1,248 matches
-
-o trează, atenția lui Henry. Era vorba despre un cuplu de servitori dintr-o casă de țară, un bărbat și o femeie, care corupeau doi copii aflați În Îngrijirea lor și apoi mureau, dar Își făceau apariția sub formă de stafii, chemându-i pe copii de pe creneluri și de dincolo de apă, să li se alăture pentru a-i distruge. Era doar o anecdotă schițată, relatată stângaci, dar i se păru că poate fi punctul de pornire pentru o nuvelă și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
A patra dimensiune și Armonice interstelare, care făceau din Barry un scriitor celebru În toată lumea - ceea ce nu mai surprindea pe nimeni, dat fiind că, după cum spunea Maurice, „Îi răpise Morții aproape toată frica; nici pentru cei tineri nu mai este stafia Înfricoșătoare care era pe vremuri, ci are mai degrabă un aspect calm și benign“. Iar naratorul se Întreba retoric: „Cui altcuiva, dacă nu lui Barry Josselin, Îi datorăm faptul că rasa noastră este cu zece până la douăzeci de centimetri mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
șantiere speriaseră cheresteaua). Din cimitire, unde îi podidiseră cu săpăligele groparii. Oamenii cimitirelor ducând lupte de vorbe cu ei să se lase din nou îngropați, fiindcă, bughindu-i cum se fâțâiau cu coșciugele pe ei, îi luaseră drept niște căcăcioase de stafii care încurca circulația... - Bruță... Hep!... Dar nu putea să le taie? - Ce, moșule?... - Să le taie direct. Rafturile, rumegușul... Hârști, pânza de bomfaier. Harști, fierăstrăul!... Sau vărsa gaz de la lampă direct pe ele și le punea foc. - Nu, că nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Tulburări de evocare a schemei corporale. Pierderi de urină." 278 DANIEL BĂNULESCU semănau cu niște sunete de motoretă. I-au trântit pe pietricelele hexagonale ale străvechiului peron, bot în bot cu teribila apariție de căsoi. Conac pe jumătate bântuit de stafii, pe jumătate ruină. Regele a dat să pescuiască, de prin mucurile buzunarelor, o cheie. Dar s-a oprit. I s-a părut mai elegant să dărâme, cu pâslarii, colțurile zidăriei ce-i stătea înainte. Au balansat totuși o ușă. Înăuntru
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dimineața am întîrziat la serviciu. Am dat telefon șefului meu de birou, am intrat în spital și totodată în concediu. Am rămas acasă și ne-am apucat amândoi să suferim ca doi câini. De atunci bântuim prin locuință ca niște stafii, nu mai îndrăznim să ne privin nici în ochi, sânt unele clipe în care slăbesc, dintr-un foc, zece kile. Costache puse mâna și, chiar sub privirile mele, demonstrativ, slăbi două kile. Nu era prea mult, dar dragostea întotdeauna își
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și viitoare în care alegem să nu intrăm. Tu s-a întâmplat să cazi într-un continuum istoric diferit, în care insula Calf - și noi toți - ființăm. Locul din care vii nu știe nimic despre noi. — Deci sunteți cu toții niște stafii, spuse Vultur-în-Zbor. Iar eu sunt nebun. Asta vrei să zici? Văd lucruri și locuri care nu există. — Iată, într-adevăr, o perspectivă excesiv de deprimantă, comentă Virgil Jones. Pentru că reciproca ei e asta: poate că tu ești stafia. Și sora ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
sunteți cu toții niște stafii, spuse Vultur-în-Zbor. Iar eu sunt nebun. Asta vrei să zici? Văd lucruri și locuri care nu există. — Iată, într-adevăr, o perspectivă excesiv de deprimantă, comentă Virgil Jones. Pentru că reciproca ei e asta: poate că tu ești stafia. Și sora ta, Prepelicarul. Unde e ea? întrebă nerăbdător Vultur-în-Zbor, ca și când vederea surorii sale i-ar fi risipit toată nedumerirea. — Nu sunt sigur, îi răspunse Virgil. Undeva acolo, sus. Te asigur că șansele de a o găsi sunt slabe, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
curățind-o cu certitudinea zilelor și a suferințelor care nu se mai puteau schimba nici un pic. Degetul nevăzut scrie și, după ce a scris, trece mai departe. Toate lacrimile tale nu pot șterge nici unul din cuvintele scrise acolo. Nici lacrimile, nici stafia vreunui vultur. Sigur, sigur, sigur, la fel de stabil în fluidul anilor ca și trupul ei nemuritor, nemuritor precum sufletele, același în fiecare zi, nici îmbătrânind, nici întinerind, ci neschimbat. Prezentul este trecutul zilei de mâine, la fel de stabil și la fel de sigur, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
O’Toole și Virgil Jones, Virgil O’Toole și Dolores Jones, Virgil Dolores și Jones O’Toole, Virgil O’Dolores și Dolores O’Virgil. Ca doi ciudați: William Fitzhenry și Henry Fitzwilliam. Chicoti în timp ce muncea. La început nu a văzut stafia. Stătea în ușă, înaltă și diafană, părând îngrijorată și încercând să se decidă cum să-și formuleze problemele în fața ei. în cele din urmă, pentru că ea continua s-o ignore, a tușit. Ea s-a întoars către ușă, cuvântul Virgil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
s-a format pe buze, apoi a înghețat. Gura i s-a deschis și s-a mișcat fără zgomot într-un țipăt fără sunet. S-a tras încet înapoi până când s-a împiedicat de cufăr. — Doamnă O’Toole, îi spuse stafia. Nu vă simțiți bine? Arătați ca moartea. A cuprins-o groaza. A deschis capacul cufărului și a sărit înăuntru. Scotocind agitată în el, a găsit ce căuta. îl ridică: un crucifix mic, din lemn, mâncat de carii. A rostit: — Apage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ca moartea. A cuprins-o groaza. A deschis capacul cufărului și a sărit înăuntru. Scotocind agitată în el, a găsit ce căuta. îl ridică: un crucifix mic, din lemn, mâncat de carii. A rostit: — Apage me, Satanas. — Dolores, a spus stafia. E în regulă, Dolores. Pleacă, a spus Dolores O’Toole. Nu ești aici. Noi locuim singuri. Virgil Jones și Dolores O’Toole. Nu mai e nimeni altcineva. Uite: nu sunt decât două rogojini. Eu gătesc pentru doi. Nu suntem decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ești aici. Noi locuim singuri. Virgil Jones și Dolores O’Toole. Nu mai e nimeni altcineva. Uite: nu sunt decât două rogojini. Eu gătesc pentru doi. Nu suntem decât noi doi. Asta nu se schimbă. — Mă recunoști? a șoptit încet stafia. Știi cine sunt? — Pleacă, a zis doamna O’Toole, ascunzându-se în spatele cufărului. Nu te apropia. întoarce-te de unde ai venit. întoarce-te acolo unde ți-e locul. întoarce-te la Grimus. Umbră a Trandafirului de Piatră, dispari! Nu cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
O’Toole, ascunzându-se în spatele cufărului. Nu te apropia. întoarce-te de unde ai venit. întoarce-te acolo unde ți-e locul. întoarce-te la Grimus. Umbră a Trandafirului de Piatră, dispari! Nu cred în tine. Trandafirul de Piatră, a repetat stafia. Grimus. Ce... — Apage me! a țipat Dolores O’Toole și a tras de capacul cufărului, închizându-l deasupra capului ei. Stafia a rămas în mijlocul încăperii, întrebându-se ce să facă. în final, pentru că voia să vorbească cu Dolores între patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
întoarce-te la Grimus. Umbră a Trandafirului de Piatră, dispari! Nu cred în tine. Trandafirul de Piatră, a repetat stafia. Grimus. Ce... — Apage me! a țipat Dolores O’Toole și a tras de capacul cufărului, închizându-l deasupra capului ei. Stafia a rămas în mijlocul încăperii, întrebându-se ce să facă. în final, pentru că voia să vorbească cu Dolores între patru ochi, a hotărât să nu-l cheme încă pe Virgil Jones. S-a apropiat de cufăr. — Doamne Dumnezeule, apără-mă! a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
voia să vorbească cu Dolores între patru ochi, a hotărât să nu-l cheme încă pe Virgil Jones. S-a apropiat de cufăr. — Doamne Dumnezeule, apără-mă! a auzit dinăuntru atunci când a ridicat capacul. — Doamnă O’Toole... Dolores... a spus stafia. Vreau să-ți fac o propunere. Nu, nu! zicea mereu Dolores. Nu ești aici. Știu că ai prefera să plec, a continuat stafia. Știu că ești îngrijorată că voi încerca să-l conving pe Virgil să vină cu mine. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Doamne Dumnezeule, apără-mă! a auzit dinăuntru atunci când a ridicat capacul. — Doamnă O’Toole... Dolores... a spus stafia. Vreau să-ți fac o propunere. Nu, nu! zicea mereu Dolores. Nu ești aici. Știu că ai prefera să plec, a continuat stafia. Știu că ești îngrijorată că voi încerca să-l conving pe Virgil să vină cu mine. Dar îți sugerez următorul lucru: n-ai vrea să vii și dumneata? Ce zici? Nu mă poți ispiti să urc pe munte, a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
poți ispiti să urc pe munte, a spus Dolores, cu ochii scânteindu-i. Acolo sus e trecutul. Noi l-am lăsat în urmă. Nu mai putem păși a doua oară în trecut. Nimic nu se schimbă. Trecutul este definitiv. Pleacă. Stafia a oftat. — Atunci trebuie să-ți fiu dușman, i-a spus. Dragă doamnă O’Toole, îmi pare rău, crede-mă. Mai ales când văd că ești bolnavă. Mă duc să-l chem pe Virgil... pe domnul Jones. — Lasă-l în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
spus. Dragă doamnă O’Toole, îmi pare rău, crede-mă. Mai ales când văd că ești bolnavă. Mă duc să-l chem pe Virgil... pe domnul Jones. — Lasă-l în pace! a strigat Dolores. Pleacă și lasă-l în pace! Stafia a plecat. în timp ce alerga să-l găsească pe Virgil, Vultur-în-Zbor își aduse aminte că atunci când încă mai era tânăr, auzise fără să vrea discuția dintre două femei axone. Una din ele spusese: — Trebuie să fim atenți cu Născut-din-Moarte. Iar a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
veni la el și i se așeză la picioare. El stătea din nou în balansoar. — O să stăm veșnic așa la ora ceaiului, zise ea. — Știi, răspunse Nicholas Deggle, s-ar putea să ai dreptate. — Ai fost deștept că ai gonit stafia, îi zise ea, plină de admirație. — Ce stafie? întrebă Deggle. — O, nu face pe modestul! Știi tu. Spectrul lui Grimus, cu cicatrice pe piept. A! zise Deggle. Stafia aia. Era evident că Jones plecase undeva cu Vultur-în-Zbor. Dar unde? Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
picioare. El stătea din nou în balansoar. — O să stăm veșnic așa la ora ceaiului, zise ea. — Știi, răspunse Nicholas Deggle, s-ar putea să ai dreptate. — Ai fost deștept că ai gonit stafia, îi zise ea, plină de admirație. — Ce stafie? întrebă Deggle. — O, nu face pe modestul! Știi tu. Spectrul lui Grimus, cu cicatrice pe piept. A! zise Deggle. Stafia aia. Era evident că Jones plecase undeva cu Vultur-în-Zbor. Dar unde? Se omorâseră unul pe celălalt? Fuseseră până într-atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
s-ar putea să ai dreptate. — Ai fost deștept că ai gonit stafia, îi zise ea, plină de admirație. — Ce stafie? întrebă Deggle. — O, nu face pe modestul! Știi tu. Spectrul lui Grimus, cu cicatrice pe piept. A! zise Deggle. Stafia aia. Era evident că Jones plecase undeva cu Vultur-în-Zbor. Dar unde? Se omorâseră unul pe celălalt? Fuseseră până într-atât de nebuni încât să încerce să treacă de Efect? — Un lucru e sigur, și-a spus el. Dacă Vultur-în-Zbor nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și prin văl, iar Vultur-în-Zbor rămase un moment vrăjit la intrarea în Elbaroom, când îl încadră - ca și pe Virgil - de lumina galbenă din cadrul ușii și pâlpâirea lămpii de deasupra capetelor lor, astfel că arătau ca niște siluete ce urmăreau stafia cea palidă și drăgălașă în escapada ei nocturnă. Ochii li s-au întâlnit o clipă și în acea clipă universul a dispărut pentru un moment, împietrind locuitorii orașului într-o serie de poziții caracteristice, ca într-un tablou înțepenit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
zise el. Dar, pe de altă parte, câinele l-a plăcut întotdeauna. Cum era mai apropiat de animale decât de oameni, a știut mereu să se înțeleagă cu ele. îi Virgil Jones în carne și oase și nu vr’o stafie d-a lui. Jones groparu’. Prostul mormintelor a venit înapoi. Privirile s-au întors iarăși, traversând lent încăperea, înspre Virgil și Vultur-în-Zbor și înspre imensul animal prietenos, care sărea în jurul lor, în timp ce ei stăteau înțepeniți cam pe la mijlocul barului, lângă Peckenpaw
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pe Grimus dacă Liv nu te-ar fi împins s-o faci. — Probabil, repetă Virgil. — Liv! pufni Iocasta. Va trebui s-o uiți, Virgil. Și pe ea, și pe Grimus, și pe Vultur-în-Zbor. Nu pot să mă culc cu toate stafiile tale. Virgil râse. — Ești o femeie înțelegătoare, Iocasta, spuse el. Dă-mi niște vin. Are-n el iertarea. Mi-ar plăcea să rămân. — Iocasta? Femeia tresări în somn. — Iocasta, ascultă. Virgil stătea pe pat, ridicat în capul oaselor. Se putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
a Prepelicarului. Fratele și sora rămaseră nemișcați un moment, cântărind totul în minte. — Spune-i femeii ăsteia proaste să-mi dea drumul, frățioare. Vocea îi era arțăgoasă. — Am văzut-o apărând, Vultur-în-Zbor, rosti Media cu un glas tremurător. Ca o stafie. Am văzut-o apărând, așa că am prins-o. M-am gândit că ai vreaă ai vrea s-o vezi. Făcuse un gest curajos. Prepelicarul spuse: — Dacă m-ai văzut apărând, nu crezi c-aș putea la fel de ușor să și dispar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]