2,974 matches
-
clipe, după ce trecuseră de cotul străzii, zăriră turnul la nu mai mult de o sută de pași. Era multă mișcare acolo. Circa douăzeci de oameni, dintre care unii, cu părul bond și purtând scuturile și armurile în solzi tipice pentru războinicii lui Sangiban, se luptau, printre înjurături și zăngănit de săbii, alții erau deja a pământ, iar alții încă se agitau înfrigurați în fața camerei de gardă a turnului, unde se afla marea roată dințată ce comanda podul mobil. între timp, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
comanda podul mobil. între timp, un grup de alani se muncea să dea la o parte bârnele ce armau poarta mare și grea. — Sangiban! Trădător blestemat! exclamă Sebastianus, aruncându-se înainte împreună cu ceilalți, în vreme ce Maliban trimisese prima săgeată, doborând un războinic înalt și cu chică blondie, care purta armura alanilor. Ajunse din câțiva pași lângă bărbatul în agonie și se aplecă deasupra lui. La fel făcu și Rutilius. Nu e alan! îi strigă lui Sebastianus, care venea din urmă. E un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a cetății și îl auzi strigând cu voce puternică: — La ziduri! Urcați să vedeți! Sosește Etius! Un murmur confuz și nemulțumit se ridică dinspre miile de persoane adunate înaintea sa. Anianus însă, care se mișca prin curte cu energia unui războinic, nu părea nicidecum resemnat: întorcându-se spre cei care erau cel mai aproape de el, agită mânios cârja pastorală și din nou îi îndemnă, aproape cu furie: — Alergați și vedeți, vă zic! Convinși, oamenii, zeci de bărbați și femei se supuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dacă își închipuie că o să ne biruie așa ușor, atunci se înșeală! Ajunși la o sută de pași de baricadă, hunii își încetiniră caii, iar apoi se opriră. Din rândurile lor, Sebastianus văzu înaintând, pe un frumos cal european, un războinic cu o platoșă magnifică din solzi. Ținându-și animalul la pas, hunul înaintă spre care, urmat la mică distanță de ai săi. Chipul său sever, împodobit de mustăți lungi și subțiri, privirea atentă, ațintită asupra baricadei și chiar și ținuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ascultare. Când pentru a treia oară sunetul trâmbițelor se făcu auzit limpede și fără echivoc, un vuiet explodă în mulțime. Armata lui Etius sosise. Hunii erau tot acolo, la câțiva pași, însă cetatea - înțeleseră cu toții - era salvată. Firește, Balamber și războinicii săi auziseră și ei, iar în rândurile lor se strecura acum confuzia. Sebastianus văzu sosind un războinic, care se apropie de Balamber, descumpănit, vrând să vadă de aproape unduirea mulțimii cuprinse de entuziasm. Schimbară câteva cuvinte, apoi Balamber îi aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
explodă în mulțime. Armata lui Etius sosise. Hunii erau tot acolo, la câțiva pași, însă cetatea - înțeleseră cu toții - era salvată. Firește, Balamber și războinicii săi auziseră și ei, iar în rândurile lor se strecura acum confuzia. Sebastianus văzu sosind un războinic, care se apropie de Balamber, descumpănit, vrând să vadă de aproape unduirea mulțimii cuprinse de entuziasm. Schimbară câteva cuvinte, apoi Balamber îi aruncă lui Sebastianus o privire iritată și descumpănită. Făcându-și calul să salte în două picioare, îl împinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întâlnesc din nou! Spunând acestea, trase de hățuri și, întorcându-și calul, îi dădu pinteni, alăturându-se oamenilor săi, printre care își făcu loc cu viteza fulgerului. O clipă mai târziu, întorcând spatele pieței ce se afla în culmea bucuriei, războinicii care se aflau cu el dădură, la rândul lor, pinteni cailor și îl urmară în galop. în vreme ce Sebastianus îi privea cum dispăreau după cotul străzii, Vitalius, Maliban și Dubritius ieșiră dintre care și îl înconjurară radioși. Vitalius, mai ales, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întreg teritoriul, se adunau către nucleul armatei, către locul ales dinainte aflat undeva între Sena și Marna. Oricum, dușmanul nu părea nerăbdător să-i ajungă din urmă; pe de altă parte, acesta era chiar modul specific de a lupta al războinicilor hiung-nu: să cedeze terenul când nu puteau învinge, pentru a se retrage și a contraataca apoi fulgerător. Toate aceste considerații nu aveau, însă, darul să-i ridice moralul lui Balamber. Nedespărțit, de Mandzuk, ca întotdeauna, înainta ținându-se la marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
că lui nu-i mai rămăseseră decât doi cai și un catâr îdintre care unul împovărat de armura pe care i-o dăruise Onegesiusă, conduși de servitori din Panonia, fără multă minte și nu prea de încredere; aproape toți ceilalți războinici care acoperiseră retragerea se plângeau de pierderi asemănătoare, așa că erau și ei de-a dreptul furioși, cel puțin pe cât era el. Mai era, însă, și altceva: la Aureliana, întocmai ca în Sapaudia, ironia sorții făcuse să fie chemat tocmai când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ofițer roman pe care îl cunoscuse în Sapaudia. Două cuvinte cu episcopul, câteva promisiuni, câteva asigurări, și cetatea întreagă ar fi căzut în mâinile sale ca un fruct copt: în sfârșit, un premiu demn de ostenelile îndurate până atunci de războinicii săi. Aceștia ar fi putut fi, de această dată, primii care să se facă stăpâni pe aurăria din altare și pe comorile predate cu mâini tremurătoare de oamenii de rang și primii care să pună mâna, pentru propria plăcere, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
propria plăcere, pe femeile cele mai frumoase și mai aristocrate. Lucrurile, în schimb, se întâmplaseră altfel și... Dar la ce-i mai folosea acum să se tot lamenteze? își biciui calul și alungă gândurile acelea deprimante. Trecu pe lângă coloana de războinici și se duse, însoțit de Mandzuk, până în fruntea mingan-ului, care era ultima unitate hună a coloanei. în urmă, la circa două mile în spatele oamenilor săi, se mai afla doar hoarda dezordonată a gepizilor, pe post de ariergardă a imensei armate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
asupra unui mic burg, la care mingan-ul avea să ajungă în curând. Nimic mai mult decât o jumătate de duzină de cocioabe abandonate, alcătuite din bușteni și cu acoperișuri înalte din paie, cu grajduri și cocini, în mod evident părăsite. Războinicii îl traversară, roind prin spațiile largi ce se deschideau între case. — Satul ăsta nu e rău, îi spuse lui Odolgan. Ar fi inutil să mergem mai departe, fiindcă la Agedincum ajungem, oricum, târziu. Poposim aici. De acord, oricum o să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
era mare lucru: fusese deja jefuit de cei dinainte, iar unele dintre case nu puteau oferi altceva decât spectacolul deprimant al ruinelor carbonizate. De îndată ce ajunseră în spațiul deschis ce reprezenta centrul micului burg, Balamber dădu semnalul de oprire și imediat războinicii se grăbiră să pună mâna pe orice construcție ce ar fi putut oferi un acoperiș. Servitorii săi o ocupară, fără să stea prea mult pe gânduri, pe cea mai comodă dintre cocioabele acelea; aranjară cât se putu de bine adăpostul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
privire ostilă și trase de hățuri, întorcându-și calul și mânându-l spre centrul satului. Prietenul său, văzându-l iritat, i se alătură în tăcere. Abia trecuseră de linia primelor case, când atenția lui Balamber fu atrasă de râsetele câtorva războinici hiung-nu, care, adunați în jurul unui foc de uscături, se distrau urmărind o copilă de nu mai mult de zece-doisprezece ani, care se lupta cu doi câini scheletici ce mârâiau în jurul ei, pentru o bucățică de coastă de miel pe jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
urmărind o copilă de nu mai mult de zece-doisprezece ani, care se lupta cu doi câini scheletici ce mârâiau în jurul ei, pentru o bucățică de coastă de miel pe jumătate crudă, pe care în mod evident le-o aruncase un războinic. îmbrăcată doar într-o tunică de in soioasă și zdrențuită, micuța avea picioarele goale, iar crustele de noroi și murdărie păreau să acopere fiecare părticică ce se putea vedea din trupul său, chiar și fața înconjurată de o claie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
bucata de carne și mușcându-și buza de jos în vâltoarea luptei, își rotea rămurica ei, șfichiuind aerul și lovind câinii din față și din spate, până când aceștia fură nevoiți să dea înapoi, în râsetele și strigătele de încurajare ale războinicilor ce asistau la luptă. Odolgan, care se oprise și el, râse și comentă cu admirație: — Dar asta e zeița războiului! Parcă ar fi o mică hiung-nu! Cu o mișcare agilă, Balamber sări din șa; fără grabă, urmat de Odolgan, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sări din șa; fără grabă, urmat de Odolgan, își făcu loc, ajungând astfel la câțiva pași de fetiță, care acum se dădea înapoi, continuând să-și apere cu vitejie bucata de carne. Era prinsă cu totul de luptă, iar strigătele războinicilor ce o înconjurau fără să o ajute câtuși de puțin păreau să-i întărească de o sută de ori hotărârea. Observând că unul dintre câini îi dădea târcoale, Balamber se puse în fața lui și îl goni cu un picior; apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lui și îl goni cu un picior; apoi, scoțând din foc un tăciune arzător, îl agită energic pe dinaintea botului celuilalt; acela o luă și el imediat la fugă, însă nu prea departe, căci, cu un șuierat rapid, implacabil, securea unui războinic îl ajunse și în țintui în noroi după câțiva pași. Rezervele se împuținau, iar pentru cină un câine mergea de minune. Tovarășul său, mai iute de picior ori poate doar mai norocos, izbuti, în schimb, să se facă nevăzut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
iute de picior ori poate doar mai norocos, izbuti, în schimb, să se facă nevăzut în întuneric, printre mărăcinii ce înconjurau satul. Balamber nu reușise să se răsucească la timp spre copilă, care deja pornise să se strecoare iute printre războinici, cu aceeași intenție. Odolgan, care descălecase și el, o urmări și o prinse din spate de tunică, pe care ar fi putut-o apuca de oriunde cu ușurință, dat fiind că flutura larg în jurul trupușorului ei slab. Smulgându-i apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
eliberă, zbătându-se, și îi aruncă o privire furioasă, în timp ce, la spate, mâna ei strângea bucata de carne. Cu un aer feroce, Balamber se făcu că vrea să vadă de sus ce căuta ea să ascundă. — Ai furat din carnea războinicilor mei, rosti pe un ton sever. Nu e adevărat! protestă cu vehemență, iar vocea ei, deși copilărească, sună ferm și cu putere. Mi-a dat-o unul din soldații tăi! adăugă. Dându-se înapoi, îl căuta zadarnic cu privirea, printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înainte, mușcând imediat din carne, de teamă că voiau să i-o ia cu forța. Fără să-și ia ochii de la Balamber, mesteca lacomă, smulgând bucăți prea mari, care îi deformau obrajii scobiți. Hunului nu-i păru deloc intimidată de războinicii ce o înconjurau înarmați până în dinți și ale căror fețe, desigur, nu-i păreau nicidecum liniștitoare. Poate că pur și simplu foamea îi învinsese teama. Unii dintre bărbații aceia, de altfel, deja începuseră să se adune iarăși în jurul focului, în vreme ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din împrejurimi, iar forța și asprimea purtării sale erau tipice țăranilor. Toate acestea, însă, nu puteau să explice ele singure faptul că era încă în viață: în plus, se vedea că avea un caracter neîmblânzit și calități demne de un războinic. Zeița războiului, spusese Odolgan. Insistă: — Mă gândesc că ai și un nume, nu? Ori trebuie să-ți dau eu unul? — Go-Bindan! sugeră râzând Odolgan. Războinicii hiung-nu aflați cel mai aproape râseră aprobator, repetând numele de mai multe ori. Balamber râse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
viață: în plus, se vedea că avea un caracter neîmblânzit și calități demne de un războinic. Zeița războiului, spusese Odolgan. Insistă: — Mă gândesc că ai și un nume, nu? Ori trebuie să-ți dau eu unul? — Go-Bindan! sugeră râzând Odolgan. Războinicii hiung-nu aflați cel mai aproape râseră aprobator, repetând numele de mai multe ori. Balamber râse și el. Punându-și mâinile pe genunchi, se aplecă până ce fața lui ajunse la înălțimea feței ei.: — Știi ce înseamnă Go-Bindan? Păi, cam așa ceva... „învinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îndemnă, dând din mână. Haide, nu-ți fie teamă. — Nu mi-e teamă, replică ea, pe un ton hotărât; veni iute lângă el și, cu pas hotărât, mândră și dreaptă, îl urmă spre bivuac. Din culcușurile lor înjghebate în jurul focurilor, războinicii hiung-nu o urmăriră cu privirea, încuviințând cu expresie de apreciere. 21 întins pe o parte, Balamber deschise ochii în întuneric. Noaptea era caldă înăbușitoare. Din cauza aceasta hotărâse să doarmă afară, sub porticul micii livezi, deja devastate de bivuacurile ajunse înaintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lângă foc. Mai întâi se concentrase doar pe bucățile de carne ce i se dădeau; apoi însă, după ce-și potolise foamea incredibilă, începuse să privească în jur mai întâi pe sub sprâncene, apoi fără nici o teamă, trecând în revistă chipurile războinicilor hiung-nu cu ochii săi întunecoși și arzători, cărora o ciudată febră interioară le transmitea o lumină tulburătoare. Cu toate că, firește, nu înțelegea nimic din dialectul hun, îi păruse oarecum atrasă de cruzii războinici ce o înconjurau și atentă la fiecare cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]