5,168 matches
-
cântărea. Într-un cuvânt, nu știu cum a dres-o Vadim. V-a telefonat, v-a trimis o scrisoare, nu știu, dar eu n-aș fi fost în stare de nimic după așa o noapte. Sonia, care ținea paharul la gură și sorbea din lichior, făcu un „mmm“ de protest, dădu din mână de parcă s-ar fi înecat și, cu paharul Ia gură, se înclină spre masă ca să-l pună jos pe mileu. — Nici pomeneală, spuse ea râzând, cu buzele încă umede. De unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
repede, înecându-se. Ochii îi fug straniu, în toate părțile, bărbia ei de femeie bătrână se ridică și coboară rapid, în timp ce ridurile de pe frunte i se umplu de transpirație. Nu mai este ea, cea de totdeauna; pare lacomă și dezgustătoare. Sorbind lacom mâncarea, repetă cu o satisfacție vulgară: „Ah, ce custios, ce custios“. Și, văzând-o așa, am început să am alte sentimente pentru mama mea. Mi-am dat seama deodată că e și ea un om viu, că e făcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
adânc aerul tare de munte. După discuția din noaptea trecută cu Ileana, urcase în camera sa și adormise buștean. Dimineață, se trezise mai târziu, așa încât nu se întâlnise nici cu Pop nici cu fiică-sa la micul dejun. În timp ce își sorbea cafeaua fierbinte, tot sub pergola din grădină, se gândea la aventurile din ajun. Acum, la lumina zilei îi venea să râdă amintin du-și spaima din ajun. Ce efect extraordinar poate avea întunericul și ceața asupra psihicului uman! Desigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
zâmbind, pot fuma și eu în liniște fără să mă dăscălească nimeni. Toată lumea va crede că mirosul de tutun e din cauza ta. No, ce faci? Aprinde-ți și tu o țigară ca să fie mai plauzibil! Cristi se conformă după care sorbi o gură din cana aburindă. Nu era rea deloc, unguroaica se pricepea să prepare cafeaua. Se lăsă apoi pe spătarul scaunului, privindu-l tăcut pe bărbatul din fața sa. Era clar că acesta avea de dus o discuție nu tocmai comodă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
urale, iar picolițele se grăbiră să umple cu șampanie cupele jucătorilor ca să acopere perioada cât jocul era întrerupt. Faites vos jeux! rosti într-un târziu crupierul punând în mișcare roata ruletei. În afară de norocosul jucător, nimeni nu schița nici un gest. Acesta sorbi îndelung din pahar, după care plescăi satisfăcut din buze. Așeză încet cupa pe marginea mesei după care privi concen trat la postavul verde acoperit cu pătrățele din fața sa. Se clătina ușor, amețit de alcool. Bila de fildeș alerga deja în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de curiozitate jocul, nerăbdător să vadă rezultatul. Un oftat de ușurare urmat din nou de aplauze furtunoase răzbătu din nou de la masa numărul trei când bila se oprise pe doisprezece roșu. Grămada din fața bărbatului cu părul grizonat se dublase. Acesta sorbi din nou din pahar și împinse iarăși toate jetoanele pe același doisprezece roșu. De data aceasta foarte puțini îi urmaseră exemplul, probabilitatea să câștige din nou era infimă. Când numărul ales ieșise pentru a doua oară câștigător, toată lumea rămăsese consternată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
reci pe spinare. Nici nu știa dacă la casierie sunt destui bani ca să poată schimba jetoanele acestuia. Urmăriseră împreună pe ecran schimbul de crupieri și jocul care se reluase. Chelnerițele își făceau datoria, turnând șampanie în paharul norocosului ori de câte ori acesta sorbea din el. Câteva femei în rochii de seară cu spatele gol, tot angajate ale cazinoului, se lipeau lasciv de acesta. Așezau jetoanele în fișicuri și îl îndemnau să bea, șoptindu-i la ureche cuvinte dulci. Bărbatul era generos, dăruindu-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să vorbesc cu el despre acest subiect refuza să discute. Râdea când îi spuneam că mâine, poimâine s-ar putea să închidă ochii iar el nu a lăsat lucrurile în ordine. Păi, dacă omul nu avea copii, spuse Cristian Toma, sorbind din cafeaua care se răcise între timp, ce putea să facă? Ileana nu se atinsese de cafea, însă inspectorul observă că ochii femeii aruncau iarăși scăpărări de lumină. Nu, dragule, nu așa stau lucrurile, spuse Ileana apăsat. Calistrat era paznic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
asta nu se putea întâmpla. Tocmai pe acest lucru se baza Calistrat. Nebunie curată. Nu cred așa ceva, dacă vrei să știi părerea mea, totul nu e decât o legendă. Ileana se uita în gol dând încet din cap. În sfârșit, sorbi din ceșcuța ei, după care îl întrebă fără să-l privească: Ți-a spus vreodată Calistrat câți ani avea? Nu. Chiar nu ați vorbit despre asta niciodată? Ți-am spus că nu, dar e atât de important? Eu cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
goală, ca astfel SÎntul Duh să le rodească pîntecele. Și toate astea le săvîrșeau fără de răsplată, dacă prin răsplată nu se Înțelegea o coajă de pîine pe care o primeau cu smerenie sau un urcior cu apă rece din care sorbeau cu Înghițituri mici, printre șopoteli. Așa se Înnădeau, unul după altul, propovăduitorii, de toate semințiile și graiurile, bărboși sau nu, rostind aceleași predici, dar Întrecîndu-se În Înfățișarea minunii și Învierii Nazarineanului. Treptat, popoarele Iudeii, Samariei și Anatoliei Începură să dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
drum și cu bărbile Înspicate, acum și ei glăsuiau cu vocea stinsă, ținînd mîinile Încrucișate pe piept. Vorbeau despre minunile Lui, despre pildele Lui, Îi propovăduiau Învățătura, disprețuiau tot ce e desfătare, purtau straie ponosite, se hrăneau cumpătat, iar cînd sorbeau vinul, ridicau potirul cu ambele mîini. Tare se mai Înfierbîntau cînd cineva Îi Încontra ori le nesocotea Învățătura, și vai de acela care s-ar fi Îndoit de viața veșnică sau grădina raiului. Atunci, cu vorbe Însuflețite și amenințătoare, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
important era doar faptul că pe atunci fusese și ea tînără, presque une enfant, aproape un copil. Îl vedea aievea pe grecul acela respingător, o pocitanie, luînd-o de mînă la un carnaval, palidă și cam amețită de la berea căreia-i sorbise spuma, ca orice copil; cum mergea docilă după grec, cu pași mărunți, de sălbăticiune Înfometată, pe străduțele Înguste ale Marsiliei, ce coborau În port; cum apoi urca niște trepte Într-o clădire Întunecoasă din preajma depozitelor, alunecînd cu mîna pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
sticleții din balcon, le vorbea, le fluiera, ținînd colivia deasupra capului, precum felinarul În bezna suferințelor umane. Sau, aruncîndu-și brusc pijamaua, se-mbrăca la repezeală, Își punea pălăria și pleca la Poșta Centrală să-și cumpere mărci. Ca apoi, după-masă, sorbindu-și cafeaua În fotoliu, cu un nepoțel lîngă el, să le rînduiască cu o pensetă fină În album. Uneori, În momentele de deznădejde, Își plîngea soarta și-și căina bătrînețile; cum nu-l ajutase Dumnezeu să urmeze școli Înalte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
doar că acum avea chipul a două femei Îngemănate, În timp, de amintirea sa Într-unul singur, Într-o deplină potriveală, căci trupul se zămislise din pulberea și cenușa a două amintiri, din lutul a două făpturi, din care visul sorbise doar un suflet, pe al ei. Iar cele două chipuri i se Învîrtoșau În cuget, În Închipuire, frămîntînd lutul din care ele fuseseră zămislite, Încît aproape nu mai avea cum desluși două femei, două vise, ci doar una singură, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
vedeam deseori plimbîndu-se Împreună. Nilus era la mijloc, cu barba sa albă și lungă, Într-o rubașcă de culoare deschisă, Încins la brîu cu o funie, precum călugării. Cele două femei mergeau de o parte și de alta a lui, sorbindu-i vorbele. Fetița, Însoțită de mamă, se ținea mai de-o parte de ei. Ajungînd În pădure, se așezau la umbra unui copac. Ozerova Începea să picteze În acuarelă, iar celelalte două tricotau. Nilus se tolănea pe pămînt lîngă ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
spuse tata, căutînd să facă conversație. — O fi umezeala, care dilată creierul. Așa zice Barceló. — O mai fi și altceva. Te preocupă ceva, Daniel? — Nu. Mă gîndeam doar. — La ce? — La război. Tata Încuviință cu un gest sumbru și Își sorbi supa În tăcere. Era un om rezervat și, cu toate că trăia În trecut, aproape niciodată nu Îl pomenea. Eu crescusem cu convingerea că acea lentă procesiune a perioadei postbelice, o lume a muțeniei, a mizeriei și a ranchiunelor mascate, era firească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
povești la colegiu. Tata Încuviință Încetișor. — În vreme de război se petrec lucruri foarte greu de explicat, Daniel. De multe ori, nici eu nu știu ce Înseamnă ele cu adevărat. Uneori e mai bine să lăsăm lucrurile așa cum sînt. Suspină și Își sorbi supa fără nici un chef. Eu Îl urmăream, tăcut. — Înainte să moară, mama ta m-a pus să-i promit că n-am să-ți vorbesc niciodată despre război, că n-am să te las să-ți amintești nimic din cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
îngrijit, dar părea stingherit de hainele elegante. Acum, nețesălat și soios, părea întru totul la el acasă. Nu prea știam cum o să primească fraza pe care mi-o pregătisem. — Am venit să vă văd din partea soției dumneavoastră. — Tocmai ieșeam să sorb o băuturică înainte de cină. Ar fi mai bine să vii cu mine. Îți place absintul? — Îl pot bea. Atunci vino. Și-a pus un melon care nu mai fusese periat de mult. Putem cina împreună. Știi, îmi datorezi o masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
râs eu. Dar cine creează faima? Criticii, scriitorii, agenții de bursă, femeile. Și nu ți-ar da o senzație destul de plăcută să te gândești la oameni, pe care nu i-ai cunoscut și pe care nu i-ai văzut niciodată, sorbind emoții subtile și pasionate, din opera mâinilor tale? Tuturor le place puterea. Nu-mi pot închipui un mod mai minunat de a o exercita decât stârnind milă sau groază în sufletele oamenilor. — Melodramă. — Atunci de ce-ți pasă dacă pictezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mers cu picioarele prin noroi. Și vrei să te bălăcești în el. Și găsești o femeie ordinară, vulgară, de ultima speță, vreo ființă animalică în care strălucește cu înflăcărare oroarea sexualității, și te năpustești asupra ei ca o fiară. Și sorbi din ea până-ți potolești furia oarbă. Se uita la mine fără să se clintească. Izbuteam să-i susțin privirea. Vorbeam foarte rar: — Am să-ți spun ceea ce ți se pare probabil straniu, și anume că atunci când totul s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mi voie să mă așez, gâfâi el într-un târziu. I-am turnat niște vin St. Galmier într-un pahar și i l-am dat să-l bea. I l-am ținut la gură, de parcă ar fi fost un copil. Sorbea câte o înghițitură, dar cea mai mare parte o vărsa pe cămașă. — Cine s-a omorât? Nu înțeleg de ce am pus întrebarea asta, căci știam la cine se referă. A făcut un efort de a-și veni în fire: — Astă-noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
la asaltul căldurii. Din când În când, se oprea, sprijinindu-și piciorul pe câte o piatră, și Își scotea din traistă tăblițele cerate, unde scrijelea ceva cu un vârf metalic. La o fântână publică, se repezi spre țeava de bronz, sorbind Îndelung. Părea stăpânit de o sete de nepotolit. Dante se apropie de el, salutându-l cu politețe. Bernardo Îi răspunse la salut, ștergându-și sudoarea de pe frunte cu dosul mânecii. - De mult voiam să schimb câteva vorbe cu dumneata, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îmi mai lase timpul să Îmi duc opera la bun sfârșit, Încheie dânsul, aplecându-se să mai bea o dată de la fântână. Priorul Îl așteptă să Își potolească oarecum arsura. Apoi omul se ridică, lingându-se pe buze ca pentru a sorbi și ultima picătură. Avea aerul că se simțea mai bine. - Ar fi trebuit să Închei și eu pactul de la Ierusalim, murmură. Dante Îi aruncă o privire Întrebătoare și văzu un zâmbet palid aprinzându-i-se pe chip. - La Ierusalim, pe timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
gest, atrase atenția unui băiat care se Învârtea printre mușterii cu un ulcior de vin pe umăr și Îi făcu semn să Îi umple o cană de lut ce se găsea În fața lui. Îi zvârli o monedă și luă cana. Sorbind Încet din vinul acrișor, observa scena. Sala era plină de bărbați, o adunătură neobișnuită chiar și pentru o tavernă mare și cunoscută ca aceea. Se așteptase la așa ceva și totuși era ciudat că nu existau femei. Nici una din muierile acelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
povestea Romei se Întemeia pe carisma sângelui imperial. Oare nu de o posibilă Întoarcere la stirpea Anticristului se temea cardinalul de Acquasparta? Fascinat, Își reluă lectura. Pagini despre fapte de arme, despre durere, despre glorie, pe care mintea sa le sorbea așa cum un om Însetat soarbe apa. În sfârșit, spre finalul manuscrisului, Mainardino descria otrăvirea Împăratului: „ucis de mâna omului neîntreg, care era”... Dante Întoarse pagina, sperând că textul va continua pe partea cealaltă. Însă fila era albă: ultima fâșie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]