1,178 matches
-
-i lui Jim de pista de pe aeroportul Lunghua. — Bine, Jim... Domnul Maxted se ridică, iar Jim simți mirosul de excremente care venea dinspre pantalonii lui. Hai să te ducem la Nantao. Ținîndu-l pe Jim de umăr, porni șchiopătînd mai departe, saboții lui sfărîmÎnd sticla spartă. Nefiind În stare să treacă Înaintea camioanelor, Înaintară prin norii de praf, alăturîndu-se celor cîțiva soldați din coada coloanei. O mulțime de prizonieri abandonaseră convoiul și stăteau lîngă copiii lor pe scările mașinilor militare bombardate, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Jim se ridică În picioarele goale pe iarba ca de gheață, uitîndu-se fix la tunelul de ieșire. Lumina slabă a soarelui Își schimbă direcția spre pereții de ciment ai parcajului părăsit. Deja unul dintre prizonierii britanici bocănea prin tunel cu saboții lui tociți, urmat de soție În rochia ei zdrențuită, cu mîinile lipite de față. Jim așteptă ca o Împușcătură să-l arunce pe bărbat la picioarele soției sale, dar perechea intră În parcaj și amîndoi se uitau la șirurile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
din cap, de parcă ar fi regretat că a omis ceva important. — Bombardamentul american, niște boli. Poate prietenul tău o să scape... Jim era gata să plece, cînd eurasiaticul se Întoarse de la lada de gunoi. Într-o mînă ținea o pereche de saboți uzați pe care Îi aruncă pe pistă. În cealaltă, ținea pantofii de golf din piele ai lui Jim, legați Împreună de șireturi. Era gata să le vorbească celor doi hamali, cînd Jim făcu un pas Înainte. — Ăștia sînt ai mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
ale avioanelor, putea vedea pista de aterizare de ciment, suprafața ei albă aproape topindu-se de căldură. Stadionul rămăsese În urma lui. Drumul era un meridian pustiu care Înconjura o planetă părăsită de război. Jim urmă bordura de iarbă, călcînd printre saboții rupți și hainele zdrențuite lăsate de prizonierii britanici pe ultimii metri ai marșului lor spre stadion. Pe ambele părți erau tranșee bombardate și cazemate, o lume de noroi. Pe panta unui șanț antitanc plin de apă, printre cauciucuri și cutii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
scuture de pe aripi mirosul putred. Gonind muștele de la gură, Jim intră În salonul bărbaților. Aerul fetid aluneca pe pereții de placaj, scăldînd muștele care se hrăneau din cadavrele Înghesuite pe priciuri. Identificabili după șorțurile zdrențuite și rochiile Înflorate și după saboții Înfipți În picioarele lor umflate, zeci de prizonieri din Lunghua zăceau pe priciuri ca bucățile de carne Într-un abator abandonat. Spatele și umerii lor străluceau acoperite de un fel de gelatină, iar gurile lărgite În obrajii umflați erau căscate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
uitasem de ceva vreme, uite ce pantaloni mi-am luat, zice el, și eu am la fel, tot așa, kaki, 3 sferturi, nu trebuie să mi-i arăți, te cred, dar eu îi arăt, el vine din urma tocurilor de la saboți, ce vrei? ți-am spus că nu vreau lucruri complicate, nu poți fi cu 2 femei, dar mă așteaptă și acolo un suflet, și de la mine ce vrei? am zis ca să râdem, să ne simțim bine... da, și tu mâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
cum ești așa scurt tunsă îmi pare că vorbesc cu un bărbat, tu nu ești bărbat... tu nu ești bărbat... îhî, zic, incredibil de bărbat, și atmosfera se crapă, Cezar pleacă și nu mai am nici un suport, doar tocurile de la saboți pe stradă și am cam băut, e târziu, căcat, 2 și noaptea, mă duc în Ceainărie, cică sunt acolo niște admiratori, cineva care vrea să te cunoască, poate că-i marea întâlnire care mă așteptă după miezul nopții, hei... . fetița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
mutra îngrijorată a domnului director de la pompele funebre. „Nu se poate împlini o carte despre carne, susținu cu vehemență Ferdinand Sinidis, dacă nu închizi în ea și femei de calibrul Albertinei. „Când sosise din Olanda cu scufiță și încălțată cu saboți, adusese de pe țărmurile Țărilor de Jos, un miros stăruitor de icre negre și untură de morun. Cu toate că din prima zi făcu surcele din opincile de lemn, părăsindu-și pentru totdeauna pitorescul ei costum cu bretele la pieptar și malacovul ondulat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
eu sunt pe dinafară. Cred că mă voi duce acasă pentru a pune și eu pe mine ceva asemănător. — Așteaptă doar o clipă, spuse Ignatius. Nu putea îngădui să-i scape această ocazie printre degetele lui groase. Îmi pun niște saboți. Acum mă obsedează Ruby Keeler, îi spuse vesel tânărul. Începu apoi să cânte: „Du-te-acasă, ia-ți chiloții, merg și eu să-mi iau mangoții și-mpreună să plecăm. O-ho-ho! La Buffalo să ne distrăm. O-ho-ho...“ — Nu te mai prosti! porunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de câine, după plecarea mea a aruncat o privire în registrele din primii ani de după război ale încă profitabilei Burbach-Kali AG. Acolo stătea scris, cât se poate de convingător, că cineva cu numele meu părăsise întreprinderea Siegfried I „însușindu-și saboții de lemn aflați în proprietatea întreprinderii“. Potasă nu se mai extrage acolo, iar de cultivat se cultivă mai mult rapiță decât sfeclă de zahăr. Dar muntele de steril încă se mai înalță din câmpia plată, de neconceput fără el. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
momentele de panică, după ușoara cădere, ne priveam unul pe celălalt, cerșindu-ne din ochi confirmarea stabilității situației; ne-am oprit, nu mai cădem, de parcă el ar fi fost specialist în căderi de lifturi vechi, doctor în frânare independentă cu saboți excentrici pe cablu, iar eu profesor de dinamică cuantică a lifturilor mici și mijlocii, de preferință de serviciu, în cădere liberă, cu coeficient antigravitaționai dependent de greutate. "Sînt Luis Roberto Vera Vargas, revoluționar din Chile", îmi transmite colegul de celulă
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
pe mama Kaliei doar și ea îi era fină de cununie! iar fina jucă rușinoasă, ținându-și ochii în pământ și fustele-i largi cu mâna. Când, în toiul jocului, la care priveau cu toții, admirativ, finei îi săriră, cât colo, saboții din picioare, fețele plumburii încetară să mai rânjească și cu toții simțiră, cum, din făgăduința unei împăcări între categorii sociale, izvora furibund cruzimea și galopa prohodul implacabil. Exact! Păun cel de treabă dispăru, chiar în noaptea următoare, casa îi fu confiscată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și agitație ca în Montparnasse în plină zi. — Ce de oameni într-un spațiu atât de mic! Șirurile de case din lemn erau construite atât de aproape una de alta, încât îți lăsau impresia unui fagure de miere. Bărbați în saboți de lemn; mame cu copii în spate; vânzători de tăiței; saloane de pachinko - totul îl fermeca. Takamori îi spusese: „Tokyo are mulți oameni. Problema populației este cancerul Japoniei.“ Abia acum înțelegea Gaston ce-a vrut să spună cu asta. — Shibuya
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
E singur? — Are un câine cu el. A auzit vocea femeii în capul scărilor. I s-a părut că mai sunt două-trei femei cu ea. La lumina lanternei, Gaston a văzut pe trepte niște picioare albe în pantofi murdari și saboți jerpeliți. — Ești nebună? Aduci aici un Ame-kō? Stai liniștită. Tipul e cumsecade. Vocile au încetat brusc. Femeile au îndreptat lanterna spre Gaston, care stătea ghemuit. Parcă se uitau la o pisică abandonată. 5 Pustnicul Orientului — Ăsta e? întrebă una din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
I-a băgat lanterna în față, făcându-l să clipească. Purta un pulover decolorat, pantaloni bărbătești și o pereche de pantofi roșii, cu toc. Cea de-a treia, rotunjoară ca un pepene, avea pe ea un costumaș jerpelit și niște saboți din lemn. S-a așezat lângă Gaston și i-a zâmbit. Așa cum stătea, i se vedeau pulpele dolofane ca de ridiche japoneză, precum și chiloții. Gaston și-a întors privirile, jenat. — Tipul n-a scăpat din pușcărie, nu? Gaston arăta ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
vrei? — Am fost cerută în căsătorie. — Zău? Cred că individul nu e-n toate mințile. — Ōkuma, de la birou... — Tipul acela care arată ca talpa piciorului meu... Takamori s-a ridicat, s-a întins și a ieșit în grădină, tropăind cu saboții lui. Privind la cerul înstelat, a văzut o stea căzătoare brăzdându-l. Și-a întors privirile de parcă era un semn de rău augur. A sunat telefonul. Tomoe s-a ridicat să răspundă. Era ceva ciudat în glasul ei. — Ginza?... Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
avea nevoie de un loc pustiu. Umamigasaki era tocmai ceea ce-i trebuia. Era aproape de oraș, dar nici în plină zi nu era țipenie de om pe acolo. Kobayashi nu a observat că era urmărit. Făcea pași mici, repezi, încălțat cu saboții lui jerpeliți. Când a ajuns la Notariat, a intrat și a stat puțin de vorbă cu un bărbat. A ieșit după cinci minute și a luat-o în direcția Miya-machi. De acolo nu mai era mult până la malul râului. Cu excepția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mă pregăteam pentru cursuri. - Fug, am o mulțime de treabă! A, și mi-a spus să-ți spun că nu prinzi semestrul ăsta concurs, că nu sunt bani și, oricum... Se grăbește-n felul lui, ca o rață hârșâind niște saboți de lemn pe ciment. *** - Ca să mă refer și eu la elementele esențiale, comenta Vlad stând cu picioarele pe peretele biroului lui de la editură, cei mai mulți sunt inși-pietroaie, din materiale cu densitate mare, bătucite. Îi știi după călcătură, cum zicea bunică-mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
se întinde între creier și dura mater... Ada, strângându-și mâinile, a ridicat vocea: — Seamănă cu el, nu-i așa? — ... Ar putea fi și intradural. Afară ploua. Ada, în halatul cu mâneci scurte, a traversat, fără să facă zgomot cu saboții ei de plastic verde, porțiunea exterioară care desparte Urgența de Pavilionul de medicină generală. Nu a luat liftul să urce la chirurgie, a urcat pe jos. Simțea nevoia să se miște, să facă ceva. O cunosc de douăzeci și cinci de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
a mai întors niciodată pentru control, s-a dus în Uzbekistan. Îi dăduse sarcomului posibilitatea de a metastaza nestânjenit. Era o femeie tolerantă, Raffaella, lăsa pe oricine să trăiască. Pe vremea aceea, desigur, nu avea cancer. Avea o pereche de saboți care, în contact cu dalele, produceau un zgomot insuportabil. Am rămas în tăcere până când tropăitul acela deranjant nu s-a pierdut în tăcerea nisipului. Picioarele Elsei ieșeau afară de pe șezlong. M-am așezat pe jos și am început s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
piciorul. Zgomotul a fost identic cu un strigăt și a fost, trebuie să fi fost. Nu pot să mă mișc, aștept. Să se deschidă o ușă. Aștept niște picioare elegante și clemente. Aud pașii înăbușiți de talpa de cauciuc a saboților Adei. Ea este cea care vine, așa cum i-am cerut. Vine spre mine fără să știe că tu de-abia te-ai născut. Ai câteva ore și ești la sânul plin de lapte al mamei tale. Vine cu mâinile transpirate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
sperase că își va permite să stea vreodată, fiecare metru pătrat scandalos de scump fiind plătit din truda și economiile ei. De unde era ea să știe că vecina de sus, care părea o femeie la locul ei, purta în permanență saboți ortopedici din lemn? Oricum, Leigh își blestema zilele fiindcă și-a imaginat că numai tocurile înalte ar putea face zgomot: fusese o greșală de amator. Până să-și dea seama că vecina purta încălțările acelea supărătoare, Leigh găsise o explicație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
face zgomot: fusese o greșală de amator. Până să-și dea seama că vecina purta încălțările acelea supărătoare, Leigh găsise o explicație complicată pentru zgomotul neîncetat de deasupra. Își zicea că probabil femeia e olandeză (toată lumea știe că olandezii poartă saboți), matroana unei numeroase familii de olandezi, la care veneau mereu în vizită copii, nepoți, nepoate, frați, surori, veri și tot felul de persoane ca să-i ceară sfatul, probabil toți purtând saboți olandezi. După ce a văzut că vecina purta o proteză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
probabil femeia e olandeză (toată lumea știe că olandezii poartă saboți), matroana unei numeroase familii de olandezi, la care veneau mereu în vizită copii, nepoți, nepoate, frați, surori, veri și tot felul de persoane ca să-i ceară sfatul, probabil toți purtând saboți olandezi. După ce a văzut că vecina purta o proteză medicală cu pernă de aer și s-a prefăcut că se interesează de afecțiunile cu denumiri dezgustătoare ale piciorului femeii, inclusiv (dar nu numai) fasceită plantară, unghii încarnate, nevroame și monturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
și-l arunc la coș. Mai târziu. Am s-o fac mai târziu. Simt că abia pot vorbi, darmite rosti un discurs convingător de demisie. — Aici erai ! Trish intră în bucătărie cocârjată de cele trei sacoșe mari cu cumpărături, cu saboții ei cu toc. Samantha ! Ești bine ? Ce-i, ți-a revenit durerea de cap ? — Sunt... bine. Vocea îmi tremură ușor. Mersi. — Arăți îngrozitor ! Dumnezeule ! Mai ia niște pastile ! — Ei... — Haide ! Am să iau și eu, de ce nu ? adaugă veselă. Hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]