12,373 matches
-
numerele ziarului. Urmară altele, sub aceeași oblăduire, cu înțelegerea să nu primească nici un ban pentru scrierile ei, apoi o poezie, pornită din tristețea unei nopți albe, sub obsesia chinuitoare a gândului la Ștefan: Nădăjduiesc să pot privi în ochii tăi rotunzi, ca de fată, Nădăjduiesc să pot citi ușor și profund al tău gând, Nădăjduiesc, ca o biată fărâmă umană uitată, Oriunde, oricum și oricând! Nădăjduiesc ca buzele tale copilăresc desenate Să mă lase să le gust, să le frământ, Nădăjduiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
gurii, cuvintele savante, graba și veșnica privire aruncată spre ceas, toate, absolut toate, sunt talente ale marelui scaun. Ieșim din imensele încăperi precum am intrat: cocoșați. De emoție, de griji, de mirare, de silă. ...De cele mai multe ori, lipite de poponețe rotunde, scaunele devin peceți de mărire și slavă. Acasă, în halate mai mult sau mai puțin ca ale noastre, însemnații sorții se comportă ca atare chiar și atunci când duc lingura la gură. Dacă asta vă poate consola, oameni buni, atunci gândiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
a Olandei primindu-l pe Mohammed Hatta la Amsterdam. Cu memoria ei aproape fotografică, Își aducea aminte până și de cuvintele care Însoțeau fotografia, La Hollande et l’Indonésie procșdent au tran sfert de souverainté, ba chiar și de pata rotundă de grăsime de pe fotografie. Mick fusese cu ea când Își luase biletul de plecare spre Java, pe vaporul „Willem Ruys“ de la Rotterdam la Tanjong Priok. O condusese apoi la Gare du Nord. Ea Îi spusese să vină după ea În
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
Câțiva i-au aruncat câte-o privire, dar n-a salutat nimeni. A fost condusă Într-o somptuoasă sală de recepție unde i se Îngropaseră picioarele În covorul moale. Erau câteva fotolii tapisate cu damasc auriu și o masă mare, rotundă, cu platou de marmură, cu picioare sculptate și aurite. Pe un perete era atârnată o mare oglindă prinsă Într-un cadru sculptat și el și aurit. Tot ce se afla În Încăperea asta părea să fie sculptat și aurit. Pe
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
Profesorul ocoli biroul și înaintă, fără să se grăbească, de-a lungul camerei către hol. A, micuța noastră înțeleaptă, defini omul ridicând un deget, devenit maroniu de la atâta fum de țigară, în sus. Părul blonziu ce-i încadra capul mare, rotund, sta împrăștiat ca o coamă de leu. Poftește, o invită el, cu un gest larg, privind-o ca într-un fel de extaz. Uite ce superbă e, Nik, cu câtă grație se mișcă, exclamă Nina, încadrând-o pe musafiră, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
opusul unei vieți spartane. Căzuse de câțiva ani în patima alcoolului și nu mai reușea să se redreseze. Se însurase și divorțase. Locuia tot împreună cu mama lui, o matahală cu pielea roză, cu ochii verzui, pierduți între pernuțe de carne, rotundă la pântece ca un butoi, cu părul lung, castaniu, împletit într-o coadă ce ajungea până la fundul de proporții monstruoase. Ședea toată ziua la bucătărie, plutea prin aburul dens de ciorbă, de varză, de orez, de fasole, era dulce la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
adevărat, nu pot să vă cred. Ce să nu crezi, mă, în micile învârteli ale acestui om? Cumva eroul tău este din fier forjat? Nu vezi? Nu-l atinge nici timpul. Crede-mă, par suspecți oamenii ăștia cu biografii prea rotunde, cărora nu li se întâmplă nimic într-o lume unde totul este ca frunza în vânt. El, singurul, rămâne neclintit, este intangibil! Nu-ți miroase a nimic? Își bătu cu degetul arătător nara. Puah, se strâmbă Nina, scuturându-se de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
că o să petreacă niște ore lipsite de noimă. Era acea căldură iute de primăvară ce-ți moleșea sângele. Se deschise la haină, privi vitrinele, mașinile, oamenii. La marginea trotuarului zări un câine mort, era rigid, cu abdomenul umflat, cu ochiul rotund deschis, roșiatic, înțepenit în gol, ca la o păpușă defectă. Repetă mecanic o formulă știută din copilărie: Părul tău să putrezească și al meu să crească. Repetă de câteva ori, absentă. Apoi se opri îngrozită, nu știa dacă din greșeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mirosului, a foamei. Pe scaunul din față era o femeie trecută de 50 de ani, aștepta și ea cu ochii în gol avea un aer foarte nefericit. Mai era o pereche, pe celelalte două scaune de la masă, el mare, gras, rotund, mustăcios, ea negricioasă, cu sprâncene dese, împreunate. Discutau despre niște pulovere pentru copii, le zărise femeia într-un magazin, aproape de piață, nu costau decât 63 de lei. Îs cu defect? întrebase ea pe vânzătoare. Nu, îi răspunsese aia mirată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Dar tatălui nu i se părea suficient. E tânără, spunea și asta înseamnă că are sănătate, minte, putere de muncă. Stai jos, Carmina, o îmbie Alexe și culese din grămada deformată din mijlocul odăii, acoperită parțial, două taburete cu picioare rotunde subțiri. Își scoase din buzunarul pantalonului o țigară și o aprinse cu tact. Parcă era prizonier așa cum stătea acolo țeapăn, pe taburetul scorojit. Nu-i cazul să te formalizezi, îi preciză Nina, noi nu ne jenăm să te primim în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
zgomot venit dintr-o altă lume, de foarte, foarte departe, o lume ostilă ce-o înghițise pe Elena. Carmina o revăzu pe Elena, așa cum era îmbrăcată cu o zi înainte, cu rochița din barchet albastru cu bleu, cu guleraș alb, rotund din dantelă, puțin încrețită în talie, cu mânecă lungă, largă terminată cu o manșetă îngustă, strânsă pe încheietura mâinii cu nasture. Avea un aer atât de ingenuu, nimic din înfățișarea Elenei nu trădase zbuciumul, care, probabil, existase, o văzu cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
primăvara trecu presărată de fel de fel de discuții. De Elena nu mai pomenea nimeni, nici măcar o vorbă, ca și cum nici n-ar fi existat. Doar mama mai cosea pe olandină fețe de masă, le festona pe margine, le făcea colțuri rotunde, le spăla cu atenție, le apreta cu făină, le călca, deveneau ca tăblia. Într-o zi, într-o seară, într-o dimineață, cine știe când, fața de masă dispărea în casa Elenei, pe furiș, fără nici un comentariu: Am fost la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
știu o mulțime de cântece, le vezi mereu grupuri, grupuri, deschise, prietenoase, fără să ascundă totuși o rezervă în fața Carminei. Într-o zi, în timpul unei averse de ploaie le-a urmat în camera de dormit, cu paturi suprapuse, cu ștergătoare rotunde împletite din pănuși de porumb risipite pe ici, pe acolo. Veniseră fugărite de răpăiala ploii, acum se foiau printre paturi, își ștergeau părul, scormoneau printre bagajele lor puține, mirosea a veșminte umede, a transpirație, a sânge. Acolo, în casa cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Când își vor vedea visul cu ochii nu vor mai avea timp nici să gândească. Acum își împleteau în voie speranțele, visurile lor simple și frumoase. Carmina nu avea loc printre ele. O simțeau străină, ieșită din sfera lor îngustă, rotundă și o respingeau. Carmina se întorcea acasă și se așeza pe scaun, în fața mesei, cu pumnii strânși, cu sufletul contorsionat. Simțea cum oboseala îi cerne în creier somnul. La masa de seară se lăsa o tăcere de moarte. Își auzeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pe umeri care să mai și gândească cu propriile puteri? Se gândi la ciorba de burtă pusă la fiert de dimineață de mamă-sa, femeia îl aștepta moțăind în fotoliu, ultimele două butoniere are rochiei, sfârtecate vor dezveli genunchiul masiv, rotund, cu rotula îngropată în carne. Oala acoperită cu capac îl aștepta și ea pe aragaz. Mama va icni când se va smulge din fotoliu, sfâșiată de cine știe ce durere, va porni spre aragaz târșind pașii, va aprinde flacăra între degetele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
creionate din plin. Avea degetele încărcate de inele, o poșetă veche, albă cândva, cu încuietoare nichelată. Privea plină de interes în interiorul încăperii, uneori își trecea limba peste buze, dinții îi erau plini de ruj. Dintr-odată se desprinse de lângă stâlpul rotund și porni către una dintre mese, tocmai eliberată, se opri, cercetă cu privire expertă farfuriile și, așezându-și poșeta pe suportul care era dedesubt începu să mănânce cu multă delicatețe, cu degetul mic ridicat în sus. Fetele de la bucătărie priveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
urmă, tu, Carmina nu m-ai văzut de atâta vreme, cine să-și poată imagina că vei veni aici, sau că te voi mai întâlni vreodată? Lângă ei apăru ca din pământ o fetiță, cu părul blond, cu breton tăiat rotund pe frunte, Fana îi așeză palma pe creștet și ceva din exuberanța ei se topi. Micuța îi privi pe rând, de la înălțimea ei, curioasă. Să v-o prezint pe Ela, fetița mea, zise și cu degetele îi răvăși părul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de șantierul din casa Carminei, tinerii n-aveau decât să-și petreacă timpul după bunul lor plac în definitiv mai era atât de puțin timp de pierdut! Sidonia revenea acasă târziu, se oprea în bucătărie, se așeza pe un scaun rotund, cu pernă, își descheia bareta la pantof și-și privea talpa micuță, subțire ca de copil, o mișca într-o parte sau alta parcă voind s-o dezmorțească. E așa de deprimant, să știi că îmbătrânești, murmura ea și aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
balast. Ochiul critic, preciză Alexe, conștiința. Între timp se mișcau prin fața tablourilor, Carmina înregistra printre vorbe, acolo o stâncă, acolo o vale, un cer nuanțat, dincolo, un capăt de luncă, o șosea, umbra unei prelate care cade pe o masă rotundă din fier forjat, și pe două scaune, un gard, o căsuță pentru porumbei. Lipsea cu desăvârșire elementul uman. Atunci care e sensul vieții, i-a întrebat exasperată Carmina și ar fi vrut să o arate clar, așa ca și cum ai despica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
era în ea bun. Nu se simțea capabilă să mai alerge după o himeră fără formă și fără conținut. Care-i? În curtea școlii, pe peretele unei magazii, se cățărase o plantă, ajunsese până la acoperiș, era plină de flori albastre, rotunde. Pentru ce ne sunt date florile? Mai întâi trebuie să știi ce vrei, mă, auzi vocea inflexibilă a lui Alexe și văzu cum buza de jos i se împinge în față, a nemulțumire, mucoasa bucală îi era afumată, maronie, pătrunsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
lumea asta foarte multă violență, rosti Sidonia, oamenii își mai păstrează instinctele primare. Atunci când mintea te ajută mai puțin trebuie să ai un instinct de apărare la îndemână, să-l folosești în caz de primejdie. Se așezară pe scaunele albe, rotunde. În ce-l privește pe agresorul nostru... În momentul când fata veni să preia comanda, Sidonia își scoase mănușile. Avea mâinile frumoase, prelungi, nemuncite. Le împreună pe marginea mesei, gânditoare. Se simțea minunat, era aer curat, soarele nu avea încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
48 și cu Păianjenul Pinochio. Stiloul nu a mai mers de multă vreme, deși lam forțat, nu știa decât să zgârie și să se întrerupă, azi mi-a venit ideea să-l ud și uite că scrie. Gura mi-e rotundă cu un spațiu de cerc de parcă pe acolo acum aș avea un fel de ureche. Informații de nu știu ce gen îmi intră prin cercul gurii, probabil negru văzut și mai mic desigur decât cercul cănii cu, câinele Ham e cuminte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
mine, cu Pinochio, iar eu m-am detașat din filmul lor și sunetele s-au estompat, iar pe mine toată carnea s-a înfiorat de evidentă ce era realitatea, Prințesa semăna exact cu bunica mea, la buze, linia nasului, fața rotundă, plinuță, zâmbetul isteț din ochi și verva și ea toată îmi părea bunica mea, mi-au explodat celulele pe toată pielea, ochii mi s-au desprins de corp, au zburat și au panoramat ființa cea nouă cu dublă identitate, Mihai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
ce să fac dacă îmi plac bărbații subțiri? trag cu ochiul din bucătărie când Filosoful iese din baie, de dimineață, încă de ziua mea, privirea mea îl stânjenește și îmi închide ușa în nas, de fentă, râzând, văd doar umerii rotunzi și scobitura de unde încep cei 2 mușchi, hei?! realizez, arată bine! asta n-aveam de unde să știu ieri, vorbesc mult, ce naiba am de vorbesc atât? înainte nu clămpăneam așa de mult și mă epuizez la un moment dat, vorbim și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
închid, trebuie să dorm, mă simt mai bine. În ziua aceea aveam privirea lărgită ațintită mai mult pe ureche, ca și cum informațiile le-aș fi căpătat altcum, printr-un nou organ senzitiv ca un fel de gândire situată după ureche, în rotundul gurii deschise, în periferia ochilor. Arăți ciudat azi, să nu mori. Am senzația că încerc să înțeleg ceva, dar nu știu ce, m-am întâlnit pe stradă până și cu un chinez cu care am jucat într-un spectacol și cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]