3,065 matches
-
Situația nu fusese fundamental alta „la Centru”: „În Franța, romantismul și simbolismul datorează imens exodului provincial. La noi, destinul lui Petică, boem prin definiție, urmează aceeași traiectorie-tip” (Mihai Zamfir, op. citi, p. 184). Ceea ce aduce „nou” (pre)avangardismul față de simbolism - refuzul provinciei - se manifestă cel mai violent la Tristan Tzara, acesta reușind cea mai spectaculoasă „evadare”. (Explozia dadaistă s-a desfășurat, de altfel, tot pe scena unui cabaret, transformîndu-se însă în happening insolent). Mirajul Centrului (Orașul Lumină, simbol al emancipării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
îi va marca inclusiv producția literară (romanele Fecior de slugă, Vinul de viață lungă ș.a.). Prezența unor esteți precum Dimitrie Anghel, Al.T. Stamatiad sau Ștefan Petică în paginile Sămănătorului indică un clivaj identitar simetric în rîndul aripii „conservatoare” a simbolismului autohton. La D. Anghel, opțiunea pentru estetismul decadent se accentuază către 1910, după o fază parnasiană. Un anume bucolism stilizat e de altfel prezent și într-o latură a simbolismului francofon (de la Paul Fort și Marcel Schwob pînă la Francis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
indică un clivaj identitar simetric în rîndul aripii „conservatoare” a simbolismului autohton. La D. Anghel, opțiunea pentru estetismul decadent se accentuază către 1910, după o fază parnasiană. Un anume bucolism stilizat e de altfel prezent și într-o latură a simbolismului francofon (de la Paul Fort și Marcel Schwob pînă la Francis Jammes și Verhaeren)... Idilismul nostalgic caracterizează o mare parte a poemelor în proză macedonskiene („Soare și grîu“, „Casa cu no. 6“), așa cum infiltrații decadentiste pot fi identificate - sub forma nostalgiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
narodnicismului rus), Viața românească a lui G. Ibrăileanu și C. Stere (apărută la Iași, în 1906, prin recuperarea disidenței de la Sămănătorul iorghist) nu e deloc neavizată în problemele esteticii noi (aici apare, de altfel, primul studiu amplu și informat despre simbolism, datorat Izabelei Sadoveanu) și, adeptă a unei heteronomii specifice, nu este deloc indiferentă față de estetic. O variantă academizantă de modernizare a literaturii are loc prin intermediul lui Ovid Densusianu, pe linia unui latinism francofil de sensibilitate neoclasică. Declarat simbolistă, longeviva publicație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
variantă academizantă de modernizare a literaturii are loc prin intermediul lui Ovid Densusianu, pe linia unui latinism francofil de sensibilitate neoclasică. Declarat simbolistă, longeviva publicație Vieața nouă (1905-1925) va milita - la fel de dogmatic ca și adversarele ei tradiționaliste - pentru modernitate și citadinism. „Simbolismul” ei e, de fapt, un academism modern, atras de vitalismul solar al lui Verhaeren și Vielle-Griffin, iar versul liber e cultivat în ideea unei armonii ritmice superioare celei romantice. Lipsa de gust modern a directorului, dogmatismul său îngust și mediocritatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ștefan Petică (între acestea, cel despre „Naționalitatea în artă”), redimensionarea modernistă a eminescianismului, infiltrațiile intimist-decorative au creat un spațiu de negociere între extreme, între populism și estetism. Nu trebuie uitat, apoi, faptul că primul studiu amplu, avizat și comprehensiv despre simbolism apărut la noi aparține unei femei-critic pe nedrept ignorată azi, Izabela Sadoveanu-Evan („Simbolism“), și a apărut în revista poporanistă Viața românească (an III, nr. 3, martie 1908, pp. 387-395, nr. 6, iunie 1908, pp. 366-377). Un „precursor” al ei fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
infiltrațiile intimist-decorative au creat un spațiu de negociere între extreme, între populism și estetism. Nu trebuie uitat, apoi, faptul că primul studiu amplu, avizat și comprehensiv despre simbolism apărut la noi aparține unei femei-critic pe nedrept ignorată azi, Izabela Sadoveanu-Evan („Simbolism“), și a apărut în revista poporanistă Viața românească (an III, nr. 3, martie 1908, pp. 387-395, nr. 6, iunie 1908, pp. 366-377). Un „precursor” al ei fusese... neojunimistul Mihail Dragomirescu, la sfîrșitul secolului 19... În studiul despre Simbolismul românesc, Editura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Izabela Sadoveanu-Evan („Simbolism“), și a apărut în revista poporanistă Viața românească (an III, nr. 3, martie 1908, pp. 387-395, nr. 6, iunie 1908, pp. 366-377). Un „precursor” al ei fusese... neojunimistul Mihail Dragomirescu, la sfîrșitul secolului 19... În studiul despre Simbolismul românesc, Editura pentru Literatură, București, 1966, p. 17, Lidia Bote subliniază pionieratul meritoriu al autoarei: „...Viața românească a fost cea care a discutat cea dintîi, obiectiv și informat, simbolismul, prin contribuția Izabelei Sadoveanu-Evan. Articolul său din 1908 este prima încercare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fusese... neojunimistul Mihail Dragomirescu, la sfîrșitul secolului 19... În studiul despre Simbolismul românesc, Editura pentru Literatură, București, 1966, p. 17, Lidia Bote subliniază pionieratul meritoriu al autoarei: „...Viața românească a fost cea care a discutat cea dintîi, obiectiv și informat, simbolismul, prin contribuția Izabelei Sadoveanu-Evan. Articolul său din 1908 este prima încercare (după aceea din 1896 a lui Dragomirescu: cronica literară în Românul, 23 iulie/14 august 1896, pp. 16-17, 28-29 august 1896) de prezentare sintetică a curentului din întreaga noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Izabelei Sadoveanu-Evan. Articolul său din 1908 este prima încercare (după aceea din 1896 a lui Dragomirescu: cronica literară în Românul, 23 iulie/14 august 1896, pp. 16-17, 28-29 august 1896) de prezentare sintetică a curentului din întreaga noastră presă literară”. Simbolismul românesc este discutat de aceasta prin prisma celui francez, cu sublinierea contribuției lui Rimbaud și reliefarea antipozitivismului structural. După apariția „Romanțelor...“, Ion Minulescu va fi remarcat, cum spuneam, de către I.L. Caragiale și recomandat lui M. Dragomirescu la Convorbiri critice, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la Bacovia, Editura Minerva, Colecția „Momente și sinteze”, București, 1984). Breșele create în frontul conservator au facilitat, cu timpul, asimilarea inovației moderniste. O a treia ruptură literară, după cea macedonskiană de la 1890 și cea din 1908, are loc chiar în interiorul „simbolismului”, ca refuz al academizării acestuia prin intermediul lui Ovid Densusianu și al Vieții noi, dar și ca reacție la propaganda poetică naționalistă din perioada celui de-al doilea război balcanic (1912-1913), pe fondul primelor ecouri românești ale futurismului și cubismului. În jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de-al doilea război balcanic (1912-1913), pe fondul primelor ecouri românești ale futurismului și cubismului. În jurul lui 1910, estetismul decadent se radicalizează și se purifică - separîndu-se și insularizîndu-se polemic. Estetismul academizant al Vieții noi începe să fie concurat de un simbolism al independenților. Epuizarea curentului simbolist, căderea sa în stereotipie și manieră urmează rapid „vîrfului” afirmării și asimilării publice; produs al cafenelei literare bucureștene, minulescianismul - un „simbolism popular” - are un aer bufon, jovial și exterior. Retorismul cabotin, histrionic, și poza estetizantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și insularizîndu-se polemic. Estetismul academizant al Vieții noi începe să fie concurat de un simbolism al independenților. Epuizarea curentului simbolist, căderea sa în stereotipie și manieră urmează rapid „vîrfului” afirmării și asimilării publice; produs al cafenelei literare bucureștene, minulescianismul - un „simbolism popular” - are un aer bufon, jovial și exterior. Retorismul cabotin, histrionic, și poza estetizantă a romanțelor sale întîlnesc, într-o variantă lirică de cafenea, „miticismul” mentalității mic-burgheze bucureștene: pus pe muzică, minulescianismul devine - fapt îndeajuns observat de critică - un fenomen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
politic Minulescu face o figură aparte, ca adept al Partidului Liberal și secretar de redacție al oficiosului acestuia). „Romanțele” minulesciene reprezintă însă ceva mai mult decît o autohtonizare literară a spiritului șansonetismului francez. Un caz diferit, de epuizare ontologică a simbolismului, e ilustrat de către G. Bacovia, un captiv al periferiei: „poza” bacoviană, vizibilă deja în volumul Plumb (1916, editat de Ion Pillat), exhibă - pînă la caricatură - stereotipiile/convențiile curentului; limbajul alienării întîlnește „proza” denotativă, de notație a cotidianului pe linia unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vor lansa pe cont propriu, ca directori de gazete: primul editează săptămînalul Cronica (1915-1916), celălalt va reuși să scoată doar două numere din Chemarea (1915), foaie subversivă în plan artistic, dar cu caracter preponderent civico-politic. Capitolul II. Momentul „revoluționar” al simbolismului românesc. Estetismul independenților și insurgența marginalilor. Insularizarea polemică Reînodînd cu gesturile provocatoare ale zutiștilor din prima fază a curentului decadentist, estetismul românesc va cunoaște un prim moment revoluționar în 1908, odată cu apariția volumului de debut al lui Ion Minulescu (ilustrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
futuristă!) publică un articol despre „campionul versului liber, de o sinceritate împinsă pînă la brutalitate, senzual, cu o imaginațiune debordantă”. Atmosfera de emulație simbolistă din redacția ziarului, dezbaterile la care luau parte scriitorii și artiștii simpatizanți, disocierile între decadentism și simbolism, contactul cu colecțiile revistelor franceze postsimboliste Akademos și La Plume, cu literatura unor autori „revoluționari” precum Whitman și Gorki (expresiv evocate în memoriile Claudiei Millian-Minulescu) mărturisesc despre un intens „spirit de frondă la adresa vechii literaturi”. Elogiul ataraxiei artistice din articolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
interbelic!) și Dem. Theodorescu, cărora li se adaugă sămănătoristul „disident” I. Dragoslav (portretizat de Iser) și Constantin Beldie, omul de legătură de la Noua revistă română... A fost, pe drept cuvînt, remarcată exigența estetică în selecția textelor: intrat în etapa revoltată, simbolismul românesc se maturizează, iar manifestul revistei are mai mult decît o notă în plus față de entuziasmul auroral din Revista celor l’alți, rămînînd însă la fel de lipsit de idei originale și de valențe teoretice: „Insulă stranie și enigmatică în oceanul mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de la apariția Insulei, între cei din urmă apar însă tensiuni: ironizînd caustic noul epigonism al minulescienilor, Arghezi denunță, cu ocazia apariției volumului De vorbă cu mine însumi... (1914), „caragialismul” retoric al lui Minulescu („E ca un plisc Farfuride răzbit în simbolism” - v. „De vorbă cu mine însumi” de I. Minulescu, în Scrieri, 23, Ed. Minerva, București, 1972, p. 400). Epuizarea simbolismului se traduce inclusiv prin manierizarea sa epigonică din efemerele, palidele Farul, Sărbătoarea eroilor (satelite ale Vieții noi) sau Grădina Hesperidelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
apariției volumului De vorbă cu mine însumi... (1914), „caragialismul” retoric al lui Minulescu („E ca un plisc Farfuride răzbit în simbolism” - v. „De vorbă cu mine însumi” de I. Minulescu, în Scrieri, 23, Ed. Minerva, București, 1972, p. 400). Epuizarea simbolismului se traduce inclusiv prin manierizarea sa epigonică din efemerele, palidele Farul, Sărbătoarea eroilor (satelite ale Vieții noi) sau Grădina Hesperidelor (a lui Al.Th. Stamatiad). Publicații precum Cronica a lui I.N. Theodorescu, Arghezi și Gala Galaction, ca și prima serie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în Versuri și proză, cu traducerea whitmaniană din „Song of Myself“, cum continuă să considere Emil Manu în Reviste românești de poezie, ediția a doua, Curtea Veche, București, 2001, p. 68) aparțin deja unei alte „vîrste” estetice. Relativ permeabil la simbolism devine și popularul magazin Flacăra al lui C. Banu, după cooptarea în redacție a lui Ion Pillat și „atragerea” lui Adrian Maniu. Parnasianul gourmontian Nicolae Davidescu publică aici - din 1914 - foiletoane critice favorabile estetismului, reunite după război în primul volum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
propriu de manifestare, cu putere de distincție vizavi de generația anterioară”. Nu altele erau, în esență, constatările unor critici moderniști interbelici: „în toate mișcările de avangardă, sociale, ca de pildă socialismul de odinioară sau comunismul de azi, sau literare, ca simbolismul francez sau expresionismul german, rolul evreului, de propagandist al noutății, este pretutindeni identic. Departe de a fi dăunătoare, prezența acestui agent poate fi binevenită” (E. Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane, Evoluția poeziei lirice, Editura Minerva, București, 1973, pp. 675-676). Nevoia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Aderca gestionează, o vreme, pagina literară a Noii reviste române, unde polemizează cu criticul evreu de orientare naționalist-tradiționalistă Ion Trivale „în marginea poeziei simboliste” (Noua revistă română, nr. 15, nr. 12 din 23 februarie 1914: Trivale, „Pentru doi panigeriști ai simbolismului român“, și nr. 18 din 23 martie 1914: Aderca, „În marginea poeziei simboliste“), respingînd primatul specificului etno-național în artă și militînd pentru „noutate” și „internaționalizare” estetică, în răspăr cu acuzele de „iresponsabilitate morală” și „dezrădăcinare sterilă”. Paginile literare ale publicațiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ratării, al minoratului fără ieșire... Atît în cazul lor, cît și în cel al lui Tzara, Fondane sau Ionesco, „inadaptarea” la condiția periferică a fost depășită printr-o ruptură modernă, voluntaristă, prin evadarea în universalitate... Un descendent mai tînăr al simbolismului moldav este Ilarie Voronca, și el expatriat mai tîrziu (după o lungă „navetă” avangardistă) în Franța. Debutul său editorial din 1923, cu volumul Restriști, arată un melancolic, puternic influențat de poezia „de sanatoriu” a lui Bacovia și Camil Baltazar, poet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
despre dandysm a Adrianei Babeți (Dandysmul. O istorie, Editura Polirom, Colecția „Plural M”, Iași, 2004). Printre puținii cercetători care i-au acordat un rol semnificativ în ecloziunea modernității literare autohtone s-a numărat Rodica Zafiu, în deja menționatul dosar-antologie despre simbolismul românesc (1996). Recent, personalitatea acestui „libertin anarhic în jurul căruia se strîng artiștii avangardei române”, un adevărat „Lorenzo de Medici al României” (!), a fost reconsiderată și de o tînără cercetătoare din Italia, Maria-Luiza Lombardo (Erotica magna. O istorie a literaturii române
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a Walkiriei wagneriene de la Geneva. Respingînd din snobism ortodoxia, se convertește la catolicism, devenind un propagandist fervent. Expulzat în România pentru activități anarhiste (în ciuda intervenției lui Huysmans), își construiește o imagine de avocat „glorios” al artei noi, „ideale”, militînd pentru simbolism etc. Publică în Literatorul, Revista orientală, Țara, Revista modernă, Vieața nouă, Ileana și La Roumanie poeme estetizante în limba franceză, finanțează și prefațează ditirambic, în 1897, volumul de versuri franțuzești Bronzes al lui Macedonski, organizează în 1896 prima expoziție internațională
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]