23,741 matches
-
și velă pentru a ieși de pe Insula Hood, dar nu putea nici măcar să viseze la așa ceva, habar neavînd că propriul său călău, Iguana Oberlus, ascunsese barca de rezervă recuperată de pe María Alejandra Într-un golf mic și adăpostit de vînt. Sălbatică, stîncoasă și săracă În vegetație, insula nu oferea prea multe ascunzători pe lîngă mare, pricină pentru care Oberlus optase pentru simplul procedeu de a scufunda ambarcațiunea, burdușind-o cu pietre, Într-un loc adînc și bine protejat, la numai cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
patului și se uită În jur, În timp ce se gîndea la camera ei. Cine era „chestia” aia și unde se dusese, nu-și putea imagina, dar era limpede că, din cîte-și amintea despre el, se asemăna mai degrabă cu o fiară sălbatică sau cu un diavol decît cu o ființă omenească, În pofida faptului că purtarea lui, judecînd după obiectele care-l Înconjurau, era, fără putință de tăgadă, aceea a unui om. Mai multe cărți fuseseră Îngrămădite Într-un colț al mesei butucănoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
așteptarea unei voci prietenoase, a unui gest amabil sau a unui semn cît de mic de dreptate din partea celor care refuzau să accepte că nu era vinovat că se născuse diform. Și ani de zile Își Împărțise singurătatea cu fiarele sălbatice de pe o insulă ascuțită și stîncoasă. Iar acum, dintr-odată, descoperea că totul era simplu și că fusese de-ajuns să schimbe rolul de victimă cu acela de călău. Cruzimii trebuia să-i răspundă cu sadism, nedreptății, cu tiranie, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și alte fîșii din piele, care-i prisoseau, pentru a-și lega rămășițele lanțurilor de călcîie, ca să nu zornăie și să nu-l deranjeze la mers, și se furișă În cele din urmă, tiptil, spre coasta dinspre apus, cea mai sălbatică de pe insulă. Bău pe săturate apă dintr-o băltoacă, umplu ochi o coajă mică de bostan, singurul obiect pe care Oberlus le Îngăduia să-l aibă, intră În mare și, croindu-și drum, cu apa pînă la brîu, Împiedicîndu-se și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
fi un monstru, conchise ea, sigură de sine. Va fi un băiat sănătos și frumos. Începuse să plouă pe insulă și se vedea cum vîntul tîra spre ei o perdea de apă ce Împărțea În două nuanțte foarte diferite peisajul sălbatic de pe stînca golașă. — Mai bine ai coborî În peșteră, Îi spuse el În cele din urmă. Nu-i bine să te uzi. Odată cu primii zori, În timp ce umbrele molatice refuzau Încă să se dezlipească de contururile lucrurilor, iar orizontul nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
secundul Stanley Garret nu era nici el prea dornic să se trezească devreme, pricină pentru care Îl lăsă să doarmă Încă o jumătate de oră, timp În care prora rapidă a frumoasei nave tăie cu eleganță apa, Îndreptîndu-se spre stînca sălbatică ce Începea să se contureze clar, pe măsură ce ziua punea stăpînire pe lume. Se simțea fericit și Împlinit. Era prima lui călătorie ca ofițer și avusese norocul de a o face la bordul unui vapor curat și curajos, pentru care era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Să asculți cum Îi cînta vîntul În pînze sau să contempli echipajul disciplinat care se urca pe catarg la primul fluier, pentru a efectua fiecare manevră cu o precizie de-a dreptul matematică. Curînd, cînd aveau să ancoreze În fața acelei sălbatice insule solitare, spectacolul avea să se repete, iar asta Îl făcea să simtă o gîdilitură neliniștitoare În capul stomacului, asemănătoare cu aceea pe care o simțea cînd, În copilărie, tatăl lui Îi promitea că-l duce să vadă păpușarii. — Coleman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
dispăru grăbit printr-un tambuchi. TÎnărul ofițer trei Elliot Caine studie direcția vîntului, verifică impecabila orientare a velelor și zîmbi, mîndru de sine și de vaporul său. Soarele, care tocmai răsărea În spatele lui, proiectă direct o lumină roșietică asupra insulei sălbatice, care părea să ia foc, ca și cum stînca aceea șlefuită ar fi jucat rolul unei oglinzi uriașe, contrastînd prin aceasta cu albastrul palid al cerului și verdele de smarald al unei mări liniștite. Elliot Caine luă din nou luneta, se sprijini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
unei oglinzi uriașe, contrastînd prin aceasta cu albastrul palid al cerului și verdele de smarald al unei mări liniștite. Elliot Caine luă din nou luneta, se sprijini de sarturi, cum Îi văzuse făcînd pe marinarii mai vîrstnici, și cercetă țărmul sălbatic, deasupra căruia zburau sute de păsări marine ce se aruncau În apă, În căutarea zilnicului mic dejun. Brusc, ceva Îi atrase atenția, dar legănarea vaporului fu pe punctul de a-l face să-și piardă echilibrul și, cînd privi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
o definitivă Îmbrățișare, transformînd-o pentru totdeauna Într-o parte a ei. Ar fi fost un final frumos după atîția ani agitați și tulburați. Niña Carmen, născută la trei mii de metri Înălțime, la poalele vulcanului Pichincha, pe coastele abrupte și sălbatice ale orașului Quito, avea să dispară definitiv, Înghițită de nisipul de pe fundul celui mai mare și mai adînc dintre oceane. Sau poate totuși ar pluti? Da, poate că, umflîndu-se, ar fi plutit, iar nepăsătorul curent, acea forță ireductibilă, Împotriva căreia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
stins ca o emisiune radiofonică ce reverberează din spațiul cosmic. — ... prințesa Brandy Alexander, plutesc în sus cuvintele calde, sumbre ale lui Alfa, e în stare să-și dea jos hainele și să-nceapă să țipe ca o herghelie de cai sălbatici până și-n restaurantele cele mai aglomerate... Vocea reginei absolute și umbra de L’Air du Temps zic: — La următoarea casă, pronunță buzele ei Plumbago, mutul o să fie Alfa. — ... sânii tăi, îi zice Alfa agentei imobiliare, ai sânii unei fetișcane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
întrerupe. Buzele ei Plumbago zic: Până și șoferul de pe ambulanță a crezut că Miss Rona a noastră va muri pe drum. Nori de vapori de apă sunt sus pe, știi, cer. Brandy zice: — Acum, Seth. Și Seth zice: — Aleluia! Margaretele sălbatice și castilleja, focul preriei, care trec val-vârtej pe lângă noi, nu sunt decât organele genitale ale unei alte forme de viață. Și Seth zice: — Deci, ce vrei să spui? — În cartea Miss Rona, copyright 1974, zice Brandy, Rona Barrett - care avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
hipoalergică, neatinsă de mâna omului. Orice e generat de computer și cântat de-un sintetizator Moog. Vreau să mă rup în figuri la o petrecere dansantă într-un zbor al TWA către Lună, unde băiețași și fetișcane cool dansează twist sălbatic la gravitație zero și mănâncă delicioase pilule snack. Asta vreau. I-o spun lui Brandy Alexander, și ea se duce ață la geamurile din sticlă și alamă și execută un dans scălâmbăiat, chiar dacă ne mișcăm în sus, iar forța gravitațională
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
și colonelul Nicolaj cunoștea acest nume. S-a ridicat, toate îl dureau, dacă n-ar fi fost rațiunea, voința n-ar fi reușit nici să-și dezdoaie genunchii, s-a ridicat și din trei pași uriași, trei sărituri de mîță sălbatică, a fost în spatele soldatului. Nici nu și-a dat seama cum l-a cuprins cu mîna stingă peste obraz, purta barbă soldatul, a strîns cît a fost în stare și cu dreapta a înfipt cuțitul în locul la care nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
atent la expresia lui, ochii galbeni se făcuseră ca două lentile strălucitoare în lumină, ei, parcă așa aduce din nou cu Mihail de altădată, cu Mihail din poveștile care circulau din birou în birou, avea ceva de linx, de mîță sălbatică. Într-o fracțiune de secundă și-a dat seama că răspunsul său este hotărîtor. Hotărîtor pentru cariera, pentru viața sa în Serviciu. Cu siguranță juca o carte mare, chiar dacă pînă atunci nu știuse, în acea fracțiune de secundă și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
apariția Simon zis Magul. El propovăduia că Dumnezeu era un apostol tiran, iar un tiran nu putea avea Înțelegere față de om. Dumnezeul ăsta al lor, Iehova, Elohim, Îl abrutizase pe om, sugrumându‑l, Înjunghiindu‑l, trimițându‑i boli și fiare sălbatice, șerpi și tarantule, lei și tigri, tunete și fulgere, ciumă, lepră și sifilis, furtuni și uragane, secetă și inundații, coșmaruri și insomnii, patima tinereții și neputința bătrâneții. Când l‑a așezat În binecuvântata grădină a raiului, l‑a lipsit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
miasme, În pofida fantasticelor configurații precum cangele crabilor, În pofida faldurilor cerate ale petalelor, a tentaculelor staminelor ori a mugurilor ascuțiți, parcă Înghimpați; toată această vegetație luxuriantă nu era În stare să emane măcar un atom de arome, nici cât o viorea sălbatică de câmp. Încununarea acestor salve vegetale erau niște ramuri de magnolie captivă În Grădina Botanică, aidoma unor Încrengături cu frunze de piele cu câte‑o ditamai eflorescență albă În vârf, ca un pampon de mătase din pletele „fetelor de familie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
sufletului, fiecare pentru sine, apoi toți Într‑un glas, cu buzele uscate, șoptindu‑și rugăciuni, fiindcă mulțimea avea să se Întoarcă, era dusă să‑i Întâmpine pe legionarii lui Decie, ori poate să mai dreagă ceva pe la cuștile cu fiare sălbatice, deși câțiva dintre ei rămăseseră, totuși, de strajă, la intrarea În grotă, cât durau pregătirile hecatombei, la care mulțimea, gloata păgânilor, avea curând să se desfete. 6. Și iar veniră cu torțe, care luminau altcumva grota, parcă mai sfredelitor, veniră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
nădușită de sub așternut. Doamna Brener, care În noaptea aceea dormea cu copilul În aceeași odaie - altfel, cele trei fetițe aveau dormitorul lor, - sări din somn și, năucă, Încercă să găsească lumânare. Fetița urla ca scoasă din minți. Era un țipăt sălbatic, inuman, care‑ți Îngheța sângele‑n vine. Răsturnând sfeșnicul, doamna Brener fugi la fetiță, Îi apăsă căpșorul pe pieptul ei, dar nu reuși să zică ceva, Îi pierise vocea, nici ea nu știa ce se petrecea, de parcă cineva Îi Îneca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
precum rânitul, și în plus avea și ghioaga asupra lui, părea să fie incapabil să-i provoace vreun rău, cu chipul lui de om blajin și cu pielea aproape lipsită de tatuaje. Lui Tapú Tetuanúi și lui Vetéa Pitó, necunoscutul sălbatic le-ar fi putut sfărâmă testele dintr-o singură mușcătură. Îl priviră de la circa douăzeci de metri, încercând să descifreze vreuna dintre insulte și, în cele din urmă, Vetéa Pitó afirmă convins: Cred că cel mai bine ar fi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mai bine să plecăm, dacă vrem s-ajungem pe lumină. Și cu el ce facem? Îl luăm cu noi. Tăiară o ramură groasă, o curățară de frunze și, legându-și victima de mâini și de picioare că pe un porc sălbatic, porniră spre sat purtându-și povară pe umeri, asudând și înjurând. Era un efort deosebit, insă merită, căci pe înserate își făcură intrarea triumfala în Marae, unde erau strânși adulții, si depuseră la picioarele lor corpul bestiei și armă lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
îi aminti. Și sunt primul fiu al lui Amó Tetuanúi, care a navigat mulți ani împreună cu tine. —Curajul nu se moștenește, ca trăsăturile fizice sau că o piroga, îi atrase atenția celălalt, însă faptul că l-ai capturat pe acel sălbatic îți conferă un anumit grad de încredere. Îi zâmbi din nou, cu afecțiune. O sa ma gandesc la răspuns și, daca mă-ntorc din Marea Călătorie, o să mai discutăm. Dacă te-ntorci din Marea Călătorie? se îngrozi băiatul. Ar putea trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
aceeași direcție, însă în a patra noapte Miti Matái alese un alt Avei’á, care îl devia înspre vest, știind din experiența că în partea aceea se află niște insule ai căror locuitori i-ar putea oferi unele informații despre sălbaticii agresori. A doua zi, Miti Matái le ordona femeilor să pregătească o mică petrecere, care urma să se desfășoare la căderea serii și prin care aveau să sărbătorească faptul că aproape jumătate dintre cei aflați la bord depășeau pentru prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
apa acel obiect greu și cu un aspect ciudat, toți cei prezenți au rămas uluiți în momentul când greutatea care atârnă în interiorul sau se lovi de pereții strălucitori. Primul zgomot pe care il scoase aproape că îi asurzi pe bieții sălbatici, care nu auziseră niciodată sunetul vreunui instrument metalic, ale cărui note erau de o sută de ori mai puternice decât cele scoase de cea mai mare cochilie. Clopot! Ce cuvânt blestemat! Clopotul de pe Sân Juan Nepomuceno deveni, dintr-odată, obiectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
unui copil. Toți își dăduseră seama de la început că e-nsărcinată, dar, din politețe, se făcuseră că nu observă, înțelegând că îi provoca oricum destulă durere și suferința gândul că îl poartă în pântece pe fiul unui asasin și violator sălbatic. Cu toate că era la primul copil, pe tot timpul nașterii nu scoase nici un geamăt, nici măcar un suspin din care sa reiasă cât de mult suferea, ci doar își musca buzele până la sânge, închise ochii și împinse copilul afară, ca și cum s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]