioarelor în spațiile extrem de mari, adaptate perfect măreției lui Dumnezeu; EL nu se vede, dar are nevoie de foarte mult loc. În stânga stau băieții, tinerii slujitori ai Domnului, iar în dreapta fetele, tinerele slujitoare ale Domnului. Pe mijloc răsună anunțul domnului decan, care spune că bunul Dumnezeu tocmai i‑a chemat pe cei mici la el, deși poate că ei au la vremea asta ceva mai bun de făcut. Ministranții stau jos și se odihnesc în timpul predicii, cei mai mulți se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
l‑a preparat. Afară s‑au adunat niște nori idioți și stă să plouă. Dintr‑o clipă‑n alta norii își pot descărca povara în mijlocul unei seri obișnuite. Strâns îmbrățișați, gemenii părăsesc odaia țărănească și intră în lumea muzicii care răsună de la pick‑up; artistul este antipodul țăranului care are acasă o asemenea odaie. Anna recade în tăcere, iar Rainer într‑o sporovăială maniacală, cu ajutorul căreia încearcă să‑și aproprieze lumea. Poetul este rege în domeniul său, lui îi aparține imperiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
eu n‑o să apuc să deschid gura. Tipul ăsta e cumplit de plictisitor. Singura soluție e s‑o ștergi cât mai repede din fața lui. Chiar dacă știi mai multe decât el, nu te lasă să vorbești. Când vaietele surde ale mamei răsună în noapte, Rainer își privește a doua zi tatăl într‑un asemenea mod, încât acesta le spune celor de față: uitați‑vă ce privire are! Ce‑ar fi ăsta în stare să‑i facă propriului tată?! La micul dejun, Anna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
de vie încă n‑au înflorit, lucru care se va întâmpla, după cum spune un cântec vienez, abia mai târziu și în altă parte, mai exact chiar pe malul Dunării, la vremea când dă vița‑de‑vie în floare. Atunci vor răsuna mii de viori cristaline, mai spune cântecul și amuțește rușinat de propria prostie. Cei trei intră în sfârșit în vie, călcând pe faimoasa argilă cu loess care‑i priește în mod deosebit viței de vie. Turlele bisericilor din satele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]