2,299 matches
-
în Barbara Cassin (dir.), Vocabulaire européen des philosophies, Seuil, Paris, 2004. Cităm din această ultimă lucrare: "Situat la dubla întretăiere a vederii și a vizibilului, a apariției și a constituirii imaginii, termenul diafan este astăzi unul din martorii cei mai revelatori ai modului în care cei din vechime priveau, concepeau și înțelegeau lumea. Căci, pentru gândirea antică și medievală, nu e suficient să fie lumină și ceva "solid" pentru ca lumea să fie văzută în culorile ei și cunoscută în formele și
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
intuiției" (Fenomenul originar, în Lucian Blaga, Zări și etape, Editura Minerva, București, 1990, p. 117). Blaga vorbește despre artă ca revelare intuitivă a misterului ("arta este încercarea de a converti misterul pe un plan de intuiție", intuiția "năzuind să devină revelatoare"), despre "plenitudinea intuitivă" a poeziei, respectiv - din punctul de vedere al aprecierii operei de artă - despre "cuprinderea intuitivă" a gustului estetic și despre "critica imanentă" posibilă prin intuiție (cf. Artă și valoare, în Lucian Blaga, Opere 10. Trilogia valorilor, Editura
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de natura cuvântului, privit atât ca un corp sonor în sine, cât și ca un purtător de semnificații" (Artă și valoare, în op. cit., pp. 548, 600, 605). 15 Așa cum, în poemul Lumina (vol. Poemele luminii) "orbitoarea lumină de-atunci" subîntinde revelator toate celelalte imagini textuale. Este o "valoare de origine" (Gaston Bachelard, La poétique de l'espace, Quadrige / PUF, Paris, 1981, p. 8) care - deși vine de departe - nu vine din trecut, ci survine în chiar clipa intuirii apariției sensibile drept
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
cosmoid specific operei de artă: "O operă nu este, deci, un "simbol" al lumii totale, sensibile, și nu-și primește valoarea ca un reflex, de la totalitatea lumii sensibile. O operă de artă este un cosmoid, o lume specială, de intenții revelatorii și care tinde a se substitui lumii sensibile" (Geneza metaforei și sensul culturii, în op. cit., pp. 430, 432, n. 1). 31 Un posibil răspuns la această întrebare îl dă Blaga însuși atunci când vorbește despre distanța necesară - "frână transcendentă" - ce separă
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
pp. 430, 432, n. 1). 31 Un posibil răspuns la această întrebare îl dă Blaga însuși atunci când vorbește despre distanța necesară - "frână transcendentă" - ce separă creația culturală de misterul absolutului. "Căci între absolut și noi se intercalează totdeauna metaforismul nostru revelator (...) care ne izolează de absolut" (Artă și valoare, în op. cit., p. 531). Revelarea fiind astfel metaforic limitată, vederea rămâne în așteptarea mistuitoare a unei lumini care nu se dă artei decât în distanța (izolarea) unei imagini. 1 F. Aderca: De
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
El rămâne totuși locul originarului închis în ascunderea de sine, viul ca posibilitate a vieții și a nunții. Ultimele două versuri ("Că vinovat e tot făcutul,/ Și sfânt, doar nunta, începutul") exprimă tocmai desfacerea din proiectul ființei pentru a regăsi revelator calea către posibilul pre-ființial al increatului, pragul inaparent al unui veșnic (re)început. 16 Așa cum întâlnim și în poemul Dionisiacă, unde actul de desființare implică pierderea - vitală, regeneratoare - în informul orgiastic al elementarului: "Zdrobiți centura ființei, topiți-vă cu glia
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
pune în evidență structura (și viziunea) ierarhică, nivelică, a lumii. Diafanul posedă de acum o imagine proprie: este, într-un fel, o "creatură" a aerului, un "nor" luminos și incolor (...). Diafanul nu mai ține de epifania vizibilului, nu mai constituie revelatorul obiectului privirii, căci - dobândind în acest nou context o corporeitate proprie situată ca intermediar, și determinată ontologic de la bun început, între terestru și ceresc - el ține acum de propria epifanie, de propria dia-fanie, autoreflexivă în vizibil" (Anca Vasiliu, Despre diafan
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
94, 31. 16 CCXXXIII (79) (1957), în op. cit., p. 331. 17 Scenariu neoplatonic potrivit căruia "această conversie a sfârșitului către început face ca întregul ordin să fie unu, determinat, convergent spre el însuși, iar prin convergența sa să fie unitate revelatoare în multiplicitate" (Proclus, Elemente de teologie, prop. 146, Editura Herald, București, 2007, p. 133). 18 CCXXVIII (74) (1956), în op. cit., p. 326. 19 Fecioară, vol. Întrezăriri, în op. cit., p 78. "Adânc sub coaja îndârjitei humi,/ Ecou, îndată împietrit răspunde/ Conturul
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în op. cit., p. 107. 26 Acolo unde norii (1943), vol. Veghe, în op. cit., p. 163. 27 Inscripție pe fântâna lui Narcis (1940), vol. Veghe, în op. cit., p. 138. 28 Cupa; Dudul, vol. Întrezăriri, în op. cit., pp. 69, 71. 29 Acest revelator este însă de natură exterioară, un transcendent inaparent care își developează imaginea pe fondul cernit al lumii, el însuși rămânând nerevelat în sine, impregnare apofatică a chipului a cărui quidditate este voalată sau chiar ștearsă: "Practicile religioase, cultul, fac să
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
lucrul de care totuși se îndepărtează: fenomenologia rămâne presupoziția de nedepășit a hermeneuticii. Pe de altă parte, fenomenologia însăși nu se poate constitui fără o presupoziție hermeneutică" (Paul Ricœur, Eseuri de hermeneutică, Editura Humanitas, București, 1995, p. 36). 16 Necunoaștere revelatoare ("ce multe tărâmuri nu te cunosc/ ce multe ape nu te scaldă"), întrucât ea înseamnă o smulgere din cunoașterea exterioară, o descojire și o golire treptată a straturilor realului, până la ceea ce se dă ca de sine cunoaștere "a miezului din
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
manifestării. Nu este, prin urmare, un "posibil imaginar, deci ca o reprezentare a ceea ce nu există" (ibidem, p. 247), ca și cum ar reflecta în imagine ceea ce va fi, ci pura prezentare de sine în trupul poetal al unei imagini ascunse, autodonația revelatoare a unui infra-existent. Aici, cum spune Jean-Luc Marion, "prezentul se realizează nu ca o permanență dăinuitoare, ci ca un prezent dat, pe scurt ca un prezent primit, nu ca o prezență care subzistă în sine", iar "prezentul dat realizează clipa
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
încă de la țeserea Pânzei" (Fragmentele, 68, 40, vol. A cincea esență, 1989, în op. cit., p. 118, 114). O întrevedere pe care doar transparența creației divine o face posibilă, epifania eshatologică dată ab origine, în care deslușirea oricărui lucru se realizează revelator, ca apokalypsis, "în lumina crepusculului său" (Pustiitorul, vol. Atotsfârșitul, în op. cit., p. 189): " a desluși în floarea pomului împrimăvărat fructul putrezit;/ cu ochii tot timpul orbiți de incendiul lumilor de la capătul vremii", " Prin boaba de strugure a clipei de față
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de aramă ce măsoară/ lumina și întunericul" (În podul casei, în Nichita Danilov, op. cit., p. 55). 83 Vol. Passacaglia, Editura Junimea, Iași, 2009, în Friedrich Michael, Pâine și vin, Editura Tipo Moldova, Iași, 2012, p. 194. 84 Condiție clar-obscură sau revelatoare a unui mister care se dezvăluie în propria învăluire, conform naturii ambivalente a arătării și ascunderii: " Din semințele de-ntuneric, destin încifrat/ în numere celeste, se naște lumina -/ și lumina coboară în suflet/ ca să se-ntoarcă închisă în el și
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ale viziunii sale metafizice, reprezentând, ca să spunem așa, cuvântul testamentar al lui Blaga în materie de filozofie -, autorul face o distincție netă între știința teoretică și cea practică. El apreciază că teoriile științifice nu sunt decât "plăsmuiri mintale, de intenție revelatoare în raport cu misterul"19, fapt ce le conferă un statut similar cu acela al construcțiilor metafizice. Acestea din urmă ca și creațiile artistice de altfel se dezvoltă în anumite "cîmpuri stilistice" aflate toate sub imperiul istoricității: "Datorită faptului că omul nu
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
sub constrângerea unui cîmp stilistic, produsele sale dobândesc prin înseși condițiile lor spirituale un caracter <<istoric>>"20. Aici, "cîmpul stilistic" îndeplinește rolul jucat de "contextul de viață" la Dilthey. Ca și construcțiile metafizice, teoriile științifice în calitatea lor de "încercări revelatorii" "sunt totdeauna supuse unei modelări <<stilistice>>" ancorate în istorie. De aceea, în succesiunea lor "nu vom putea descoperi un cert progres liniar"21, care să conducă la "o cunoaștere pozitivă, absolut adecvată"22 a lumii. Deși istoria lor nu înregistrează
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
precizeze că aceasta nu înseamnă că "izbânzile practice ale <<teoriei>>" constituie și "dovezi pentru virtuțile ei cognitive în <<absolut>>"23, fiindcă astfel de reușite rămân doar la nivelul empiricului, fără să treacă "în transempiric, unde se situează obiectivul oricărei cunoașterii <<revelatorii>>"24. Datorită faptului că în cazul creațiilor artistice libertățile pe care și le iau autorii lor sunt maxime, este de la sine înțeles că aici întîlnim, încă și mai pregnant conturată, aceeași situație. Blaga subliniază că și-n cazul acestora există
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
exclusiv decriptări de sensuri prin metode hermeneutice. Viața omului nu este un simplu text religios sau beletristic. Doar prin raționamente analogice o putem asimila unei „prescripții sacre” sau unei „descrieri romanești”. Aceste analogii permit interpretări și demersuri hermeneutice adesea uimitoare, revelatoare: sensuri și semnificații pe care viața obișnuită le tăinuiește. Dar atare decriptări de „mistere ale vieții” rămân eforturi de raționare analogică și atât; rezultatele nu sunt „adevăruri” în sensul celor stabilite de științele naturii, ci metafore, care pot revela adevăruri
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
următorul. Într-o zi, un tânăr megarian, pe nume Eukleides 7, asistă întâmplător la transportul dinspre Corint spre Atena a unui brav soldat, rănit și muribund, atenianul Theaitetos 8. Susținându-l, Eukleides află că, în adolescență, Theaitetos avusese o întâlnire revelatoare cu Socrate, care îi modificase întregul mod de a gândi și de a fi, transformându-l într-o personalitate (kalo" kai agato")9. Era, probabil, vorba de una dintre acele peak experiences („experiențe cruciale”) pe care le-au studiat în
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Platon nu a mai adăugat nimic pretextului și opera se încheie, brusc, cu „însemnările” lui Eukleides. Dar citim, în continuare, în minte, efectul cutremurător al „experienței cruciale” prin care trec cei doi tineri megarieni 13. Momentul care declanșează această „adâncire revelatoare” este paragraful 148e, unde se spune că Theaitetos i se plânge lui Socrate că trece prin mari frământări în rezolvarea unei probleme pitagoreice de aritmetică-geometrie14. Socrate face o remarcă uluitoare: „Te încearcă durerile facerii, dragă Theaitetos, și asta pentru că ești
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
După Courcelle (Les Lettres grecques..., ed. cit., p. 259), este vorba despre tatăl lui Felix, și nu de Felix însuși. 37. În Vita Caesarii (S. Caesarii opera omnia, vol. I, ed. G. Morin, Maredsous, 1937, p. 300) există această apreciere revelatoare: Ut saecularis scientiae disciplinis monasterialis in eo simplicitas poliretur („Ca să-și șlefuiască la el simplitatea monastică prin studiul disciplinelor seculare”). 38. În ibidem se menționează „un anume Pomerius, pe numele său, retor ca pregătire și de neam african, pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
care impus-o bisericilor greco-bizantine, și al lui Grigore cel Mare, care a povestit viața lui Benedict în Dialogurile sale. Textul Regulii benedictine s-a păstrat, fiind comentat de-a lungul secolelor. Interpretările nu ne interesează aici. Textul original este revelator. Regula benedictină se voia un „curriculum total”: întreaga viață a călugărului era programată minuțios. Fiecare mănăstire era o unitate de sine stătătoare, adică „o garnizoană a soldaților lui Hristos”. Ea se întreținea și trăia singură, fără nici un contact exterior. Ziua
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
dă ușor a înțelege de către cel care a primit jurământul de credință pe când, mic copil, locuiam la rege... ca Eligius să depună jurământul de credință”) (în Monumenta Germaniae Historica, Scriptores Rerum Merovingicarum, vol. IV, p. 673). De asemenea, găsim detalii revelatoare la Guilhiermoz, op. cit., p. 428. La J. Calmette („Le comitatus germanique et la vassalité”, Nouvelle Revue historique de Droit français et étranger, 1904) și la F. Lot (Les invasions germaniques, Payot, Paris, 1945) există comentarii ample cu privire la constituirea corpului de
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
tinerețe și pe care, după câte se pare, nu a abandonat-o niciodată. Ce eresuri nutrea această mișcare esențialmente religioasă? Acestea sunt întrebările fundamentale ale unui studiu de caz aparte, pe care îl expunem în continuare urmând riguros regulile acestei revelatoare metode de analiză a situațiilor „cețoase”, dar importante. 9.2. Comenius și frăția invizibililortc "9.2. Comenius și frăția invizibililor" Se considerau iluminați... Unificarea Europei, Pansofia, Restaurarea Cunoașterii, Reforma Universală a educației și a învățământului! Erau aspirațiile unui așa-numit
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Mifflin, Boston, 1924. 11. Desigur, cartea lui W.W. Charters Curriculum Construction (Macmillan, New York, 1923) prezintă cel mai clar contribuția autorului la modelul Bobbitt - Charters. Dar „ideile înnoitoare” ale acestuia par anterioare publicării lucrării lui Bobbitt The Curriculum (1918). Este revelatoare în acest sens lucrarea lui W. Charters din 1909 Methods of Teaching, Developed from a Functional Standpoint, Row, Peterson & Co., Chicago. 12. Lucrarea lui R.W. Tyler Basic Principles of Curriculum and Instruction din 1949 (University of Chicago Press, Chicago
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
și de marii prozatori americani, precum Mark Twain, Ernest Hemingway și William Faulkner. Descoperirea „curriculumului ascuns” de către Jackson a produs uimire, deși nu era chiar o descoperire. Fenomenul fusese deja studiat în profunzime de către literați și era descris, cu detalii revelatoare, în numeroase biografii și autobiografii celebre. Uimirea era mai degrabă provocată de faptul că se dezvăluia cecitatea cercetătorului modern, anchilozat în „regulile metodei științifice” și prizonier al miturilor behavioriste, pragmatiste, pozitiviste și eficientiste. Corifeii postmoderniști ai curriculumului au acordat lucrării
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]