1,252 matches
-
sa îl scutura zdravăn când s-a trezit în cele din urmă. —Akiva, trezește-te! Akiva! Akiva Shapira mormăi, după care se uită chiorâș la ceasul de pe noptieră. Unul din obiectele de care era cel mai mândru, acel ceas. O relicvă mecanică digitală de la începutul anilor ’70 pentru că avea înțepenit printre mecanisme un glonț trimis de un lunetist palestinian direct în biroul lui. Tipic pentru palestinieni: nu l-a nimerit - și nici măcar n-a fost în stare să distrugă ceasul. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ar fi de-ajuns că nebunia asta a omorât-o deja pe mama. —Știu, Uri... Nu știi nimic, Maggie. Nimic! Din cauza lui mama a murit, iar eu mă ascund ca să-mi salvez viața și pentru ce? Pentru ce? Pentru o relicvă biblică nenorocită care va dovedi că el și toți prietenii lui nebuni de dreapta au avut tot timpul dreptate! N-a reușit niciodată să mă facă să trec de partea lui cât a fost în viață, dar a reușit cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
părea destul de drept. Pe ambele părți erau stânci abrupte, întrerupte doar de răzlețele rămășițe de mașini - vestigii ale vehiculelor militare, după cum îi spusese ofițerul de marină în ziua aceea, care acum părea să fi fost cu zece ani în urmă -, relicve ale războiului din 1948 care salutau crearea statului Israel. Se apropie, Uri. —Știu. — Ce naiba facem? Nu știu. Stai să mă gândesc. Era orbit de reflexia din oglindă, care părea să scalde întreaga mașină într-o lumină galbenă, iscoditoare. Uri acceleră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
arhivele Departamentului Aude, din care face parte localitatea Rennes-le-Château, există un manuscris al său În care apar detalii semnificative privitoare la afacere, o descriere și o evaluare a depozitului. Este vorba despre aproape două sute de tone de aur În lingouri, relicve bisericești, giuvaeruri scumpe, podoabe regale și monede vechi, valorând in jurul a patru mii de miliarde de franci de aur. Îți dai seama cam ce Înseamnă asta? - Dacă e adevărat, s-ar putea să aibă o valoare științifică uriașă, monedele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
se țin examenele de doctorat, unde fiecare student știe că va trebui să sufere într-o zi. Aici se aflau pe pereți portretele tuturor regilor Portugaliei - și aici năvălește tineretul, dornic de a lichida într-un fel sau altul, cu relicvele trecutului. Portretele sunt împunse cu săbiile și găurite de gloanțe. Iar în altă sală, unii studenții găsesc robele profesorilor de la Teologie, arhaicele veșminte negre sunt sfâșiate în bucăți - pentru a se pune odată capăt acestei medievale superstiții, care este studiul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
metamorfozează în dezamăgiri. Suntem niște tunele paralele. Nu știm, cu adevărat, de unde venim. Și nici dacă vrem să ajungem undeva. Și totuși care e scopul vieții? Adică pentru ca să ce? Nu știm dacă oamenii de geniu sunt soli ai viitorului, ori relicve ale trecutului. Polemica deține secretul condimentării iubirii. Și totuși cum să logodești efemerul cu absolutul într-o singură viață? Luciditatea pură este a științei. Arta o combină cu febra. Cine ar putea să spuna câtă singurătate a înghițit o capodoperă
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
de noi înșine. În absența culturii, dialogul devine un schimb de imprecații. Omul este singura viețuitoare care se îndeletnicea cândva cu cititul cărților. Cultura are nevoie de aripi, nu de granițe. Actualii oameni de cultură încep să fie considerați niște relicve ale speciei. Carantina marilor spirite este biblioteca. Sau închisoarea. Omul contemporan este din ce în ce mai convins că divertismentul și pornografia pot suplini cultura. După muzee, și bibliotecile au șansa să devină sărmane atavisme. Cultura acestui început de mileniu seamănă din ce în ce mai mult cu
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
afli În fața propriei tale ferestre Închise prin care vezi conturele prea albe ale obiectelor de afară, de un alb suspect, aproape cadaveric. O pulbere fină burnițează fără oprire albind băncile pensionarilor, tablele de șah, geamurile crăpate ale felinarelor cu neon, relicva unei cabine telefonice. Retrăiesc tulburarea mea din copilărie. Am revelația Comarnicului, zărit În goană de la fereastra unui tren de vacanță. Un oraș fantomă În care nu Îndrăznești să respiri sau să vorbești sau să strănuți de frică să nu pulverizezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
care-l emană subțioarele tineretului stropite din abundență cu sprayuri din pachet. Vechii bucureșteni se ascund În paltoanele negre cu guler de nutrie mirosind a naftalină. Foștii funcționari de la Creditul minier, de la Marmorosh Blank sau de la Fundațiile Regale par astăzi relicvele unei ridicole aristocrații. Umbrele acelor tante Marie, Sofie, Didy, cu jderii lor jigăriți aruncați leneș În jurul gîtului alături de soții lor impozanți: Domnul Daniol și Domnul Teodorovici, Domnul Marcoff și Savoff și Cutzifidi și Nebunelii, sonorități caraghioase, blazoane derizorii, azi Înghițite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Încăperi În care se Înghesuiau de-a valma boccele de rufe, vase cu smalțul sărit, pantofi scîlciați, scaune și mese vechi jupuite la colțuri, porțelanuri pătate de muște, pahare de baccara desperecheate cu irizări roșiatice și verzui În rotunjimile sticlei, relicvele unei existențe care se anunțase cîndva strălucitoare. Fotografiile Îngălbenite pe care le ținea Într-o cutie de pantofi, Înfățișau un bărbat frumos, În costum gri, Încheiat la două rînduri, purtînd o pălărie de fetru moale cu borul lăsat, alături de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
din piatră cenușie, Într-o arhitectură sobră datînd probabil de prin anii 20-30, o clădire cu multe ferestre aliniate uniform la distanțe mici, respirînd aerul acela sever, inconfundabil, de școală veche, de cazarmă sau de spital. Chiar este un spital, relicvă a Bucureștiului de altădată, rămas În mod paradoxal neatins de suflul Înnoitor al epocii moderne. Ceea ce se vede de la stradă e doar un machiaj perfect adaptat locului și funcției pe care o Îndeplinește, pentru că dacă intri pe ultima poartă, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Înfrunzite. Un mormînt proaspăt pe care dorm alături un pantof alb de mătase escarpen cu toc Înalt În interiorul căruia se poate citi SANTORI MILANO și un pantof bărbătesc negru de lac cu vîrf ascuțit marca SALAMANDER. 2 Mai, o mică relicvă a insulei Cythera intrată În eternitate. Înaintăm În vînt, o viață frumoasă Încă și Încă... ne apropiem de Vama veche, ne apropiem de graniță, ne apropiem de țară nimănui. Dincolo de golfuri În urma noastră sute de trupuri goale Întinse cu indiferența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Un gentleman și un cărturar UNU Herbert Ashe, inginer la Căile Ferate din sud, dăinuie încă sub forma unei amintiri vagi și șterse în hotelul din Adrogue, printre caprifoii înmiresmați și-n profunzimile iluzorii ale oglinzilor. Jorge Luis Borges 1 Relicva unui lucru năruit în proporție de nouă zecimi Eram inconștient. Încetasem să respir. Nu știu cât a durat, dar motoarele și rotițele care mențin mașinăria umană în stare de funcționare trebuie să se fi oprit, reacționând la imobilitatea totală cu un blocaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Sanderson. Când m-am auzit rostindu-l, numele mi-a părut solid și real și bun și normal. Dar nu era. Era ruina unui zid sfărâmicios, a unor geamuri sparte și-a unor prelate albastre, fâlfâitoare. Era o epavă. O relicvă a unui lucru năruit în proporție de nouă zecimi. — Îmi închipui că ai o mulțime de întrebări, Eric. Am încuviințat. — Da. Da? Era greu să știi ce să spui. Era greu să spui orice. În pofida fricii și-a golurilor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
dacă nu-mi scăpase ceva important, cum aproape că mi se întâmplase cu cartea lui Randle, dar nu, era doar un plic de fotografii gol. Un plic de fotografii gol, înfășurat în pânză și pus la păstrare ca o adevărată relicvă. De ce? Poate că răspunsul se afla tot în cutie. Gros, greu și solid, am știut că al doilea obiect era o carte încă dinainte să-l desfac din stratul protector de pânză. Nu eram însă pregătit pentru genul de carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
care se țin de obicei alimente. Omul Îi săltă lesne, cu vîrful cazmalei, capacul bătut În cuie și un săpător se apropie cu un felinar. Atunci Începură să apară, unul cîte unul, fel de fel de obiecte disparate, aidoma jalnicelor relicve trimise de un comandant de companie familiei vreunuia dintre soldații căzuți În luptă. Numai că printre aceste obiecte nu se aflau nici scrisori, nici fotografii. — Doar lucruri pe care nu le-au putut arde! zise domnul Prentice. Într-adevăr, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
găsesc, sunt cuie autentice, cunoscut fiind faptul că, din motive de umane și de igienă, pentru a evita riscurile infecțiilor postcrucificării, romanii schimbau cuiele condamnaților la fiecare 15 minute, uneori chiar mai des. Așa se explică abundența de astfel de relicve. In plus, n-ar trebui să ne mirăm, pentru că în Evul Mediu, prin diverși reprezentanți ai săi, biserica recunoscuse drept autentice, cam 30 de capete ale lui Ioan Botezătorul!!! Și se estimează că nu au fost descoperite chiar toate. Așa că
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
acelui Ioan Botezătorul, găsite și atestate în regulă de experții bisericești. Se pare că se vor găsi în continuare capete de al sus numitului, până va ajunge, dacă nu la tot cartierul, măcar fiecare oraș al lumii să aibă ca relicvă religioasă un cap de a lui Ioan Botezătorul. Pus pe Internet ceea ce am scris, a stârnit și unele comentarii, dintre care unul merită să fie luat în seamă deoarece provine din partea unui om care a învățat destulă carte la viața
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
parcă nu te-ai aștepta să vorbească gura fără el. Sau mai știi? Cine știe ce are tipul, în capul său așa de lustruit? Fiindcă atunci când nimeni nu se aștepta, pac, trage individul ca la „Răsboiul", în cine credeți? Intr-o adevărată relicvă națională, regele Mihai I de Hohenzolern. Pentru mine, monarhia mi s-a părut întotdeauna, ca o preocupare paralelă cu grijile mele, așa că în privința aceasta am rămas în relații cu regalitatea, cam ca Voltaire cu Dumnezeu, ne vedem de departe, ne
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
a părut întotdeauna, ca o preocupare paralelă cu grijile mele, așa că în privința aceasta am rămas în relații cu regalitatea, cam ca Voltaire cu Dumnezeu, ne vedem de departe, ne cunoaștem, dar nu ne salutăm și nu vorbim. Deci ca orice relicvă, ar trebui lăsată în pace, fiindcă are și ea rostul său în istoria unei țări. Și de aceea, iar mă întorc la întrebarea de mai sus, ce l-o fi apucat p-ăla chelu' din capu' statului? S-o fi
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
câteva decenii, îi pusese deja diagnosticul în acea perioadă -rezultatul fiind că din acel moment orice afirmație făcută de Tabitha a fost primită cu cel mai mare scepticism. Întâmplător, istoria pare să fi validat evaluarea bunului medic, căci atunci când unele relicve aflate în posesia Tabithei au intrat recent în posesia scriitorului acestor pagini, printre ele se afla și controversata bucată de hârtie. Îngălbenită acum de trecerea timpului, ea s-a dovedit a nu fi conținut altceva mai demn de luat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mai erau la fel: unul era negru, iar celălalt albastru. Probabil căzuseră recent și o imagine fugară înduioșătoare mi-a străfulgerat prin minte - Joan șezând la capătul patului, cu ac și ață în mână, cusând nasturele, redând vederea acestei jalnice relicve a copilăriei. Nu l-am atins. M-am uitat la etajerele cu cărți ordonat așezate, la fotografiile de familie, la biroul cu plicuri pentru cadouri și cu veioza pe al cărei abajur scria Libertate. Pe colțul lui erau obiecte mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
încă de când fusesem ridicat în fața unui judecător și mi se spusese că încă o abatere de felul acesta și o să ajung în spatele gratiilor - doar pentru două luni, a spus el, dar cine știe ce efect ar avea asupra constituției fragile a unei relicve cu inima slabă ca mine. Ieri-noapte însă, măreția legii părea să nu mă îngrozească și m-am pomenit incapabil să rezist acestei găleți de delicioase fărădelegi. Intrasem doar de câteva secunde, când un bărbat (bărbat! ce spun? - o nălucă, Michael
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
luat 24 de ani ca s-o șlefuiască, are o spectaculoasă Sală Gotică, unde a avut loc prima reuniune a Statelor Generale din Țările de Jos, În 1464, cînd noi le feream de turci. Aici e Bazilica Saint-Sang. Conform tradiției, relicva Sfîntului SÎnge a fost adusă la Bruges În timpul celei de-a doua cruciade, cînd noi iar o feream de turci. Relicvariul este din aur și argint, incrustat cu pietre prețioase. Zăbovim cîteva clipe În fața lui Ecce Homo, o capodoperă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
mâna Maitreyiei (multe din ele de pe vremea lecțiilor de franceză), într-un cuvânt, toate urmele acelui episod definitiv al tinereții mele. (Plicul l-am deschis zilele! trecute, când am scris ultimele capitole. Câte lucruri deprimante aș putea spune eu despre relicve și amintiri!...) Îmi plăcea, mai cu seamă, să recitesc preliminariile dragostei mele, să-mi bat joc de naivitatea mea, de infatuarea mea sentimentală, care mă făcuse să trăiesc atâta vreme o iluzie. Nu primeam, nici nu scriam scrisori. O dată sau
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]