10,353 matches
-
strălucește în lumină. Gabi se opri la căsuța șapte. Întotdeauna la șapte te odihnești, stai acolo pe ambele picioare cu brațele pe șolduri și te odihnești, ca și cum urmează să te întorci la viață. Te apleci, iei piatra și începi să respiri regulat. Jocul e frumos, numai aplecarea e mai grea. Te poți dezechilibra ușor. Nu joci șotron cu mine? — Îmi place în balansoar. Gabi se uită împrejur. — E liniște azi. — Pe Miha au dus-o la mare. — Tavi și Ovi sunt
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
și mă gândeam că venise pe lume tocmai pentru a nu deranja pe nimeni: dacă nu ar fi munca ei de dimineață, în rest ai putea crede că mătușa nu există, rămâneau însă goblenurile ca o mărturie că totuși mai respiră pe undeva. Când veneam în vizită, mătușa Ada își punea capotul cu crizanteme și începea să se învârtă în jurul mesei. Avea mereu pregătite ouă prăjite și lapte cu cacao. Mâinile ei întindeau perfect fața de masă, așezau tacâmurile și farfuriile
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
atunci când plouă cu stele din cer, sau de soarele care apune vânăt de sânge, ca apoi toată noaptea să sângereze și să răsară a doua zi dimineața galben și palid și fără viață. Așteptă să vadă dacă puloverul nu cumva respiră. În clipa aceea avea nevoie de șuieratul liniștit al unei ființe care doarme alături. Știa că, dacă vrea cu tot dinadinsul, se poate, dar nu-l rugă pe Dumnezeu să-i îndeplinească dorința, nu pentru că acesta nu ar fi în
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
spre tâmple; o șterse cu dosul mâinii și apoi o întinse peste urmele de vată de zahăr. Din depărtare Mali îl văzu și îi făcu cu mâna, el îi răspunse fluturând mâneca lălâie deasupra capului. Slavko se opri puțin să respire. Sângele îi bătea în cap și îi invadă obrajii. Toată iubirea din lume venea acum asupra lui și știa că o să fie fericit. Va mânca vată de zahăr de la Mali și o să râdă ca în reclamele de la metrou, cu gura
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
clipa aceea a început să mă doară rău capul. Vedeam tot felul de pete verzi și maro și negre care jucau în fața ochilor. Mâna mea sprijinea sticla și petele au început să se îndepărteze până când au întâlnit silueta Andreei. Am respirat adânc de mai multe ori și m-am întors pe bancă. Zâmbeam mereu și îi spuneam Andreei ce bine mă simțeam în parc, la aer. Ea îmi zâmbi cald înapoi și îmi întinse cornetul cu înghețata topită și scursă între
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
nu schiță vreun gest, doar priveau pe geam pilonii groși. În stație nu coborî nimeni, în schimb urcară un tânăr cu un buchet de trandafiri roșii, strânși în hârtie creponată, și o doamnă grăsuță ducând două plase cu mere. Doamna respira greu și căută repede un loc liber. Picioarele ei umflate se cuibăriră sub scaun, iar în fața lor aterizară cele două plase. Deliei i se părea firesc ca cei aflați deja în vagon să-i privească pe cei în spatele cărora tocmai
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
proaspăt făcută. Ploaia îi aluneca sub haine, picăturile i se scurgeau pe urechi, pe gât și apoi pe umeri. Cuțitul se balansa ușor între degetele ude. Amândoi păreau fântâni arteziene din care apa țâșnea inegal și, prin fiecare por, fântânile respirau apă. — Am auzit ceva. — Nu poate fi decât ploaia. Stai puțin, sunt sigur că am auzit. — ți s-a părut. — Stai să ascultăm. Cum rămaseră înlemniți în vegetație, din depărtare izbucni un urlet. Aripile imense apărură de după rafalele de ploaie
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
pantofi cu tocuri înalte în smoala de lângă ghișeu. Apoi ai renunțat, era copilăresc să mai crezi în prostii cu happy-ending. Viața ta avea un tipar în care intrai perfect, iar urmele din asfalt nu erau decât niște găuri prin care respira betonul. Asta până când urmele au prins conturul unor pantofi roșii ce plecau de lângă tine și începeau undeva o conversație, apoi ușile troleibuzului închise în urma lor, separându-i de gândurile tale. Te încăpățânai să crezi că aveau să se întoarcă asemeni
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
înmărmurit, privea fotografia lui Raman și nu mai îndrăznea să facă nici o mișcare, aceiași ochi îi zâmbiseră dimineață în autogară, iar acum, din hârtia cenușie. Era de parcă cineva topise stratul de gheață care îi obstrucționase vederea. Se așeză încercând să respire regulat. Acum totul devenise așa cum trebuia să fie, iar lui nu-i mai rămânea decât să ia o foaie de hârtie, să aprindă veioza și să înceapă în sfârșit să scrie. În acest caz, capitolele ar fi curs rapid precum
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
și cha-cha-cha, în jurul vasului pluteau regrete și tristețe. Singurul pasager fericit era Luis. Din păcate trupul său nu rezistase operației și se stinsese în mai puțin de o oră de la transplant, însă fiecare organ donat se afla acum pe arcă, respirând din plin aerul încărcat de vapori. Luis murise, dar nu și ochii săi, sau rinichiul, piciorul, măduva, pielea ori inima sa. Într-un anumit fel Luis izbutise: se salvase și se bucura din tot sufletul său, deși împărțit prin alte
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
soarelui crescând din spatele gării, alungând din ce în ce mai departe trenul care îl așteptase o noapte întreagă pe contrasens.“ COȘMARUL În dimineața în care cei doi agenți au bătut la ușă, Vladimir tocmai își băuse cafeaua. Se trezise brusc, plin de sudoare și respirând greu, dintr un coșmar pe care îl suporta cu dificultate pentru că avea impresia că oricând putea deveni aievea. Dădu drumul la radio și se duse să deschidă. În secunda următoare simți răceala peretelui pe obraz. Fu îmbrâncit, percheziționat și legitimat
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
cu o treaptă mai sus. Două stații în lâna verde cu scame, apoi paltonul se mișcă să facă loc altor paltoane roșii, albastre și mov, se mai strecură și un fâș alb, alunecând pe lângă punga mea cu Carrefour. Pe platformă respiram aburii din nările celorlalți. Am prins curaj și mi-am lăsat trupul să se odihnească pe un singur picior lângă scaunul din care apărură merele roșii ocrotite de haina neagră a unui bărbat. Merele păreau fade și pătate, dar contrastau
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
se făceau spirale, șoseaua se strângea în urma autobuzului. Noi ne deplasam prin ploaie într-o carcasă metalică cu scaune, bare și oglinzi retrovizoare. Toți stăteau cuminți la locul lor, numai eu simțeam un gol în stomac și voiam să cobor. Respiram sacadat și înghițeam des în sec. Chiar atunci cucoana cu crizanteme se ridică din scaunul ei și începu să înainteze cu buchetul în sus ca o sorcovă. M-am luat după ea, gata s-o împing dacă nu mă lăsa
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
clanță, așteptând să îi treacă starea asta și să-i poată înfrunta pe ceilalți. Dacă își punea în gând să rămână așa ar fi putut sta nemișcat zile în șir fără să simtă nevoia să clipească sau, de ce nu, să respire. Își apăsă pleoapele cu podul palmelor până când durerea îi făcu bine. Iubea durerea fizică, preferând-o celei psihice, care acum îi sfredelește creierul golindu-l de orice sentiment al unui eventual viitor. A ieșit până la urmă din cameră; se pregătea
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
adânc. Orele treceau unele după altele, egale și indiferente, asemeni pașilor ei pe care el încă încerca să-i audă. Își strânse picioarele în jurul prăjiturii de parcă ar fi dorit să o ocrotească, brațul stâng îi amorțise, dar rămase nemișcat. Acum respira odată cu vânticelul de sub ușă, și apoi din ce în ce mai încet. Nu știu ce s-a întâmplat, nu pot să deschid. Cred că s-a înțepenit ușa. — E încuiată? Nu, nu cred. — Să mai chem pe cineva? — Nu e nevoie, putem și singuri. Nu crezi
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
putea imputa ceva ce ar fi putut impieta asupra bunelor lor relații. Căuta cu asiduitate o posibilă vină a ei în palmaresul unui timp improbabil. Olga însă simțea ca pe o greutate, aproape imposibil de suportat, până și faptul că respira același aer cu Ina. De aici îi venea rezerva, ocolișul din vorbe, distanțarea ce și-o impunea. Atunci când hazardul le așeza față în față, fie și pentru scurt timp, Olga simțea că acele clipe deveneau insuportabile. Dăduse la o parte
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
și Mihăiță care, ca un mânz nu se depărta niciodată de părinții lui. Abia stăpânindu-și emoțiile, Ina introduse cheia în ușa de la intrare. Uimirea ei nu se putea cristaliza în cuvinte. Străbătu încăperile, deocamdată goale, dar care și așa respirau o eleganță demnă de opera unui inginer constructor. Era mândră de soțul ei. Când vor veni părinții să-i vadă opera, vor conchide că Alex a câștigat nu numai bătălia, ci chiar războiul, pentru că ceea ce i se înfățișa a fi
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
mers bine de tot. Era convins și el, erau convinsi, deopotrivă, colegii și superiorii, că este acolo unde s-ar fi cuvenit să fie. Lăudat în sus, lăudat în jos, nu mai putea, bietul nostu erou, să se miște, să respire, din cauza prea multor laude, formulate, din toate direcțiile, la adresa muncii sale. A comis însă o gafă. A facilitat o arestare fără suport, fără acoperire legală. Drasticitatea analizei care a urmat, a fost dură. Eroul a fost mutat într-o altă
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
cu totul altă întorsătură. S-au ridicat pe fese. S-au privit ca două flăcări, care urmau să se devoreze una pe alta. S-au strâns din nou, puternic, în brațe. S-au lăsat pe spate. Cu fața în sus,respirau, mai cu seamă el, greu. Transpirau. Se bucurau. Aci râdeau, aci plângeau. Ca niște copii fără minte. Așa e, uneori, viața. Demolatoare și remolatoare. De obiceiuri și de bucurii. De atingerea marginii de sus a unor creații și de a
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
ei fac să țâșnească din străfundurile ființei mele o vigoare imensă. Pământul îmi fremăta sub picioare și, chiar dacă aș fi căzut, aș fi încercat o plăcere inexprimabilă. Inima înceta să-mi mai bată; îmi ținui răsuflarea; îmi era teamă să respir și să O văd dispărând ca un nor sau ca un fum. Tăcerea Ei miraculoasă ridicase între noi un zid de cristal. Mă sufocam de această clipă, de această oră, de această veșnicie. Ochii ei obosiți se închiseră încet, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
stranie! Era oare cu putință ca această femeie, această fecioară, îngerul acesta crud (nu știam ce nume să-I dau) să trăiască o viață dublă, atât de calmă și de naturală? Acum, puteam să-I simt căldura corpului și să respir parfumul jilav urcând din părul Ei negru și greu. Nu știu de ce am ridicat mâna tremurândă - o mână ce nu mă mai asculta - și I-am mângâiat cârlionții, mereu lipiți de tâmple. Apoi mi-am înfundat degetele în părul Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
urmat brațele și picioarele. Am așezat trunchiul și membrele în cufăr, în ordine, le-am acoperit cu hainele Ei, aceleași haine negre. În sfârșit, am tras capacul, am încuiat cufărul și am pus cheia în buzunar. Când am terminat, am respirat ușurat. Am ridicat cufărul și l-am cântărit în mână. Era greu. În viața mea n-am mai simțit o astfel de oboseală. Nu, n-aș fi putut pentru nimic în lume să car singur cufărul. Afară se înnorase din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
la pat, mă ocup mai puțin de mine. Cuiul lung plantat în peretele gros a suportat leagănul meu și al soției mele, poate și greutatea altor copii. Puțin mai jos, s-a desprins molozul, iar pe bucata de zid dezgolită, respir mirosul lucrurilor și ființelor care au locuit aici cu mult timp în urmă. Nici un curent de aer nu a reușit până acum să risipească mirosul acesta persistent, greu, gros. Miros de transpirație, de boli vechi, de respirație, miros de picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
în curte; de la cealaltă se poate vedea strada și tot ea mă leagă de orașul Rey. Un oraș supranumit Mireasa Lumii, având mii de străduțe încâlcite, case turtite, școli, caravanseraiuri. Un oraș, care trece drept cel mai mare din lume, respiră și trăiește dincolo de pereții camerei mele. Când, în ungherul meu, închid ochii, îi ghicesc umbrele amestecate - e tot ce mă interesează cu privire la oraș, la palatele, moscheile și grădinile sale. Doar aceste două lucarne refac legăturile mele cu lumea exterioară, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
nevoie de atomii corpului său. Își strigau nevoia. Aspiram din tot sufletul să fiu numai eu cu ea, într-o insulă pierdută, departe de oameni. Invocam cu toată voința mea un cataclism care să facă să crape această canalie care respira, se agita și se bucura dincolo de pereții camerei mele. Dar, chiar așa să se fi întâmplat, oare n-ar fi preferat nu știu ce animal, un șarpe indian, un dragon? O noapte cu ea, apoi să murim amândoi, unul în brațele celuilalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]