2,487 matches
-
dar nici unul dintre comentatorii care au făcut referințe la această scrisoare n-a observat un lucru: la fel de important precum cuvintele spuse despre Marlowe sunt cele despre substanța cărților lui Chandler. Hard-boiled-ul își pierduse, în ani lungi de excese, puterea de seducție. Redus la precaritatea unei „poze”, devenit inutilizabil pentru intențiile autorului, Chandler renunță, de fapt, la atributele lui Marlowe. Pe parcursul romanului, el nu investighează, ci urmărește derutat, fascinat, oripilat firele unor întâmplări în care este implicat fără voia lui, ca într-
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
tăiată și părul negru ceva mai lung decât se poartă pe la noi. Era îmbrăcat cu un costum ușor de culoarea căprioarei. Pe nas avea ochelari de soare. Se ridică politicos. Chiar sub această mască, Terry Lennox exercită aceeași forță de seducție. Amestecul de directețe și delicatețe, de forță interiorizată și moliciune reprezenta un arsenal al seducției căruia i se putea cu greu rezista. Pe parcursul romanului, Marlowe nu investighează, de fapt, împrejurările morții lui Lennox, ci reconstituie fragmente - disparate, ilogice, contradictorii - ale
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
un costum ușor de culoarea căprioarei. Pe nas avea ochelari de soare. Se ridică politicos. Chiar sub această mască, Terry Lennox exercită aceeași forță de seducție. Amestecul de directețe și delicatețe, de forță interiorizată și moliciune reprezenta un arsenal al seducției căruia i se putea cu greu rezista. Pe parcursul romanului, Marlowe nu investighează, de fapt, împrejurările morții lui Lennox, ci reconstituie fragmente - disparate, ilogice, contradictorii - ale vieții lui. Concluzia nu poate fi decât deconcertantă: după acel unic moment de eroism, în
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
și faliții, victimele și șantajiștii într-un spațiu comun, perfect armonizat: aici, asasinii nu sunt cu adevărat asasini, iar polițiștii care-i urmăresc au eleganța și finețea comportamentală a unor gentlemeni înnăscuți. Raymond Chandler mizează, în Playback, pe forța de seducție a convenției. În acest sens, ultima lui creație este și cea mai literară dintre scrieri. Autenticitatea e asigurată de realismul descrierii și de păstrarea distanței față de tentațiile de a face deliberat literatură pe marginea unor întâmplări relatate în stilul voit
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
aproape că aparțin galeriei ființelor angelice. Ușoara notă de ambiguitate în care plutim în legătură cu Betty se destramă dacă observăm că, de la începutul până la sfârșitul cărții, e obligată să fugă de un urmăritor, de o obsesie, de o amintire. Scenele de seducție sunt - poate și din acest motiv - printre cele mai nereușite din roman. Scrise în limbajul expirat al tradiției neoromantice, sugerând mai mult decât și-au propus să sugereze, sugrumând pudic referințele la actul sexual propriu-zis, ele slăbesc tensiunea cărții și
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
nu mai are deloc viață privată. Gesticulația lui nu este decât reproducerea mecanică a unui sistem de simboluri care, în cărțile maestrului, aveau sensuri precise. Secvențele contrapunctice, de efect sigur la Chandler, nu au nici pregnanța și nici forța de seducție a pasajelor în care Marlowe contemplă fragmentele universului cotidian. Și totuși, ele se numără printre atuurile lui Parker, printre dovezile că admirația sa față de Chandler și arta lui scriitoricească sunt autentice: După prânz, m-am plimbat pe bulevard înapoi până la
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
o ființă umană cu serioase deficiențe morale, față de care anumite forme specifice de violență erau permise. Atitudinea față de femei, ca obiecte sexuale, în afara familiei, reprezintă o condiționare culturală pentru unele forme specifice de violență, ale căror elemente centrale sunt decepția, seducția, relațiile sexuale impuse duse până la forma cea mai agresivă, violul. Formele grave de violență împotriva femeii în familie dețin o poziție culturală și socială specifică: sunt legitime doar în cazuri excepționale și bine justificate. Pe de o parte, într-o
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
de alterări ale vaselor fine de sânge ale creierului. Abuzul sexual constă în implicarea copilului în activități sexuale pe care nu le poate înțelege sau nu le poate consimți ori care încalcă legile sau interdicțiile societății (vizionarea de materiale pornografice, seducție, avansuri, mângâieri, promisiuni sau implicarea lui în acte sexuale cu unul sau mai mulți parteneri). Abuzul sexual poate fi comis de un adult sau de un copil mai mare ori mai dezvoltat, aflat pe poziție de responsabilitate, încredere sau putere
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
în România, cadrele legislative menite să preîntâmpine sau să soluționeze situațiile de abuz asupra copilului au fost insuficient abordate de actorii politici. De fapt, ,,abuzul” nici nu era inclus în legislația penală decât sub aspectul infracțiunilor de incest, viol, corupție, seducție etc. Legislația românească privind protecția copilului nu a surprins definirea în termeni concreți a conceptelor de abuz, exploatare și neglijare a copilului, așa cum sunt operaționalizați în documentele ONU și în cele ale Comunității Europene. De cele mai multe ori s-a asistat
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
8) Controlul (V.): încercarea de a gestiona și/sau dirija în mod exagerat evenimentele și obiectele mediului înconjurător pentru a reduce anxietatea și a rezolva conflictele interne. Acest control se poate exercita prin diverse strategii precum intervenția prin sugestii, sabotajul, seducția, complezența excesivă etc. 9) Controlul prin gândire (V.): utilizarea într-o manieră constrângătoare a procesului de gândire drept apărare împotriva anxietății crescânde. Acest mecanism se caracterizează printr-o nevoie de a cunoaște toate detaliile într-un mod pe cât posibil complet
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Apărările sociale pot fi clasificate în trei categorii: 1) ținerile la distanță (atacuri, intimidări, evitări); 2) imobilizările (simulări cum ar fi prefăcătoria sau minciunile în scop de apărare; blocaje de tipul inhibiției; reacții ca autodiminuarea); 3) apropieri (supunere, justificări sau seducții). În cazul apărărilor sociale, accentul cade pe adaptarea individului total la lumea socială. În acest context este indispensabil să evocăm „sistemul de securitate” propus de Kardiner (1947) și care se compune dintr-un ansamblu de conduite utilizate de indivizii aceleiași
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
premisele unei identificări cu un agresor încă nepersonificat în mod conștient. Ferenczi (1933/1982) va utiliza mai târziu expresia „identificare cu agresorul”, dar într-un cu totul alt sens, deoarece, în urma lucrărilor freudiene despre isterie, ea va fi pusă în legătură cu seducția reală exercitată de către adult asupra copilului. În articolul intitulat „Confuzie de limbă între adulți și copil”, Ferenczi vorbește despre actualitatea dureroasă a practicilor incestuoase la adulți, dezvăluite de atunci în număr mare. Pe când copilul așteaptă limbajul tandreței, limbajul pasiunii se
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
punând aceste aspecte pe seama celuilalt) constituie o apărare ce provine din fantasmele de omnipotență, cu puterea intruzivă sau posesivă care le însoțește. Iată de ce identificarea proiectivă conduce la manifestări totalitare, fie ele individuale sau de grup (Anzieu, 1975), de tipul seducției, fascinației, manipulării sau persuasiunii, dar și de tipul empatiei (Le Guen et al., 1985). Pot apărea o serie de întrebări cu privire la detectarea dificilă a acestui mecanism psihic, mai ușor de observat în aspectul său patologic, dar al cărui statut ontogenetic
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
psihologică și socială în medii amestecate, explorată dintr-un unghi inedit - deoarece nu e vorba nici de intimism descriptiv lipsit de orizont ideatic, nici de demascare esopică a marasmului social, ambele curente în epocă -, Don Juan (1981) și Pândă și seducție (publicat în 1991, dar scris în 1976) se vădesc, în cele din urmă, a fi întruchipări ale aceleiași obsesii privind relația individului cu sine și cu lumea. Perspectiva de abordare este a mitului modern al seducătorului; cele două cărți sunt
BREBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285877_a_287206]
-
decât eposul - de altfel deseori evanescent ori programatic destructurat, deși păstrează aparențele extremei vigori -, recurența temelor, motivelor, tipurilor. Una dintre temele privilegiate este cea a puterii: puterea nu propriu-zis social-politică, ci puterea lăuntrică, văzută într-o marcată perspectivă nietzscheană. Tema seducției - seducție improbabilă, „nerușinată”, irezistibilă - e la fel de frecventă. Complementare și corelate, puterea și seducția se manifestă în sânul cuplului - cuplul stăpân-sclav, stăpân-slugă, cu varianta magistru-discipol - acesta fiind un motiv omniprezent: motivul „cuplurilor care se devoră” (Eugen Simion). Dominarea și seducerea sunt
BREBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285877_a_287206]
-
eposul - de altfel deseori evanescent ori programatic destructurat, deși păstrează aparențele extremei vigori -, recurența temelor, motivelor, tipurilor. Una dintre temele privilegiate este cea a puterii: puterea nu propriu-zis social-politică, ci puterea lăuntrică, văzută într-o marcată perspectivă nietzscheană. Tema seducției - seducție improbabilă, „nerușinată”, irezistibilă - e la fel de frecventă. Complementare și corelate, puterea și seducția se manifestă în sânul cuplului - cuplul stăpân-sclav, stăpân-slugă, cu varianta magistru-discipol - acesta fiind un motiv omniprezent: motivul „cuplurilor care se devoră” (Eugen Simion). Dominarea și seducerea sunt deseori
BREBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285877_a_287206]
-
vigori -, recurența temelor, motivelor, tipurilor. Una dintre temele privilegiate este cea a puterii: puterea nu propriu-zis social-politică, ci puterea lăuntrică, văzută într-o marcată perspectivă nietzscheană. Tema seducției - seducție improbabilă, „nerușinată”, irezistibilă - e la fel de frecventă. Complementare și corelate, puterea și seducția se manifestă în sânul cuplului - cuplul stăpân-sclav, stăpân-slugă, cu varianta magistru-discipol - acesta fiind un motiv omniprezent: motivul „cuplurilor care se devoră” (Eugen Simion). Dominarea și seducerea sunt deseori reversibile, câte un personaj putând fi, simultan sau succesiv, seducător și sedus
BREBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285877_a_287206]
-
cititorul pe lângă ei) cu mai nimic. VALERIU CRISTEA SCRIERI: Francisca, București, 1965; În absența stăpânilor, București, 1966; Animale bolnave, București, 1968; Îngerul de ghips, București, 1973; Bunavestire, Iași, 1977; Don Juan, București, 1981; Drumul la zid, București, 1984; Pândă și seducție, București, 1991; Elegii parisiene, Cluj-Napoca, 1991; Amfitrion, vol. I: Demonii mărunți, vol. II: Procuratorii, vol. III: Alberta, București, 1994; Confesiuni violente. Dialoguri cu Constantin Iftimie, București, 1994; O utopie tangibilă. Convorbiri cu Nicolae Breban, îngr. Ovidiu Pecican, București, 1994; Spiritul
BREBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285877_a_287206]
-
stare ce traduce mai puțin vidul interior și mai mult - paradoxal - un soi de narcisism invers: adorarea și asimilarea alterității de atitudine și expresivitate ca pe propriul chip (și fel) de a fi. Autocontemplare, receptivă nu prin reducție, ci prin seducție: „Cum vii, cum stai, ți-aș spune întruna/ Că sunt un mim fără lumină./ Și sunt cuvintele prea goale/ Pentru serbările din gând./ Mimul se zbate în oglindă/ Și-n sinea lui sedus se-nclină.” O imagine definitorie în poezia
BUZEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
de Hanul lui Mânjoală a lui I. L. Caragiale, și alternanța spirit primitiv-rafinament. Picioarele „desculțe” constituie un simbol și un laitmotiv al povestirilor, punând încă o dată în lumină opoziția. Elogiul femeii fascinante, stăpânite de eros, ce deține parcă o putere de seducție vrăjitorească, este însuși elogiul feminității. A. se înfățișează, de asemeni, ca un excelent pictor de medii, al unei lumi crepusculare, ca și Mateiu I. Caragiale, al cărui urmaș se dovedește a fi și prin viziune, și prin stil. Este un
ALBALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285215_a_286544]
-
întreprinderi și instituții mărunte. Când revine în viața literară, după 1967, optimismul său e intact; frecventează cenaclul „G. Călinescu” al Academiei Române și se relansează ca poet și publicist. Bărbatul frumos și plin de vigoare, oscilând între tentațiile senzualismului frust și seducțiile mondenității, va sfârși, după nouă ani de țintuire la pat, fără a apuca să-și vadă reeditată opera. A. încarnează, la dimensiuni medii, tipul de scriitor interbelic. Debutul poetic din 1926 îi este patronat de Perpessicius, la „Universul literar”, al
ALEXANDRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285239_a_286568]
-
avizate. Acest tip de vis poate indica evoluția interioară și spirituală a subiectului. Ridurile au o semnificație fericită, de cunoaștere și împlinire. Totuși, într-o societate aflată în căutarea tinereții veșnice, îmbătrânirea se transformă într-o viziune terifiantă a pierderii seducției și puterii. Confruntarea celor două puncte de vedere este revelatoare în funcție de percepția subiectului și a faptului că bătrânețea este percepută pozitiv sau, dimpotrivă negativ. Când cel ce visează sau personajele din vis sunt mai tinere decât în realitate, este vorba
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
să se lase dominat și să cadă în capcana altora (mama vitregă din basm). Această interpretarea este valabilă atât pentru visul unui bărbat, cât și pentru cel al unei femei. Pentru femeie se adaugă o semnificație de frumusețe și de seducție, deaorece căprioara este animalul privilegiat în poezie, ales pentru a reprezenta și a face elogiul grației feminine. Puiul de căprioară, reia cu o mai mare intensitate semnificațiile de vulnerabilitate și inocență atribuite căprioarei. Pradă ușoară pentru vânător, el este o
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
vis, personifică deținătorul puterii. Revelează adesea prezența unei legături de aservire, a unei situații de dependență: ceea ce îl interesează pe cel ce visează este în mâinile unui terț, nu îi aparține. Dar vânzătorul poate semnifica și constrângerea (cumpărarea forțată), manipularea, seducția înșelătoare, chiar minciuna. Dacă vânzătorul este cel care vinde ceva sau primește banii, înseamnă că așteaptă o retribuție sau o recompensă materială, afectivă sau morală. De data aceasta el deține puterea, putere pe care o poate vinde. Dacă cel ce
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
a creșterii. Este în această măsură un semn pozitiv al bunei dezvoltări și a dinamismului celui ce visează, care își vede resursele reînnoite fără încetare. Părul sporește virilitatea bărbatului și asigură feminitatea femeii. Are o dimensiune sexuală certă. Participă la seducție și trebuie, din acest motiv, să rămână ascuns în unele tradiții. Ritualurile de tundere vizează eliberarea omului de pulsiunile sale. În mod universal, părul este asociat cu forța și vigoarea. A-l tăia, ca în mitul lui Samson, înseamnă a
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]