10,656 matches
-
din salon cu pași furișați. Grilajul patului Dorei rămâne coborât. Dora a prins puteri și înalță căpătâiul patului. Se întoarce pe o parte ca să poată examina noua vecină de cameră. Un profil de o frumusețe pură, ca tăiat într-o stâncă de culoarea ciocolatei, se profilează pe albul pernei. În imobilitatea lui amintește chipul reginei Nefertiti pe care l-a admirat nu demult în medalioanele de la muzeul din München. Două mici proeminențe argintii, care par lipite de creștet, accentuează asemuirea chipului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
-l la vedere pe bădia Băbălean, dezbrăcat până la piele și cu brațele ridicate rugător către ceruri, undeva pe creasta de la Brodnicii de Sus. Vijelia vuia dinspre înalturi, ploaia lovea nemilos din mai multe părți deodată, furtuna bătea cu putere în stânca golașă. Dar, ca prin minune, totul se manifesta numai pe văile Sucevei și Brodinei, în timp ce pădurile, fânețele, zmeurișurile, zona afinelor, așezările omenești și adăposturile animalelor erau în totalitate cruțate de mânia monstrului cu limbi de foc, devorator de viață și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
special. Cu el poți începe să scrii primul capitol al unui manual despre o anume fericire. Sisif nu are chemarea către orizonturile zădărniciei, așa cum credeam până acum. Toată truda sa face parte dintr-un proiect al demnității. Rostogolind la nesfârșit stânca spre piscul muntelui, el reia truda știind că aceasta este munca lui. Sisif trudește tăcut în acest univers absurd, sfidându-i pe zei. El știe că zeii mizează pe o nouă revoltă a sa, pe refuzul său de a accepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
această nouă revoltă ar urma să fie primită cu alte represalii. Dar strategia lui Sisif este cu totul alta. El caută și găsește fericirea tocmai în această sfidare eroică a zeilor care l-au pedepsit. Își asumă destinul, acceptă că stânca este lucrul lui și se întoarce mereu la povara sa, cu aerul cel mai firesc din lume. De aceea m-am îndrăgostit de Sisif. Firesc, n-ai știință despre tabloul meu, O lume de sisifi. Și de acest tablou m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
îi ucid farmecul, rezumându-ți ideea... Un glob pământesc răsturnat aiurea, care are un pisc. Este piscul lui real: Chomolungma. De peste tot, de la poalele globului, urcă spre Chomolungma o puzderie de sisifi. Alții coboară. Fiecare dintre ei are propria sa stâncă. Unele stânci au speranța că vor ajunge în vârf, altele se rostogolesc, golite temporar de speranță, urmate de sisifii lor, către poale. La poale este un uriaș cimitir; un câmp nesfârșit de cruci. Sisifii știu că, în cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
farmecul, rezumându-ți ideea... Un glob pământesc răsturnat aiurea, care are un pisc. Este piscul lui real: Chomolungma. De peste tot, de la poalele globului, urcă spre Chomolungma o puzderie de sisifi. Alții coboară. Fiecare dintre ei are propria sa stâncă. Unele stânci au speranța că vor ajunge în vârf, altele se rostogolesc, golite temporar de speranță, urmate de sisifii lor, către poale. La poale este un uriaș cimitir; un câmp nesfârșit de cruci. Sisifii știu că, în cele din urmă, acolo vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
fi găsite prin bibliotecile timpului, pe ruinele din Acropole oamenii vor putea înălța, probabil, un Acropole aidoma celui din antichitate. Dacă ar învia, Pericle s-ar simți, cu siguranță, acasă, între zidurile sale. Ar putea reface atunci oamenii chiar și stânca din apropiere de pe care le-a vorbit atenienilor Sfântul Apostol Pavel, iar Pericle, cu ochii în zare, îl va aștepta pe acesta să apară, dintr-o clipă în alta, pentru a-i mai binecuvânta încă o dată secolul de aur. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Pierdut în singurătatea peisajului, concentrat la mers, sugând prin piele pacea nostalgiei, nu simțea nici o spaimă, nici o tresărire, deși era conștient ce periculos ar putea fi colegul lui. Realitatea acelor locuri arse de soare, despuiate pe mari suprafețe de vegetație, stâncile goale, colțuroase, ariditatea pământului pe care doar scorpioni și păianjeni fugari îl traversau ca niște umbre, îi îmbucurau inima cu conștiința propriei simțiri, îl făceau să simtă. Nimic nu putea fi cu adevărat încadrat în muntele necruțător, imens, indiferent, oricine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Sumerul e o aventură și Madmax îmi amintește de Sumer. Sau poate Regele Scorpion, puțin. Sunt oameni în comerț. Sunt demoni și temple. Ce mai este? Libienii, africanii, eschimoșii (iubiții eschimoși în sex și gheață), chilienii. Ei au frig, piele, stânci. Și un tărâm ascuțit. Imperiul Persan, Libia, Siria, Imperiul Roman și Grecia. Și aici manualele de clasa a IX-a de istorie. Și mayașii, incașii, toată America centrală cu ale ei. Cicluri, ceruri, soare și sânge, feciorie și preoție, vrăjitorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Lumii Noi, să folosească tot arma morții voluntare pentru a combate, în expresia lui A. Alvarez, "epidemia de sinucideri" din rândul populațiilor autohtone din Indiile Occidentale. Astfel, în Haiti, mii de bărbați și de femei alegeau să se arunce de pe stânci în ocean, mai degrabă decât să fie transportați ca sclavi în condiții mizere. În fața pericolului de a fi privați de forța de muncă ieftină, europenii nu au stat prea mult pe gânduri și i-au amenințat pe băștinași că, în
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
în piept, deschizi ușa, lemnul subțire alunecă ușor. Frigul te izbește în obrajii fierbinți. Traversezi cărarea îngustă, săpată între mormane de zăpadă, spre bazinul înfășurat în abur ca într-o lacrimă. Cobori cu frică, să nu aluneci, te ții de stâncile care îi desenează conturul alb. Este cald și bine aici, în apa care se deschide pentru a te primi. Ai împăturit cu grijă prosopul și l-ai lăsat pe margine. Reiko și Olga, prietena care a venit în vizită din
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
dormitânde, altele tac, una cu piatra pe care își sprijină nimbul, doar sânii pulsează, plutesc într-o viață din care nu s-au retras încă, spre țărmul străvechi, ca un val. Îmi sprijin capul în palmă, brațele așezate cuminte pe stâncă, privesc în zare. Încep să înțeleg. La picioarele noastre se întinde coasta muntelui, un pârâu respiră sub un pin verde. Tăcere, acea claritate. Aerul rece, un fulg îl străpunge, din când în când. Un trunchi de copac, negru, se răsfrânge
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
plimbare pe fundul mării, înconjurat de o lumină verde albastră ireală, când înnotam sub reciful de corali, înconjurat de pești și de alte animale cu forme bizare. Știu că mulți pot uita de timp doar făcând snorkeling în apropierea unei stânci. Dar, în ciuda întregii bucurii a contactului cu natura, fără exagerări. În anumite circumstanțe același peisaj poate suscita teamă. Când în ocean se declanșează furia uraganului sau pe vârfurile Alpilor suflă puternicul föhn, când furtuna zăpezii ne șuieră rece pe față
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
munte am ajuns acum la un perete abrupt, ce trebuie depășit transcendându-l. Unii se vor da înapoi, alții știu însă că nu se poate ajunge altfel în vârf. De aceea voi încerca cel puțin să fixez câte un cui în stâncă. Dacă privim retrospectiv la istoria umanității, este indubitabil că religia are un trecut semnificativ. Cercetările de natură istorico-culturală ne arată că nu au fost niciodată găsite un popor sau un neam lipsite de elemente religioase, chiar dacă adesea astfel de elemente
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
manifestat dorința să vadă gloria lui Dumnezeu. Dar primise acest răspuns: "Tu nu vei putea vedea chipul meu, pentru că nimeni nu mă poate vedea și să rămână în viață" (Ex., 33, 20). A putut însă să se așeze pe o stâncă, Dumnezeu l-ar fi acoperit cu propria lui mână, protejându-l în timp ce trecea: "După aceea voi lua mâna și astfel vei vedea spatele meu, dar chipul meu nu poate fi văzut" (Ex., 33, 23). Astfel va fi în timpul vieții noastre
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
de multe ori am fost părăsit de persoane ce îmi păreau prieteni. Și eu cunosc teama, în special pe aceea de a rămâne singur, de a pierde persoanele ce îmi sunt dragi și importante pentru mine. "De ce sufăr? Aceasta este stânca ateismului", spune scriitorul Georg Büchner prin vocea unuia din protagoniștii dramei sale Moartea lui Danton. De ce sufăr, de ce tocmai eu și de ce tocmai acum, în acest mod? Este o întrebare pe care și-o pun toți, credincioși și necredincioși. Nu
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
puterea morții. Este o substanță cerească, cum este scris: "Sufletul omenesc este o lumină a Domnului". CEREMONII LA MOARTE. Evreii duceau trupurile celor morți pe un munte sau le îngropau pe lângă drumurile cele mari, în peșteri, ori în scobiturile vreunei stânci, ținând mult și socotind-se ca o mare cinste de a fi înmormântați alături de părinții lor. Alături de aceasta, a fost practicată arderea morților, fără a fi obligatorie și nici generalizată. IISUS CHRISTOS. Creștinii cred într-o viață veșnică și nici un
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
iazurile care de aici, de sus, sunt negre ziua și se albesc spre seară. Și satele cu fiecare gospodărie, pe care eu nu le pot vedea, dar știu că se află acolo, ghemuite în pădurea de conifere sau în văgăunile stâncilor: Inreliden, Lillåberg, Avabäck, Arnberg, Morken, Kullmyrliden. Și Åmträsk. Și renii risipiți la Vindelälven și mai jos de Vormforsen. Până la Knausen, pe care-l văd ițindu-se în vale, lângă Hällnäs, dincoace de sanatoriu, distanța în zbor de pasăre este de optsprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
palidă și nedesăvârșită reprezentare a tot ce a descris Gustave Doré. în realitate, adică în Biblia lui Doré, sângele țâșnește din gâturile retezate, măruntaiele ies din burțile deschise, creierul se scurge din țestele despicate, femei și copii sunt zdrobiți de stânci. Și așa mai departe. Totul este foarte ciudat și în același timp minunat. Multe fragmente pe care mama mi le citise cu voce tare le învățasem pe dinafară, așa că puteam să le folosesc la predare. De exemplu acesta: Iubiților, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
spus tata, o să stăpânești o mică avere. Chiar în seara aceea m-am suit în pat, cu hârtie și creion la mine, și mi-am inventat o iscălitură. Era o bucățică din malul râului Ava, cu trei tufișuri mici, două stânci colțuroase și la urmă încă două tufișuri mici, aproape târâtoare. întreaga mea viață de după aceea am folosit această semnătură. Este simplă și plină de bun-gust. O inserez aici. Acesta este numele meu: Această figură se află acum într-un număr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
pe declarațiile de impozit, pe formularele oficialităților, pe cereri de diverse feluri și pe chitanțe. închizând ochii la vârtejurile literelor, am tot desenat-o, uneori plin de convingerea neașteptată și uimită că ea sunt eu. Trei boscheți de răchită, două stânci ascuțite și două tufe mici de ienupăr, ca acelea din care tata voia să-mi fac arcuri. Săgețile aveam să mi le fac din nuiele. înmormântarea a avut loc două zile mai târziu, zile în care, în mod cu totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
a venit un grup de excursioniști care au urcat pe cărarea mea. Le-am auzit vocile puternice și am ieșit pe pragul de piatră din capul scărilor. Poate ar trebui să spun câteva cuvinte despre pragul de piatră? Este o stâncă de granit pătrată și complet plată, cam de vreo doi metri lungime pe doi metri lățime. Uriașă, ai putea spune. Să tot fi fost zece - cam același număr de bărbați și femei. Toți aveau haine la fel: treninguri albastru deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
plăceau. Aș fi vrut să înnopteze aici, pe muntele Ava. Da, ei căutau amintiri despre Elis din Lillåberg. Toți erau, mai mult sau mai puțin, descendenții lui. Există nespus de multe de căutat, descoperit și cercetat aici, în adâncul Västerbottenului. Stânci uriașe, pe care Elis din Lillåberg le ridicase, mutându-le din loc. Temelii de casă pe care el le pusese. Găuri în pământ, lăsate de copacii pe care îi smulsese cu rădăcini cu tot. Râuri pe care le trecuse înot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
al cincilea Elis din Lillåberg, toți tați, respectiv fii, iar el, cel care vorbea, probabil era al șaselea descendent în linie directă al acelui Elis care se zice că fusese la origine. Era imposibil de știut care dintre ei ridicase stânca, smulsese copacul, pusese temelia, purtase roaba cu cărămizi sau înotase peste Vindel cu cincizeci de kilograme de făină în spate. Și, în același timp, trebuia spus că nu avea prea mare importanță. Existau toți, uniți sub numele comun de Elis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
voia în mod clar s-o facă cât mai bine. Unde mă aflam eu însumi la vremea aceea? Cu propria mea lucrare? Acasă, în modesta noastră locuință, Pavel se afla pe insula Malta, încă neterminat. Naufragiații care se agățau de stânci mai trebuiau înnegriți un pic. Așadar, mă apropiam de Apocalipsă. Și Strittmatter continuă: Ce au gândit soldații incendiatori din Berlin când au ars pe terenul lor de instrucție, arta modernă: Käte Kollwitz, Emil Nolde, Paul Klee, Marc Chagall, Max Beckmann
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]