2,691 matches
-
aflu în coliba acelor pescari. M-au luat drept un negustor în drum spre Bōnotsu și mi-au dat de mâncare și de îmbrăcat. După furtună, cerul albastru e limpede precum cleștarul. Sunt pe o insulă formată de un vulcan stins și drept în fața mea se înalță un munte uriaș cu trei piscuri. Pe mica plaja înfiripată din cenușa vulcanului se găsesc vreo treizeci de case de pescari, ei fiind singurii locuitori ai acestei insule. Aici nu sunt slujbași japonezi. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
în ogradă toate-mi par străine, Când nu ești dragă lângă mine. De singurătate și-ntristare strig, În toiul nopții când se lasă frig. Nu se aude pasul tău pe drum Și plin de dor mi-e sufletul acum, Căci stinsă și trecută-i acea vreme, Nu are cine astăzi să mă cheme.
Doruri by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83210_a_84535]
-
În nouă luni cu tine. Arăta ca un pepene cocoțat pe două bețișoare, balansându-se de colo-colo... În zori i s-a rupt apa, asta după ce ne-a făcut să așteptăm după ea toată noaptea. Cerul iernatic avea culoarea cărbunilor stinși, la fel și fața mamei tale... Erai prea mare ca să ieși printre picioare, așa că a trebuit ca moașele s-o taie practic În două ca să te scoată ca pe o tenie grasă. Aveai peste 5 kg, iar părul plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
HÎrșt. —Bleah. Cât de răi pot să fie oamenii fără să-și dea seama, spuse Esmé mângâind cățelușa pe care o ținea În suportul improvizat. Grupul continuă să urce spre vârful dealului. Țipetele se transformaseră Într-un fel de behăit stins. Sunetele scoase de porcul acela se auzeau din ce În ce mai slab. Apoi nu se mai auziră. Lui Heidi i se făcu rău. Moartea venise și Îl luase. Ajunși la o răscruce, o apucară pe drumul mai Îngust În ideea că duce spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ceva ce nu era adevărat. — Cred că el nu mai venit. Podul căzut. Ghid... cred că ghidul căzut și el... Lui Bennie i se tăie respirația. Doamne! Nu! O, Dumnezeule! O, nu! Când Își recăpătă suflul, spuse cu o voce stinsă: —Ați văzut? Pată Neagră aprobă din cap și spuse pe un ton neutru: —Văzut. Nu putut făcut nimic. Ceea ce era Într-un fel adevărat, pentru că nu văzuse nimic. Bennie se Întoarse la restul prietenilor mei. Știți ce mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
a fost o Înregistrare trimisă de TV Myanmar Internațional, cu Harry Bailley... Timp de câteva clipe, prietenii mei din Locul Fără Nume fură prea șocați ca să spună ceva. Nu pot să cred, spuse Roxanne Într-un sfârșit pe un ton stins. Wendy Începu să plângă și se sprijini de umărul lui Wyatt. Marlena se Întrebă cine era femeia căreia Harry i se adresase cu atâta familiaritate. De ce spusese despre ea că e „superbă“? Și ce era cu ochii holbați? Încă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
16. Așa vorbește Domnul, care a croit un drum pe mare, și o cărare pe apele cele puternice, 17. care a scos cară și cai, o oștire și războinici viteji, culcați deodată împreună, ca să nu se mai scoale, nimiciți, și stinși ca un muc de lumînare: 18. "Nu vă mai gîndiți la ce a fost mai înainte, și nu vă mai uitați la cele vechi! 19. Iată, voi face ceva nou, și-i gata să se întîmple: să nu-l cunoașteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
în timp, câte un poteraș, care pierdea la sorți trăgând paiul cel scurt, își apropia cu precauție urechea de gura tâlharului, pândindu-i ultima suflare. Dacă își încorda atenția, putea să audă un vâjâit spiralat, un vârtej marin, un vuiet stins și îndepărtat, ca atunci când închizându-ți ochii îți lași urechea sărutată de gura sidefată și netedă a unei cochilii. Zlota își dădu duhul abia când capul i se desprinse de trupul butoiului, rostogolindu-se în colb. Jandarmii cărară și deșertară
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
scârnavă bază - În toți și toate are-o lele. Caut ades și eu sub tâmple Nu la-ntâmplare, ci anume Bătrânul eu ca să se umple Cu ce-i mai sfânt dat pentru lume. 9 iulie 2004 PE HAT ÎNGUST SUB STINSĂ STEA Cu suflet viforit de rele, Cu ironii cu fals surâs De care foarte mulți au râs, Averi au strâns în vremuri grele. Cu eu cutremurat de spaimă, Cu voia de-a avea mai mult - Tendință fântânind ocult - De cinste
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
e o zgaibă, Că-n cinste-a stat mereu la post. Mulți știu și chiar spun pe de rost Că-n fapt a vrut doar el să aibă. Ieri, moartea l-a cuprins de-a pururi Pe hat îngust sub stinsă stea Pe când avutu-și socotea Cu șapte mi de preambuluri. Și-ndată-au năvălit ca hunii Acei ce-n taină l-au pândit, Și tot ce-o viață-a dobândit Pieri-n clipa repeziciunii. 12 iulie 2004 REFLECȚII (CLIX) Tu
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
le lumineze drumul cu felinarele. Ziua se pierdea într-o înserare caldă, abia răcorită de o briză ce cobora dinspre dealurile învecinate să mângâie frunzișul pomilor din grădină. Lumina artificială a felinarelor, aprinse prompt de servitori, dezvăluia falsitatea frescelor puțin stinse, care, pe toți pereții, propuneau imagini rustice: vii, fântâni țâșnitoare și tufișuri populate de păsări mici, delicate. Mișcându-se cu pași ușori, ca de vată, servitorii din casă aduceau invitaților ultimele cupe cu vin, cu gesturi rapide și totodată circumspecte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Dubritius, frământa între degete șnurul desăgii pe care o purta pe după gât. în ceasul acela, când încă nu se luminase de ziuă, cele câteva santinele hune ce păzeau porțiunea din Loira unde ajunseseră acum, moțăiau, probabil, lângă tăciunii pe jumătate stinși ai focurilor de peste noapte; totuși, exista încă pericolul ca vreunul dintre ei să simtă mișcare pe râu și să dea alarma - grupul ar fi fost atunci obligat să renunțe la atac ori să debarce în mare grabă în vreun loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înțeleagă că rana nu-i mai dădea nici o speranță. — Curaj, băiete! îi spuse, luându-i o mână. Vitalius făcu semn cu capul, apoi o mică grimasă, care spunea că înțelesese; pe urmă spuse ceva, dar cu o voce atât de stinsă și sugrumată, încât Sebastianus nu auzi. Tulburat, îl întrebă pe din ochi Maliban. Acesta ridică sprânceana într-o expresie nedeslușită, perplexă. — Vorbește de niște însemnări, mi se pare. însemnări? Ce însemnări? Sebastianus nu reușea să înțeleagă. Ochii lui Vitalius se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
eliberăm de armură. încercară, cu mișcări precipitate, să desfacă legăturile de la lorica lui Vitaliu,s însă acesta, scuturat astfel, gemu din nou. Un tremur îi străbătea acum membrele, iar strângerea mâinii sale se făcea din clipă în clipă tot mai stinsă, chipul tot mai palid, privirea tot mai împăienjenită. Sebastianus, care îi susținea capul cu brațul, nu încetase să-i vorbească, de parcă ar fi putut să înlăture astfel inevitabilul: — Trebuie să te punem pe picioare, înțelegi? Tu ești un băiat puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
distanță mai mică de trei metri. Cealaltă veghea cam la doi metri în față, exact între el și copacii înalți care ascundeau gardul prin spatele căruia urmau să treacă băieții. Ochii cenușii, de culoarea fumului, ai acestei creaturi puternice, păreau stinși și neatenți, ca și cum mintea îi rătăcea departe. Craig știa însă la ce să se aștepte. Femeia era un robot devotat lui Jefferson Dayles; și era cel mai periculos obstacol aflat la orizontul lui. Amestecul de zgomote care-i anunța pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
plătiseră compensații la valoarea întreagă, dar asta avea doar o importanță secundară. Ceea ce-l interesa pe Prowse era că Bill și William Smith locuiau amândoi în apartamentul N, pe strada Hunt 111. - Să unesc cele două dosare? întrebă cu voce stinsă femeia care descoperise asemănarea. - Lasă-le pe biroul meu, replică pontiful. El medită la această problemă în următoarea jumătate de oră. Dacă degetele ar fi fost pierdute înaintea antebrațului, identificarea ar fi fost mai simplă. Dar nu fusese așa. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
în timp, câte un poteraș, care pierdea la sorți trăgând paiul cel scurt, își apropia cu precauție urechea de gura tâlharului, pândindu-i ultima suflare. Dacă își încorda atenția, putea să audă un vâjâit spiralat, un vârtej marin, un vuiet stins și îndepărtat, ca atunci când închizându-ți ochii îți lași urechea sărutată de gura sidefată și netedă a unei cochilii. Zlota își dădu duhul abia când capul i se desprinse de trupul butoiului, rostogolindu-se în colb. Jandarmii cărară și deșertară
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
în anii din urmă. Era atât de frumoasă când am cunoscut-o! Ca orice adolescent, iubeam pe toate doamnele tinere pe care le cunoșteam mai de aproape. Am iubit-o și pe ea. Ceasurile de visare cu ochii deschiși după stinsul lumânării din vremea adolescenței i le-am consacrat o vacanță întreagă de Paști numai ei. Adela seamănă cu mama ei cum era atunci, numai ochii sunt alții. Doamna M... are ochii căprui, acum uscați și decolorați. Niciodată nu m-a
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cu ziua de azi, când natura o aruncase la pământ, aproape strivită, aproape inertă. Imaginația, scăpată din frânele voinței, desfășura vertiginos faptele posibile, și care, din posibile, deveneau sigure. Vedeam la capăt pe Adela murind, mă înduioșam asupra vieții ei stinse, mă înduioșam încă și mai mult asupra mea. De la o vreme, am băgat în sfârșit de seamă că mă excit singur, că simt plăcerea să multiplic nenorocirile posibile din viitor și să le simt întîmplate, concrete. La douăsprezece, temperatura se
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
moralist și intransigent față de devierile sociale) îl motivează pe "rătăcitul" Ibrăileanu tocmai prin aceste "amintiri din copilărie și adolescență". Valentin TAȘCU, G. Ibrăileanu între experiență și cugetare. - În cartea: G. Ibrăileanu, Privind viața, Editura Dacia, Cluj, 1972, p. 7-8. LUMINA STINSULUI AMOR " Luați dintr-o cugetare în imagini imaginile, și ce mai rămîne? Nimic, hârtia albă." Fără a încerca o recapitulare a celor spuse până acum, o constatare firească se impune: căutarea criticului de a obține o identificare literală, o autentificare
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
imaginii echivalase cu o constatare a goliciunii ("Aveam sentimentul ca o dezbrac puțin"). Nelămurirea rămâne ("A trecut fericirea pe lângă mine și nu i-am pus mâna în piept?"), în vreme ce și ultimele imagini ale cărții se întunecă definitiv, părăsite de lumina stinsului amor, un semn suprimat al transcendenței: "Cînd am ieșit în cerdac, prin draperiile grele de pe deal s-a furișat o rază, răspândind peste ploi un abur de aur, ca atunci pe Ceahlău. Dar în curând raza se stinse în negurile
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
crăpătură a podelei, În fiecare por, În fiecare scândură, În fiecare cui bătut În perete, În fiecare ac Înfipt În ghemotoc. Pereții casei se coșcoviră, În tavan apăruseră plăgi. Moliile roiau În dulapuri și viespile Își făcuseră cuib În candele stinse. Furnicile Își Înălțară mușuroi sub pragul casei, iar cârtițele scoaseră la lumină cei patru dubloni de aur ce stătuseră ascunși sub temelia casei vreme de o sută cincizeci și trei de ani. În Încăpere se răspândi un miros de putreziciune, iar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
duc acolo oricum. — Desigur. Fiind chirurg, Elya a știut. Fără Îndoială a știut că o operație nu avea rost, tot chinul acela de a-i pune un șurub În gât. Sammler Își scoase ochelarii. Ochii, unul din ei un glob stins, sub sprâncenele stufoase, priveau drept În ai doctorului Cosbie. Evident că nu avea rost. — Intervenția a fost corectă. A știut asta. — Nepotul meu dorea să fie mereu de acord. Evident că a știut. Ar fi fost, totuși, poate mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
morți. Aflând în cuvânt o forță mai adâncă decât moartea, poetul s-a trezit, înaintând spre asfințit îmbrățișând lumina O zi cât o viață Mă târam pe jos protejându-mă de gloanțe ca pe front, în casă stam cu lumina stinsă, evitam chiar să trec prin dreptul ferestrei. Noaptea era neagră în mine, jur împrejur vijeliile de foc și feeria înfricoșătoare a trasoarelor, dimineața liniște din când în când mai șuierau gloanțele până și pâinea avea gust de cenușă. Vă vorbesc
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
tău, frumoasă visătoare. Iubire-a fost sau ce?... În noaptea orbilor cu ochi de ceară Cu clipe albe prinse la rever Văd chipul tău o depărtată gară Prin care câte-un tren trece stingher, Peroane sumbre ca o colivie Lumina stinsă, mâini cerând bacșiș, Un vânt în șoaptă mișcă o hârtie Și vagabondul timp, mereu furiș, Îngrămădind într-o clepsidră spartă, Surâsuri, poze... „Undeva, cândva”, A fost aievea?... poate o erată Sau un banal amor de mucava? Traverse număr, două câte
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]