1,649 matches
-
să vorbești cu Tatăl, Îmi spuse Runa fără să râdă. Am oftat și, de data asta nu i-am mai vorbit tare. Rosteam cât mai În șoaptă cele de trebuință. Am luat-o În sus, ocolind pâlcurile de urmăritori care scotoceau pădurea. Am găsit un fir de izvor ce susura, iar Runa ne puse să urcăm prin el cale de mulți-mulți pași Înainte de a ieși din apă și de a porni iarăși la vale. Poate că Tatăl era acolo În Cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
rostesc nimic. Atunci l-am zărit pe omul alb de care Îmi vorbise Tuni: hm, nu avea pe piele semnele trecerii prin deșert. Vorbea cu Tuni și mă iscodea, cu coada ochiului, când și când. Când mă văzu că-l scotocesc și eu cu privirea, Îi făcu semn lui Tuni și-o luară spre mine, dar bătrâna prinse a striga ca apucata: - Ce-ai tu să vorbești cu unu’ ca el, Tuni? N-ai văzut cin’ se crede? - Ci mai leagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cu ochi de femeie... Sfătuitorul meu din nopțile grele de pe puntea de gheață... - Bună ziua, Logon... M-a privit, micșorând ochii. Nările i se căscară și păru să adulmece. După o vreme Însă, se lăsă păgubaș și se apucă să mă scotocească din priviri. - Ce vrei? - Curând o să dăm lupta de sânge. - Trebuia să vină și asta. Nu se mai putu abține și mă sorbi din ochi. Of, of. Prăpăditul ăsta abia mai sufla și nu mai avea nici o putere. Nici măcar asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am lăsat acolo, legat și singur, să-l acopere oamenii mei cu crengile dese de copac. El și Scept... Hm. Ca doi vânători ce Împart frica În noapte. Amândoi la pândă. Unul păzește pe mâna moale, celălalt pe mâna tare. Scotocesc desișul. Își Încordează auzul. Trec orele și amândoi sunt unul și același gând. Of, of, zău că mintea mea pricepea cum de ajungeau să se Însoțească dar, Tată din cer, amândoi Îmi erau vrăjmași. Și, pentru că-mi erau vrăjmași și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
încercând să nu privească deprimanta vopsea gălbuie, de ulei, a pereților asudați. În curând va fi roz! Toată baia va fi roz! Lăsând peste tot mici băltoace de apă cu parfum răcoritor de lămâie, aleargă în pielea goală în dormitor, scotocește în geantă și scoate celularul. Butonează repede numărul, dar nu-i răspunse nimeni. Nu s-au întors încă de la biserică, pesemne. Și fără să vrea prin fața ochilor îi trece imaginea bunicii, când bunica era vie iar ea era de-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
imobilului vecin și la colțul de stradă presărat cu mucuri de țigară și dincolo de privirea clară un basorelief într-o curte sub un felinar, și-a dat limpede seama că era momentul să plece. În copilărie, cât nu căuta și scotocea în fiecare dulap și debara din casă, convinsă că va găsi intrarea secretă către celălalt tărâm! Brusc avu aceeași senzație de zid și țevi de apă caldă din fundul cămării de pe hol, după ce în sfârșit o golise de tot. Adio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
mi-nu-nat. Și deodată îi vine să râdă și chiar râde, ceea ce pică bine fiindcă Aurora tocmai a spus un banc. Hai să vă arăt ceva, începe Aurora când prietenii au terminat de chicotit. Pascal se bucură. Pictorul rămâne indescifrabil. Profesoara scotocește în buzunarul vast al paltonului său vișiniu și pune pe masă, lângă tava cu pahare, un pachet de cărți de joc. Figurile reprezintă domni, doamne și domnișori din istoria României: cei patru regi sunt Mihai Viteazul (pică), Ștefan cel Mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Fărmăcata răstrurnase fata pe pat, îi desfăcuse larg picioarele și privea cu ochi hulpavi în adâncul ei. De parcă căuta cine știe ce comori în vintrele ei. Își petrecu două degete în deschizătura cârlionțată. Apoi încercă să treacă toată mâna, răsucind-o, scormonind, scotocind, cotrobăind, colcăind tot mai adânc. Fata se zbătea, lovind-o, trăgând-o de plete pe maică-sa, devenită dintr-o dată o atât de aprigă, hapsână și criminală moașă. Urla înnebunită de durere. - Io ți-l scot, fă, acușica, pă moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de Eftimie, dar am mai răbdat până a fost să fie chestia cu Valentina. Asta a fost prea de tot. Ne retrăsesem de-acuma aici. Oameni în toată firea. Pensionar și făcea chestii de-astea cu mine în bucătărie... Bătrâna scotoci ceva în poșetă. Nu găsi. Zâmbi necăjită. - Aveam o poză cu toată familia, și cu Ilarion, băiatul înfiat. Să ți-l arăt. Tot scormonea în poșetă. Nu găsea fotografia. - N-o am la mine. Dar e ăla de pe afișele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pielea. „Spumă de zori“, zâmbi iarăși, gândindu-se la cele ce se petreceau odinioară în atelierul lui, de pe Soldat fruntaș erou Pațughelu. Nu-l observă cînd trecu pe lângă el. Era, de fapt, și preocupată să-și caute biletul de trimitere. Scotocea concentrată în poșetuța vișinie. Se așeză la coada de la radiografii, nu cu mult în spatele lui, pe stânga. O auzi cum continuă o povestire începută mai demult. „Da, doamnă“, oftă Aspasia. „Întâmplător cunosc toată povestea. Femeia aceea de care spuneați stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
belindu-l, trăgând de el întărâtată, ciudoasă, ca și cum ar fi vrut să i-l scoată din trup. „Altfel mă ia dracii!“ Răcnet hulpav, țipăt disperat, flămând, ars, de vintre spintecate. Îl încălecă zorită, băgându-l în ea, adâncindu-l în ea, scotocindu-se cu el, cutremurându-se cu el, scurgându-se în el, horcăind în el. „Numai să nu te-ndrăgostești și tu de mine, ca Irimia“, gemu într-un târziu. „Doctorică ăsta a-nceput să fie gelos. N-am nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
tocul ușii dintre cele două camere. - Vreau să plec, șopti năzărenia aceea de minune. Acuși vine ceasul. Cheia este la tine. Deschide ușa și nu mă mai întreba neîntrebarea. Împleticit, ca într-o vrajă, prozatorul se întoarse în camera lui. Scotoci în buzunarul hainei și luă cheia. „Mai bine nu gândesc nimic, își repeta speriat Burtăncureanu. Nu eu răspund. Am respectat toate indicațiile. Doar cu ochii pe balabustă. Eu am făcut tot ce se poate. Ei de ce au plecat și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
o coajă. Un text săpat, scris în caractere runice, ura „noroc viteazului Thull, căci Graalul strălucește în vârful muntelui”, după traducerea lui Adler. Imediat, ceilalți oaspeți se înghesuiră să vadă minunea. Mintzi nu-și ascundea bucuria, alerga de colo-colo și scotocea până și prin rondurile de flori, ca să fie sigură că nu sunt și altele. Citi de mai multe ori textul și, ajutată de vinul băut în timpul mesei, ne declară patetic că runa e un mesaj pentru Germania. Graalul e destinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
închis scrinul. Deci așa stătea treaba. Ce să fac, s-o sun pe maică-mea, să vină cu cheia, să mai caut? Eram nehotărât. M-am mai uitat o dată în dulăpiorul din spatele ficusului, în alt dulap de pe hol, am mai scotocit prin raftul cu haine. Toată această operațiune de investigație inutilă mi-a consumat încă o jumătate de oră, timp suficient ca să iasă la lumină remușcările și sentimentele autocritice. Sprijinindu-mă de mânerul unui fotoliu, îmi mușcam buza cu frenezie; pornisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
de oră, timp suficient ca să iasă la lumină remușcările și sentimentele autocritice. Sprijinindu-mă de mânerul unui fotoliu, îmi mușcam buza cu frenezie; pornisem televizorul, zappând de pe un canal pe altul și gândindu-mă pe unde ar trebui să mai scotocesc - dacă nu cumva ar trebui să renunț. Pe EQP era o comedie cu Bobby Dish, care țopăia pe pilonii unui ponton în lumina lunii. La un moment dat Bobby Dish alunecă, se lovește de pod, apoi cade în apă. Apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ce urla? Și a căzut pe scări... - Nu-ți bate joc. Și noi ne-am speriat. Era să leșinăm în spatele cutiilor. - Bine, e de înțeles că ne-am speriat, dar în ceea ce privește leșinul... - Adevărul e că n-ar fi trebuit să scotocească prin casă. N-avea nici un drept. - Ne pierdem șirul. N-am mai fost niciodată puse în situația asta. Între noi comunicăm cum putem, dar era greu de prevăzut cum vom comunica cu alți oameni. - Am mai comunicat și cu alți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
o zi, când să intre în cameră, s-a împiedicat și s-a lovit la picior. A fost o rană mai mult urâtă decât rea, mi-a arătat semnul, însă fiindcă îl sculase din somn pe unul Poetul, ăsta a scotocit în mintea lui adormită și i-a zis Hector, ca ăla cu tendonul, cu Troia, care s-a lovit la picior. Așa că Hector i-a rămas numele. A încercat să-l schimbe când o fată i-a zis că ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
simțit fruntea încrețindu-se. — Păi și ce, era mai bine dacă era șase de dimineață? întrebai eu. Nu prea înțeleg de vreți să spuneți. Trecui pe lângă el cu mare demnitate. —Mă scuzați. Trebuie să mă duc să mă întind. Mă scotocii după chei. —Lasă-mă pe mine. Își înșfăcă cheile din mână și descuie ușa. Hai, înăuntru! Mă trase în sus, pe scările de la intrare. —Săriți, mă bate poliția! țipai eu, agățându-mă de tocul ușii. Mă bate poliția! La naiba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ajuns și lui. Philip chiar e terminat. Dar o întrerupse agenta Hamlin, care bătu ușor la ușă. —Vă supărați dacă ne uităm acum prin acte, dnă Pickett? întrebă ea cu atât de multă politețe încât era clar că intenționa să scotocească până și ultimul colțișor din birou, indiferent dacă Margery era sau nu de acord. Margery oftă din nou. —Vă rog, zise ea, făcând un semn leșinat, cu mâna, către arhivă. Agenta Hamlin, care înțelesese cum stau lucrurile dintr-o singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
după cântecul păsărilor, după parfumul greu al florilor sau după luminozitatea coroanelor de frunziș. — Erau atâtea lucruri pe care nu și le-ar fi imaginat vreodată despre sine. Îi luase ani de zile să le descopere! Se apropie de mal, scotoci în nămol și scoase un vierme gras și alb, pe care îl înfipse cu ușurință în cârlig. Aruncă guta în apă, legă capătul de o creangă și se întoarse în penumbra colibei. Studie desenul. Făcuse o treabă bună care îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și yubani își întinse brațul, desfăcând palma, în care apăru un fluture galben, strivit și cu aripile frânte. — Îți place? Cu cel mai adânc respect, luă nefolositorul cadavru și dădu de mai multe ori din cap, afirmativ: — Îmi place. Apoi, scotoci în singurul buzunar al pantalonului, scoase o gută de vreo doi metri și un cârlig înfipt într-un dop de plută și i le întinse sălbaticului. — Îți place? îl întrebă, la rândul lui. Kano luă cârligul și se așeză pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
vrea să afle, din fotografie, ce anume găsea bărbatul în cărți. Se priviră. Apoi, ea se întoarse în hamacul ei, iar bărbatul, rușinat, ascunse revista sub pat și își căută în Perla lui Steinbeck consolarea pentru necazurile lui. O auzi scotocind neliniștită prin lăzi și agitându-se mai mult ca niciodată să pregătească prânzul. După o lungă tăcere, își dădu seama că era în picioare, lângă el. Își ridică ochii și trebui să facă un efort de necrezut ca să nu izbucnească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
exemplare pe tejghea și de fiecare dată când se apropia, femeia își întrerupea lectura, lăsa să-i alunece ochelarii pe nas și îl studia. Într-un colț întunecat, descoperi o ladă plină până sus cu exemplare în lichidare de stoc. Scotoci nerăbdător. Titlurile oscilau între Episoade Naționale, al spaniolului Pérez-Galdós, și Istoria Romei de Indro Montanelli, trecând printr-un manual de chiromanție, trei cărți de șah, două geografii și nenumărate romane de toate genurile. Se întoarse spre femeie: — La cât le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Ca să facă față actualelor planuri de dezvoltare cu care militarii brazilieni vor să facă uitate problemele politice și sociale ale țării, Guvernul lor s-a văzut obligat să solicite Băncii Mondiale un împrumut de cinci sute de milioane de dolari. Scotoci într-un sertar, prin alt vraf de tăieturi din ziar care încă nu fuseseră arhivate și își puse din nou ochelarii pe nas: — Asta e o știre recentă: „Când ministrul brazilian al Planificării, Joao dos Reis Velloso, a cerut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lui denota hotărâre: Această șosea înseamnă pentru noi o sentință la moarte și preferăm să murim luptând. Mr. Stevens ascultă în tăcere, privindu-l atent pe indian, care vorbea ca și cum s-ar fi adresat mesei. Rămase apoi pe gânduri și scotoci în haină până dădu peste un pachet de țigări. Luă una și le oferi și celorlalți, care acceptară tăcuți. Gubern, avocatul, se grăbi să caute o brichetă și să-i ofere foc șefului său. — Înțeleg problema dumneavoastră, spuse Stevens, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]