4,052 matches
-
nu vomit peste bord, privesc marea. Îmi interzic să mă gândesc la Yu Qiwei. Noaptea, dorm pe podeaua vasului, printre sutele de pasageri de la clasa cea mai ieftină și animalele lor. Într-o noapte, m-am trezit cu găinați de rață pe mine. Să plec mi-a părut a fi singura alegere. După ce m-am întors la Shan-dong de la Beijing, Yu Shan a trecut să mă vadă. A încercat să fie o prietenă bună. Însă fratele ei se afla între noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
să te zăresc după spectacol. Mulți ani mai târziu, Doamna Mao vizitează aceast moment în vise. Îndrăgostiții stau pe străduța luminată de un șir de vitrine cu mâncare. Supă de tofu, varză dulce și murată, castane, supă din sânge de rață cu tăieței de orez. Își amintește limpede că la colț de stradă un băiat vindea nuci de gingko. Prăjește nucile într-o tigaie cu fundul rotund, deasupra unei mici plite portabile. Flacăra i se reflectă pe piept. Ai zice că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
furiș, mai pe față, se uită la mine, că nu mă scapă o clipă din ochi, că nu-mi pierd nici o vorbă... * Verdele intens-umed al pajiștii. Păunul, cu coada desfăcută, sărbătorește, se grăbește, solemn și caraghios, spre paznicul Înconjurat de rațele sălbatice care se Înghesuie, măcănind, În jurul lui. Doar un porumbel cenușiu gulerat vine mai departe, În urma lor, ca o găină prea domesticită. — Du-te și tu, hai! Du-te și tu acolo unde se servește masa! Noi n-avem ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
hrănește! Nu mai are nici un fel de repere, și-a pierdut instinctele! Nu știe unde Își poate gâsi hrana, nu mai poată să zboare. Constat la el ceea ce toată lumea știe: cum se degradează făpturile În captivitate. Un pui minuscul de rață sălbatică a Încremenit În mijlocul ochiului minuscul, verde, de apă. Aproape de mal, grupul statuar al cerbului Încolțit de câini. Cerbul Îngenuncheat, Încolțit de câinii care i se urcă, lătrând, pe coapse, pe spinare, pe gât, colții lor de piatră Înfipți, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
veneau, de obicei, din partea cealaltă, dinspre podul Cilibiului, pe care treceau mereu butcile cu coșul ridicat hodorogind pe bârne. Aproape de stâlpii podului veneau de obicei femeile. Spălau rufe, în timp ce copiii alergau pe tăpșane sau se scăldau în apele râului, printre rațe, gâște, broaște și bivoli. O mare liniște înghițise acum râsetele și cântecele femeilor, strigătele copiilor, orăcăitul broaștelor și mugetele prelungi ale bivolilor care, spre seară, veneau să se adape scufundați până la bot în apă. Nu se mai auzea nici clămpănitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
a lunii aprilie... Oare să o coacă în tandoor? Să o înăbușe și să o facă tocăniță? Să o umple sau să o prăjească? Să o ruleze în frunze de bananier, să o umple cu ouă de găină sau de rață? Să o amestece în linte? Să o pună într-o oală de pământ? Să o aromeze cu șofran? Să o parfumeze cu cuișoare? Să o gătească cu suc de rodii? Sampath căută și nu găsi ajutor pe chipurile celor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
a prăbușit literalmente în hol. Milly stătea cocoțată pe picioarele lui, astfel încât să pășească în tandem. Puneți ceainicul pe foc, a strigat Nick în lungul holului. Te apucă setea atunci când ai un pasager la bord! Bună ziua, domnișoară. S-au bucurat rațele să te revadă? Susan a ridicat-o în brațe pe Milly și-a sărutat-o pe vârful năsucului înghețat. — Da. Dar buni zice că nu ești cuminte fiindcă-mi cumperi pâine albă. Nu-mi face bine. Cu vorbele lui Bill
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
nu s-a clintit din loc. —Salut, a zis Fiona nonșalantă uitându-se prin încăpere. Unde e Jessica? David și-a mișcat puțin capul, dar nu s-a întors de tot. —E plecată cu Jake să dea de mâncare la rațe. —Aha! Fiona și-a atârnat geanta de spătarul unuia dintre scaune. Vrei ceva de băut? Nu, mulțumesc. Femeia tot nu putea să-i vadă fața, însă vocea lui David i se părea cam prea sobră. —Te simți bine? Mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Fetița a dat buzna în cameră și s-a repezit către ea. Fiona a ridicat-o în brațe, a strâns-o la sân și-a tras în piept parfumul dulce care, pentru ea, se transformase într-un drog. —Ce făceau rațele? Ele triste, a sâsâit Jessica. —Vai, Doamne! Bietele de ele! Cunosc sentimentul, s-a gândit Fiona mâhnită. David a intrat din nou în cameră. Jake l-a urmat. Băiatul era alb la față. —I-am spus lu’ tata, a anunțat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
cu capul în vitrina băcăniei, în belșugul de mezeluri-brânzeturi-băuturi. Nu se putu abține și chiar o făcu. Reținut însă, cu grijă să nu-l dezechilibreze. Gestul și intenția contează totuși mai mult decât încărcătura: ori că tragi cu alice pentru rațe, ori cu gloanțe de mistreț, important e c-ai pus mâna pe armă, și uite că bestia asta neagră nu știe de glumă dacă te faci spre stăpânu-său... Bine că n-a apucat să desfacă ultimul nod al lanțului, uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
-nvârtim, trebuie să băgăm pe sub nas... Da’ să te mai și bălăcești? Mie-mi spui? Până să mi se agraveze cu plămânii, ce-mi mai plăcea și mie să mă bălăcesc... Toată ziua aș fi stat numai în apă, ca rața, da’ acuma gata, s-a dus... Era delicată, mă rog, îl complimenta subtil cum că n-ar fi chiar așa bătrân față de ea, friptă cum era să se lege de viața Roșioarei, care mereu pă interes și care n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
fel de fel de figuri cu mingea. Fetele stăteau înșirate pe tușă, râzând de burta lui Nando și de picioarele de cocostârc ale lui Claudio. Bărbații nu s-au lăsat mai prejos, ei s-au apucat să maimuțărească mersul de rață al Manuelei și vorbirea peltică a Antoniei. Toată lumea a râs. După ce s-au potolit și au început să joace, eu m-am ridicat de pe bancă și m-am plimbat puțin împrejur. Tata juca boccia cu signor Giovanni și alți câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
-o cu ei și pe Lea, iar noi doi, eu și Dorin, am rămas singuri. Ne-am așezat așadar pe marginea drumului acela de țară și, în vreme ce unchiul sforăia ușurel în spatele nostru, noi căscam gura la cârdurile de gâște și rațe care lipăiau gureșe în praful uliței. „Până și ele își râd de noi”, a mormăit cu năduf Dorin, azvârlind la întâmplare o pietricică. „Gâștele nu pot să râdă.” „Ba uite că da.” „Hmm.” Așa a fost duminica noastră la râu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
întotdeauna iubita aici. Are una în Tokyo. — Zău? se miră Hatsumi. Am luat o înghițitură de vin, prefăcându-mă că n-am auzit nimic. A venit chelnerul să ne ia comanda. După ce a ales aperitivele și supa, Nagasawa a comandat rață, iar eu și Hatsumi am cerut biban de mare. Mâncarea a sosit una câte una, ceea ce ne-a permis să ne savurăm vinul și să conversăm pe îndelete. Nagasawa ne-a vorbit mai întâi despre examenul pentru Ministerul de Externe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
îndrăgostit de fata aceea, nu poți să te descurci cumva cu ea? întrebă Hatsumi după câteva clipe. — E complicat. Hatsumi oftă adânc. În clipa aceea s-a deschis ușa și ospătarii ne-au adus mâncarea. Nagasawa a fost servit cu rață, iar eu și Hatsumi cu biban. Ne-au pus în farfurii legume fierte și niște sos. Apoi s-au retras, lăsându-ne iar singuri. Nagasawa t\ie o felie de rață și începu s\ m\nânce cu poftă, sorbind din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ne-au adus mâncarea. Nagasawa a fost servit cu rață, iar eu și Hatsumi cu biban. Ne-au pus în farfurii legume fierte și niște sos. Apoi s-au retras, lăsându-ne iar singuri. Nagasawa t\ie o felie de rață și începu s\ m\nânce cu poftă, sorbind din când în când din whisky. Eu am mâncat puțin spanac, dar Hatsumi nu s-a atins de mâncare. Ascultă, Watanabe, nu știu de ce este atât de complicată situația despre care vorbeai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
tu. — Cel puțin m\nânc\-Ți desertul, spuse Nagasawa. — Zău că vă las, dacă vreți. Am continuat să mâncăm în tăcere. Eu mi-am terminat peștele, dar Hatsumi a mâncat doar jumătate din porția ei. Nagasawa își terminase de mult rața și acum se concentra asupra whisky-ului. — Bibanul a fost excelent! am zis eu, dar cei doi n-au reacționat în nici un fel, de parcă aș fi aruncat o pietricică în adâncurile unui puț. Ospătarii au strâns farfuriile, au adus șerbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
surprindere. Țin minte și acum cînd mi-am dat seama pentru prima oară de chestia asta. — CÎnd? — O dată am simțit că am pantofii plini de sînge. Era exact ca apa În cizmele de cauciuc cînd te duci la vînĂtoare de rațe, atîta că era mai cald, mai gros și mai uleios. — Și cînd se-ntîmpla asta? A, mai demult. Hamalul este un alt episod din același roman neterminat și neintitulat, ca și Un drum cu trenul. Hamalul CÎnd ne-am dus la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
cînd avea doișpe ani și am ieșit la vînĂtoare. Trăgea de parcă avea un radar incorporat. N-a tras o dată aiurea, de prea departe, și nici nu lăsa pasărea gonită să vină prea aproape. Împușca fazanii cu eleganță și precizie, iar rațele le Împușca din zbor.“ La porumbei, În concurs, cînd mergea pe rampa de ciment și Învîrtea roata care-i indica locul În care avea să stea, profesioniștii Îl urmăreau În liniște. Dintre toți participanții, doar pentru el se lăsa tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Vizavi e un uriaș lac de acumulare, amenajat de comuniști pe locul fostei Mănăstiri Văcărești, dată jos cu buldozerele. Lacul a rămas gol până în momentul de față. Pe fundul lui s-au format bălți cu stuf și papură, nagâți și rațe sălbatice. Este locul în care cetățenii din cartierele mărginașe se pot relaxa practicând pescuitul sportiv, jogging-ul, violul în grup și grătarele duminicale. Deasupra liceului este mai tot timpul pâclă, întrucât sistemul de canalizare solară nu aruncă încoace nicio rază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
uite, Leo, aici, între coaste, o durere așaaa... nu stiu cum. Încercam să-i masez și să-i alin pe amândoi, dar nu aveam decât două mâini. Bunicul ținea ochii strânși, milostiv parcă față de gelozia ei ipohondrică. Pomana era în toi. Claponii, rațele pe varză, plăcintele poale’n brâu și chiar borșul rece de fasole cu ceapă străjuiau fiecare capăt al mesei. Lumea se cam afumase și nu mai știa bine de ce venise. Nu erau de condamnat, totuși. Probabil că și Bunicul, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cu niște ochi mari, mirată. — Spune! Vrei? Teofana face semn cu capul că nu și vrea să se coboare din brațele Agripinei. — Nu te ia tușa, dacă nu vrei, o pupă pe amândoi obrajii. Hai să vezi găinile, curcile, gâștele, rațele. Îndreptându-se spre cotețul păsărilor, o puicuță blândă vine și se învârtește pe lângă picioarele lor. Teofana o prinde și îi place să se joace cu ea. Bucuroasă, se duce să le-o arate părinților. Între timp sosește Petrică împreună cu Ionuț
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
nestatornică! Ea, măgulită, îl sărută, murmurând drăgălaș: ― Cine-i mai dulce și mai adorabil ca tăicuțul nostru? Gogu profită să se plângă iarăși de peripețiile călătoriei. Au avut trei pane de cauciuc și două la motor. Au omorât nenumărate gâște, rațe, găini și un purcel. Erau să calce nu se știe câți oameni și să se ciocnească cu diverse care și căruțe. Și asta se cheamă, pentru Nadina, plăcere. De vină însă e numai Grigore, fiindcă i-a permis să-și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
înfățișarea de viață decât rareori, când se adună mai mulți boieri. Numai atunci se înviorează curtea de oameni, de mișcare și de zgomot. Acuma, într-un șopron, șoferul curăța automobilul, fluierând de zor o melodie nemțească. Și câteva găini și rațe se plimbau prin curte, bucuroase de căldura soarelui. Dumitru Ciulici, cu fața osoasă, mustăcioasă, puțin adus de mijloc, se iuțea să ajute boierilor a coborî. Întrebat, înștiință pe Platamonu că conița s-a odihnit bine, s-a sculat mai adineaori
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se țin de tot felul de furtișaguri de prin gospodăriile celor bătrâni care nu au puterea de a se apăra și le este frică să iasă afară, când le latră câinii noaptea, să vadă cine le fură din coteț găinile, rațele, curcile și chiar godacul cumpărat ca să-l aibă de Crăciun. - Și nu sunt prinși?... - Cine să-i prindă? Polițiștii care beau ziua la crâșmă cu hoții? Uite, numai în primăvara aceasta s-au făcut prădăciuni la vreo șapte-opt gospodării. Și
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]