1,282 matches
-
boala vieții ce-ați urmat-o, Și arși pîn-în rărunchi; Sau bestiilor care pe azi îl țin în fiară, Cum lingușiți privirea cea stearpă și amară, Cum cădeți în genunchi! Sculați-vă!... căci anii trecutului se-nșiră, În șiruri triumfale stindardul îl resfiră, Căci Roma a-nviat; Din nou prin glorii calcă cu fața înzeită, Cu faclele nestinse, puterea-i împietrită, Poporul împărat. Sculați-vă!... căci tromba de moarte purtătoare Cu glasul ei lugubru răcnește la popoare Ca leul speriat; Tot ce
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
reci, îndrăznețe; Ce puternic e - gândi ea, cu-amoroasă dulce spaimă; El prezentul îl răscoală cu-a gândirilor lui faimă Contra tot ce grămădiră veacuri lungi și frunți mărețe. El ades suit pe-o piatră cu turbare se-nfășoară În stindardul roș și fruntea-i aspră-adîncă, încrețită, Părea ca o noapte neagră de furtune-acoperită, Ochii fulgerau și vorba-i trezea furia vulgară. Pe un pat sărac asudă într-o lungă agonie Tânărul. O lampă-ntinde limb-avară și subțire, Sfârâind în aer
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
lecuiască rănile vechi și adânci, care de multă vreme sângerează. O vedem rugându-se Domnului să-i trimită pe cineva care s o izbăvească de aceste cruzimi și asupriri barbare. O vedem, de asemenea, hotărâtă și gata să urmeze un stindard, de îndată ce s-ar ivi acela care să-l înalțe. Dar nu există, în momentul de fată, nimeni altcineva în care ea ar putea să spere, decât ilustra voastră familie, care, prin soarta și prin însușirile ei, favorizată fiind de Dumnezeu
PRINCIPELE by NICCOLÒ MACHIAVELLI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/847_a_1586]
-
i-ar refuza cinstirea ce i se cuvine? Fiecăruia dintre noi stăpânirea barbară îi este nesuferită. Ilustra dumneavoastră familie să-și ia, așadar, această menire, cu nădejdea și curajul cu care se încep toate faptele mari și drepte, pentru ca sub stindardul ei patria noastră să fie înălțată, și să se adeverească, sub auspiciile ei, cuvintele cunoscute ale lui Petrarca: Virtutea, împotriva furiei ce-a-ncins urgia, Va prinde armele! Și lupta, ca de soartă, Scurtă va fi, căci vrednicia În italicele
PRINCIPELE by NICCOLÒ MACHIAVELLI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/847_a_1586]
-
plasă"294. Alți membri ai administrației revoluționare se plângeau, la rândul lor, de greutățile întîmpinate din pricina molimei ce bântuia în țară. De pildă, la 19/31 iulie 1848, comisarul județului Vâlcea, Dumitru Zăgănescu, raporta Ministerului Trebilor din Lăuntru cum "sfințirea stindardelor naționale, împreună cu jurământul cetățenilor din Rîmnicu Vâlcea încă până acum nu s-a putut săvârși, din cauza furiei holerei ce a spăimântat pe toți locuitorii. Această sacră serbare era hotărâtă pentru ieri, duminică, care, pentru cauza expresă și după stăruința cetățenilor
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
Adâncă-i vara și cerul înaltul și armonia prieteniei! Costinești, 1987 Lacul Sfânta Ana Ochi al pământului - căutare, răscoliri în vârtejuri de vremuri adânci; între brazi - oglindă la soare, dublează căprioarele de pe vârfuri de stânci. Atâtea minuni suie-n ceruri stindarde, cât e seninul de-nalt! De la un țărm la celălalt, lacul s-aprinde și arde! Niciunde mai multă lumină, nicicum întrebările cad în mirare și marea de liniști mă-nconjură cum aș merge pe ea în picioare. Mă-nvăluie-n voaluri parfumul
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
persoană ca totul să se desfășoare așa cum se cuvine. Nu putea să lase să se înțeleagă mai mult din planul său. O lumină orbitoare, ivită din surse invizibile. Preoți, aliniați de-a lungul fiecărui perete, înarmați cu lănci, scânteietoare și stindarde dintr-o țesătură prețioasă. Astfel se termina ritualul preliminar în vasta criptă a Zeului Adormit. În momentul decisiv, Gosseyn-Ashargin puse mâna pe levierul de control al distorsorului. Înainte de a-l manevra, privi în jur o ultimă dată cu ochii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
vin la mort și pleacă, apoi iarăși vin. Mai târziu pornește un fel de cortegiu. Câteva duc cadavrul și celelalte întovărășesc spre tainele unei deschizături. Convoi lugubru. Probabil că în ceată, fiecare își are rolul sau. Unele jelesc, altele țin stindardele furnicești, altele pregătesc discursuri. Și parcurg distanța mișcând harnic piciorușele. Ceea ce trebuie să fie anevoios și obositor. Din nenorocire, pentru uzul lor nu s-a înființat încă tramcare, să poată duce, comod și ieftin, toată familia deodată. Am cunoscut un
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
arcașii cu arcurile și tolbele lor, pădurea de lănci cu cozi roșii - cele care atrăgeau, mai presus de orice altceva, atenția tuturor erau drapelele clanului Takeda. Treisprezece ideograme chinezești sclipeau aurii pe o fâșie de material roșu, lângă un alt stindard. Două șiruri de caractere aurii erau înscrise pe flamura prelungă, de culoare albastru închis: Iute ca vântul Tăcut ca pădurea Arzător ca focul Neclintit ca muntele. Toți știau că poemul avea caligrafia executată de Kaisen, marele preot al Templului Erin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
prelungă, de culoare albastru închis: Iute ca vântul Tăcut ca pădurea Arzător ca focul Neclintit ca muntele. Toți știau că poemul avea caligrafia executată de Kaisen, marele preot al Templului Erin. — Ah, cât e de trist că însuși sufletul acelui stindard părăsește astăzi Castelul Tsutsujigasaki, îndreptându-se spre alte meleaguri. Toți oamenii din vechea capitală păreau întristați. De fiecare dată când drapelul cu cuvintele lui Sun Tzu și flamura cu cele treisprezece ideograme chinezești erau desfășurate și luate în luptă, vitejii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
modest până la capăt. Întotdeauna manifesta rezerve chiar și față de vasalii săi și se punea întrebarea dacă aceasta era o calitate sau un defect. Toshimitsu nu avea o părere prea bună. Haideți, haideți. Când acest bătrân războinic luptă sub onoratul dumneavoastră stindard, este Saito Toshimitsu din clanul Akechi. Dar Toshimitsu însuși nu e un Akechi. Astfel stând lucrurile, va fi o amintire plăcută pentru mine, cât timp voi mai fi în viață și vă voi servi, să vă fi spălat, măcar o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a cerului dinspre miazănoapte, dar soarele, care apunea încet, continuă să usuce munții și văile râurilor din Tamba, până în asfințit. Orașul Kameyama era acum complet pustiu. Soldații și căruțele care se îngrămădiseră pe străzi plecaseră. Ostașii, ducând arme de foc, stindarde și lănci, ieșeau din oraș într-o coloană prelungă, cu capetele încinse în căștile de fier. Orășenii se îmbulzeau pe marginile drumurilor pentru a privi plecarea armatei. Căutându-i din ochi pe binefăcătorii care le vizitaseră prăvăliile în trecut, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
coboare prin despărțitura din Oinosuka, spre răsărit. Nici un soldat nu coti pe drumul către apus. Îndoiala se reflecta în toți ochii. Însă chiar și aceia care aveau bănuieli înaintau grăbiți. Oamenii din spate nu făceau decât să ridice privirea spre stindardele care fluturau în fața lor; nu încăpea nici o îndoială că acela era drumul pe care avansau drapelele. Copitele cailor tropăiau pe pantele abrupte. Din când în când, zgomotul bolovanilor rostogoliți devenea aproape asurzitor. Armata semăna cu o cascadă ce nu îngăduia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
adierea răcoroasă a râului, întreaga armată se opri pe loc, cu spaimă. — Așezați-vă! ordonară ofițerii. — Nu mai faceți atâta zgomot! Și nu vorbiți între voi fără rost! Apa limpede a râului scânteia, iar în briza din vale cele nouă stindarde cu campanulele lor albastre se unduiau, ca niște prăjini lungi, îndoite în chip de arc. Amano Genemon, care comanda capătul aripii drepte a armatei, fu chemat de Mitsuhide. Sări de pe cal și alergă spre comandantul său. Mitsuhide stătea într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aflat ce se întâmplase la Kyoto. Hideyoshi rareori lipsea de la rondul său zilnic al taberei, cu o suită între cincizeci și o sută de ajutoare. Ocazional, pajii îi însoțeau suita. Duceau o umbrelă mare, cu coada lungă, și defilau cu stindardul viu colorat al comandantului. Soldații care asistau la această „paradă regală“ ridicau privirile și-și spuneau: „Trece Stăpânul nostru.“ În zilele când nu-l vedeau, aveau senzația că le lipsea ceva. Din mers, Hideyoshi privea soldații din stânga și din dreapta, trupele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
venirea din răsărit a lui Nobunaga. Pe Muntele Hizashi, cei treizeci de mii de ostași ai clanului Mori, sub comanda lui Kikkawa și a lui Kobatakawa, așteptau să salveze castelul izolat. În perioadele cu vreme frumoasă, umbrela lui Hideyoshi și stindardul comandantului puteau fi văzute limpede de inamic. În seara aceea, tocmai când Hideyoshi se întorcea la bivuacul său, sosi un mesager pe Drumul Okayama și fu imediat înconjurat de gărzi. Drumul ducea la tabăra lui Hideyoshi de pe Muntele Ishii, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dimineață. — Imediat ce mănânc, voi face un rond al taberei. Aduceți-mi calul ca de obicei și vedeți ca ajutoarele mele să stea pregătite, ordonă el, în timp ce se ștergea pe față. Hideyoshi porni călare, sub o umbrelă mare și roșie, cu stindardul înainte. Legănându-se ușor în șa, trecea pe sub frunzele proaspete ale cireșilor înfloriți, care creșteau pe drumul dintre poarta templului și poalele muntelui. Hideyoshi nu-și făcea niciodată rondul zilnic al taberei la oră fixă, dar rareori pornea atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
una, siluetele brazilor de pe marginea drumului deveneau vizibile. La răsărit, un soare roșu ca sângele se înălța peste orizontul Mării Harima, printre norii dimineții, ca pentru a-i zori pe oameni înainte. — Priviți! strigă Hideyoshi. Avem vânt bun. Drapelele și stindardele noastre flutură spre răsărit. Știu că soarta omului e nesigură. Nu știm dacă vom apuca să vedem zorii zilei de mâine, dar cerul ne arată calea înainte. Să scoatem un puternic strigăt de război și să dăm de știre cerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
priveau trecând; când văzu că nimeni nu-l recunoșteau, anunță: eu sunt, Hideyoshi! Soldații făcură ochii mari de uimire. Hideyoshi nu așteptă o întâmpinare oficială. Îmbulzindu-se prin mulțimea de oameni, se îndreptă spre copacul sub care Nobutaka își înălțase stindardul. Înconjurat de statul său major, Nobutaka stătea așezat pe taburetul de campanie, ținându-și mâna streașină la ochi pentru a și-i feri de strălucirea orbitoare a apei. Dintr-o dată, se întoarse și îl zări pe Hideyoshi, care alerga spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pornind spre tabăra centrală. Apa ploii de dimineață se uscase sub soarele fierbinte, oamenii și caii erau plini de sudoare și praf, iar armurile și blazoanele colorate se albiseră complet. Singurul a cărui strălucire mai răzbea prin arșița zilei era stindardul cu tigve aurii al lui Hideyoshi. Câtă vreme pe Tennozan încă se mai auziseră ecouri de împușcături, toate casele din sat păruseră goale. Dar, când forțele clanului Akechi se retraseră și noul val de armuri inundă străzile, în pragurile tuturor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
erupseseră de-a dreptul din pământ. Nu mai avea cale de retragere, își dădu Dengo seama pe loc, dar nici timp pentru a-și reface formația. Războinicii lui Hori îi izolară oamenii iute ca vântul și începură să-i încercuiască. Stindardul lui Nobutaka părea să fluture tot mai aproape de Dengo. Chiar în acel moment, un batalion de cinci sute de oameni, inclusiv fiul lui Dengo și fratele său mai mic, porni prompt ca un nor negru, galopând, fără teamă, spre inamic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
scaunul de campanie în fața templului principal. Nu peste mult, se așeză împreună cu ceilalți generali și privi, în tăcere, capul lui Mitsuhide. După aceea, capul fu expus pe ruinele Templului Honno. Nu trecuse decât o jumătate de lună de când se înălțase stindardul cu floarea de campanulă, în mijlocul strigătelor de război ale armatei clanului Akechi. Capul lui Mitsuhide fusese expus pentru a fi văzut de cetățenii capitalei, care se înghesuiră să-l vadă, de dimineață, până noaptea. Chiar și cei care denunțaseră trădarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nou, pânzele, de astă dată pornind spre miazănoapte. Hideyoshi își ducea armata principală la castelul său din Nagahama. Castelul era în siguranță. Nu se zărea nici urmă de inamic, iar trupele aliate intrau deja în curtea castelului. Când fu înălțat stindardul comandantului, cu tigvele aurite, oamenii din cetate nu-și mai încăpură în piele de bucurie. Umplură străzile pe unde trecea Hideyoshi, în drum spre castel. Femei, copii și bătrâni se prosternau în țărână ca să-l salute. Unii plângeau, alții nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
bună bucată de vreme cuvintele chibzuite și prudente, dar nu pot să nu fiu convins de argumentele lui Hideyoshi. Sunt întru totul de acord cu ceea ce spune el. Niwa Nagahide bea bătrânul clanului. Odată ce Niwa spărsese tăcerea, plasându-și clar stindardul în tabăra lui Hideyoshi, Katsuie și toți ceilalți participanți la consfătuire începură dintr-o dată, să se agite. De ce spui asta, Niwa? Niwa îl cunoștea pe Katsuie de ani de zile și-l cunoștea bine. În consecință, îi vorbi pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
unui grup de oameni. Când auzi glasul lui Hideyoshi, termină repede și alergă spre el. — Sunteți gata? îl întrebă nerăbdător Hideyoshi, abia lăsându-i timp să îngenuncheze. Dacă sunteți pregătiți cu toții, porniți. — Da, stăpâne, suntem gata. Luând în grija lui stindardul cu tigve aurite al comandantului, care stătuse rezemat într-un colț al porții, îl duse în mijlocul rândurilor și încălecă rapid, pentru a se alătura trupelor. Hideyoshi porni călare, însoțit de pajii săi și de vreo treizeci de călăreți. În acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]