1,349 matches
-
ordinea materială a memoriei, care cuprinde totalitatea locurilor memoriale, muzeelor, monumentelor comemorative, statuilor și a altor spații în care este materializată o anumită semantică a trecutului; b) dimensiunea codificată ritualic, i.e., ordinea comemorativă a memoriei, care totalizează complexul de practici ritualice prin care anumite aspecte ale trecutului, cu întreaga lor încărcătură simbolică, sunt reproduse în prezent; c) dimensiunea indexată nominal, care cuprinde totalitatea numelor cu rezonanță istorică ancorate spațial. Aceasta se bifurcă în două ramificații: i) sub-dimensiunea toponimiei stradale, exprimată de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
huit, pagubă în casă ." 88 Prin ritual, umanul este supus transformărilor din perspectiva unui complex de simboluri, devenite procese gnoseologice și utilizate în cadrul spațiului sacru al sărbătorii: căutarea, vânătoarea, rătăcirea. Casa din colindă reprezintă punctul ultim al căutării inițiatice, coparticiparea ritualică a obiectualului anticipând coexistența microcosm-macrocosm în care universalul, supus resemantizării prin ceremonial, capătă imaginea omului trecut prin furcile caudine ale cunoașterii. Prin arhetip și mit, omul se desăvârșește în spațiul meta-imaginii, ca microcosm, ca alter ego al universalului. Meta-imaginea valorifică
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cunoașterii. Prin arhetip și mit, omul se desăvârșește în spațiul meta-imaginii, ca microcosm, ca alter ego al universalului. Meta-imaginea valorifică semnificațiile imaginii arhetipale și ale imaginii mitice, construind pecetea umanului ca purtător de anima catholica. Interdependența om-casă însoțește întregul complex ritualic al pragurilor de trecere nașterea, nunta, înmormântarea. În Bucovina, copilul, care vine pe lume, a avut "casa" lui, astfel că, a treia zi după naștere, moașa ia casa și locul în care s-a aflat copilul, păstrate, până atunci, într-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
artisticității ceremonialul. Universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul ca entități structurante ale mitului, se află într-o continuă metamorfoză, de la elementul primar, static, prins în mrejele rostirii și rostuirii, prin rit, al lumii dintru început, la funcționalitatea arhetipală a procesiunii ritualice, până la dimensiunea simbolică a creației artistice. Reprezentarea grafică a mitului ca discurs polifonic este următoarea: LEGENDA: * mitul, ca discurs polifonic, este reprezentat de sfera circumscrisă unui cub; * laturile cubului înscris în sferă reprezintă universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul; * vârfurile
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
dar și un element al sciziunii.130 În majoritatea miturilor, apa este considerată un element cosmogonic activ, al cărui destin este de a conferi lucrurilor dynamis-ul creației. Dihotomia apă vie / apă moartă anulează divorțul dintre viață și moarte, iar apa ritualică (lustrală sau magică) purifică pământul de amintirea increatului. Absența apei, în schimb, este asociată, în multe mitologii, cu infernul sau cu "lumea morților"131. În mitologia română, apa a avut aceleași valențe primordiale, de element, substanță esențială și germinativă sau
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de trecere, la români, apa antropomorfică descrie cadrul universal al desfășurării ceremonialului, făcându-l părtaș la procesualitatea logos-ului întemeietor de noi praguri existențiale care mijlocesc transsubstanțierea informalului, facilitând consacrarea. Ființialitatea universaliilor ontologice creează liantul dintre spațiul exterior, al gestualității ritualice și spațiul intern, ala limbajului poetic, în care elementul acvatic este tabu, rostirea ar distruge echilibrul dintre pragurile de trecere. Apa ritualică se înfățișează dual, ca "sânge al pământului" 194, dar și ca ființă a lumii, alături de celelalte elemente arhetipale
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
praguri existențiale care mijlocesc transsubstanțierea informalului, facilitând consacrarea. Ființialitatea universaliilor ontologice creează liantul dintre spațiul exterior, al gestualității ritualice și spațiul intern, ala limbajului poetic, în care elementul acvatic este tabu, rostirea ar distruge echilibrul dintre pragurile de trecere. Apa ritualică se înfățișează dual, ca "sânge al pământului" 194, dar și ca ființă a lumii, alături de celelalte elemente arhetipale (focul, aerul, pământul): Focu-i împărat și apa împărăteasă(...). Sunt așa împărați că soarele e împăratul focului și luna e împărăteasa apei!" 195
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
o continuă interferență cu celelalte universalii ontologice focul, aerul, pământul. a. Nașterea La naștere, apa apare sub forma unor "praguri" existențiale care, o dată oficiate, deschid drumul pământesc al nou născutului. Fiecare moment, care precede sau urmează nașterii propriu-zise, este învestit ritualic: apa desface legăturile malefice, deschide drumurile, asigură comuniunea dintre lumile prin care omul trece și se pe-trece, purifică și sfințește, întemeiază noua viață, interzice sau eliberează. Astfel, în Bucovina, femeia care trebuie să nască nu are voie să dea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
naștere, "gestul" prefațând "cuvântul"; în oala nouă, moașa pregătește apa călduță, nu fierbinte și clocotită pentru ca viața lui să nu fie "neliniștită ca pa când fierbe și clocotește". În apa care face posibilă trecerea în lumea pământească se pun obiecte ritualice care prezic destinul noului născut: o rămurică de busuioc de la Ziua Crucii, bani de argint, o floare de bujor, lemnul Domnului, o bucățică de fagure de miere, una de pâine, zahăr, un ou, lapte dulce, agheazmă. "Cuvântul" consacră "împământenirea" noului-născut
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
apă, stropea casa și odaia pentru a-l feri pe copil de șerpoaică. Când avea loc "colocăria" (masa închinată nașilor), mama punea în fața fiecărui mesean o ulcică (cană) cu apă care trebuia băută pentru norocul copilului.214 b. Nunta Încadrând ritualic ceremonia nupțială propriu-zisă, elementul acvatic are rol de incipit și de consacrare a nuntirii. Scalda are loc în ajunul sau în ziua cununiei, într-o "apă neîncepută" în care se pun bani de argint, lapte dulce, un fagure de miere
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mirelui, mireasa este întâmpinată de soacra cea mare care o ia și o învârte de trei ori în jurul unui vas cu apă. Apoi, mireasa toarnă apă socrilor și nașilor pentru a se spăla, în semn de ascultare. După această spălare ritualică, mireasa îi stropește pe toți nuntașii, de jur împrejur și, împreună cu mirele, duce restul apei la rădăcina unui pom din grădină 221. "Spălarea" ritualică, de a doua zi de după cununie, se desfășoară la o fântână sau la un pârâu, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
toarnă apă socrilor și nașilor pentru a se spăla, în semn de ascultare. După această spălare ritualică, mireasa îi stropește pe toți nuntașii, de jur împrejur și, împreună cu mirele, duce restul apei la rădăcina unui pom din grădină 221. "Spălarea" ritualică, de a doua zi de după cununie, se desfășoară la o fântână sau la un pârâu, pentru a desăvârși legăturile dintre cei doi miri, iar "după ce se spală, mirele se șterge de șorțul miresei, iar mireasa de poala cămeșii mirelui". 222
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
a doua zi de după cununie, se desfășoară la o fântână sau la un pârâu, pentru a desăvârși legăturile dintre cei doi miri, iar "după ce se spală, mirele se șterge de șorțul miresei, iar mireasa de poala cămeșii mirelui". 222 Co-participația ritualică, înțeleasă ca integrare în social a noii familii, are loc la uncrop 223 (bulg. Ykpoп-băutură fierbinte), a doua zi, după masa mare, consacrarea legăturilor realizându-se prin muzică și dans: Noi jucăm și tropăim / Pământul să-l netezim./ Bem, cântăm
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pe soacră în brațe, iar, dacă o poate ridica "ea va fi mai mare în casă, iar de nu, soacra", apoi, "învălește focul pe vatră" ca să "astupe gura bărbatului și a soacrei, că să nu zică vreodată ceva" 296. Focul ritualic, din cadrul ceremonialului nupțial, este moștenit de la popoarele antice. La romani, mirele își așteaptă mireasa în casă, "cu apă și cu foc de vatră sau altarul casei", potrivit credinței că "din căldură și umezeală se nasc toate, așa și familia". Mireasa
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
prun), din mirtă sau brebenoc. Dacă, după cununie, în viața tinerilor căsătoriți apar necazuri, se spune că perechea nu a fost cununată "cu cunună de prun sau de alt pom roditor, ci cu cunună de rug" 333. La huțuli, pomul ritualic prezent și în cadrul nupțial era pinul. Astfel, la împodobirea pomului de nuntă, druștile cântă: Se mlădiau ramurile de brebenoc, / Ei, copacul răsucit, / Copacul de pin, unde crescutu-mi-a? / Ba pe nisip galben răsăritu-mi-a, / Din zăvoi des curmatu-s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
un pact organic dintre universaliile ontologice. Relaționarea procesuală dintre arhetipuri stabilește rețeaua de semnificații mitice, valorificând semantic dihotomia creat / increat. B. OBICEIURI CALENDARISTICE I. APA Timpul sacralizat, ca ieșire din timpul percepției cotidiene, exprimă pactul ontologic cu universul, determinând manifestarea ritualică a trăirilor, în deplină concordanță cu ritmul cosmic. Timpul mitic reînnoiește periodic relația cu cosmosul, primenind viețuirea în spațiul ritualic al desăvârșirii umanului. Un astfel de ritual, de înnoire a timpului calendaristic, este reprezentat foarte bine de perioada celor 12
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
B. OBICEIURI CALENDARISTICE I. APA Timpul sacralizat, ca ieșire din timpul percepției cotidiene, exprimă pactul ontologic cu universul, determinând manifestarea ritualică a trăirilor, în deplină concordanță cu ritmul cosmic. Timpul mitic reînnoiește periodic relația cu cosmosul, primenind viețuirea în spațiul ritualic al desăvârșirii umanului. Un astfel de ritual, de înnoire a timpului calendaristic, este reprezentat foarte bine de perioada celor 12 zile (20 decembrie-7 ianuarie), când moartea anuală a Moșului Crăciun, identificat cu zeul iranian Mithra și cu zeul roman Saturn
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
tău va fi om bun dacă tu te vei purta bine cu el; dar dacă nu vei avea minte destulă, el va fi biciul tău!"359 Ghicirea chipului celui sortit are loc, de obicei, în "apa neîncepută", cu ajutorul unor obiecte ritualice. Dacă plumbul turnat în apă formează un chip de om, cu mai multe puncte, se crede că fata se va mărita cu un om bogat, "cu stare"; dacă nu se formează puncte în jurul chipului de om, sortitul va fi om
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
după cum umblă ușa, așa să umble și feciorii după ele; la urmă, spală icoanele "după cum se închină oamenii la icoane, așa să se închine și feciorii la ele."383 Fie că este antropomorfică sau cadru al inițierii, apa se supune, ritualic, unor metamorfoze continue, devenind, uneori, "divinitate" a lumii arhaice căreia i se aduc ofrande pentru a putea fi îmblânzită. Astfel de rituri închinate apei sunt Paparuda și Caloianul, ambele fiind rituri de invocare a ploii. Paparuda, "Muma ploii", este o
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
se crede că apele potopului care "căutau, după învăluirea pământului și prăpădirea lumii, să înece corabia lui Noe, au fost oprite de Sfântul Nicolae.401 În general, forțele tainice ale sărbătorilor primenesc spațiul cotidian, prin intermediul elementelor primordiale care sunt învestite, ritualic, cu puteri tămăduitoare. În Ajunul Crăciunului, pentru a fi sănătoși și tari ca fierul, în vasul cu apă, din care se spală ce ai casei și animalele acestora, se pun nuci și o potcoavă.402 Alteori, se atârnă, cu o
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
rupt în cinci / Și-a dat la voinici, / La feciori cu opinci; / Iar cât a mai rămas / Înapoi că mi l-a tras, / Și l-a pus în cuiu din dos / Ca să fie-ndemânos / Pentru alți plugari de scos..." 405 Colacul ritualic reprezintă sacrificiul spiritului grâului, jertfa divinității care moare și renaște, o dată cu timpul profan. Colacul celor 12 zile a-temporale, dintre Crăciun și Anul Nou, poate avea formă de cerc, potcoavă, stea, de păpușă și de cifra 8, simbolizând soarele, luna
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
a se dezgheța, ca să intre gerul, să iasă căldura și să crească iarbă verde: "Patruzeci de mucenici, / Patruzeci de sfinți voinici, / Dați cu bâtele-n pământ / Ca să tune (între) frigul / Și să iasă căldura."409 Pentru a transforma în act ritualic această credință potrivit căreia Moșii sau Sfinții bat în pământ ca să intre gerul și să iasă căldura, oamenii, mai ales copiii, bat, ei înșiși, în ziua de 40 de Sfinți, cu botele sau cu maiul în pământ și zic, în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
bat, ei înșiși, în ziua de 40 de Sfinți, cu botele sau cu maiul în pământ și zic, în același timp: "Tună ger și ieși căldură!" sau " Ieși căldură din pământ, / Intră tu frig în pământ!"410 Amintind de colacul ritualic al Crăciunului, de Mucenici, rodul pământului, ia, metaforic, înfățișare umană, prin intermediul "sfințișorilor": "Sfinții sau sfințișorii, în formă de om, sunt un fel de turte, asemenea turtelor dulci cu cap, ochi, nas, gură, mâini și picioare, făcute din făină de grâu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
m-or lua, / În frunte m-or săruta, / În fruntea jocului m-or purta!"434 Interferența dintre sacru și profan transformă valențele focului într-o reminiscență anistorică a unui illo tempore în care sacralitatea a căpătat față umană. Pentru rememorarea ritualică a unor scene biblice se fac, în Joia Mare, de dinaintea sărbătorilor pascale, focuri în ogrăzi, dis-de-dimineață, înainte de a cânta cocoșii a treia oară, acest foc amintind de focul la care se afla Sfântul Petru în momentul lepădării de Hristos. Ca
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
tăiat din rădăcină. Acest copac trebuie să ardă în vatră, câte puțin, în fiecare 442seară, până la Bobotează, iar cenușa care se strânge se păstrează și se aruncă la rădăcina pomilor pentru a fi roditori. Element activ și purificator, supus normelor ritualice, focul iese din canonul magicului, devenind tabu, pentru a menține în stare manifestă formele existențiale, făcând posibilă permanenta reîntoarcere la starea dintâi a creației. IV. AERUL Simbol al elevației spirituale și liant gnoseologic dintre pământ și cer, aerul reprezintă forța
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]