4,350 matches
-
țintă nebună, Ați visat zile de aur pe-astă lume de amar. " Moartea succede vieții, vieața succede la moarte", Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, altă soarte; Oamenii din toate cele fac icoană și simbol; Numesc sânt frumos și bine ce nimic nu însemnează, Impărțesc a lor gândire pe sisteme numeroase Și pun haine de imagini pe cadavrul trist și gol. Ce e cugetarea sacră? Combinare măiestrită Unor lucruri n-existente; carte tristă și-ncîlcită, Ce mai mult
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
amestecată cu pământ de la rădăcina bradului unde s a îngropat placenta lui Zlota, cu fire de păr din moțul tăiat la un an, cu tulpini și rădăcini de mătrăgună în loc de mădulare și cu pilitură de aur la călcâi. Miercurea, de Sânt' Andrei, când dădea ziua îndărăt, fără să mănânce nimic, se duse despletită afară din sat, până nu se mai auziră câinii și cocoșii și-și muie părul lung în apa unei fântâni de la răscruce de drumuri. Se întoarse în fugă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
lemn care scârțâia la fiecare pas și am ieșit afară, unde amicul Dănilă fuma de zor. - I-ai simțit și dumneata? - mă întrebă zâmbind. - Ce anume? - Puricii. Salteaua aia e plină de purici. Am prins vreo câțiva, dar cred că sânt cu sutele. Mâine îi spun moșului că dacă nu le schimbă, plec. - Asta cu siguranță! - întăresc eu. Acuma înțelesesem amabilitatea domnului Speranță de a se sacrifica să doarmă pe banca de lemn, fiind sigur că va avea o noapte liniștită
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
pe-aici. - Aha, eram sigur! Și de unde zici că ești? - se mai clătină el odată gata-gata să cadă peste șevalet. - De la Iași. - Aaa, de la Iași! Și ce faci tu aicea, bă, de la Iași? - Păi, nu se vede? Pictez! - Adică eu sânt prost? Așa crezi tu??! - Văd și eu că pictezi, că nu sânt tâmpit! Oi fi eu beat, dar nu tâmpit! Băi Costică! - strigă el către celălalt care ajunsese la câțiva pași de noi - Ia vino-ncoa, bă! Costică se opri
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
clătină el odată gata-gata să cadă peste șevalet. - De la Iași. - Aaa, de la Iași! Și ce faci tu aicea, bă, de la Iași? - Păi, nu se vede? Pictez! - Adică eu sânt prost? Așa crezi tu??! - Văd și eu că pictezi, că nu sânt tâmpit! Oi fi eu beat, dar nu tâmpit! Băi Costică! - strigă el către celălalt care ajunsese la câțiva pași de noi - Ia vino-ncoa, bă! Costică se opri nu prea convins: - Ce-i bă Vasile? - Vino-ncoa, bă, când îți
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
am răspuns puțin furios văzând că se-ngroașă gluma. Vasile, convins că dreptatea e de partea lui, insistă: - Ai timp să-l crezi? Ia întreabă-l dacă e membru de partid! - Ești membru de partid, bă? - se conformă Costică. - Nu sânt, domnule, membru de partid! Dar ce treabă are una cu alta? - le răspund eu. - Are, bă, are! Ce-ți spuneam eu, Costică? Hă? Ai văzut? Nu e membru de partid! E puturos din ăia care trăiește pe spinarea poporului! Ia
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
emoțiile prezentului. Trecutul, sub alte forme, continuă și acum. Parcă noaptea și liniștea dimprejur au pus o stavilă neliniștilor, sunt detașat de realitate, ca și cum, bătrân, m-aș gândi la întîmplări vechi, cu melancolie, dar fără zbucium. Parcă toate faptele trăite sânt la egală distanță de mine, și n-am decât să aleg între ele și să mă las cuprins de vreo amintire. Și astfel am ales la întîmplare excursia noastră la Brașov și, încercînd s-o refac în toate detaliile, ca
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
scurtă, clară și simplă, care să poată trezi interesul unor cititori mai puțin familiarizați cu problemele fenomenologiei și ale istoriei religiilor. Tocmai pentru a preveni criticile de acest fel, am notat în josul paginii lucrările în cuprinsul cărora diferitele probleme tratate sânt discutate pe larg. Recitind acest text după opt ani, am înțeles și mai bine că o astfel de întreprindere naște nelămuriri. Încercarea de a înfățișa, pe două sute de pagini, cu înțelegere și simpatie, comportamentul lui homo religiosus, și mai ales
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
tremendum, a acelei majestas care emană o putere copleșitoare; descoperă de asemenea teama religioasă de un mysterium fascinans, în care înflorește ființa în plenitudinea ei desăvârșită. Otto desemnează toate aceste experiențe prin termenul de numinoase (din latinescul numen, "zeu"), pentru că sânt determinate de revelația unui aspect al puterii divine. Numinosul este un fel de ganz andere, ceva cu totul deosebit, care nu are nimic omenesc și nici cosmic, și care-i dă omului sentimentul nimicniciei sale, făcîndu-l să simtă că "nu
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ar putea manifesta, pentru unele ființe omenești, în pietre ori în arbori. Or, așa cum vom vedea în cele ce urmează, nu este nicidecum vorba de o venerare a pietrei sau a copacului în ele însele. Piatra sacră, arborele sacru nu sânt adorate ca atare, ci pentru că sânt niște hierofanii, pentru că "arată" ceva care nu mai este piatră și nici arbore, ci sacru, ganz andere. S-a arătat în numeroase rânduri și se cuvine subliniat din nou faptul că orice hierofanie, chiar
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
sexual de "bunele moravuri"). Pentru "primitiv" însă, un asemenea act nu este niciodată pur și simplu fiziologic, ci este sau poate deveni o "taină", o participare la sacru. Cititorul nu va întîrzia să-și dea seama că sacrul și profanul sânt două modalități de a fi în lume, două situații existențiale asumate de către om de-a lungul istoriei sale. Aceste moduri de a fi în Lume nu prezintă interes doar pentru istoria religiilor sau pentru sociologie, nu fac doar obiectul unor
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
lungul istoriei sale. Aceste moduri de a fi în Lume nu prezintă interes doar pentru istoria religiilor sau pentru sociologie, nu fac doar obiectul unor studii istorice, sociologice, etnologice. De fapt, cele două moduri de a fi, sacrul și profanul, sânt determinate de diferitele poziții pe care omul le-a cucerit în Cosmos, fiind importante atât pentru filozofi, cât și pentru orice cercetător care dorește să cunoască dimensiunile posibile ale existenței umane. Cu toate că este istoric al religiilor, autorul acestei cărți de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
secolul al XIX-lea, crezând, ca Tylor sau Frazer, că mintea omenească reacționează uniform la fenomenele naturale. Progresele făcute de etnologia culturală și de istoria religiilor au arătat însă că lucrurile nu stau tocmai așa, că "reacțiile omului în fața Naturii" sânt îndeobște condiționate de cultură, deci de Istorie. Scopul nostru este însă să definim trăsăturile specifice ale experienței religioase, și nu să ne oprim asupra numeroaselor ei variații și diferențe determinate de Istorie. Demersul nostru seamănă întrucîtva cu cel care, pentru
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
să abolească total comportamentul religios. Până și existența cea mai desacralizată păstrează încă urmele unei valorizări religioase a Lumii. Ne vom mărgini deocamdată să comparăm cele două experiențe: cea a spațiului sacru și cea a spațiului profan. Implicațiile celei dintâi sânt după cum s-a văzut, dezvăluirea unui spațiu sacru care permite dobândirea unui "punct fix", orientarea în haosul omogen, "întemeierea Lumii" și trăirea reală. Dimpotrivă, experiența profană menține omogenitatea și deci relativitatea spațiului. Orientarea adevărată dispare, deoarece "punctul fix" nu mai
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
oamenii se închină ori îngenunchează dinaintea lui, îl ating smerit cu mâna și așa mai departe. Pragul are "paznici": zei și spirite care apără intrarea atât de răutatea oamenilor, cât și de puterile diavolești ori de boli. Jertfele către "paznici" sânt făcute pe prag, și tot aici se făceau și judecățile, în unele culturi paleo-orientale (Babilon, Egipt, Israel). Pragul, ușa arată în chip nemijlocit și concret continuitatea spațiului; de aici decurge marea lor importanță religioasă, care se explică prin faptul că
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
consacră un loc prin simplul fapt că-l face "deschis" către înalt, adică asigură comunicarea lui cu Cerul, punct paradoxal de trecere de la un mod de existență la altul. Vom întîlni exemple și mai clare în acest sens: sanctuarele, care sânt "Porți ale Cerurilor", locuri de trecere între Cer și Pământ. Adesea nu este nici măcar nevoie de o teofanie sau de o hierofanie propriu-zise: un semn oarecare poate arăta sacralitatea unui loc. "Legenda spune că vrăjitorul care a întemeiat El-Hemel la
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
orientare ori o comportare. Când nu se arată nici un semn în împrejurimi, acesta este provocat. Se practică, de pildă, un soi de evocatio cu ajutorul animalelor, care arată în care loc anume se poate înălța un sanctuar ori întemeia un sat. Sânt evocate forțe sau figuri sacre, în scopul imediat al orientării în spațiul omogen. Este cerut un semn care să pună capăt încordării provocate de relativitate și neliniștii create de dezorientare, pentru a se găsi un punct de sprijin absolut. De
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
într-un teritoriu înseamnă de fapt consacrarea lui. Când așezarea nu mai este provizorie, ca la nomazi, ci permanentă, ca la sedentari, ea implică o hotărâre vitală, care privește existența întregii comunități. "Așezarea" într-un loc anume, organizarea, locuirea lui sânt acțiuni care presupun o alegere existențială: alegerea unui Univers care va fi asumat prin "creație". Or, acest "Univers" este întotdeauna replica Universului exemplar, creat și locuit de zei: el face așadar parte din lucrarea sfântă a zeilor. Stâlpul sacru al
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
acoperișul casei de cult. Stâlpul are un rol de căpetenie în ceremonii, pentru că el conferă casei o structură cosmică. În cântecele rituale, casa este numită "lumea noastră", iar candidații la inițiere adăpostiți în această casă rostesc: "Sînt în Centrul Lumii... Sânt aproape de Stâlpul Lumii" etc.4 Asimilarea Stâlpului cosmic cu stâlpul sacru și a casei de cult cu Universul se întîlnește și la populația nad'a din insula Flores. Stâlpul de sacrificiu este numit "Stîlpul Cerului" și, conform credinței, susține bolta
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Potop. Același simbolism al Centrului stă la baza altor serii de imagini cosmologice și de credințe religioase, dintre care nu le putem reține decât pe cele mai importante: a) orașele sfinte și sanctuarele se află în Centrul Lumii; b) templele sânt replici ale Muntelui cosmic și deci reprezintă "legătura" prin excelență dintre Cer și Pământ; c) temeliile templelor coboară adânc în regiunile inferioare. Câteva exemple vor fi suficiente. Vom încerca apoi să integrăm toate aceste aspecte diferite ale aceluiași sistem de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
cu adevărat în mijlocul Pământului, că orașul său este buricul Universului, că Templul sau Palatul sânt adevărate Centre ale Lumii; mai dorește și ca propria casă să se afle în Centru și să fie o imago mundi. După cum vom vedea, locuințele sânt socotite ca fiind cu adevărat în Centrul Lumii și reproducând, la scară microcosmică, Universul. Cu alte cuvinte, omul societăților tradiționale nu putea trăi decât într-un spațiu "deschis" către înalt, unde ruptura de nivel era simbolic asigurată și unde comunicarea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Ieșirea, 25, 8-9). "Vezi să faci toate acestea după modelul ce ți s-a arătat în munte" (Ibid., 25, 40). Când David îi dă fiului său Solomon planul clădirilor Templului și al tuturor uneltelor sale, îl asigură că "toate acestea sânt în scrisoarea însuflată de la Domnul (...) cum m-a luminat El pentru toate lucrările zidirii" (I Cronici, 28, 19). El a văzut așadar modelul ceresc pe care Iahve îl făcuse la începutul veacurilor. Așa și spune de altfel Solomon: "Tu mi-
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
spațiul sacru, și deci despre Cosmos, așa cum apare ea la australienii achilpa, cu concepțiile asemănătoare ale tribului kwakiutl, ale altaicilor ori ale mesopotamienilor, ca să ne dăm seama de diferențe. Deoarece viața religioasă a omenirii are loc în Istorie, expresiile sale sânt implicit condiționate de momentele istorice și de stilurile culturale; iată un truism asupra căruia nu are rost să stăruim. Totuși, ceea ce ne interesează nu este varietatea infinită a experiențelor religioase ale spațiului, ci, dimpotrivă, elementele lor comune, de unitate. Ajunge
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și nici nu ia sfârșit. Fiecare sărbătoare periodică înseamnă regăsirea aceluiași Timp sacru care s-a manifestat la sărbătoarea din anul precedent sau cu un secol în urmă: este Timpul creat și sanctificat de zei, cu prilejul gestelor lor, care sânt reactualizate prin sărbătoare. Cu alte cuvinte, în sărbătoare se regăsește prima apariție a Timpului sacru, așa cum s-a petrecut ea ab origine, in illo tempore. Pentru că Timpul sacru în care se desfășoară sărbătoarea nu exista înainte de gestele divine comemorate de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
o dată", care nu era precedat de un alt Timp, pentru că nici un Timp nu putea exista înainte de apariția realității înfățișate de mit. Ceea ce ne interesează înainte de toate este această concepție arhaică a Timpului mitic. Vom vedea în cele ce urmează care sânt deosebirile față de iudaism și creștinism. Templum-tempus Câteva elemente ne vor ajuta să înțelegem mai ușor comportamentul omului religios față de Timp. Trebuie să amintim în primul rând că, în mai multe limbi ale populațiilor aborigene din America de Nord, termenul de "Lume" (= Cosmos
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]