1,662 matches
-
pe cineva care s-ar potrivi perfect... Când, În sfârșit, partea mea mai chibzuită o ajunsese din urmă pe cea care gonea Înainte nesăbuită, jonglând cu cuvinte mari, dar fără prea mult tact, Dora Își deschise portțigaretul. În timp ce eu mă scotoceam În buzunare după un chibrit, mi-a explicat că, oricât de incredibil ar fi părut, era și ea la curent cu ceea ce se Întâmpla În lume, ca toți ceilalți. Despăturind ziarul cu care venise, Îmi arătă titlurile. „ATENTAT LA MILANO
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
până la urmă, că filmul e la mine și că l-am ascuns pe undeva În apartament? Așa s-ar fi putut explica de ce prietenul meu Îmi oferise locuința lui drept adăpost. În timp ce dormeam În patul lui, a putut să-mi scotocească locuința fără să fie deranjat. Asta ar fi explicat și motivul pentru care haina sa era Întreagă. N-ar fi putut să o ia cu el pentru că ar fi trezit suspiciuni. Însă asta nu Însemna că haina trebuia s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
fost. În următoarele șase luni mama și fiica ei au avut grijă de ea de parc-ar fi făcut parte din familie și probail ar fi continuat s-o facă. Însă apoi a venit o bandă de tâlhari care a scotocit și a prădat toate casele. Se opreau și jefuiau toate satele turcești și kurde din zonă. Nu le-a luat mult ca să descopere că În sat se afla o fetiță armeancă. În ciuda plâsetelor mamei și fiicei, aceștia li-au răpit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
un curent de apă cu salinitate și temperatură diferite, care se comportă ca un râu În ocean. Prin tradiție, ne oprim prin preajmă, domnilor; submarinul alunecă În râul care ne va purta Într-o scurtă plimbare. — O, da, făcu Ted, scotocindu-se prin buzunare, de unde scoase o bancnotă de zece dolari. Norman Îl privi Întrebător. — Cum, nu știai chestia asta? E o veche tradiție. Trebuie să-i dai ceva pilotului la coborâre, ca să ai noroc... Puțin noroc nu cred că mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
se ridică și strigă: — luhuuu! Suntem salvați! — Cel puțin, n-a fost o iluzie, spuse Norman, privind țintă ecranul. lată-l pe monitor, În carne și oase. — Da, așa este. Dar unde a dispărut? replică Beth. Timp de o oră scotociseră prin tot habitatul: nici urmă de marinar. Nici un semnal de la vreun submarin de afară sau de la vreo navă de suprafață. Balonul trimis sus Înregistrase un vânt de optzeci de noduri și valuri de nouă metri Înainte de ruperea cablului. Așadar, de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
de decompresie. Arătau obosiți și deprimați. Dar la ce te puteai aștepta, după atâtea peripeții? — Ce trei? repetă Norman. — Ah, făcu Harry, gândeam cu glas tare. Că am rămas doar trei. Beth oftă. Norman Îi văzu lacrimile din ochi. Ea scotoci În buzunar după o batistă. Își suflă nasul. N-aveți ce să vă reproșați, spuse Norman. A fost un accident. Nu se putea face nimic. — Știu, spuse Harry. Dar gândul la oamenii aceia care se sufocau! În timp ce noi eram În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
arătase Într-o valiză și pe care el o păstra În biroul lui, În același sertar cu carnetul. A mințit că lighioana era un leu; Pumita, care știa că era o viperă, a sărit În sus: de geloasă ce era, scotocise prin sertarele bătrânului, În căutarea unor scrisori de la Ricardo. Așa dăduse peste carnet și, cum era tare studioasă, Îl citise și aflase de plan. În discuția din seara aceea, ea a comis multe imprudențe; cea mai gravă a fost aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
abține, l-a prins de mînecă, era încă umedă, "ce să vreau, ce-ai crezut că vreau?" Lică Făinaru se clătină pe neașteptate, bătu aerul cu mîinile, își reveni, părea că se îmbată stând afară, fără să bea nimic, se scotoci prin buzunare, scoase un șomoiog de bani, "mă descurc și singur, dom'le, m-ai păcălit, credeam că vrei să te întîlnești cu Cocoș, asta mă gîndeam, că mă tragi de limbă ca să știi unde să dai peste el. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
știți cît de încet trece timpul în astfel de situație. Mai încet decît în copilărie. Și asta numai din cauza lipsei de informație, de noutăți. Sigur, ar fi o soluție, să-ți amintești. Să începi cu primele amintiri și așa să scotocești prin toată memoria, prin toată aducerea-aminte. Poți să petreci așa cam la vreo zece ani, poate doisprezece. După aceea gata. După cel mult doisprezece ani de rememorare ești ca o cutie goală de conservă, ca o lămîie stoarsă. Chiar dacă ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cînd nici măcar nu erau limpezi, nu erau clare toate aceste rapoarte ale lui Bîlbîie. Trecuseră aproape două luni de cînd îl trimisese la serata dată de prințul Cantacuzino, omul făcuse progrese serioase. La început șovăise, noutățile erau destul de vagi, dacă scotoceai bine prin dosare și prin gazete le puteai deduce fără prea mari eforturi. Că se constituise un grup de ofițeri și tehnici, mai mult maiștri militari, unul Ion Bughianu de la Arsenalul aeronautic era mai cu moț, că grupul făcuse propagandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
proaspăt, ușor deocheat, frageloid la literă, impetuos la sentiment și năbădăios cât încape, tulburător de pur în hâtroșenia lui păcătoasă, spurcată elegant... și iertată de un Dumnezeu blajin, omenos... Cum devine cu acest necunoscut Balzac? Surprizele se țin lanț dacă scotocești veriga mai pe îndelete. Se pare că, odată cu îndepărtarea lui de Touraine, se cam termină și cu frenezia „drolatică“. În Pléiade se construiește o minuțioasă listă a lecturilor ce l-ar fi putut influența. Există și un indice geografic al
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2176_a_3501]
-
nu te căsători niciodată cu un ziarist. — Ce ai spus adineauri despre Jack Allen? — M-ai auzit, mormăi Stevie, întinzându-i geanta și împingând-o spre ușă. Acum, pentru numele lui Dumnezeu, grăbește-te sau o să te duci degeaba. Apropo, scotoci ea în fundul buzunarului, uite niște ulei de Olbas pentru tine. Fran inspiră mirosul puternic și simți că o ia cu amețeală. — Ce-i asta, un fel de afrodisiac? — E pentru guturai, de fapt, ca să nu strănuți pe el în momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
căută în geantă, dornică să demonstreze că era mai stăpână pe ea decât credea el. Chiar și în starea ei de amețeală știa că locul cheilor era într-un buzunar special de sub fermoar. Dar acesta era, în mod șocant, gol. Scotoci din nou. Nimic. Și apoi i se ivi dinaintea ochilor, atât de vie încât părea învăluită într-o lumină orbitoare, ca o viziune, imaginea cheilor ei lăsate pe masa de lucru a lui Stevie după ce-și încuiase biroul. — Știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
sunetele s-au stâns. Zadarnic ar da glas. Zadarnic ar detuna cu carabina. Sunetele cad la o sută de metri, ca niște vreascuri. Nu mai înțelege cât timp să fi trecut în această rătăcire. Caută chibriturile, aprinde un lemnuș, își scotocește tocmai de dedesubt ceasornicul mare și greu de nichel, și-l cetește. Trage și al doilea chibrit. Abia ceasul șapte. Închide ochii; îi deschide: e orb. Se mișcă doi pași înainte: cel puțin nu e închis într-o stâncă. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tind să-i dau dreptate. Eram convinși că dispariția lor a fost în pădure, de aceea am organizat cercetarea pădurii metru cu metru. De frica bandiților, lucrătorii din miliție se strângeau unul lângă altul, certându-i și încurajându-i, au scotocit mai atent pădurea și la un moment dat locotenentul Mighiu Vasile a dat semnalul convenit că a gășit locul suspect, observând crengile uscate și căzute. Ajungând la fața locului , am înlăturat crengile ieșind un miros de putrșefacție foarte puternic, de
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
are banii. Atunci autorul a scos cuțitul și și l-a înfipt în gât, îndoindu-se lama, după care, observând că pe birou era un cuțit mai mare, l-a luat și la împlântat în victimă de 4-5 ori. A scotocit prin casierie, a luat banii găsiți și a dat să plece. Dar, între timp a auzit la ușă bătăi și când s-a uitat, a văzut o fetiță de circa 10 ani. După plecarea fetiței, a descuiat ușa apoi a
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
don’t, face englezul meu. Sprechen Sie Deutsch? No, I, don’t. Mă rog, îl mai iau eu cum mă mai pricep, pe italienește, pe rusește, în spaniolă, dar încăpățânatul meu nu știa decât No, I don’t. Atunci, îmi scotocesc prin creieri și-mi aduc aminte ce mă învățase Dorin, studentul. Și-i zic: What laguages do you speak? La care tipul, fericit că m aude căznindu-mă să spun ceva în limba mă-sii, face radios: Only English. Pe când
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
așa cum am știut ce face în tot timpul ăsta, în ciuda mesajelor la care nu răspundea niciodată. Și că e momentul să facem pace, muntele și cu mine. Am tras geanta laptopului mai aproape și am deschis-o cu greu. Am scotocit printre cutiile și tuburile dinăuntru și am ales vreo patru. În timp ce înghițeam pastilele, îmi aminteam de domnul cu privire senină și mâini reci, în ținută alb sfidătoare, care mi-a zis că, dacă sunt extrem de disciplinată și mă mișc cât
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
asta nu are rost să se vorbească mai întâi, indiferent dacă va fi amintită mai încolo, ca și celelalte, de altfel, ori va fi ignorată sau uitată. Acum altceva este mai important. Ca de obicei, bătrâna doamnă Marga Pop a scotocit îndelung în geanta roasă la colțuri după cheia pe care niciodată nu știa sigur în ce despărțitură o pusese, în întuneric, în fața apartamentului, fără să aprindă becul culoarului îngust la intrarea căruia se legănau câteva pale din lumina scărilor. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Stând în spatele perdelelor grele pe care le lăsase în urma ei în acea casă, auzea glasul ascuțit al celeilalte femei răsunând prin toate încăperile, întrebând și dând ordine, cântând de una singură, strigându-i menajerei că vrea cutare sau cutare lucru, scotocind peste tot. Prinsese un curaj nemaipomenit în ultimele săptămâni, se simțea deja la ea acasă, mai înainte venea în cursul zilei și pleca noaptea târziu, probabil spre vreo margine a Bucureștilor, acum rămânea peste noapte. Oricum era cu totul alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
când, spre seară, Mama Națiunii a întrebat de fiică. A izbucnit un scandal monstru, cu câteva destituiri pe loc, care oricum nu rezolvau nimic, dar băgau frica în mințile înlocuitorilor și ale celor puși să facă lumină până-n zori. Au scotocit toată noaptea hotelurile, casele de oaspeți, cabanele din munți, fără să le dea de urmă. Nimeni nu văzuse nici măcar mașina, ce ar fi trebuit să sară în ochi, pentru că nu era o marcă pe care s-o vezi toată ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
limpezit. Fiecare cu câte o cană mare cu cafea, așezate alături, pe o tavă, direct pe parchetul umflat, lângă telefonul mare și negru, ca o absurdă insectă odihnindu-se nepăsătoare pe suprafața murdar-arămie a lemnului. „Am simțit întotdeauna că, atunci când scotocești în lucrurile rămase de pe urma cuiva și mai ales în însemnările lui, nu trebuie să te lași cuprins de amărăciune sau îngândurare, ci că treaba asta trebuie să fie o sursă de putere“, spunea Andrei. „Sursă de putere pentru ce?“, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cămașa țipător colorată. „Ai dosarul pe aici?“, l-a întrebat. „Desigur, desigur“, s-a auzit glasul subțire, „tovarășu’ a mai fost pe aici, la tovarășu’ prim, și ne-a amenințat și cu intervenția revistei ăsteia sau ceva de genul ăsta“. Scotocea în vraful de dosare din față, a scos câteva hârtii și i le-a întins primarului. „Cum adică să vă amenințe? De ce să fie nevoie de o intervenție?“ „Pentru că legile spun altceva“, s-a auzit iar glasul subțire, „și tovarășu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mi-a răspuns. Și în aceeași clipă Aurora Mocanu îl întreba: „Cine-s ăștia?“. „V-am mai întrebat pe voi și habar n-aveți.“ Apoi se întorcea iar spre mine. Nu reușeam să aflu ce dorește, oricât mi-aș fi scotocit mintea, și nici nu-mi aminteam cine erau oamenii aceia, dar nu m-a întrebat dacă știu cine sunt. Îmi zicea că ar fi trebuit mai degrabă să-i răspundă Andrei Vlădescu, care se și uita la noi cu privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
sticla asta până la fund și aflăm cum stă lumea. Mai vrem să mai bem, îi mai cerem. O să-i placă și ei să ne vadă vorbind.“ „Nu mai am alta“, spuse Patricia. „Cumpărăm“, exclamă bărbatul. Andrei îl văzu cum se scotocește într-un buzunar al pantalonilor, aplecându-se pe o parte, privindu-i cu ochii mijiți, apoi în celălalt buzunar, scoate un pumn de mărunțiș și câteva țigări turtite pe care le răspândește pe masă uitându-se la ele atent și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]