1,355 matches
-
Se pare că, pentru catolicul lipsit de Dumnezeu, toate problemele virulente legate de credință i-au fost la acea vreme familiare și totodată indiferente. A bănui, ascuns în el, un ateist ar însemna să îi atribuim o altă religie. El scormonește. Ceea ce gândește el nu vrea să producă nici un citat. Doar pe dinafară a mai rămas câte ceva ce nu și-a pierdut culoarea: de pildă, pantalonii militari și canadiana americană căptușită, colorată în ruginiu. Căciula lui de lână - tot din dotările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
afluență. Ca prior, pater Fulgentius era cel ce conducea așezământul. Un călugăr de vârstă mijlocie ce părea morocănos, care, când am fost în audiență, nu s-a interesat de tăria credinței mele, ba chiar m-a pus pe loc să scormonesc într-o ladă cu miros închis, conținând haine primite ca donație, fiindcă voia să vadă „noua intrare“ - pe tânărul în țoale militare vopsite - dezbrăcat în civil. În afară de asta, îmi lipsea un pantalon de instrucție pentru munca în atelierul lui Göbel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
orice caz, am afirmat eu ca să devin și mai credibil, așa s-a scris în Bild-Zeitung. Și pe urmă i-am povestit surorii mele, în timp ce copiii, în continuare fără să aibă habar de întâlnirea mea timpurie cu teologia fundamentalistă catolică, scormoneau prin iarba de mare, iar Luisa, Rosanna și Frieder ne arătau cu mândrie minuscula lor pradă, despre acea casetuță pentru trabucuri plină de piuneze cu Westwall-ul și despre cele trei babaroase pe care le-am capturat cu puțin după sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
fi întâmplat eventual ca fratele ei, și nu acest Joseph, să fi devenit papă. „Sau vrei cumva să afirmi că și ca papă ai fi adus pe lume așa, pur și simplu, o grămadă de copii?“ Atunci am început să scormonim din nou prin sertarele anilor noștri tineri și am descoperit acolo amintiri, ca de obicei, contradictorii; numai când am numit-o pe șefa novicilor, pe sora Alfons Maria, „o jigodie care făcea pe sfânta“ am râs amândoi la unison. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
-o cu lama în secțiuni subțiri sau, înfingîndu-i cum îmi faci mie, în adînc, prin ace lungi, vreun ochi artificial să spioneze ce-i acolo. Te uiți la mine, mă cotrobăi și dînd la o parte țesuturi lipicioase, observi că scormonești într-o oglindă. V. tînăr continui să-l ascult pe Doctorul tînăr în timp ce descopăr ciudatul mecanism al urii. Ciudat că, dacă te iubești fără de granițe, trebuie musai să-i urăști pe ceilalți. Dar dacă te respingi, mai poți încă să
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Ploaie mocănească Elena Marin Alexe Storc umezeala în pumni până la ultimul strop, apoi cu fruntea rezemată de răcoarea cețurilor dinspre Măgura, fac autostopul pe calea vieții.. Până se crapă de ziuă, rătăcesc dusă de gânduri, scormonind în iluzia primăvăratecă, acompaniată doar de șoaptele sacadate, monotone, fatale clipelor melancolice, picături șovăitoare, reci, străine sufletului. Ropotul nu mai contenește, legănându-se într-o parte și-n alta, ca o vorbărie plictisită, atemporală, ignorând tăcerea nopții, toacă cerul mărunt
Ploaie moc?neasc? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83336_a_84661]
-
să fac față după ce mă întorceam la serviciu. Cum se descurcă ceilalți oameni? Chestia asta m-a făcut să mă simt complet necorespunzătoare. Mai ales când mă gândeam la femeile din... din China? Știți la ce mă refer. Cele care scormonesc ogoarele cu mâinile goale și spun „vai, scuzați-mă o secundă“, de parcă s-ar afla la o recepție simandicoasă și s-ar duce până la baie, când ele de fapt se duc să-și ridice fustele ca să nască un copil pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
să-ți dau un sfat? — Da, hai s-auzim punctul tău de vedere, de un cinism corespunzător. Lasă cazul să se stingă de la sine. Insistă pe Nite Owl. Asta vrea publicul să lămurim. Hudgens era un rahat și ancheta va scormoni În rahat. Iar noi n-o să găsim niciodată criminalul. Lasă lucrurile să Își urmeze cursul. Ușa se deschise: era Duane Fisk, cu ambele degete opozabile spre podea. — Domnule Loew, ghinion. Se pare că toți sînt blindați cu alibiuri solide. Legistul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
rapid spre clasare, iar dacă găsesc În grămada de colo ceea ce doresc, azi nu s-a Întîmplat absolut nimic. Lynn Îi zîmbi, iar acum Îi răspunse și el. — Ai grijă de Hinton. Lynn se apropie de Hinton. Jack Începu să scormonească prin dosare, găsi indexul de nume și continuă să sape. O grămadă de T-uri, apoi V și... bingo! „Vincennes, John.“ Relatări ale unor martori oculari - niște oameni de bine aflați pe plajă În noaptea aceea. Niște tipi de treabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
pe gazon, un palmier ars În piscină. Clădirea Însăși se transformase Într-un morman de moloz și cenușă Îmbibată cu apă. Să cauți un seif protejat cu bombă Într-un perimetru de o sută de milioane de centimetri pătrați. Ed scormonea cu vîrful pantofului prin moloz. David Mertens bîntuia prin preajmă - trebuia să fie acolo. Așa era firesc. Podeaua se prăbușise În spațiile goale ale fundației - grinzi care trebuiau date la o parte. Grămezi de lemne, mormane de stofă udă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
să fie vindecată de-acum, ca un fier înroșit a fost, i-a cuprins pânteceele, stomacul, a urcat spre piept, în lungul esofagului, ca un tăvălug gata s-o zdrobească, abia reușea să respire, era ca o gheară nevăzută ce scormonea sub pielea ei, îi venea să țipe de durere, dar n-avea glas, s-a străduit să țipe și atunci durerea a pierit și era ca și cum ar fi căzut de foarte sus, epuizată, leșinată aproape, transpirând și tremurând, fără glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fi căzut de foarte sus, epuizată, leșinată aproape, transpirând și tremurând, fără glas; iar o clipă mai târziu - poate o fi fost după multă vreme, dar ei i se părea că se întâmplă exact în clipa următoare - gheara invizibilă a scormonit din nou și iarăși nu avea glas să țipe din cauza durerilor prea mari, care îi puneau un nod în gât, semăna cu cel ce o împiedica în timpul zilei să înghită, chiar și supele; a simțit că se sufocă, a reușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
trup, pe care n-o lepăda nici pentru învârtejitele ritmuri ale rockului, strigând din când în când cu vocea de bariton, acoperind muzica și celelalte glasuri: „o facem lată?“ ce ziceți: o facem lată?; Ion Stoicescu, care încă mai descoperise, scormonindu-și mintea, bancuri neștiute de ceilalți și nu se auzeau decât inflexiunile vocii lui, care imita, și exclamațiile celorlalți și explozia finală de râs; Dorin Rădulescu, reîncepând să vorbească despre vinuri și câini și pipe; și glasurile femeilor și bărbaților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a lăsat pe ceafă căciula, continuând să se uite la cei doi, cu gura întredeschisă, respirând greu. Nu arăta nici bătrân, nici tânăr. Ochii îi erau roșii, fruntea brăzdată de cute adânci. Pulovărul gros avea gulerul ros și murdar. A scormonit în buzunarul pantalonilor, a scos o țigară subțire și scuturată și a început să pufăie. „Nu-mi dai și mie niște coniac?“, a zis. A dat păhărelul peste cap și-a icnit de plăcere. Andrei Vlădescu ședea pe scaunul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
treaz de-a binelea, se ridicase în capul oaselor și lua totul de la capăt, o verificare cronologică. Știa dinainte că n-are nevoie, că e inutil, dar nu se putea opri și până să-și spună oprește-te, mintea lui scormonea după ordine. Deci: plimbare în grădina botanică; evită să-l vadă sau rărește întrevederile, e tot una; cearta; dorința de a-i spune exact programul; refuzul de a se mai culca cu el; întrebarea despre aventură; ziua Yvonnei; întrebările despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
stare să arăți ce simți. Dar eu nu dau înapoi, nu mă mai întorc, înțelegi? Există un point non-retour și eu am trecut de el, înțelegi? Acum când știu cum arată primăvara, nu vreau s-o mai fac!“ El tăcea scormonind cu vârful pantofului în nisip. Copiii chiuiau, arborii erau înfrunziți, zburau păsări mici, mame tinere împingeau cărucioare, de undeva se auzea o horă năbădăioasă. „Nu știu ce simți, acum cred că încep să înțeleg, m-ai luat prin surprindere și pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
îmbrăcase careva, gesturile. Dar atunci i se părea că niciodată memoria lui nu fusese mai ascuțită și se blestema pentru asta. Îi făcea rău, dar răul ăsta era ca și cum l-ar fi dorit, îl căuta și insista asupra lui, își scormonea mintea după tot ce se petrecuse cu el în ultimii ani. Nu numai cu Ioana Sandi, ci cu toată lumea pe care o știa. Se trezea notând câte o vorbă, o idee, un gest, uneori descria scene întregi. Era ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și-o studia În oglindă. Arăți ca o ceapă frumoasă, Îi spusese Julia odată. Isprăviră cu machiatul, apoi se duseră la bucătărie să strîngă mîncarea. Găsiră pîine, lăptuci, mere, o bucată de brînză și două sticle de bere. Helen mai scormoni și dădu peste o bucată de creton, pe care o folosiseră drept cîrpă de praf cînd decoraseră casa. Puseră totul Într-o geantă de pînză, apoi Înghesuiră cheile și gențile Înăuntru. Julia dădu o fugă pînă sus să-și ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
neverosimile: În baie, sub pernele canapelei, În buzunarele puloverelor Juliei. În cele din urmă, simți că toată această căutare se apropie de panică sau manie. Din nou, vocea aceea josnică se făcu auzită, arătîndu-i că iat-o cum stă și scormonește printre tot felul de locuri prăfuite ca o imbecilă, cînd În tot acest timp Julia era cu Ursula Waring sau cu altă femeie, rîzÎnd numai gîndindu-se la ea... Fu nevoită să Împingă vocea Înapoi. Ca și cum ai presa arcul unui hopa-mitică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Întorc acasă“, spunea el mereu. Era sigură că așa gîndea. Numai Dumnezeu știa ce zicea nevastă-sa. Viv nu dorea să-și pună Întrebări. Nu fusese niciodată persoana care să-l Întrebe despre familia lui, să se bage și să scormonească. Văzuse odată o poză a soției cu copilașul lor, dar asta se Întîmplase cu ani În urmă. De atunci, poate că trecuse pe lîngă ei pe stradă! Poate că-i Întîlnise În autobuz, În tren, poate că se antrenaseră Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
pocnet cînd Își lovi capul din nou. Apoi zăngănitul anourilor de la perdele, apoi un clic, urmat de altul. — O, la dracu. Lumina e Întreruptă. Aveau nevoie de șilingi; se Întoarse la ea, căută prin mărunțișul pe care-l avea, apoi scormoni și ea prin poșetă, iar În cele din urmă bîjbîiră din nou În căutarea contorului. Monedele intrară În cele din urmă și luminile se aprinseră. Ea Își croi drum, cutremurîndu-se, spre baie. CÎnd o văzu cît de prudent merge, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și poate zgomot de avioane. Vecinul polonez al Juliei, de la etajul superior, patrula neliniștit prin Încăpere; Helen Îi urmărea traversarea Înainte și Înapoi luîndu-se după scîrțîitul podelei. În camera de desubt se auzea un radio și ecoul zăngănitului cuiva care scormonea cărbunii În șemineu. Helen se familiarizase cu sunetele, textura și imaginea păturilor și pernelor Juliei, cu mobilierul desperecheat. În ultimele trei săptămîni stătuse acolo cam de șase sau șapte ori. Și-și spunea, așa cum o făcuse Înainte: Oamenii ăștia nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
știu. Toate dădacele au fost luate cu mult timp Înainte, are Însă numărul unei fete noi În agendă. Din Croația. Optsprezece ani. Engleza nu e punctul ei forte, dar se străduiește. Îi plac copiii. Ei, măcar e un Început. Îmi scormonesc creierii ca să-mi amintesc de care parte s-a aflat Croația În masacrele din Balcani. Cred că ei au fost cei care au fost de partea naziștilor În război, dar acum s-au făcut băieți buni sau era invers? Spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
mi-am băgat capul pe ușă. Totul fusese răsturnat cu fundul în sus. M-am retras repede pe hol. Poate că cineva încă se ascundea înăuntru. Nu puteam risca să intru. Am închis ușa. Pe când coboram în fugă scările, am scormonit în gentuța argintie după mobil - trebuia să sun la poliție. Apoi, dacă puteam să dau de Jazz și de fete, poate aș fi înnoptat la una din ele. La naiba, telefonul nu era în poșetă! Trebuie să-l fi uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
Bobo se frecă la ochi, uluit. — Clara, tttu ești? Ccchiar tu? — în carne și oase, răspunse ea cu glasul ei băiețos, care ră sună ca o muzică suavă în urechile lui. Ești singur? Pot să intru? Era agitată și îl scormonea cu ochii ei adânci prin oche lari. Avea o pungă de plastic în mână, pe care o tot bâțâia pe lângă șold. — Sunt sin-gur, o liniști Bobo, răgușit. Tata e la spital și Edi nu mai vine prea curând. — Aha! rosti
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]