4,282 matches
-
știință. Și asta fiindcă n‑a vrut, din principiu, să‑i intre în casă o mașină de cusut. Dacă mama își coase țoale noi, te pomenești că altor bărbați o să le dea prin cap să se uite mai bine la silueta ei, deformată, ce‑i drept, dar totuși feminină. Și ce materiale își alege ea, mă rog? Bineînțeles: atrăgătoare și multicolore sau, în fine, ce înțelege ea prin multicolor (cu ciupercuțe, albine, buburuze, flori etc.). Și ce croială‑și alege? Bineînțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
vii, ci și din cele neînsuflețite. Natura are tendința să decadă la stadiul de materie neînsuflețită, se gândește Rainer, noi nu facem decât s‑o ajutăm. Imediat scrie un bilețel prin care îi comunică acest gând Sophiei, care tocmai mâzgălește siluete de cai în caietul ei cu spirală. Pe Sophie n‑o interesează câtuși de puțin materia neînsuflețită, ci mai degrabă însuflețirea sportivă. Trebuie să‑ți conștientizezi propriul corp sau pe cel al calului de curse, atunci când acesta trece de la trap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
se‑ntunecă) - , tinerii infractori pătrund nepăsători în întunericul unui cartier străin. Curând gâfâiala lor zgomotoasă se pierde printre blocurile de locuințe, fără magazine la parter, unde tot felul de oameni iau masa de seară și devorează știrile din presă. Iar siluetele lor albe, tinere și pline de viață, se pierd printre fațadele cenușii de beton. Dâre albe într‑un glob de sticlă ce se învârte cu viteză amețitoare. Cercuri în apă, în timp ce piatra se duce la fund. # Mașina de scris țăcăne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
mai puțin; ei îi reușește categoric mai mult. Doar să stai acasă nu‑i de‑ajuns, trebuie să fii și om de știință. E ca un tablou de Klimt pe care o locomotivă rapidă îl trage din întuneric la lumină. Silueta ei de un albastru deschis nu se vrea nicidecum a fi un memorial dedicat celor care au crăpat în perioada nazistă în uzinele metalurgice ale acestei femei, ci e menită mai degrabă să fie o priveliște frumoasă pentru privitorul imparțial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
își este sieși cel mai mare inamic, fapt care se trage de la hormonii în fierbere, după cum i s‑a tot spus lui Rainer. Deschide poarta parcului și intră într‑o zonă care devine tot mai sărăcăcioasă pe măsură ce Rainer se îndepărtează. Silueta lui se face tot mai mică, dar nu din cauza depărtării, ci pentru că este micșorată involuntar de mediul înconjurător. Tocmai fusese cineva într‑un parc, iar acum este un nimeni într‑un tramvai. Este o experiență îngrozitoare, fiindcă implică și pericolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
toate astea pentru că le‑a văzut cu ochii lui, iar acum le examinează din nou, fiindcă Anni tocmai s‑a aplecat să‑și lege șireturile, ceea ce este un semn stabilit dinainte. Chiar așa este, pentru că imediat se și desprind câteva siluete dintr‑o poartă de intrare și se apropie călcând neauzit, încălțați cu pantofi ușori de sport, de următorul gang, pavat cu pietre neregulate printre care cresc iarba și buruienile, într‑o dezordine totală care demonstrează cât de neîngrijit e acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
de tenis și fără o picătură de transpirație, fenomen ce însoțește, de altfel, diferitele activități sportive. Dar la ea transpirația nu găsește teren de acțiune, Sophie e un înger. O ființă imaterială. Rainer își mușcă buza de jos cu incisivii. Silueta albă a Sophiei se sprijină de portiera mașinii și șușotește cu șoferul ceva diafan, care nu se aude, nici măcar Rainer n‑aude, deși el e expertul în limbaj aici. Ce‑ai tot avut de vorbit cu ăla; întreabă el imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
inima bătând cu putere, mai să-mi iasă din piept. Stăteam cu urechea lipită de receptor și așteptam să-și revină. Dintr-odată mă cuprinse o tristețe nedefinită ascultând plânsetul acestei femei. În minte Îmi reveniră privirea vagabondului și imaginea siluetei sale Îndepărtându-se. Probabil că fusese odată ceva Între acel bărbat și femeia de la celălalt capăt al firului. Din adâncul ființei mele izvora un sentiment de infinită suferință, precum bulele de gaz străbătând suprafața unei ape stătătoare. Acest sentiment nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
picioare și, Înainte de a ieși pe ușă, se Întoarse spre mine: — Te Întâlnești și cu Reiko? Da, așa am de gând. — Spune-i să nu se mai uite În jos când dansează. Ușa se Închise În urma lui. În mintea mea, silueta lui din spate și imaginea scorpionului zdrobit se suprapuneau. Mi-am adus aminte ce am Învățat mai demult, la un curs de cibernetică: veninul scorpionilor nu dispare nici măcar după ce au murit. De la hubloul Îngust al avionului Concorde am putut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
duse la un moment dat un Marlboro Între buze, iar bărbatul se grăbi să-i ofere un foc. În momentul acela dinspre recepție se auzi zgomotul unor tocuri ascuțite, ce mergeau hotărât. În fața ochilor mei apăru o femeie cu o siluetă atât de slabă Încât s-ar fi putut strecura prin orice loc oricât de strâmt. Purta o rochie neagră mini, strânsă pe corp. Pe deasupra ochelarilor mă privea discret Reiko. Am dat să mă ridic În picioare și să mă prezint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Reichstag-ului. Acum toată sticla lipsea și, în lumina lunii, traversele de susținere din cupru semănau cu pânza unui păianjen gigantic. Nebe își îndreptă lanterna spre stâlpii carbonizați, plesniți, care înconjurau Sala. — Au fost foarte deteriorați în incendiu, dar acele siluete în semiprofil care sprijină stâlpii - vezi cum unele dintre ele țin și niște litere? — Parcă. — Mda, așa-i, unele dintre ele sunt de nedescifrat. Dar dacă te uiți cu atenție, tot poți să-ți dai seama că alcătuiesc un motto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
am uitat la Nebe, inducându-i din sprâncene că eram impresionat favorabil. — Nu-i rău, nu? zise el și, luându-mă de braț, mă conduse la glasvandul care dădea spre o grădină magnifică. Dincolo de ea, către vest, se putea zări silueta modernă a clădirii Europa Haus a lui Gropius, în vreme ce spre nord se vedea bine aripa sudică a sediului Gestapoului de pe Prinz Albrecht Strasse. Aveam motive întemeiate să o recunosc, căci fusesem cândva reținut acolo la ordinul lui Heydrich. În același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
răspundeți? De profesorul de literatură de la clasa a VIII-a, răspunse inspectorul. — Unde se află acum? întrebă pedagogul. — La duș, răspunse inspectorul. Uitați-vă, pe ecranul trei, rândul doi de sus. Priviră ecranul indicat și-ntr-adevăr, în dosul unui glasvand, zăriră silueta profesorului de literatură făcând duș. — Mă rog, nu e prea elocvent pentru activitatea lui - spuse pedagogul -, dar e elocvent pentru a noastră; în fiecare loc unde se deplasează cotidian subiectul avem instalată o cameră TV. — Are o bucătărie frumoasă, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
30% sud-americani - citi inspectorul pe o fișă. — Cam mulți sud-americani, observă pedagogul. — Am notat, răspunse inspectorul. Apoi apăsă pe un buton și se aplecă spre microfonul de pe masă: profesore, când ieși, ia-ți un halat pe tine, că am oaspeți. Silueta de sub duș încremeni o clipă, apoi în încăpere se auzi un sunet cald, stereo: „Am înțeles, să trăiți”. Cam asta ar fi, așa, în mare, spuse pedagogul luând-o spre ușă. Ei, ce ziceți acum, lăsați copilul la noi? — Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Stejeran 1 și Dromiket 4. — Cam pustiu, observă comandantul când ajunseră jos. Într-adevăr, pe tot cuprinsul marii platforme era mișcare puțină; doar la vreo două sute de metri în direcția clădirilor centrului și a turnului de control se zăreau câteva siluete mișcându-se în jurul unor nave mici, de-o construcție aparte, probabil niște prototipuri. O luară pe jos înspre centru. — Pe voi, când vă întoarceți, nu vă așteaptă nimeni? zise Getta 2. — Ba da, de obicei trimiteau un titi-car să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
Venus sau pe video, ci pur și simplu un om ca ei, poate puțin mai mic. Se vede treaba că uimirea eroilor noștri era pe deplin împărtășită și de conducătorul tractorului care, uitându-se la strălucitoarea navă „Romroyce” și la siluetele pământenilor, rămase pur și simplu cu gura căscată. Trecură astfel câteva clipe lungi. Nici unul dintre ei nu îndrăznea să facă sau să spună ceva. Comandantul Aciobăniței avu impulsul să se-ntoarcă și să se refugieze în goană în navă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
a unificat, ne-a organizat, ne-a dat o conștiință comună prin teroare. Conglomeratul de mici mentalități provinciale, cu tendințe sedițioase, a trebuit să dispară, să se topească într-o unitate, îngrozit de lunetele de ghilotină ale 3-iurilor și de siluetele de călăi ale 1-urilor. La sfârșitul semestrului I: buzoieni, câmpulungeni, giurgiuveni, bucureșteni dispăruseră; eram lăzăriști, iar în această corporație închisă, o categorie de data aceasta nouă, cu o conștiință proprie și un sentiment neted de diferențiere: clasa lui Banciu
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
de probleme am atins extremele "gîndirii hipogeene". Mărturisim că un sentiment indescriptibil, eminamente inconfortabil, ne stăpânește printre aceste straturi ursuze de uniform salpetru ale minții. Resimțim graba de a ieși mai curând în ziua fenomenală, unde construcțiile științei își desfășoară siluetele lor limpezi. Totuși nu trebuie uitat că garanțiile atâtor turnuri și înflorite acoperișuri cu care ne mândrim zac tocmai în aceste prăpăstii. Și atunci nu putem precupeți admirația și respectul (chiar dacă un fel de teamă superstițioasă persistă totuși) bărbatului al
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
vestitul „biftec tartar”, „mușchi de vacă cu ciuperci”, „creier pane” și mai multe feluri de șnițel. Aperitivul la modă era „cașcavalul pane” și „filets d'anchois à l'huile”, cu pâine prăjită, mâncarea preferată a cucoanelor... care, cică, țineau la siluetă. Bărbații cereau o porție dublă din afrodisiaca salată de țelină (foarte „la modă” în toate restaurantele selecte, mai târziu „brandul de țară” a restaurantul „Minion” din Piața Amzei, condus de frații Chivu) Atmosfera era foarte plăcută la „Amba”, cum îi
DECENIUL ŞAPTE. BULEVARDUL MAGHERU, BUCUREŞTI. de GEORGE ROCA în ediţia nr. 981 din 07 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364369_a_365698]
-
putere de neimaginat îl cuprinse pe bătrânel. Uitând pentru o clipă de copii, el căută cu privirea pe tânărul care-l însoțise. Alergă încoace și încolo ca să-l găsească! Dar, în zadar! Ajungând la ușa de la intrare, zări dincolo de poartă silueta unui bătrânel, îmbrăcat în haină de arhiereu, ce se depărta prin neaua sclipitoare. Avea în mână un toiag mare, cu o cruce în vârf, iar fața îi strălucea ca soarele. Era chipul din icoana pe care o păstra în camera
GHEORGHE A. STROIA: POVESTE DE IARNĂ – CE ŢI-AI DORI DE ZIUA TA, MOŞ NICOLAE? de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364548_a_365877]
-
Frumusete > ÎNTRE DOUĂ SPERANȚE Autor: Al Florin Țene Publicat în: Ediția nr. 378 din 13 ianuarie 2012 Toate Articolele Autorului Poezie de Al.Florin ȚENE Între două speranțe Sunt singur în barcă legănat de vânt Rotesc stelele valsuri și perinițe, Silueta ta a rămas difuză pe mal Și luna își despletește pe mare șuvițe. Înaintez în noapte înspre nici-unde Nu știu dacă la alt mal mă așteaptă o speranță Dar îmi este sufletul o barcă pe unde Și visul rămâne în
ÎNTRE DOUĂ SPERANŢE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 378 din 13 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361288_a_362617]
-
a simțit în paradis. Vacile sfinte ale Indiei se plimbau printre ei și oamenii le dau să mănânce din mână orez pe pietrele caldarâmului. Fumuri și parfumuri plutesc în aerul închis, plin de praful și nisipul aduse de vântul oceanului. Siluete năucitoare de femei îmbrăcate colorat cu chipurile acoperite de sariuri se desprind din mulțime, chipuri ciudate cu părul vopsit, cu aurul pe la mâini și pe la urechi și picioare, îmbrăcate în culori țipătoare ( portocaliu, mov, violet, purpuriu, roșu aprins, albastru țipător
UN „EROU” AL MINERIADELOR de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1075 din 10 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363297_a_364626]
-
copil...și-apoi îl lasă... Mai mereu singur acasă! Stă prin baruri, magazine, Prin parcuri și prin piscine, Se distrează și dansează, Până când... el divorțează! Atunci începe să urle: Cum să faci așa cu mine? Eu copil ți-am dăruit, silueta mi-am pierdut, Ca să fii tu fericit! Apoi privesc din întâmplare, Cum unii, mâna-n buzunare ei își bagă! A... nu ca să cumpere ziare, Ci ca să fure cu premeditare! Dacă te bagi și zici ceva, Fii sigur că vei fi
AM ÎNVĂȚAT SĂ FIU ATENTĂ... de NELUȚA STĂICUȚ în ediţia nr. 1896 din 10 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363406_a_364735]
-
doine risipite Jertfind țărânei ultimul sărut. M-a troienit atât nedor durut Doar raze mai mângâie rebegite De-atât alean și clipe netrăite Loc de popas dorit, dar azi nevrut. Castanul cerne monoton tic-tac Clepsidra efemera a'ntomnării Cerșesc zadarnic silueta-ți zării, E parcul gol și-s vreascuri sub copac. *** Referință Bibliografica: Refugiul părăsit / Ovidiu Oana Parau : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1732, Anul V, 28 septembrie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ovidiu Oana Parau : Toate Drepturile Rezervate
REFUGIUL PĂRĂSIT de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1732 din 28 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/363445_a_364774]
-
totul era încântător în jurul nostru. Mai încolo zărim niște urme de lăbuțe de vulpe în zăpadă. Semănau întrucâtva cu cele ale unui câine, doar că erau cu mult mai mici. - Uite și un iepure! strig eu Corinei, arătându-i o siluetă cenușie căznindu-se să facă salturi prin zăpada pufoasă spre poiana din vale, de lângă pădure. - Vai, sărăcuțul de el! Ce anevoie sare prin zăpadă!... - Hai să-l prindem, vrei? o îndemn eu pe Corina. - Glumești, tată? Ce, chiar așa de
DIAMANTE ÎN ZĂPADĂ de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1088 din 23 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363558_a_364887]