5,679 matches
-
melodios, / Ca și al caprei de frumos. Când a sfârșit, s-a-napoiat / La ușă iarăși și-a cântat: „Trei iezi cucuieți / Ușa mamei descuieți ! Că mama v-aduce vouă: / Frunze-n buze, Lapte-n țâțe, drob de sare / În spinare, Mălăieș / În călcăieș Smoc de flori / Pe subsuori.” „Vedeți?” - a zis iedul cel mare. / „V-am spus că mama e cea care Și mai ‘nainte a cântat? / Voi însă nu m-ați ascultat! Eu n-am urechi de auzit? / Acum
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
Sau lupul o fi strănutat Când să se-așeze a voit, / Căci numai ce l-a auzit Pe iedul mijlociu cum spune: / „Să ai noroc și toate bune, Nănașule! Să ai de toate! / Hai la mulți ani și sănătate!” Dacă spinarea l-a mâncat / Sau de păcatul l-a-ndemnat, Nimeni nu știe, negreșit. Poate așa i-a fost sortit, Ca astfel lupul să-l găsească. / Când început-a să vorbească, Lupul îndată a ghicit / Că este sub cherșin pitit. „Ei? Ghidi, ghidi
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
capetele din fereastă / O înștiințau că o năpastă Peste-a ei casă a venit. / Mergând la ușă, a grăit: „Trei iezi cucuieți / Ușa mamei descuieți ! Că mama v-aduce vouă: / Frunze-n buze, Lapte-n țâțe, drob de sare /’ În spinare, Mălăieș / În călcăieș Smoc de flori / Pe subsuori.” Sfârșind cântul acest de zis / Iedul cel mic i-a și deschis Ușa și-a început a plânge / Amarnic, cu lacrimi de sânge, Făcându-i dar, de cunoscut, / Tot ceea ce s-a
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
rotit În jurul capului, ori cei patru călăreți ai Apocalipsei ar fi galopat alături de dânsul. Fiecare mușchi al trupului Îi era Încordat până la chin. Avea senzația că, dintr-o clipă În alta, săgeata unei arbalete i-ar fi putut rupe șira spinării. Abia după ce ajunse În stradă Începu, Încetul cu Încetul, să se destindă. Afară Își regăsi escorta, care rămăsese aliniată În fața treptelor. Îi văzu Înciudat pe poltronii aceia cum se hlizeau, făcându-le cu ochiul și aruncându-le replici lascive slujnicelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
stătea ușor separat de ceilalți, de cealaltă parte a naosului față de dânsul, cu fața Înfundată În glugă. Tocmai când Dante se uita Într-acolo, Își mișcă Încetișor capul, dezvăluindu-și chipul pentru o clipă. Un fior Îi străbătu poetului șira spinării, În timp ce, instinctiv, se retrăgea Îndărătul unei coloane. Chiar și În penumbră, nu putea să se fi Înșelat. Era același om pe care Îl surprinsese examinând cadavrul lui Ambrogio. Noffo Dei, inchizitorul. Reflectă agitat ce era mai bine să facă. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Încredințați că cererea noastră va fi primită cu solicitudine. E ultima ocazie de care dispui de a Îndrepta opinia pe care ne-am făcut-o În privința domniei tale. Dante Își lipi arătătorul și policarul de la ambele mâini, Îndreptându-le spre spinarea omului care tocmai ieșea. — N-am să ți-o dau, câine, zise În sinea lui. Era furios. Îl avusese pe acel șarpe În mână pentru a doua oară și Îl lăsase să-i scape fără a izbuti să-i smulgă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
singur, Își recăpătară curajul. În timp ce se cățăra grăbit pe scară, Dante Îi auzi cum Înaintau printre prăvălii. Ajunse sus chiar În timp ce primul dintre ei se ivea În piațeta de la mijlocul podului, țintind cu lancea În direcția lui. Îi aruncă În spinare o scândură de pe acoperișul prăvăliei și sări pe cea alăturată. Lemnul acoperișului trosni amenințător, dar rezistă. De acolo, printr-un alt salt, ajunse pe prăvălia următoare. Dedesubt, Negrii, dezorientați, avuseseră un moment de nesiguranță, suficient ca să Îi permită să ajungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
făcut mai bine să beți vinul acela, dumneata și ceilalți priori. Acum ați visa, În loc să trebuiască să vă treziți. Între timp apăruse unul din arcașii mercenari, cu săgeata potrivită În arbaletă. Se aplecă Într-un genunchi țintind cu grijă spre spinarea lui Dante, care se Îndepărta. Mâna lui Cecco Angiolieri Împinse arma În sus, deviind săgeata, care se pierdu peste capul fugarului. — Stai. Și-a făcut deja un mormânt de cuvinte, zise el arătând spre poet. Acolo va fi Îngropat. Străbătu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mă năuceau decât mă ajutau să pricep ce se Întâmplă În jur și Încotro se Îndreaptă evenimentele. Da, evenimentele alea care Începeau să se precipite, după cum mă pusese În gardă Eveline Înainte de a-și lua, drăguța de ea, picioarele la spinare. S-or fi precipitând, dar o făceau Într-o anumită manieră, neinteligibilă pentru mine. N-am observat semne de agitație În zona personalului, regulile au rămas neschimbate, tentativa mea de a părăsi Centrul nu s-a soldat cu constrângeri suplimentare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cinstite fețe bisericești, ele se întorc în Moldova, după cum ne-am înțeles. Am socotit că lor noul domn - n-ar avea parte de domnit nici până ajungem noi cu peșcheșul! - nu le-a tăie căpățâna. Cel mult, două-trei tapangele la spinare. Avem să avem și noi oamenii noștri în Moldova. Dar de unde ați strâns galbenii? - întrebă hanul. Am înțeles că ați rămas fără o lescaie. Nici chiar așa, mărite han! - glăsui spătarul. Nu știi vorba ceea? „Săracă țară bogată, bate vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
peste putință ca până la ceasurile șapte seara să nu dea peste un han. Fapt istoricește atestat: orideunde veneai, oriîncotro mergeai, era mare minune dacă, pitit într-o vâlcică ori nălțându-se trufaș la răscruce de vânturi, dosit de spaima lotrilor după spinarea unui deal ori odihnind gălbui în mijlocul câmpiei, nu întâlneai curând acel topos pomenit de mai toți povestitorii de-aici ori de-aiurea, că numai lista lor, a povestitorilor, ne-ar umple puținul spațiu ce-l avem la dispoziție. Cu modestă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în sens invers, trece când vreun sol prăfuit, când vreun pașă beștelit, când vreo cadână urmată de un parfum amețitor în care descopereai insensibilul eunuc. După ce, spre mirarea moldovenilor, trecu și-o cămilă cu una sau două cocoașe purtând în spinare două sau mai multe femei ușoare care plângeau cu zece rânduri de lacrămi, viziriul, în fine, se opri în fața unei uși pe care scria în câteva idiomuri de mare circulație: SALA DE FORTZĂ. Cu sfială, viziriul își îndoi falanga unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vânjoase, trecându-l peste șa, oftă și lunecă jos. își netezi surtucul, își îndreptă peruca și sui bătrânește treptele hanului. — ... îmi venea zăpada în ochi, de la copitele calului, dar tot m-am aplecat si l-am lovit cu sabia peste spinare, mai să-l rup în două - povestea Vasea înăuntru și toți, inclusiv cei doi călugări, îl ascultau neclintiți. Am descălecat, m-am apropiat de el: încă mai sufla. Atunci i-am înfipt sabia în burtă, i-am despicat-o și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
binele cu răul, stejarul cu ghinda, bărbatul cu femeia, martirul cu crucea. De la firul de păpădie care-și întoarce sfios capul spre păpădia de alături, până la elefantul matur care în întunericul fertil al junglei își lasă cu hotărâre trompa pe spinarea docilă a femelei, viețuitoarele toate se hârjonesc cu plăcere la adăpostul cifrei 2. în fiecare zi, în fiecare clipă, zeci, sute de imagini ne readuc în minte ce-avem de făcut; două rândunele care zboară împreună după hrană, un cerb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
copii aveau osebite aptitudini în zărirea, sortarea și înșfăcarea exemplarelor mai mari: un băiețandru de vreo 12-13 ani care sărind de departe în barcă, observă încă din aer somnul cel mare și făcând o răsucire de 90°, căzu drept pe spinarea lui, și-o fetiță cam de șase ani, mezina familiei după cât se părea, care, deși ajunse ultima în barcă, își vârî mânuțele printre tălpile lui Barzovie-Vodă și scoase cu greutate, când nimeni nu se mai aștepta, un șalău de toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
frumusețea. Copilăreasca invidie a fraților ei mai mari se manifestă pe dată, ei repezindu-se să-i răpească nesfârșitul pește, dar atunci Covaliov desprinse o vâslă și strigând cu putere „Agarici!”, începu, cu mișcări bine cumpănite, să-i croiască pe spinare. Din învălmășeala potolită apăru capul înlăcrimat, dar fericit al fetiței care ținea strâns în brațe, ca pe-un frățior de aceeași vârstă, șalăul cel durduliu. — Cum o cheamă? - întrebă cu admirație spătarul Vulture, aplecându-se și mângâind cârlionții firavi ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
aș sta acolo, sus, cu aer condiționat, bând bere. — Ei sunt aici pentru că așa au vrut, îi aminti interlocutorul său. Nu sunt soldați trimiși la război, ci niște netoți înnebuniți să-și facă praf curul sau să-și rupă șira spinării doar ca să-și vadă numele în ziare sau ca să apară cincisprezece secunde într-un telejurnal. Tu știi, eu știu, toți cei care trăim din afacerea asta o știm, dar e mai bine să păstrăm totul în secret și de-acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ațipi. Pantofii săi scumpi, gândiți pentru a conduce o mașină și nu pentru a merge atâtea ore prin pietrele ascuțite ce tăiau ca niște cuțite, se făcuseră ferfeniță și, în cele trei ocazii când a încercat să continue călătoria pe spinarea unui dromader ciufut, a fost cât pe ce să-și rupă gâtul. Și, într-adevăr, nu era ușor să-ți menții echilibrul într-o fragilă șa beduină, în timp ce nărăvașul animal înainta pe un teren atât de sălbatic și muntos, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
apropie încă un pic de țintă făcea să-i calmeze tensiunea ce părea că i se adunase în capul pieptului. Râsul îndepărtat al unei hiene îl făcu să tresară de spaimă. Din nou, un fior, mai puternic, îi străbătu șira spinării. Hienele rareori îndrăznesc să atace omul direct. Așa i s-a spus întotdeauna, dar, de asemenea, i se povestiseră teribile întâmplări despre hiene flămânde care, în disperarea lor, nu ezitau să atace în haită. Și el nu avea o pușcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
la trei metri în spatele ultimului mercenar păru că prinde viață. Suleiman Sayah ieși din nisipul unde stătuse îngropat în tot acest timp și, proptindu-și genunchiul în spatele numărului unsprezece, luat prin surprindere, îl apucă de gât și-i rupse șira spinării fără să-i dea timp nici măcar să scoată un strigăt de alarmă. Cât ai clipi, îi luă arma și munițiile, binoclul de noapte și bidonul cu apă pe jumătate gol și o luă la fugă, pierzându-se printre umbre înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de remușcare, nu, o insomnie puhavă, imbecilă, fără gînduri. Stau și număr În neștire, din cînd În cînd Îmi pipăi subțiorile și curbura inghinală, dacă dau de vreun ganglion cît bobul de linte mă trece o boare rece pe șira spinării. Mobilele vechi pocnesc În răstimpuri. El se foiește lîngă mine. Tăcem așa Întinși alături sub aceeași plapumă, numărînd cuminți În gînd bătăile pendulei de la etajul de deasupra noastră. CÎte ore nu ne pierdem astfel, Împotmoliți Într-un tunel În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
transpirați ca interiorul unei etuve. Întinsă pe burtă, Înfășurată În prișnițe, acoperită cu plăci de aramă conectate la un curent ușor, simți cum Încep să-ți vibreze mușchii feselor și ai gambelor, cum ți se Înfioară firele de păr pe spinare, Îți Îngropi obrazul Într-o pernă moale, jilavă, În care a asudat cu cîteva secunde Înainte fața altcuiva, te scufunzi Într-un cîmp de particule electrice, Într-un soi de magnetism insesizabil, parcă te-ai afla În sfera de gravitație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
sub genele albe Îmi oferă cheia atelierului pe o pernă de catifea roșie aplauze furtunoase mă calcă pe picioare are copite mici despicate sub ciorapii verzi veniți să toastăm În cinstea sărbătoritului crengi de măslin coboară peste mine bice bice spinarea mea valurile bălții albe spinarea mea valurile mării moarte părul roșu al Wandei Îmi curge din răni părul negru al Annei Îmi crește pe pubis unde ți-e pășunea oierule pe căpitan Întrebați-l boierule șapte văi și-o vale-adîncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cheia atelierului pe o pernă de catifea roșie aplauze furtunoase mă calcă pe picioare are copite mici despicate sub ciorapii verzi veniți să toastăm În cinstea sărbătoritului crengi de măslin coboară peste mine bice bice spinarea mea valurile bălții albe spinarea mea valurile mării moarte părul roșu al Wandei Îmi curge din răni părul negru al Annei Îmi crește pe pubis unde ți-e pășunea oierule pe căpitan Întrebați-l boierule șapte văi și-o vale-adîncă tauri mulți mi-or paște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
doare mai rău pe cel ce o săvîrșește decît pe cel ce o suportă. CÎte bariere, cîte case cu felinare, cîte cărți de vizită, cîte săli de așteptare În drumul unui bărbat. Toate acele cuvinte care se revoltă, biciuite, cu spinarea Încovoiată - un da, rostit În locul lui nu, un nu, În locul lui da, un firișor verde de fiere alunecîndu-i În colțul gurii. Așa te vreau. Se clatină pe picioare nesigure În strigăte de Îmbărbătare „Tu ești singurul element solid pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]