4,151 matches
-
mai caut printre preumblările mele (acum sunt în Veneția pentru vreo două luni într-un stagiu la Universitatea Ca’Foscari), ci acea conștientizare pe care am îmbrățișat-o ca fiind călăuzitoare și suficientă pentru stângacele mele eforturi. Regăsirea sinelui printre sinele celor cu care (inter)relaționez. Am debutat doi ani mai târziu la Editura Limes din Cluj-Napoca cu 33 (Jurnal de inițiere spirituală), carte care mi-a adus și binecuvântarea I.P.S. Bartolomeu Anania, căruia îi port o veșnică dragoste filială pentru
TAINA SCRISULUI – SCRISUL MĂ FERICEŞTE () [Corola-blog/BlogPost/340011_a_341340]
-
expresie muzicală, dacă nu este un simplu exercițiu comercial, este o comunicare între conștiință și ceea ce e dincolo de ea, un Celălalt: Lumea, Dumnezeu, sau Dracul. Cu fiecare dintre acești trei posibili “celălalt” e o anume inspirație, o anume umplere a sinelui, o anume modalitate de revărsare a sinelui. Orice muzician face aceste diferențe, dacă e atent, și nu doar intoxicat cu emoția momentului. Muzica are menirea și puterea de a asigura, de a facilita transcederea, ieșirea din aici-și-acum, și zborul sufletului
RECVIEM PENTRU UN VIS # COLECTIV. Mărturisirea unui ex-rocker () [Corola-blog/BlogPost/340035_a_341364]
-
exercițiu comercial, este o comunicare între conștiință și ceea ce e dincolo de ea, un Celălalt: Lumea, Dumnezeu, sau Dracul. Cu fiecare dintre acești trei posibili “celălalt” e o anume inspirație, o anume umplere a sinelui, o anume modalitate de revărsare a sinelui. Orice muzician face aceste diferențe, dacă e atent, și nu doar intoxicat cu emoția momentului. Muzica are menirea și puterea de a asigura, de a facilita transcederea, ieșirea din aici-și-acum, și zborul sufletului către ceea-ce-e-dincolo. Orice gen de muzică are
RECVIEM PENTRU UN VIS # COLECTIV. Mărturisirea unui ex-rocker () [Corola-blog/BlogPost/340035_a_341364]
-
politic și tribun al Basarabiei, cu doi copii minunați, dacă nu setea de lumină izvorâtă din artă împletită cu dorința de a-și căuta un loc de taină, așa cum poate oferi numai poezia, loc în care să-și poată regăsi sinele? Urmărind cazna izbăvitoare a creației sale, remarcăm că poeta Tatiana Dabija se hrănește din cuvânt, slujind poezia cu dăruire. Înzestrată de Pronia Cerească cu multe daruri de suflet, a reușit să împletească înțelepciunea cu o cumpătare controlată și să împărtășească
Plasa unei iluzii, de Tatiana Dabija. Recenzie, de Elena Buică – Buni () [Corola-blog/BlogPost/339353_a_340682]
-
un pai/ Și paiul se frânge/ La prima atingere a mea./ M-agăț de un pai/ Și paiul sângeră -/ Nu pot nimic schimba...// (Perindare) Poeta Tatiana Dabija pare stăpânită de o neliniște plămădită în cântec ca o rostire firească a sinelui, o neliniște transformată într-un pilon pe care și-a așezat trăirile. Lumea a devenit una a sinelui, nu mai este o realitate exterioară și o îndeamnă să-și reprofileze universul interior. Eul poetic recunoaște indirect faptul că originea tristeții
Plasa unei iluzii, de Tatiana Dabija. Recenzie, de Elena Buică – Buni () [Corola-blog/BlogPost/339353_a_340682]
-
o schimbare reușită presupune mai întâi să știm - cu cât mai multă claritate și certitudine - ce vrem cu adevărat și apoi să folosim acea cunoaștere pentru a pune în aplicare o strategie solidă. Cunoașterea, teoretic vorbind, provine din reflecție asupra sinelui, fie printr-o introspecție solitara, fie cu ajutorul chestionarelor standardizate și al profesioniștilor autorizați, după cum afirmă H. Ibarra. Planificarea este esențială. Abordarea convențională ne previne: să nu facem nicio mișcare înainte de a fi pregătiți, înainte de a ști exact încotro ne îndreptăm
Herminia Ibarra: Identitatea profesională. Recenzie, de Mirela Teodorescu () [Corola-blog/BlogPost/339409_a_340738]
-
el. După traversarea morții și a porției de eternitate, spiritul tău va reveni în altă viață pe Terra, sub acea înfățișare pe care o vrea ambiția ta prezentă...” (p.85). Conform teoriei despre inconștient a lui Freud avem trei instanțe Sinele, Eul și Supraeul, fiecare dintre ele având o parte inconștientă mai mare sau mai mică. Sinele sau Id-ul se poate identifica din punct de vedere al conținutului și modului de manifestare cu inconștientul ca atare. Sinele nu cunoaște realitatea
Dan Ionescu: Imposibilul extaz. Cronică, de Mirela Teodorescu () [Corola-blog/BlogPost/339478_a_340807]
-
pe Terra, sub acea înfățișare pe care o vrea ambiția ta prezentă...” (p.85). Conform teoriei despre inconștient a lui Freud avem trei instanțe Sinele, Eul și Supraeul, fiecare dintre ele având o parte inconștientă mai mare sau mai mică. Sinele sau Id-ul se poate identifica din punct de vedere al conținutului și modului de manifestare cu inconștientul ca atare. Sinele nu cunoaște realitatea externă, el operează numai pentru satisfacerea instinctelor și nevoilor primare, acționând după principiul plăcerii. Pentru a
Dan Ionescu: Imposibilul extaz. Cronică, de Mirela Teodorescu () [Corola-blog/BlogPost/339478_a_340807]
-
avem trei instanțe Sinele, Eul și Supraeul, fiecare dintre ele având o parte inconștientă mai mare sau mai mică. Sinele sau Id-ul se poate identifica din punct de vedere al conținutului și modului de manifestare cu inconștientul ca atare. Sinele nu cunoaște realitatea externă, el operează numai pentru satisfacerea instinctelor și nevoilor primare, acționând după principiul plăcerii. Pentru a evita durerea și pentru a obtțne plăcerea, se poate servi de numai două instrumente: acțiunea reflexă și procesul primar (care se
Dan Ionescu: Imposibilul extaz. Cronică, de Mirela Teodorescu () [Corola-blog/BlogPost/339478_a_340807]
-
împlinire a dorințelor pe care le observăm în visele și imaginația noastră). Eul, în schimb, acționează după principiul realității, cu ajutorul procesului secundar. Funcția lui este de a rezolva probleme, de a se proteja pe sine și totodată de a proteja sinele de realitate, de a echilibra lupta dintre sine și supraeu. Supraeul sau Superego se ghidează după principiul valorilor. Acestea sunt și instanțele în care se încadrează eroul romanului, Imposibilul extaz. Romanul Imposibilul extaz de Dan Ionescu este scris într-o
Dan Ionescu: Imposibilul extaz. Cronică, de Mirela Teodorescu () [Corola-blog/BlogPost/339478_a_340807]
-
ajuns. Mai mult de o lună și jumătate am stat cu aerul pornit. Mă sperie ideea că temperatura poate crește oricât de mult pentru că ea nu se gândește la om, la natură în general, se duce sus cât vrea. În sinele meu, au circulat veri trecute, trăite de mine în copilărie și de care mi-a fost dor, dar și livrești, care în realitate aparținuseră lui Vasile Alecsandri (excelent prozator), Creangă, Duiliu Zamfirescu, Ion Ghica ș.a. ori strămoșilor mei. Străbunicul patern
Despre dor, de D. Ionescu () [Corola-blog/BlogPost/339514_a_340843]
-
de poet, carte singulară de lectură și compoziție, concepută într-o manieră originală de poetul Theodor Răpan, aduce în peisajul literar un text nou, pe baza intertextualității, pe care îl numim REFLINTEXT (reflex literar intertextual), o formă de introspecție a sinelui, în care privirea în oglindă, referențialitatea, redefinirea poeticului, subtilitatea metaforei, plăsmuirea unui univers propriu, insolitul imaginilor artistice, dobândesc noi valențe estetice. Cea de-a treia Evanghelie, a Tăcerii, vine cu un alt tip de discurs, la baza căruia stă sublimarea
RADIOGRAFII LIRICE. Cronică, de Prof. Dr Nicoleta Milea () [Corola-blog/BlogPost/339489_a_340818]
-
poeme întregi, selectate din volumele publicate anterior și exprimă devenirea cea întru „ființă” a poeticii autoreflectării. Autoreflexe am numit poemele acestei „Evanghelii” care dau răspuns la întrebarea: - Cine este Cel care propune cititorului Tăcerea Poeziei sau Poezia Tăcerii, în căutarea sinelui? Fiecare poem este construit după un plan riguros, căci arta nu este numai inspirație, ci și „meșteșug”. În autoreflexele răpaniene se suprapun două planuri poetice: unul de echilibru, rezultat din contemplarea atemporală, rece, a Universului, „În Câmpie, pustiul hotarelor mute
RADIOGRAFII LIRICE. Cronică, de Prof. Dr Nicoleta Milea () [Corola-blog/BlogPost/339489_a_340818]
-
acele și spre el, autorul autosatirizat. Pentru că Saul Bellow este prezent în fiecare dintre cărțile lui, nu numai ca autor ci și ca personaj, asemenea pictorilor renascentiști care-și introduceau portretul într-un colț din figurația tabloului. Bellow își transferă sinele asupra cîte unui personaj cheie sau chiar a protagonistului din fiecare roman, împrumutîndu-i multiple episoade autobiografice, idei, avataruri, spaime existențiale, impresii și expresii proprii. Ba, în cazuri repetate, chiar și trăsăturile lui fizice: calviția, pungile de sub ochi, dinții neregulați. El
Saul Bellow: Darul lui Humboldt, de Mirela Teodorescu () [Corola-blog/BlogPost/339539_a_340868]
-
estompează în Pastorală. Atenția cade asupra amiciției cu S. Popescu. Totuși, viziunea asupra generalului rămâne vivantă, aproximativ ludică, precum în Fire de tort de Coșbuc: „vin pe furiș / să boteze oamenii / mai subțiri / decât luminile”. Vederea evlavioasă asupra lucrurilor transcende sinele poetic, sporindu-i impasul concesiei cu lumea ca atare, printr-un soi de nerecunoaștere a crizei, dar, în paralel, îi furnizează imagini demne de transcriere, care întăresc eticheta urbană a mediului poetului: „toți încap într-un surâs / la fereastra Raiului
N.N. Negulescu: Ochiul de foc () [Corola-blog/BlogPost/339572_a_340901]
-
în cunoaștere. Stăpânind calmul comunicării și astfel rezolvându-ne interacțiunile ambientale, câștigăm timp, care, într-o viață de suprafață invariabilă și imprevizibilă, înseamnă mult, adică o stare de favoare că avem ocazia meditației și de a sta mai mult în sinele propriu. Ca să rezulte succesul, persuasiunea antrenează jocuri între emoție și rațiune, iar expunându-ne tușeului, ajungem la manieră. Interlocutorii estimează uzul nostru comunicațional și după cum i-am impresionat (ori nu), ne caută compania, implicit să ne fie de ajutor în
Eveniment științific, de Dan Ionescu () [Corola-blog/BlogPost/339573_a_340902]
-
ajuns. Mai mult de o lună și jumătate am stat cu aerul pornit. Mă sperie ideea că temperatura poate crește oricât de mult pentru că ea nu se gândește la om, la natură în general, se duce sus cât vrea. În sinele meu, au circulat veri trecute, trăite de mine în copilărie și de care mi-a fost dor, dar și livrești, care în realitate aparținuseră lui Vasile Alecsandri (excelent prozator), Creangă, Duiliu Zamfirescu, Ion Ghica ș.a. ori strămoșilor mei. Străbunicul patern
Tema nr. 2: Despre dor (Subiectul al II-lea) () [Corola-blog/BlogPost/339596_a_340925]
-
ajuns. Mai mult de o lună și jumătate am stat cu aerul pornit. Mă sperie ideea că temperatura poate crește oricât de mult pentru că ea nu se gândește la om, la natură în general, se duce sus cât vrea. În sinele meu, au circulat veri trecute, trăite de mine în copilărie și de care mi-a fost dor, dar și livrești, care în realitate aparținuseră lui Vasile Alecsandri (excelent prozator), Creangă, Duiliu Zamfirescu, Ion Ghica ș.a. ori strămoșilor mei. Străbunicul patern
REVISTA DE RECENZII () [Corola-blog/BlogPost/339593_a_340922]
-
conturat. Una dintre întrebările, poate a fiecăruia dintre noi, când viața devine grea, este dacă vom ceda încercărilor și vom căuta exemple de rezistență în rândul celor apropiați sau, în situația unei culturi de bază, dacă o vom avea, în sinele nostru. În pilde marcante, regăsim modelul Iisus: „Ploua, cu crucea-n spate - / Înspre Golgota cea / Sătulă de păcate - / Iisus încet mergea. // Cu-aceeași strajă oarbă, / Desculț și mititel / Tot clătinând din barbă / Urmam și eu ca El“. Comparația este salvarea
Nicolae Țurcanu: Poeme care nu dor sau Cartea dorului de viaţă () [Corola-blog/BlogPost/339608_a_340937]
-
faptul revenirii acasă, autoexilatul părăsește poziția de locuitor al unei țări și îmbracă o identitate confuză. Cel întors din pribegie nu se regăsește pe sine ca pe cel plecat, ci ca pe un altul. Din perspectiva autopercepției identitare, revenirea la sinele anterior este inavuabilă. Marea problemă a expatriatului o reprezintă identitatea, în special componenta culturală a acesteia. A pleca înseamnă a muri puțin. A te întoarce însă nu înseamnă a recupera viața pierdută. Revenirea acasă nu este nici măcar revenire la vechea
GABRIEL CHIFU: Romanul emigrării, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339568_a_340897]
-
nededat la șoferie”, unul căruia nu-i „era dat” să conducă mașini (p. 16) sau să-l abandoneze pe acesta în beneficiul unui sine cu abilități de șofer. Mai mult, a șofa și a realiza filmul însemnau o breșă în sinele identitar, o abandonare a uneia dintre cele două coordonate ale mândriei definitorii. „Două lucruri am avut la viața mea cu care să mă mândresc: eram născut în Transilvania și nu știam să conduc” (p. 17). A-l pune pe „PROF
ANDREI CODRESCU: Transparenţa S.U.A./U.S.A. transparence (Book Review), de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339585_a_340914]
-
pe care îl părăsesc în 1970 (p. 47), pentru a se muta pe coasta de vest; între 1970 și 1978 locuiește la San Francisco, aici absolvind și facultatea. În 1992, se gândește să devină șofer (modificându-și configurația identitară a sinelui) și intră în proiectul lui Roger Weisberg de a relua generic, după 20 de ani, drumul est-vest făcut în 1970 de la New York sla San Francisco. Cu un vizibil regret „după fostul sine” (p. 34), absolvă cursul de conducător auto și
ANDREI CODRESCU: Transparenţa S.U.A./U.S.A. transparence (Book Review), de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339585_a_340914]
-
în grabă“ topește în semantica ei tentația unui schimb de identitate, la scara istoriei, pentru mai mare audiență la scriitorii model, precum și definiția subtilă a ceea ce poetul american ne-a oferit în cartea lui, un crez: când nu scrii despre sinele propriu, exprimi despre esența lumii, indiferent de material: culoarea sau cuvântul. Câteva secvențe lirice sunt veritabile pasteluri: „în peisajul meu este o lebădă de aur, un mântuitor, / doamne, ca tine cu pelerine și umbreluțe de soare“. Elementul mitologic, la fel
REVISTA DE RECENZII () [Corola-blog/BlogPost/339651_a_340980]
-
Crișu Dascălu: A înțelege altfel sinele de Dan Ionescu Pe limba veritabilă a sufletului vorbește Crișu Dascălu în volumul de lirică Algonauții (ed. David Press Print, Timișoara, 2011), autodefinindu-se un monstru lexicofag, al cărui habitat (personificat) are teama de a nu pieri în apetitul celui
CRIŞU DASCĂLU: A înțelege altfel sinele, de Dan Ionescu () [Corola-blog/BlogPost/339689_a_341018]
-
faptul revenirii acasă, autoexilatul părăsește poziția de locuitor al unei țări și îmbracă o identitate confuză. Cel întors din pribegie nu se regăsește pe sine ca pe cel plecat, ci ca pe un altul. Din perspectiva autopercepției identitare, revenirea la sinele anterior este inavuabilă. Marea problemă a expatriatului o reprezintă identitatea, în special componenta culturală a acesteia. A pleca înseamnă a muri puțin. A te întoarce însă nu înseamnă a recupera viața pierdută. Revenirea acasă nu este nici măcar revenire la vechea
GABRIEL CHIFU: Un roman al emigrării, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339644_a_340973]