KorAP: Find »[drukola/base=samurai & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...44 45 46 ...96 >

2,377 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572

am Însărcinat cu ea. Dar e o mare pagubă ca un om ca tine să rămână acolo. Te avansez la grajduri. Împreună cu noua slujbă, sosi o leafă de treizeci de kan-i și o casă Într-o parte a castelului rezervată samurailor. Această nouă favoare aduse un zâmbet prelung pe chipul lui Tokichiro. Aproape primul lucru pe care-l făcu fu să-l viziteze pe fostul său coleg, Ganmaku. — Ești liber acum? Îl Întrebă el. — De ce? — Vreau să ne ducem În oraș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
magazin, jinduind să-i cumpere câteva și dorind atât de aprig una și pentru sine Însuși, Încât părea să-i iasă o mână din gât. Pe vremea acea, nu putea decât să-și Împingă căruciorul, cu o răbdare nețărmuită. Un samurai care Îl privise Îndelung Își termină chifla din farfurie, se ridică și strigă: — Nu e Domnul Kinoshita? Îl Însoțea o tânără fată. Tokichiro se plecă adânc, cu multă curtoazie. Era arcașul Asano Mataemon. Fusese bun cu el pe vremea când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
sake, spuse el dintr-odată. Am adus un musafir. — Ei, dar cine e? — Un prieten al fiicei noastre. Tokichiro intră În urma lui. — Domnul Kinoshita? — Okoi, până azi nu mi-ai spus nimic. E un comportament de neiertat pentru soția unui samurai. Se pare că Domnul Kinoshita și Nene se cunosc de câtva timp. Dacă știai, de ce nu mi-ai spus? — Merit să fiu certată. Îmi pare foarte rău. — Toate bune și frumoase, dar ce fel de tată mă crede acum Tokichiro

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
nemulțumită. Deși erau tată și fiică, Mataemon Înțelegea că Între ei exista o mare diferență de opinie, când era vorba de alegerea unui partener de viață. Prin urmare, Mataemon nu știa ce să facă. Atât ca părinte, cât și ca samurai, Îi era rușine să mai apară În fața lui Inuchiyo. Pe de altă parte, Inuchiyo dădea curs afacerii pe față. Le spuse prietenilor că urma să se Însoare cu fiica Domnului Asano și le ceru să intervină pentru el. Mataemon Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
poată locui Împreună, vorbind despre sărăcia de altă dată la masa de seară. Mai departe, Onaka scria: Deși am fi fericiți să locuim la tine, sunt sigură că aceasta ți-ar stânjeni munca. Fără Îndoială, mama ta Înțelege că un samurai e dator să moară În orice moment. Încă e prea devreme ca să te gândești la de fericirea mea. Când mă gândesc la vremurile de altă dată și la poziția ta actuală, le mulțumesc zeilor, lui Buddha și Domniei Sale pentru favorurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
ceea ce mi-ai spus la poartă În noaptea aceea geroasă și mă gândesc adesea la acele cuvinte. Tokichiro plânse, citind și recitind scrisoarea. Nu se cuvenea ca stăpânul casei să-i lase pe servitori să-l vadă plângând. Mai mult, samuraiul era educat să nu fu văzut de nimeni plângând. Dar Tokichiro nu era așa. Și Îi curgeau atât de multe lacrimi, Încât servitorul era stingherit și nervos. — O, m-am Înșelat. Ceea ce a spus e absolut corect. Mama mea e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
puse În drum, dar ele se foloseau la construcția castelului și, dacă cineva voia să treacă peste ele, trebuia să ceară permisiunea. — E un prost crescut, spuse mai târziu subalternul. În orice caz, a fost recent trecut de la slugă la samurai și tocmai a primit o reședință În cetate. E nou, așa că nu-i de mirare. — Da, nimic nu e mai rău decât mândria unui parvenit. Toți sunt predispuși să-și dea aere. I-ar prinde bine să-i mute cineva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
e vorba! De ce În fiecare dimineață calci În drum spre treburile tale peste scânduri? Și de ce nu ne saluți politicos? — E o crimă? — N-ai nici un pic de bun simț? Ți-o spun fiindcă s-ar putea, totuși, să devii samurai. Buna creștere e foarte importantă pentru un războinic. Când treci pe-aici, te uiți la construcții cu o mutră Înfumurată și bombăni neumlțumit În sinea ta. Dar un șantier de construcții la un castel se supune aceleași discipline ca un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
de construcții la un castel se supune aceleași discipline ca un câmp de luptă. Nesimțitule! Dacă te mai porți așa, n-ai să scapi la fel de ușor. Poftim, uite ce se-ntâmplă când un purtător de sandale urcă În poziția de samurai! Ukon râse, privindu-și maiștrii și subordonații, după care, pentru a-și arăta superioritatea socială, mai râse odată și-i Întoarse spatele lui Tokichiro. Maiștrii, crezând că situația se lămurise, se adunară În jurul lui Ukon, pentru a reîncepe să discute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Lui Sangetsu i se formase un abces la picior, așa că Tokichiro Îi spăla părul de la chișiță cu apă caldă. — Dacă spun că te cheamă, nu poate fi decât Seniorul Nobunaga. Grăbește-te. Apoi, șeful se Întoarse și strigă spre camera samurailor: — Hei! Să ia cineva locul lui Kinoshita și să-l ducă pe Sangetsu la grajd. — Nu, nu. Îl duc eu. Tokichiro nu ieși până nu termină de spălat piciorul lui Sangetsu. Unse rana cu alifie și o bandajă, mângâie animalul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
ai hotărât, stai jos și hai să bem. Nu băură mult, dar vorbiră Îndelung. Inuchiyo era foarte volubil, iar Tokichiro se mulțumi să asculte. Spre deosebire de Inuchiyo, Tokichiro nu făcuse școală. Copil fiind, nu avusese nici o zi de pierdut, precum fiii samurailor, preocupați doar de Învățătura de carte și de bunele maniere. Nu considera acest fapt o neșansă, dar știa că era un obstacol În calea urcării sale pe scara socială și, când se gândea la cei care studiaseră mai mult decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
lamentație. Presupun că ați asistat cu toții la Înălțarea și la decăderea unor provincii. Și cunoașteți nefericirea oamenilor care au locuit În provincii decăzute. E inevitabilă. Cum este firesc, Domnia Sa, generalii săi și aceia dintre noi care suntem cei mai umili samurai nu uităm de apărarea celor mai mici părți ale provinciei, nici chiar În somn. Dar ascensiunea și prăbușirea unei provincii nu pornesc din castelul său. Se află chiar aici, În voi Înșivă. Locuitorii provinciei sunt zidurile ei de piatră și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
rană. — Prin urmare, de ce e pace În momentul de față? În esență, desigur, grației Domniei Sale. Dar voi, locuitorii acestei provincii, trebuie cu siguranță să ne apărați, și, mai presus de orice, să apărați castelul. Oricât de mult am lupta noi, samuraii, dacă inima - poporul - șovăie... Tokichiro vorbea cu lacrimi În ochi, dar nu se prefăcea. Îl durea din adâncul sufletului și credea fiecare cuvânt pe care-l rostea. Cei pe care-i izbi adevărul din vorbele lui tăcură imediat, gravi. Cineva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
de kan-i, te transfer la regimentul de lăncieri și te pun În fruntea a treizeci de pedestrași. Tokichiro rămase tăcut. Teoretic, posturile de supraveghetor peste cărbuni și lemnele de foc, precum și de șef al lucrărilor de construcție le erau rezervate samurailor de rang Înalt. Dar prin venele sale curgea un sânge tânăr și, cum era firesc, sperase ani de zile să primească o slujbă activă În regimentul de arcași sau de muschetari. Comanda a treizeci de pedestrași era cel mai mic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
În depărtare casa lui Mataemon, i se păru că toată amețeala se risipise; izbucnind În râs, grăbi pasul. — Nene! Nene! strigă el. Era cartierul rezidențial al arcașilor, nu o regiune cu conace și portaluri bogate. Casele mici și comode ale samurailor, cu grădinile lor Îngrijite și gardurile vii din tufăriș, stăteau aliniate În ordine. Tokichiro avea obiceiul de a vorbi tare și, când zări pe neașteptate silueta iubitei sale, pe care n-o mai văzuse de câtva timp, Îi făcu cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
moment dat, vasalii lui Yoshimoto se retrăseseră În coridor. Speriați de cuvintele lui, toți priveau tăcuți În podea. Până și Ujizane lăsă capul În piept, cu ochii spre evantaiul tatălui său, care-i căzuse la picioare. Chiar atunci, intră un samurai, anunțând: — Sfinția Sa Mestrul Sessai, Seniorul Ieyasu și vasalii superiori Îl așteaptă pe Domnia Voastră În Pavilionul Mandarin Portocaliu. Pavilionul Mandarin Portocaliu era construit pe o pantă unde fuseseră plantați mandarini, iar acolo Îi invitase Yoshimoto pe Sessai și pe ceilalți consilieri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
fi stăpânul unui singur castel, să fie cârmuitorul unei Întregi provincii; În loc de conducător al unui singur district, să fie guvernator peste zece provincii; În loc de a guverna zece provincii, să stăpânească Întreaga țară. Toți susțineau acest principiu. Și toți copiii de samurai Înfruntau haosul lumii avându-l În minte. Același era și esențialul instruirii lui Yoshimoto de către Sessai. Astfel, Începând din momentul când Sessai intrase În statul major al lui Yoshimoto, forțele armate ale clanului Imagawa se Întăriseră rapid. Constant, Yoshimoto urcase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
ca un val. Aproape că o auzeau. Dintr-un colț al deznădăjduitului grup se auzi vocea unui bătrân copleșit de durere: — Ați luat o hotărâre bărbătească, dar nu trebuie să credeți că moartea glorioasă În luptă e singura cale a samuraiului. N-ar fi bine să vă mai gândiți? Eu unul, chiar dacă voi fi numit laș, susțin că ar mai fi loc pentru deliberări, fără alt scop decât salvarea clanului. Era Hayashi Sado, omul cel mai vechi În serviciu dintre toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
ochii și, În sfârșit, pe când pajul stingea, una câte una, numeroasele lămpi, surâsul ușor de pe chipul lui se șterse ca zăpada care se topește. Adormi adânc, cu o expresie Împăcată, printre sforăituri. Tohachiro se furișă afară să-i informeze pe samuraii din camera de gardă. Paznicii erau posomorâți, considerând că sosise sfârșitul. Aveau convingerea, desigur, că nu-i mai aștepta altceva decât moartea. Oamenii din castel priveau moartea cu ochii, În ceasurile trecute de miezul nopții. — Nu mă deranjează să mor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
la micul dejun. Sai era o femeie eficientă, iar Nobunaga Îi cerea Întotdeauna ei să se ocupe de nevoile lui personale. Femeia accepta inevitabilul, fără să se agite. După ce-l trezi pe pajul care dormea În camera alăturată, Îi spuse samuraiului de gardă să-i pregătească lui Nobunaga calul, apoi aduse masa. Nobunaga luă bețigașele. — La crăpatul zorilor, va Începe ziua a nouăsprezecea din Luna a Cincea. — Da, stăpâne. Cred că ăsta este micul dejun luat cel mai devreme din Întreaga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
În ritm cu pasul tobei: Negreșit, această lume Nu-i decât un vis deșart. Trăind doar o viață Vezi ceva care nu moare? Glasul lui era neobișnuit de puternic și răsunător. Și cânta ca și cum i-ar fi sosit ceasul. Un samurai venea grăbit pe coridor. Armura Îi zăngăni zgomotos pe podelele de lemn, când Îngenunche. — Calul dumneavoastră e gata. Vă așteptăm ordinele, stăpâne. Mâinile și picioarele lui Nobunaga se opriră din dans, Întorcându-se spre cel care vorbea: — Nu cumva ești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
legă șireturile coifului și ieși În fugă. Cornul care chema trupele la luptă răsuna În Întunericul liniștit dinaintea zorilor. Lumina micilor stele licărea strălucitor prin spărturile norilor. Seniorul Nobunaga pleacă la război! Vestea era dată de un ajutor, spre surprinderea samurailor care, grăbiți, se ciocneau de el. Oamenii de la bucătării și războinicii prea bătrâni ca să mai lupte, care aveau să rămână la paza castelului, alergară la poartă să le ureze drum bun camarazilor lor. Numărându-i, s-ar fi făcut o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
bun augur! Ridică privirea și vorbi destul de tare pentru ca trupele să-l audă. Arătă spre cer. În sfârșit, se crăpase de ziuă. Ramurile unui cryptomeria bătrân erau Înroșite de soarele zorilor, iar un stol de ciori croncăneau zgomotos. — Ciorile sacre! Samuraii din jurul lui Nobunaga priviră odată cu el. Între timp, marele preot, de asemenea În armură completă, urcase În sanctuar. Nobunaga se așeză pe un preș. Preotul aduse sake pe un mic suport de lemn și Îl servi Într-o ceașcă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
pașilor omenești ajunsese deja pe culme. Era un grup de vreo două sute de oameni, purtând multe capete ale inamicilor răpuși la Narumi - dovada vie a modului cum progresa războiul. Capetele fură aduse Înăuntru, pentru a fi cercetate de Yoshimoto. Capetele samurailor Oda din Narumi. Aliniați-le! Să aruncăm o privire! Yoshimoto era bine dispus. — Aduceți-mi scăunelul de campanie! Potrivindu-se mai bine, cu evantaiul În dreptul feței, examină cele circa șaptezeci de capete care-i erau Înfățișate unul după altul. Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
lui Yoshimoto; acum, haosul Îi cuprinsese și mintea. — Ce e? Ce se-ntâmplă? Yoshimoto și generalii săi erau pur și simplu uimiți. Am fost trădați? S-au Încăierat oamenii Între ei? Încă fără să-și dea seama ce se petrecea, samuraii și generalii de lângă Yoshimoto Îl Înconjurară imediat, ca un zid de apărare. — Ce este? răcniră ei. Dar forțele clanului Oda năvăliseră deja În tabără ca un val și alergau chiar În fața cortului. — Dușmanii! — Oda! Lăncile se ciocniră, iar tăciunii focurilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]