1,936 matches
-
o să-ți facă Ăștia carte de muncă o să pleci la un job mai bun și o să-ți Închiriezi o garsonieră numai a ta. — Cum naiba aș putea să scriu ? mi se pare totul urât, chiar și oamenii sunt urâți și strâmbi, cumva. Pentru ce se agită atât ? De ce mor toți de grija propriului stomac ghiorțăitor ? — Îți dai seama că aceste trei luni de când ești la București sunt primele luni din viața ta când ai trăit cu ochii deschiși ? Gândește-te și
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
o să-ți facă ăștia carte de muncă o să pleci la un job mai bun și o să-ți închiriezi o garsonieră numai a ta. — Cum naiba aș putea să scriu ? mi se pare totul urât, chiar și oamenii sunt urâți și strâmbi, cumva. Pentru ce se agită atât ? De ce mor toți de grija propriului stomac ghiorțăitor ? — Îți dai seama că aceste trei luni de când ești la București sunt primele luni din viața ta când ai trăit cu ochii deschiși ? Gândește-te și
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
-mi termin studiile, să pot să-i ajut și eu, ca măcar unul dintre ei să nu mai fie nevoit să lucreze În plus după orele de la serviciu. Mă Întreb de multe ori de ce oare o fi lumea așa de strîmbă? Știu că nici tu n-ai fost comunist și nici eu nu mă dau În vînt după politică, dar tot n-am să Înțeleg de ce unii trebuie să muncească din greu pentru a-și putea asigura o biată bucată de
Viaţa-i complicat de simplă by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91691_a_93569]
-
Înainte, Antonia o trăgea Înapoi; mai rău, vroia să o Îngroape. Dumnezeu nu se lua după orice bătrînă, fie ea și nespus de cuvioasă. Maica Tereza, Înțelegătoare, nu ceruse Domnului să aducă prăpăd peste oameni. Era - Încă - loc pentru toată lumea; strîmbă, dreaptă, pocită, cuvioasă, nicicum; lume. Ori providența juca la două capete! - asta nu admitea Antonia. Sau nu pricepea. Acesta sînt eu cel adevărat! Își spunea odinioară Thomas, atunci cînd, uneori, studios, stătea zile În șir, de dimineața pîna seara, În
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
mai rămăsese În el; reînviase ceva, după ani, pentru că Rusoaica - așa credea ea - se rugase neîncetat; Thomas ajunsese aproape o pildă pentru cine vroia să afle calea cea bună. Nu prea dreaptă, a lui; de la o vreme, poate tot mai strîmbă, chiar dacă din alte motive. La Amsterdam, poteca sfîrșise Într-o fundătură. Fusese mai neîntinat În junețe; episodul olandez, chiar dacă Îi mai revenea deseori În gînd, devenea tot mai cețos, Îndepărtat, lui Thomas chiar i se părea, uneori, că altcuiva i
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
albicioasă și pistruiată, uneori aveam chiar impresia că pielea feței sale era subțire, mult mai subțire decît pielea mîinilor sau pielea gîtului. natura nu îl înzestrase pe Paul cu prea multe calități, întreaga sa structură osoasă era fragilă, avea picioarele strîmbe, iar inteligența sa era bazată mai degrabă pe un puternic simț al umorului decît pe rapiditatea și calitatea reflecției. Probabil din toate aceste motive, întrucît Paul părea lipsit de apărare în jungla vieții, natura îi oferise totuși acestui om niște
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
intern într-o zi lui Felix, ce cotrobăiești dumneata pe aici? Eu nu pricep cine ți-a dat dumitale voie să vii în spital. Internul, afectând suspiciuni mari, chemă servitorii, chemă portarul. Aceștia spuseră că au ordin de sus. Internul strâmbă din nas, dar nu se dădu bătut. - Bine, bine, ți-o fi spus să vii o dată, așa, dar nu în fiecezi. Eu am aici răspunderi, nu pot să las printre bolnavi persoane străine de serviciu, să-mi obosească pacienții, să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
puterea noastră de explicație și dăm un sens vieții. Un băiat de popă zise că Dumnezeu "e o dogmă care nu se discută" și că "noi trebuie să credem în tot ce e absurd". În sfârșit, cel care stârnise discuția strâmbă din buze disprețuitor. - Spune tu, mă, atunci, dacă ești mai deștept! se supărasebăiatul de popă. Ia te uită la el! Ce te strâmbi așa, parcă tu știi! G. Călinescu - Mă, zise filozoful, Dumnezeu sunt eu, tu, pământul, cerul,tot ce
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
lui și cele din familia Tulea! Sărăcia te face posac, acru. Biata Olimpia! O trăsură să fi avut și facea din ea regină. Cu aceste sentimente generoase, Stănică intră pe poarta "proprietății" lui, înlăturînd, pe cât cu putință, privirile de pe fațada strâmbă, culcată pe-o rână, a casei. Voi să intre în marchiza de lemn, aplicată ca o gheretă peste ușa principală, dar se răzgândi și merse spre fund, unde era bucătăria. Îi era foame și voia să știe ce se gătește
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Sunt blânzi numai o lună înainte și o lună după nuntă, și pe urmă cad iar în patimile lor. Și dacă ar fi ceva de capul femeilor după care umblă! Dar le aleg pe cele mai decăzute, pe cele mai strâmbe. Georgeta, de exemplu, ce-ai văzut tu la ea, Stănică, de-o ridici în slava cerului? Aglae: Copilul să asculte de mama lui, fiindcă nimeni mai mult decât mama lui nu-i dorește binele. Dragoste! Fleacuri! Pe vremea noastră nu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
sânt într-a patra, tu nu aveai șanse mai mari decât s-o fi luat p-a-ntîia... În mai puțin de-un minut, îmi scrisesem peste tot numele ăsta scump al tău: Nora! Nora! Cum să fi arătat? Eu aveam picioarele strâmbe, tu, musai, să ai niște picioare fandosit de drepte, mamă-mamă! Îmi și imaginam cosițele astea pe care bunicuță-ta începuse să ți le-ntoarcă cu fierul. Chestia revoltătoare e că nu ți le întorcea numai ție, i le întorcea și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
convinse și el că madam Aurora avea sânii prea mari (uite-așa, cât două ugere de bivoliță bolnavă, i se arătă), că, într-adevăr, nașparlia de pe Podul Ilioarei era foanfă, prefăcuta de pe Galați își pitea sub zeci de jupoane coapsa strâmbă, cine s-ar fi putut apropia de aura mâinilor înghețate ale surorilor Decilagata și de unde și-ar fi putut procura un tânăr de viitor și serios, precum Ulpiu sau oricare dintre noi, o femeie perfectă?! N-avea de unde. Și din
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ceasul de față nu mi-a mai înapoiat nici un făraș. - Lasă că-ți dau eu ție făraș. Peste câteva zile. De n-o să-l poți duce... - Dă-i-l! N-ai auzit ce susține că m-am născut cu gâtul strîmb?! Reao! - Reao? Și, după aia, cui ai să mai povestești cum te dădeai, prin Bruxelles, cu patinele?! - Nu erau patine. Erau cicliști. Și nu se dădea cu ei prin Bruxelles. Ci prin lanurile de porumb. - Dacă n-ai pioletul perfect
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe colțul primejdios al stâncii, nu se mai uită omul la prieten, dacă-i Sultan sau nu e Sultan. - Ai bocanci buni, ești Sultan... - Ce spun eu și ce înțelege ea! - Ai piolet ascuțit, ești Faraon... - Unde vezi, tu, gulerul strîmb? Ăsta nu-i guler, vaco. Așa-i modelul! - Și vreți să aflați cum mi s-a destăinuit într-o toamnă?!... Că era destăinuitor. O dată ce te simțea suflet de ispravă, ți se destăinuia... Era toamnă. Ploua. Era perioada aia, de îndată ce-l
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
banii noștri se putea! Zidarii înjurau în gura mare: - Ce biserică, mă oameni buni!... Biserică ne trebuie nouă? Mai bine făcea spital, că ne mor copiii de tifos, n-are cine-i îngriji. Femeile îi ocărau: - O să vă rămână gura strâmbă, păcătoșilor. Supărați pe Dumnezeu. A trecut iarna și, prin mai, din capul Filantropiei au sosit vreo douăzeci de căruțe cu nisip și vreo alte douăzeci cu cărămizi. Până 130 seara, au picat și niște meșteri tocmiți de primărie, cu sculele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu nisip, parcă era sculat din morți. A ridicat mâna lui osoasă și le-a spus: - Să vedeți, fraților, ce mi s-a arătat azi-noapte... Se făcea că Dumnezeu mă luase la el. Și ce de stele erau împrejur! Colțoase, strâmbe și stinse ca niște felinare, parcă ar fi turnat cineva gaz peste ele și le-ar fi dat foc. Deasupra atârna luna, buboasă ca o curviștină, fleașcă era, moale, și de-o atingeai sărea puroi din ea. Nu mai lumina
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
straturi de stele albastre pe plafonduri argintoase - toate pline de un aer răcoare și mirositor. Numai o poartă închisă n-au putut-o trece niciodată. Deasupra ei, în triunghi, era un ochi de foc, deasupra ochiului un proverb cu literele strâmbe ale întunecatei Arabii. Era doma lui Dumnezeu. Proverbul, o enigmă chiar pentru îngeri. Însă oare de ce omul nu gustă vreo fericire! Vecinic semnul arab de pe doma Domnului îi preocupa mintea lui Dan, vană-i era căutarea lui prin cartea lui
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Ei și? De unde - ai învățat acest limbagiu, Ieronim, adaose bătrânul molcom, copilul meu! Mi-ar părea rău de capul tău atât de frumos. Afară de-aceea mai ai o considerație... Iat-o. El îi dete o hârtie mâzgălita în linii strâmbe. Acesta o deschise. Cezara cătră Ieronim Fugi te rog. Nu l-ai ucis pe Castelmare. Înabușit de sânge, au zis oamenilor să-l aducă la noi. A povestit tot, cui îi datorește rana, sa. Fugi... te rog! Pot să te
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
plafondele de aur a salelor mari, toate pline de un aer răcoare și mirositor; numai o poartă închisă n-am putut-o trece neciodată. Deasupra ei, în triunghi, era un ochi de foc, și deasupra ochiului - un proverb în literile strâmbe ale întunecatei Arabii. Era doma lui Dumnezeu - proverbul: o enigmă chiar pentru îngeri. Iată viața visurilor noastre. Când ne deșteptam din somn, aurora celor doi sori, în haine roz, culegea mărgăritarele de argint de prin grădinele noastre și, râzând cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Ei și? De unde ai învățat acest limbagiu. Ieronim, zise bătrânul molcom...... copilul meu... mi-ar părea râu de capul tău atât de frumos. Afară de-aceea mai ai o considerație... Iat-o. El îi dădu o hârtie mâzgălită în linii strâmbe. El o deschise: Dulcele, adoratul meu copil! Fugi te rog. Nu l-ai ucis pe Castelmare, ci, înăbușit de sângele lui, au spus oamenilor să-l aducă la noi. A povestit tătine - meu cui îi datorește rana sa. Fugi... te
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
acest oraș, că duelele sunt oprite si că poți ajunge-n spânzurătoare. - Și? - Și? Ieronim, adause bătrânul molcom, mi-ar părea rău de capul tău. Afară de aceea mai ai o considerație... Iat-o. Îi dete o hârtie mizgălită în linii strâmbe. Cezara cătră Ieronim Fugi te rog. Nu l-ai ucis pe Castelmare, înăbușit de sânge, au zis oamenilor să-l aducă la noi. A povestit cui îi datorește rana sa. Fugi... te rog! Pot să te urmărească încă-n astă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Ei și? De unde - ai învățat acest limbagiu, Ieronim, adaose bătrânul molcom, copilul meu mi-ar părea rău de capul tău atât de frumos. Afară de-aceea mai ai o considerație... Iat-o. El îi dete o hârtie mâzgălită în linii strâmbe. Acesta o deschise. Cezara, cătră Ieronim Fugi te rog. Nu l-ai ucis pe Castelmare. Înăbușit de sânge, au zis oamenilor să-l aducă la noi. A povestit tot, cui îi datorește rana sa. Fugi... te rog! Pot să te
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
astfel de spectacole teribile. Ajuns în culmea unui deal, prin care stanele de piatră sta risipite asemenea oilor albe, dorminde cu argintia lor lână în lumina albă a lunei, eu mă coborâi de pe cal și-l legai de ramurile cele, strâmbe și nodoroase a unei tufe cu frunze galbene și mâncate de frig. Eu singur, în nesimțirea cea mai mare, trăsei căciula de oaie peste urechi și ochi, îmi așezai capul pe-o piatră și corpul pe-un morman de frunze
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
e vorba de espropriarea unei găinării, de insuflarea de respect în cetățeanul măcelari cu măsuri false, oameni mai îndemînatici decât cei doi de sus nu cunosc. Totuși ni se pare - se-nțelege că nu impunem nimănui părerea - că, afară de cumpene strâmbe și găinării în fața uliții, mai există oarecari lucruri, de-o însămnătate secundară într-adevăr, de ex. filozofia, poezia, artele, tot lucruri cari scapă perspicacității numiților domni, dar a căror existență nu se poate nega. Se vede că autorul vrea să
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Psalmi, Daniel și Zaharia, Iisus n-a ezitat să folosească un limbaj politic ambiguu. Apostolii l-au recunoscut primii drept Mashiah („Cel Uns”, în grecește, Christos), iar cuvântările sale abundau în referințe sau aluzii la „împărăție”, puterea limitată și pacea strâmbă a Cezarului. Putem adăuga, firește, o viziune teologică radicală ce părea să zguduie credința monoteistă a vechiului Israel, oferind o interpretare fără precedent a noțiunilor iudaice clasice de „templu”, „slavă”, „tron” sau „regalitate”. Toate acestea sunt recapitulate în figura Crucii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]