5,099 matches
-
unele prepoziții, mai concrete, semantic: „S-au plantat în jurul blocului tei.” - exprimă „dimensiunea spațială”, „A început să plângă înaintea primirii veștii.” - exprimă timpul ș.a.m.d. Prepozițiile (locuțiunile prepoziționale) cu recțiune genitivală impun tuturor termenilor intrați ca determinanți în relația sintactică pe care o desfășoară să se situeze în cazul genitiv: asupra casei, asupra Mariei, asupra acestuia, asupra căruia (cărora), asupra amândurora etc. Se înscriu în aceeași sferă de acțiune a recțiunii prepoziționale și pronumele personale de persoana a III-a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se situeze în cazul genitiv: asupra casei, asupra Mariei, asupra acestuia, asupra căruia (cărora), asupra amândurora etc. Se înscriu în aceeași sferă de acțiune a recțiunii prepoziționale și pronumele personale de persoana a III-a: asupra lui/ei. Acestei legi sintactice nu i se pot sustrage nici pronumele de persoana I și a II-a: asupra mea, asupra ta; mea, ta sunt la genitiv, ca și casei, Mariei, acesteia, lui. Variabilitatea în interiorul categoriei gramaticale a cazului înseamnă, sub aspect semantic, adăugarea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
personale. În flexiunea pronumelui românesc, considerat în ansamblul clasei, se manifestă deci omonimia pronume personal în genitiv - pronume posesiv, în diferite cazuri (cu excepția genitiv-dativului feminin: mele): în jurul meu - prietenul meu; în fața mea - fața mea. Anularea omonimiei se realizează la nivel sintactic: sunt pronume posesive termenii înscriși în relație directă cu substantive: cartea mea; termenii sunt pronume personale când relația cu regentul (nominal sau verbal) se realizează prin intermediul prepozițiilor cu recțiune genitivală: în fața mea, împotriva mea etc. În baza acestor două principii
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pronume nepersonale. Pronumele personal se caracterizează prin paradigma completă a categoriei cazului, cu unele deosebiri de la o persoană la alta, iar la cazuri oblice prezintă mai multe forme și variante contextuale, depinzând de modul concret de realizare a diferitelor funcții sintactice sau de raportul sintagmatic în care intră. Formele aparțin la două serii: forme lungi, accentuate (mie, pe mine ș.a.m.d.) și forme scurte, neaccentuate (mi, mă ș.a.m.d.). Formele neaccentuate sunt autonome (îmi, mi, îți, ți ș.a.m.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
anumit coeficient de artificialitate și prețiozitate. Exprimarea opoziției cazualetc "Exprimarea opozi]iei cazuale" În planul expresiei, opoziția cazuală, asemeni opoziției de persoană, număr și gen este, în general, marcată de supletivismul formelor, de prepoziția-morfem pe, de intonație și prin mijloace sintactice. Predomină supletivismul formelor în marcarea distincțiilor de caz la persoanele I și a II-a: Omonimia nominativ-acuzativ din flexiunea formelor accentuate de plural este anulată, fie prin prepoziția-morfem pe, marcă de acuzativ, fie, indirect, prin diferite prepoziții, mijloace de marcare
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
marcarea distincțiilor de caz la persoanele I și a II-a: Omonimia nominativ-acuzativ din flexiunea formelor accentuate de plural este anulată, fie prin prepoziția-morfem pe, marcă de acuzativ, fie, indirect, prin diferite prepoziții, mijloace de marcare a identității unor funcții sintactice: noi/pe noi, voi/pe voi, (eu) noi, (pentru) voi. Omonimia nominativ-vocativ din flexiunea pronumelor de persoana a II-a este anulată prin intonație, marcă distinctivă a cazului vocativ: „Lună, tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci.” (M.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
voi, (eu) noi, (pentru) voi. Omonimia nominativ-vocativ din flexiunea pronumelor de persoana a II-a este anulată prin intonație, marcă distinctivă a cazului vocativ: „Lună, tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci.” (M. Eminescu, I, p. 130), și sintactic, prin izolarea frecventă a vocativului în dezvoltarea enunțului: „Tu, iartă-mă, fecioară, - tu, căprioara mea!” (N. Labiș, p.40), „Tu!!... nu vezi... nu-ți aflu nume.” (M. Eminescu, I, p. 82) sau prin însoțirea pronumelui de interjecții specifice: „O, tu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lor. Acuzativul se distinge de nominativ, prin supletivismul formelor neaccentuate: el/âl, l-; ea/o; ei/âi; ele/le. Formele accentuate de acuzativ se disting prin prepoziția-morfem pe: el/pe el sau prin intermediul unor prepoziții care marchează identitatea unor funcții sintactice: el/(cu, pentru, despre) el. Omonimia genitiv-dativ la formele neaccentuate ale pronumelui de persoana I și a II-a, la ambele serii de forme ale pronumelui de persoana a III-a, se rezolvă la nivel sintactic: • prin intermediul recțiunii prepoziționale; genitivul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
marchează identitatea unor funcții sintactice: el/(cu, pentru, despre) el. Omonimia genitiv-dativ la formele neaccentuate ale pronumelui de persoana I și a II-a, la ambele serii de forme ale pronumelui de persoana a III-a, se rezolvă la nivel sintactic: • prin intermediul recțiunii prepoziționale; genitivul este impus de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) a căror structură se termină într-un „articol” definit, masculin sau feminin: în juru-mi, în juru-i: „Lucesc în juru-i ziduri ca tuciul lustruite.” (M.Eminescu, I, p. 93); „Din jurul lui
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la persoanele I și a II-a, la ambele serii de forme, la persoana a III-a: „Ce-ți pasă ție, chip de lut,/ Dac-oi fi eu sau altul.” (Ibidem, p. 181) șdativ: ți - țieț. Tot la nivelul funcțiilor sintactice și prin intermediul raportului de reluare și anticipare se anulează omonimiile acuzativ-dativ plural, formele neaccentuate, la toate persoanele: ne, vă, le și acuzativ-dativ, la formele neaccentuate de persoana a III-a singular-plural: i-am văzut (pe ei - acuzativ)/i-am spus
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
am spus (lui, ei - dativ)/ne-au chemat (pe noi - acuzativ)/ne-au oferit (nouă - dativ). Omonimia genitiv-dativ a pronumelui de persoana a III-a, forme accentuate, se anulează și prin „articolul genitival”, morfem al genitivului, întrebuințat în anumite condiții sintactice: „I-am dat-o lui (ei) șD.ț/„Am luat cartea aceasta a lui șG.ț. Observații: Prepozițiile dativului se construiesc numai cu forme accentuate ale pronumelui. Pronumele dânsul, dânsa realizează opoziția cazuală la nivelul dezinenței și(sau) prin morfemul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
G. D. dânsu-lui, dânși-lor, dânse-i, dânse-lor Acuzativul se diferențiază de nominativ și genitivul de dativ în același mod ca și în cazul pronumelui el, ea: dânsul/(pe) dânsul ș.a.m.d. SINTAXA PRONUMELUI PERSONALTC "SINTAXA PRONUMELUI PERSONAL" Două sunt trăsăturile sintactice distinctive ale pronumelui personal neutru în raport cu celelalte pronume (personale și nepersonale) și cu substantivul: a. caracterul facultativ al întrebuințării nominativului persoanelor I și a II-a în funcția sintactică de subiect; în consecință, prezența lor marchează stilistic enunțul sintactic: „Voi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a.m.d. SINTAXA PRONUMELUI PERSONALTC "SINTAXA PRONUMELUI PERSONAL" Două sunt trăsăturile sintactice distinctive ale pronumelui personal neutru în raport cu celelalte pronume (personale și nepersonale) și cu substantivul: a. caracterul facultativ al întrebuințării nominativului persoanelor I și a II-a în funcția sintactică de subiect; în consecință, prezența lor marchează stilistic enunțul sintactic: „Voi, pierduți în gânduri sunte, convorbeați cu idealuri;/ Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri.” (M. Eminescu, I, p. 35), „Pe aceeași ulicioară/Bate luna în ferești
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
trăsăturile sintactice distinctive ale pronumelui personal neutru în raport cu celelalte pronume (personale și nepersonale) și cu substantivul: a. caracterul facultativ al întrebuințării nominativului persoanelor I și a II-a în funcția sintactică de subiect; în consecință, prezența lor marchează stilistic enunțul sintactic: „Voi, pierduți în gânduri sunte, convorbeați cu idealuri;/ Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri.” (M. Eminescu, I, p. 35), „Pe aceeași ulicioară/Bate luna în ferești,/Numai tu de după gratii/Vecinic nu te mai ivești.// Altul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Alții ochii tăi acum,/Numai eu rămas același,/Bat mereu același drum.” (Ibidem, p. 113) b. caracterul, în general obligator, al întrebuințării formelor neaccentuate de dativ și acuzativ, atunci când, din diferite motive, se recurge la formele accentuate în realizarea funcțiilor sintactice de complement, direct și indirect: „Dă-mi-i mie ochii negri... nu privi cu ei în laturi.” (Ibidem, p. 155), „Te-aș cere doar pe tine, dar nu mai ești a ta.” (Ibidem, p. 127) Când formele accentuate de acuzativ
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și indirect: „Dă-mi-i mie ochii negri... nu privi cu ei în laturi.” (Ibidem, p. 155), „Te-aș cere doar pe tine, dar nu mai ești a ta.” (Ibidem, p. 127) Când formele accentuate de acuzativ realizează alte funcții sintactice, forma neaccentuată nu mai poate fi întrebuințată, deoarece planul său semantic conține implicit funcția primordială a acuzativului - de obiect pasiv al acțiunii verbale: Merg la tine/cu tine/pentru tine/fără tine etc. Obligativitatea întrebuințării formelor neaccentuate prezintă grade diferite
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
planul său semantic conține implicit funcția primordială a acuzativului - de obiect pasiv al acțiunii verbale: Merg la tine/cu tine/pentru tine/fără tine etc. Obligativitatea întrebuințării formelor neaccentuate prezintă grade diferite în legătură cu persoana gramaticală a pronumelui, cu funcția lui sintactică și cu structura generală a enunțului sintactic. Pronumele de persoana I și a II-a se caracterizează prin obligativitate maximă; dacă în enunțuri imperative, de exemplu, când verbul-predicat este determinat de două complemente, direct și indirect, realizate prin pronume personale
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a acuzativului - de obiect pasiv al acțiunii verbale: Merg la tine/cu tine/pentru tine/fără tine etc. Obligativitatea întrebuințării formelor neaccentuate prezintă grade diferite în legătură cu persoana gramaticală a pronumelui, cu funcția lui sintactică și cu structura generală a enunțului sintactic. Pronumele de persoana I și a II-a se caracterizează prin obligativitate maximă; dacă în enunțuri imperative, de exemplu, când verbul-predicat este determinat de două complemente, direct și indirect, realizate prin pronume personale, dativul persoanei a III-a se poate
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe) vreunul?; • pronumelui demonstrativ acesta, cu sens neutru, eventual substitut anaforic de propoziție: Asta vreau, asta fac., Că muncești toată ziua aceasta nu vede nimeni./ Că muncești toată ziua aceasta n-o vede nimeni. * Pronumele personal intră în toate relațiile sintactice. În dezvoltarea relației de interdependență, el realizează funcția de subiect (simplu sau multiplu): „Ei au doar stele cu noroc/ Și prigoniri de soarte,/ Noi nu avem nici timp, nici loc/Și nu cunoaștem moarte.” (M. Eminescu, I, p. 177) sau
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Și nu cunoaștem moarte.” (M. Eminescu, I, p. 177) sau intră, ca nume predicativ, în alcătuirea predicatului analitic: „Căci tu - tu ești el.” (Ibidem, p. 41) În dezvoltarea relației de dependență, ocupă de regulă poziția de determinant, realizând toate funcțiile sintactice ale substantivului (și pronumelor nepersonale): • complement direct: „Mai aminti-mă-va un trecător/Vreunui străin, sub ceasul lor?” (L.Blaga, p. 224); • complement indirect: „Și somnul, vameș vieții, nu vrea să-mi ieie vamă.” (M.Eminescu, I, p. 203), „De câte ori
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
obositul creier.” (Ibidem, p. 91), „ Când basmalele vor fi rupte să se știe că unul din ei este pierit.” (P. Ispirescu, p. 163) Poziția de regent este, în general, improprie pronumelui personal. Poate fi, însă, determinat de atribute în structuri sintactice de tipul: Eu cel de azi nu mai am nimic sau aproape nimic din mine cel de atunci. sau „Numai noi doi/sus.” (L. Blaga, p. 32), „Dacă amști ce este adevărul, domnule Vernescu! Și de partea cui, dintre noi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a pronumelui de persoana I și a II-a, singular, întrebuințate separat sau împreună, exprimă în mod frecvent participarea afectivă a locutorului sau atragerea afectivă a interlocutorului la desfășurarea conținutului semantic al textului; în aceste contexte, pronumele nu realizează funcții sintactice, ci dezvoltă doar valori stilistice: „Dară Greuceanu, sărind repede, unde mi-aduse și el pe zmeu o dată, mi-l trânti și-l băgă în pământ.” (P. Ispirescu, p. 161) Din limbajul popular întrebuințarea afectivă, participativă a dativului a trecut și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a III-a, omonimia cazuală se desfășoară în forme diferite de singular și plural: Distincția nominativ-acuzativ este asigurată, direct, de morfemul pe, expresie a acuzativului complement direct și, indirect, prin alte prepoziții care impun cazul acuzativ în realizarea altor funcții sintactice: dumneavoastră/pe dumneavoastră, (cu, la) dumneavoastră etc. Vocativul persoanei a II-a este marcat prin intonație: dumneavoastră! Distincția genitiv-dativ se realizează sintactic, prin intermediul regentului; genitivul are regent nominal: ideea dumneavoastră; dativul, regent verbal sau adjectival: Vă dau dumneavoastră, idei folositoare
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
expresie a acuzativului complement direct și, indirect, prin alte prepoziții care impun cazul acuzativ în realizarea altor funcții sintactice: dumneavoastră/pe dumneavoastră, (cu, la) dumneavoastră etc. Vocativul persoanei a II-a este marcat prin intonație: dumneavoastră! Distincția genitiv-dativ se realizează sintactic, prin intermediul regentului; genitivul are regent nominal: ideea dumneavoastră; dativul, regent verbal sau adjectival: Vă dau dumneavoastră, idei folositoare dumneavoastră sau prin intermediul prepozițiilor (locuțiunilor prepoziționale) specifice: Toți se-nvârt în jurul dumneavoastră. (G.)/Datorită dumneavoastră am mers mai departe. (D.) În anumite
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
regentului; genitivul are regent nominal: ideea dumneavoastră; dativul, regent verbal sau adjectival: Vă dau dumneavoastră, idei folositoare dumneavoastră sau prin intermediul prepozițiilor (locuțiunilor prepoziționale) specifice: Toți se-nvârt în jurul dumneavoastră. (G.)/Datorită dumneavoastră am mers mai departe. (D.) În anumite condiții sintactice (sau morfosintactice), identitatea de genitiv este fixată de morfemul, variabil, al, ai, a, ale: ideea aceasta a dumneavoastră. FLEXIUNEA PRONUMELUI PERSONAL DE POLITEȚETC "FLEXIUNEA PRONUMELUI PERSONAL DE POLITE}E" Persoanatc "Persoana" Categoria gramaticală a persoanei se organizează numai în doi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]