2,564 matches
-
se Îndrepta spre bar ca să bea ceva rece. Și taică-miu, care se cântărise și el și ieșise cu șaua sub braț, roșu la față, obosit și cu costumul de mătase cam strâmt, Îl privea pe tânărul Regoli, care stătea rezemat de tejghea, degajat, cu aerul lui de puști, iar eu l-am Întrebat ce s-a Întâmplat, pentru că mi-era că Regoli s-o fi luat de el sau ceva, dar el doar stătea și se uita la Regoli și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ia ochii de la Holbrook. Așa că am ieșit din Galleria până-n față la Scala, de unde am luat ziarul, și apoi m-am Întors, dar am rămas mai Într-o parte, pentru că nu voiam să mă bag peste ei; taică-miu stătea rezemat În șezlong, privind În ceașca cu cafea și jucându-se cu lingurița, iar Holbrook și macaronarul gras se ridicaseră-n picioare, macaronarul ștergându-și fața și clătinând din cap. Atunci m-am apropiat și bătrânul se purta de parcă ei nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
celelalte două. Tăie cu toporul o bucată de pin dintr-o buturugă și o ciopârți În așchii pentru cort. Le tăia lungi și destul de puternice, ca să stea bine-n pământ. Acum, că scosese cortul și-l Întinsese pe jos, sacul rezemat de un pin părea mult mai mic. Nick făcu o ancoră: legă o frânghie de un pin și trase celălat capăt spre altul, ridicând astfel cortul. Atârna pe frânghie ca o pătură pe sârma de uscat rufe. Nick lărgi gaura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Bărbatul mărunt Îl privea. Credeam că te-au omorât, spuse. Manuel ciocăni cu degetele pe birou. Bărbatul Îl privea. Câte lupte ai avut anul ăsta? — Una, răspunse Manuel. — Doar aia? Da, atât. — Despre aia am citit În ziare. Retana se rezemă de spătarul scaunului, privindu-l În continuare pe Manuel. Manuel se uita la capul de taur Împăiat. Îl mai văzuse de multe ori până atunci. Avea un soi de interes familial față de el. Acum vreo nouă ani, taurul ăla Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
care mi i-a trimis ducele pentru duminică o să provoace un adevărat scandal. Toți stau prost pe picioare. Ce se vorbește despre ei la cafenea? — Nu știu, abia am ajuns. — A, da. Ai valiza cu tine. Se uită la Manuel rezemându-se de spătar. — Stai jos. Scoate-ți basca aia. Manuel se așeză. Arăta cu totul altfel fără bască. Era palid și coleta prinsă de creștetul capului ca să nu se vadă de sub bască Îi dădea un aer ciudat. — N-arăți prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
rost. — Nu din cât mi-ai dat. Nu m-apuc să-mi mai plătesc și o cuadrilla din asta. Retana nu-i răspunse, Îl privi doar din spatele biroului. Știi că-mi trebuie un picador bun. Retana Îl privea În continuare, rezemat de spătar, se uita la el de foarte, foarte departe. — Ai picadorii obișnuiți, Îi spuse. — Știu. Îi știu eu pe picadorii tăi obișnuiți. Retana nu zâmbi. Manuel știu că se sfârșise. — Nu-ți cer decât o șansă de bun simț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
aia, spuse Manuel. Își turnase coniacul din farfurioară În pahar și-l băuse cât timp ei continuaseră să vorbească. Primul chelner Îi umplu mecanic paharul și apoi ieșiră toți trei vorbind. În colțul celălalt, bărbatul continua să doarmă cu capul rezemat de perete, sforăind ușor când inspira. Manuel Își bău coniacul. Și lui Îi era somn. Era prea cald ca să iasă-n oraș. Și, pe lângă asta, n-ar fi avut ce face. Voia să-l vadă pe Zurito. O să se culce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
În dreapta. — Zi-i să le-nfigă-n dreapta pe astea, Îi spuse puștiului care fugea la Fuentes cu alte două banderillas. O mână grea i se lăsă pe umăr. Era Zurito: — Cum te simți, puștiule? Manuel urmărea taurul. Zurito Își rezemă brațele de barrera. Manuel se-ntoarse către el. — Te descurci bine, Îi spuse Zurito. Manuel scutură din cap. De acum, nu mai avea nimic de făcut până la următoarea repriză. Țiganul se descurca foarte bine cu cele două banderillas. La următoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
-i? Cineva vrea să vă vadă, domnule Anderson, spuse femeia. — Sunt eu, Nick Adams. — Intră. Nick deschise ușa și intră-n cameră. Ole Anderson stătea Întins pe pat, Îmbrăcat. Boxase la categoria grea și era mai lung decât patul. Își rezemase capul pe două perne. Nu-l privi pe Nick. — Ce s-a-ntâmplat? zise. — Eram la restaurant la Henry, spuse Nick, și doi tipi au intrat și ne-au legat, pe mine și pe bucătar, și ziceau că vor să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cobora și urca, dar ducea Întruna mai jos, trecând printre sate și hățișuri. În afara satelor erau podgorii. Câmpurile erau maronii, iar butucii de viță - deși și neîngrijiți. Casele erau foarte albe și bărbații, Îmbrăcați de duminică, jucau popice pe uliță. Rezemați de unele din zidurile caselor creșteau perii, cu crengile ca niște candelabre profilate pe albul pereților. Perii fuseseră stropiți cu piatră-vânătă și pereții caselor erau mânjiți cu pete metalice, de un albastru-verzui. În jurul satelor cu podgorii erau mici poieni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
despre schi. Eram fericit că mai erau și alte lucruri În afară de asta și mă bucuram că am coborât de acolo, departe de primăvara nefirească de pe munte, În dimineața asta de mai din vale. Hangiul stătea pe verandă, cu spătarul scaunului rezemat de peretele din spate. Bucătarul stătea lângă el. — Schi-heil! ne strigă hangiul. — Heil! Îi răspunserăm, rezemând schiurile de zid și lăsând rucsacurile din spate. Cum a fost sus acolo? — Schön. Cam mult soare totuși. — Da. Pe vremea asta e mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
am coborât de acolo, departe de primăvara nefirească de pe munte, În dimineața asta de mai din vale. Hangiul stătea pe verandă, cu spătarul scaunului rezemat de peretele din spate. Bucătarul stătea lângă el. — Schi-heil! ne strigă hangiul. — Heil! Îi răspunserăm, rezemând schiurile de zid și lăsând rucsacurile din spate. Cum a fost sus acolo? — Schön. Cam mult soare totuși. — Da. Pe vremea asta e mereu prea mult soare. Bucătarul stătea pe scaunul lui. Hangiul intră cu noi, Își deschise biroul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
prea mult timp aici. Asta-i tot. CORTINA Poveste banală Deci mâncă o portocală, scuipând ușor sâmburii. Afară, ninsoarea se prefăcuse-n ploaie. Înăuntru, soba electrică nu părea să dea ceva căldură, așa că, sculându-se de la masa de scris, se rezemă de ea. Ce bine se simțea! Asta da, În sfârșit, viață! Se-ntinse după altă portocală. Departe, tocmai În Paris, Mascart Îl pusese pe Danny Frush la podea de nu se văzuse, În runda a doua. Și mai departe, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
-ndreptam spre spital, care era așezat pe un deal Înalt, deasupra fumului, clădirilor și străzilor orașului. În camera de gardă erau cei doi medici de pe ambulanță, Doc Fischer și doctorul Wilcox - unul stătea la birou și celălalt pe un scaun rezemat de perete. Doc Fischer era slab, avea părul nisipiu, buze Înguste, ochii vioi și niște mâini de cartofor. Doctorul Wilcox era scund, brunet și purta mereu cu el o carte plină de indexuri, Prietenul și ghidul tânărului doctor, o carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
deloc nu vrea să se miște, spuse Billy. — Nickie, trage. O sperii, vedem când sare, tragi din nou, spuse Trudy. Pentru ea, ăsta fusese un Întreg discurs. — N-am decât două gloanțe , spuse Nick. — Nenorocita dracu’, spuse Billy. Apoi tăcură, rezemați de copac. Nick se simțea golit și fericit. — Eddy zice c-o să vină Într-o noapte să doarmă-n pat cu sora ta, Dorothy. — Ce face? — Așa a zis. Trudy dădu din cap: — E tot ce vrea face, spuse. Eddie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
sau i se prindea vreo lipitoare de picior. Lipitorile păreau să-l placă mai ales pe Bennie și se aruncau spre pielea lui albă de deasupra gleznei neacoperite. Rupert și Esmé, Încă slăbiți de malarie, stăteau pe o rogojină Împletită, rezemați de o buturugă putredă acoperită de mușchi, cu termite mișunând sub scoarța scorojită. Jucau mimă, Încercând să redea lucrurile de care le era dor. Esmé se prefăcea că Își linge pumnul. Un câine care te linge pe față! țipă Rupert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
după 9:00. Am luat de sus punga de hârtie și am coborât. Puțin mai în față, lângă o coloană am văzut un bărbat întins cu fața în sus pe jos. Tremura din tot trupul și de-abia respira. Am rezemat geanta de hârtie de perete și am prins picioarele bărbatului. Dar tremura atât de tare, că nu puteam să le țin deloc. Avea ochii închiși. În final bărbatul acela a murit. A fost a unsprezecea persoană decedată. Domnul Tanaka din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
meseriei sale. Era un mesager al destinelor, nu un participant la ele. Privea neîncrezător pragul salonului ca pe un hotar al unui spațiu în care, o dată intrat, propriul său destin ar fi putut să fie schimbat. Intră totuși și se rezemă imediat de peretele de lângă ușă, frământându-și melonul în mâini. Doamna K puse florile în glastra de pe masă și îl invită să se așeze pe un scaun în fața ei. Se priviră pe sub buchetul de flori, când printr-o parte, când
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
să doarmă nu se culcă, ci se sprijină de un copac. Jordan, după metoda ilustrului Leonardo, știind dinainte după îndelungată pândă, locul pe care și-l alege dihania, tăia trunchiul arborelui aproape cu totul și când venea cerbul de se rezema de copac ca să doarmă, cădea o dată cu el... Noaptea era pe sfârșite și Bătrânul trebuia să plece. Vroia să iasă din sat pe întuneric ca să nu-l recunoască cineva. îl lăsă pe graf înconjurat de abur gălbiu, petrecându-și zilele domol
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
nouă patul. Seara, după ce ne cam ajunsese miezul nopții cu istoriile domnului Speranță din peregrinările sale ca suplinitor prin mai multe școli, ne-am hotărât că e cazul să ne odihnim. Ne-am întins de-a’n picioarelea în pat, rezemându-ne capul pe câte o pernă umplută tot cu pănuși de porumb, și am adormit destul de repede. Nu știu dacă trecuse o oră când m-am trezit din cauza unor mâncărimi pe la coaste, băgând de seamă că sunt și singur în
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
în aer și apoi se odihnește. Sau alteori lenea îl surprinde lăsat pe spate, într-o poziție care pare incomodă, și totuși el se simte foarte bine așa... Câte o lăbuță pusă sub obraz ca un om sau în sus, rezemată de perete... Și coada lui caraghioasă, care face volute ca un șarpe. Câteodată, când merge, și-o aruncă în sus ca o rachetă. Noaptea doarme pe așternutul meu, drept pe piept, și de multe ori mă simt înțepenit, dar nu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de multe ori importante. Spontaneitatea Ioanei în a-și exprima bucuriile și tristețile e pricina tuturor neînțelegerilor. Cocuța nu mă supăra niciodată. Ce să prefer? Ahmed își face deseori căpătâi din vreo carte. Acum doarme tolănit pe patefon, cu capul rezemat de Albertine disparue! Ioana este foarte debilă. Trebuie să-i port mereu de grijă, și cea mai mică oboseală i se vede pe față. La sfârșitul unei discuții i se trage fața, se fac umbre pe la ochi, parcă n-ar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mai avem la dispoziție tot timpul necesar. Lăsăm pe șofer să conducă în voia lui, și eu mă alipesc de Ioana. Ioana, pe care a obosit-o enervarea plecării, se odihnește, a închis ochii, doarme pe jumătate. În poziția aceasta, rezemată de umărul meu, e fermecătoare. O fericire imensă mă invadează și vorbesc Ioanei, însă numai cu ochii, căci nu vreau s-o trezesc și mi-e frică să-mi aud vorbele. Ioana, frumoasa mea iubită, s-au terminat toate necazurile
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în câmpul politic, pentru a apăra Biserica cu mijloace politice, nu se poate face decât cu sacrificiul opiniilor politice, sau mai bine zis, cu sacrificiul trecător al unei anumite acțiuni politice, socotită deocamdată prejudicioasă pentru apărarea intereselor religioase". Salazar își reazemă argumentarea și pe scrisoarea Papei Benedict XV din 11 decembrie 1919, de unde, după interpretarea sa, rezultă datoria pe care o are fiecare catolic de a asculta și colabora cu regimul țării sale, deși nu rezultă și obligația de a adera
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și pe romanii dispuși să se lupte. — Deci, pentru tine, Waldomar, războiul e inevitabil! Cel care trăsese concluzia era un bărbat înalt, spre șaizeci de ani, cu ochi pătrunzători și cu profilul ascuțit, care urmărise discuția atent, cu brațele încrucișate, rezemat cu spatele de perete — Da, Reinwalt, sunt convins că în război o să fim oricum târâți și că e mai bine să-i înfruntăm pe huni împreună cu romanii și alte popoare aliate cu ei, decât așteptăm să fim striviți fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]