1,168 matches
-
REGALITATEA" Această lume nouă Își găsește centrul În Teba, cetatea din care a pornit reunificarea Egiptului: tot de aici proveneau și suveranii Regatului de Mijloc, dar ei au părăsit acest loc pentru a se Înscăuna la Memphis, loc tradițional al regalității, aproape de centrul cu funcție teologică, Heliopolis. Rămânerea la Teba, Într-un mediu necondiționat, cu o tradiție statală și mai ales religioasă proprie, reprezintă o inovație vizibilă. La Teba regii moșteneau, prin faptul că erau conducătorii cetății, o Înaltă funcție sacerdotală
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
n papirusul Westcar: dar unirea zeului cu o muritoare este văzută din punctul de vedere al pământeanului ca o bucurie a minunilor divinului care lucrează În această lume, aici scopul evident fiind cel de a crea un cadru clar pentru regalitatea divină, reînnoindu-i formularea. În confruntarea cu regele care este personificarea succesivă a aceluiași rege-zeu Horusxe "Horus", sau „fiu al lui Raxe "Ra"”, regele actual este, În cel mai strict sens al cuvântului, fiul al lui Amonxe "Amon", fiind În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
caracteristice și apare În imaginile sacre din locuințele din cetate. Nici această divinizare a regelui nu este nouă În Egipt, ci, așa cum am văzut, Își are rădăcinile În cele mai vechi concepții politice ale regatului. Însă, chiar odată cu formarea imperiului, regalitatea Începuse să se laicizeze prin participarea suveranului la campaniile de război, prin situarea sa În centrul unui aparat administrativ care Își are regulile sale și nu depinde doar de intervenția punctuală sau continuă a regelui; un rol important Îl au
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
merg În sanctuar 1. Acest rege-zeu a Înțeles vremurile În care a trăit și nu s-a dăruit numai cultului oficial, ci și pietății oamenilor de rând, născuți din experiența imperială și care fuseseră excluși la Tell el Amarna. Această regalitate nu trebuie să rupă legăturile cu templul, pentru că știe să se valorifice În alt plan. În orice caz, a reușit să-l controleze, chiar etalându-și angajamentul În ceea ce privește cultul tradițional. Teba nu este mai mare, deși se mărește prin construcțiile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
conviețuirii lumii grecești cu Egiptul, Ptolemeu al II-lea amintește despre vizita sa la berbecul din Mendes, astfel 2: ... vine Maiestatea Sa pentru a vizita Berbecul Sacru, stăpân În Mendes, pentru a cere viață de la stăpânul vieții, pentru a obține regalitatea de la stăpânul acesteia, făcând ceea ce doresc berbecii principi. Maiestatea Sa l-a vizitat pe Berbecul Viu, fiind aceasta prima oară când a vizitat animalele șsacreț de când urcase pe tronul tatălui său... Maiestatea Sa a luat funia de la prora bărcii zeului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Neșa a unei triade divine, atestată și de statuetele cu trei capete. Odată cu afirmarea supremației regilor din Hattușaș pe teritoriul anatolian devine necesară elaborarea unei teologii de stat propriu-zise, capabile să legitimeze și, Într-un anumit sens, chiar să fundamenteze regalitatea. Astfel, au fost redactate texte care conțin „binecuvântări” pentru rege și regină, În care se definește modelul suveranului ca și guvernator al țării În numele divinității (Archi, 1979): Când regele se Închină zeilor, preotul uns recită astfel: Tabarna, regele, să fie
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și divinitatea solară stă la baza ideologiei regale care a dus la formularea epitetului „Soarele (meu)” pentru a-l indica pe regele hatiților (Archi, 1979, p. 38). La fel ca În textul lui Anitta, În multe ritualuri arhaice legate de regalitate, divinitatea solară și zeul furtuniixe "zeul furtunii" sunt Însoțiți de zeița ¾almașuitt(a)xe "H~almașuitt(a)". Trebuie menționat că, alături de această triadă de divinități principale mai apar, Încă de la Începutul documentării, și alți zei, care Își au originea În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
zeului, de origine hurrită, Kumarbixe "Kumarbi", tatăl zeilor care au luptat pentru supremația cerească. Ciclul lui Kumarbixe "Kumarbi" apare ca o serie de opere compuse În formă literară, având un stil foarte elaborat; cea mai vestită operă este „Teogonia” sau „Regalitatea cerească”, În care se povestește despre succesiunea generațiilor divine și nașterea zeului furtunii. Primul rege al zeilor, Alaluxe "Alalu", Înlăturat, după nouă ani de domnie de către paharnicul său Anuxe "Anu", se retrage sub pământ, printre „zeii vechi”, care, la Începutul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
deteriorat și nu putem ști cum și În ce condiții Kumarbi a fost detronat de zeul furtunii; Însă preluarea puterii de către acesta poate fi presupusă din alte mituri ale ciclului, care povestesc tocmai Încercările lui Kumarbi de a-și redobândi regalitatea cerească. Pe lângă o serie de fragmente, ciclului lui Kumarbi Îi mai aparțin cel puțin patru lucrări: „Cântecul lui Ullikummixe "Ullikummi"”, puternicul monstru de piatră surd și orb În fața seducției lui Iștarxe "Iștar"; acest monstru, care fusese procreat de Kumarbi cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
luând cuțitul care fusese folosit odinioară la despărțirea cerului de pământ, Îi retează uriașului Upellurixe "Upelluri" sprijinul; „mitul lui ¾eddamu”, un balaur uimitor de vorace născut din Kumarbi și fiica Mării; „Cântecul de Argint”, născut din Kumarbi și o muritoare; „Regalitatea zeului KAL”, contrapus de Ea și Kumarbi zeului furtunii. Prezența miturilor care aparțin acestui ciclu de divinități de origine hurrită și mesopotamiană, existența unor fragmente ale mitului lui Ullikummixe "Ullikummi" În limba hurrită demonstrează Încă o dată complexitatea și bogăția tradițiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la limita vestică a acropolei. Stăpâna templului era probabil Ishtarxe "Ishtar", după cum sugerează o inscripție a unui rege din epocă și alte indicii arheologice și iconografice care evidențiază trăsături de zeiță cerească, patroană a fertilității și cultul fecundității, legată de regalității. Cultului zeiței Ishtar Îi era Întotdeauna consacrată o terasă foarte amplă, care a fost pusă În legătură cu „Înălțimile” biblice și despre care se presupune că a fost destinată, printre altele, să găzduiască plante și animale sacre ale zeiței. 2. Mari și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de diviziunea unor puteri complementare, astfel Încât El, care Întrupează puterea carismatică și deține Înțelepciunea și autoritatea supremă, nu ar putea să guverneze singur fără forța, curajul și spiritul Întreprinzător al lui Baal, căruia zeul cel mai bătrân Îi va Încredința regalitatea pe pământ după o serie de lupte purtate și câștigate de cel din urmă. Zeul Baal, protagonist al unei dispariții și Întoarceri la viață, va obține astfel o mare familiaritate cu strămoșii, Rapi/aumaxe "Rapi/auma", cărora le va deveni
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În anumite epoci și medii, i se atribuia ca soție tocmai vechea zeiță ugaritică. S-a vorbit deja despre rolul de prim rang cu care era Învestit Baalxe "Baal" În panteonul ugarit, În care el era deținătorul activ al unei regalități actuale și „executive”. Miturile ajunse până la noi sunt mare parte povestea afirmării suveranității lui Baal, al instaurării ordinii sale În ritmurile vieții și În raporturile dintre sfera divină și sfera umană. Zeul, unicul care nu este fiu al lui El
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
absorbit și, totodată, a respins diverse aspecte ale morfologiei lui Baal. Alături de aceste figuri proeminente se regăsesc În miturile de la Ugarit și alte personaje divine. Cei doi mari dușmani ai lui Baalxe "Baal" sunt Yamxe "Yam" („Mare”), pretendent (Învins) la regalitate, entitate haotică ce trebuie supusă, și Motxe "Mot", personificare a Morții, care nu se bucură de un cult efectiv și care va fi redimensionată, dar nu distrusă, din confruntarea cu divinitatea supremă. Mot trăiește În lumea de „dincolo”, concepută ca
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
viață/moarte, oferă și o explicație adecvată a importanței cultului moților În Ugarit și În special al regilor care erau divinizați după moarte și se bucurau de un cult de o importanță asemănătoare cu cel al oricărei alte divinități. Tematica regalității și importanța socioreligioasă și politică de a avea o descendență care să perpetueze și să cinstească amintirea mortului sunt În centrul altor două texte mitologice cu protagoniști umani: cea a lui Keretxe "Keret" și al lui Aqhatxe "Aqhat". Keretxe "Keret
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de la o cetate la alta, protector mai ales al suveranilor și al dinastiei, și dintr-o zeiță (numită cel mai adesea ba‘alat, „stăpână”), În care este recunoscută În general Astartexe "Astarte", figură complexă cu funcții destul de variate: deținătoare a regalității și, prin urmare, protectoare a regelui, garantă a fertilității și a fecundității, protectoare a marinarilor și a acțiunilor militare. În plus, În multe cazuri se profilează o istorisire mitologică cu trăsături asemănătoare, În ciuda variantelor locale, a cărei matrice străveche trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
câteva informații adunate de arheologie și numismatică. Astfel de materiale, deși laconice, au revelat totuși un număr important de antroponime utile pentru verificarea tradițiilor religioase familiare. xe "Melqart"Zeul național al amoniților este Milkom, un teonim care face aluzie la regalitate și care este deja menționat În așa-numita „inscripție a cetății” (secolul al IX-lea Î.Hr.), În care se solicită binecuvântarea lui din partea unei persoane de origine asiriană. Cultul lui Milkom trebuie să se fi bucurat de mare trecere
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pe Muntele Măslinilor (Targum la 2 Regi 23,13, distrusă apoi În urma reformei religioase a lui Iosua (2 regi 23, 13). În ceea ce privește personalitatea sa, elemente etimologice și comparative ne fac să vedem o figură divină tipică, războinică și legată de regalitate, formată În mediul tradiției cultului strămoșilor regali divinizați, atât de tipic pentru zona siro-palestiniană. Există destule indicii care să ne facă să presupunem o posibilă Înrudire cu fenicianul Melqartxe "Melqart", și acesta „rege” al Tirului, asimilat lui Herakles. În acest
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Ascra i-a dat o formă sistematică. Analog, lupta lui Zeus, care apare În toată puterea sa de divinitate uraniană și meteorică (subcapitolul 1.3), Împotriva lui Typhon (Hesiod, Teogonia, 820-885), după care fiul lui Cronos Își Însușește În sfârșit regalitatea și Își desfășoară ordinea În cosmos, poate găsi o paralelă și chiar o matrice Într-un alt mit hitit, În care Zeul Furtunii luptă Împotriva balaurului Illuyankaxe "Illuyanka". Varianta târzie a lui Pseudo-Apollodor (I 6, 3), care prezintă puternice analogii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
oponentul Sethxe "Seth", interpretat de greci ca Typhon (Herodot, II, 144, 2; Plutarh, Despre Isisxe "Isis" și Osiris, 41, 367 D), Îl ucide, Îl masacrează și Îl emasculează pe Osiris, dar fără să obțină tronul. În acest cadru, noțiunile de regalitate și de descendență dinastică, Îmbinate cu motivul mitic al castrării tatălui și al luptei cu monstrul pot depinde, atât pentru mitul grecesc, cât și pentru cel hitit al lui Kumarbi, de niște modele elaborate În Orientul Apropiat și Egipt unde
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
284-288) și condiționată de Întrunirile comune cu ceilalți „regi”. În sfârșit, când epopeea troiană va deveni un soi de mare „mit de Întemeiere” pentru civilizația greacă, acesta va fi, Împreună cu tradițiile mitice care vorbesc despre isprăvile eroilor, singurul spațiu acordat regalității. Așadar, oricare ar fi fost dinamica schimburilor culturale și influențele exercitate de Orientul Apropiat asupra societății ce se stabiliza În urma prăbușirii monarhiilor miceniene, complexul religios propus de poezia homerică și hesiodiană rămâne un produs specific și original al culturii și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Încă vechiul său rol uranian prin puterea exercitată asupra fulgerelor sau timpului meteorologic. Zeus ține În mâini balanța de aur cu care hotărăște destinul oamenilor (Iliada, XXII, 209-213) și, În calitatea sa de suveran, de la el provine orice formă de „regalitate” (subcapitolul 1.1b; 1.2). În același timp, fiind patriarh al marii familii divine, Închisă sub aspect principial și rigid endogamică, el este și cel care stabilește cinstea, timè, și rangul zeităților feminine. În interiorul acestui spațiu dominat și controlat de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
un timp deformat și transfigurat, care precedă istoria prezentă, În care fiecare cetate Își are un suveran și care coincide cu timpul mitului. Dominat de fapte și de acțiuni ce nu se mai pot repeta În lumea oamenilor, grecii mărginiseră regalitatea la acel timp, excluzând-o din prezent. Ea este deținută sau cucerită de eroii care rivalizează pentru stăpânirea ei, așa cum se Întrec pentru cucerirea unei mirese, iar acest raport cu puterea regală poate să ne trimită Încă o dată la epoca
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
acest raport cu puterea regală poate să ne trimită Încă o dată la epoca miceniană, dacă heròon, mormântul eroului, este un vechi mormânt princiar. De altfel, la eroi apelau familiile aristocratice pentru a-șxe "Zeus"i legitima supremația politică, ultim vestigiu al regalității antice. Dar miturile eroice exprimă deja o pulverizare a ideii de suveranitate concentrată În figura lui Zeusxe "Zeus", Înmulțind-o În diferitele regate și afirmând totodată principiul egalitarist al demnității de același rang Între suverani. Cu afirmarea cetăților, poleis, și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Îi Încredințează misiunea de a transmite marelui public propriile mesaje politice. Încă de la cele mai vechi monumente decorate cu scene mitice de origine greacă (secolul al VII-lea Î.Hr.), mitul grec este ales cu scopul declarat de a celebra regalitatea și aristeia nobiliară, originile mitice ale lui genos și cucerirea puterii: impresionează, de exemplu, foarte largul spațiu acordat miturilor lui Tezeuxe "Tezeu" și Herakles, evenimentelor ciclului teban și troian, În comparație cu surprinzătoarea absență a reprezentărilor unor mituri, cum ar fi luptele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]