1,253 matches
-
meseria de șaman nu îl împiedică să-i fie frică de dentiști. Plecăm cu toții spre oraș, hurducându-ne în camioneta lui Pere, un amic de familie peruan. Intrăm în orașul prăfuit, ne îndreptăm către centrul pestriț și oprim într-o străduță îngustă presărată cu tarabe multicolore. Ne îndreptăm spre un hol lung, întunecat și îngust, deasupra căruia este un semn de cabinet dentar, trecem printr-un grilaj din fier și intrăm într-un cabinet larg, aerisit. Miguel, dentistul, ne întâmpină zâmbitor
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
câmpul de observație și de admirație. În ziua următoare porneam pe străzile cunoscute și zilnic cuceream noi spații, cu noi repere orientative. Nu mă grăbeam, pentru că aveam destul timp. Vedeam istoria Franței scrisă la tot pasul în denumirea de străzi, străduțe ori ganguri și mai ales pe zidurile solide ale caselor și palatelor întâlnite. Tocmai când mă aflam la apogeul acestor explorări de frumuseți, mă pomenesc cu o familie de tineri - prieteni ai fiicei mele - care mă invită la o plimbare
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
fost problemă? M. M.: Nimic, nu ne-am mai uitat. Eram în ordine: Batalionul I, II și III. Ne-am dus și cum am depășit Intercontinentalul, înainte de a ajunge la Ambadasor sau Lido, am dat prin stație: "Batalionul III, prima străduță la stânga, pe care-o vezi!" "Ce facem?" Intrați în Piață și vă desfășurați! Batalionul II, a doua străduță la stânga, la Ambasador!" Nu uit cât trăiesc, era strada Benjamin Franklin, care ieșea lângă Ateneu. Am depășit și ne-am dus pe la
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
Ne-am dus și cum am depășit Intercontinentalul, înainte de a ajunge la Ambadasor sau Lido, am dat prin stație: "Batalionul III, prima străduță la stânga, pe care-o vezi!" "Ce facem?" Intrați în Piață și vă desfășurați! Batalionul II, a doua străduță la stânga, la Ambasador!" Nu uit cât trăiesc, era strada Benjamin Franklin, care ieșea lângă Ateneu. Am depășit și ne-am dus pe la Eva, sau cum îi zicea magazinului ăluia, și am ieșit tot în Piața Palatului, la Athene Palace. Domnule
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
el nu se ducea în Piață să vadă pe unde se intră cu tancul. S. B.: Și, în plus, una este să mergi ca pieton și alta este să mergi să bagi tancuri pe acolo. M. M.: Așa e, pe străduțele alea, vă dați seama? Mai erau și mașini parcate. Nu mai realizez, vă spun sigur, nu realizez ce-a fost. Parcă este o perioadă în care, știu eu cum să spun?, s-a scurtat timpul. Adică, trăită atât de intens
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
nu. Vecini din stânga n-am avut, de la Biserica Crețulescu până către Palatul Telefoanelor n-am avut vecini. Iar în dreapta aveam Regimentul de Tancuri de pe Olteniței. Comandant era căpitanul Barangă Petrică, un coleg de-al meu. Deci, el era dispus pe străduța aia, în laterala Muzeului. Și el era într-o frizerie, acolo. Chiar acolo este o frizerie și-acum. În rest, alți vecini n-am avut. S. B.: Cât ați stat în Piață ați avut vreo inspecție? A venit cineva dintre
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
S. B.: În aceeași notă, mai am o poveste la care am participat. Până la Revelion, cred că pe 26-27 decembrie, a venit o informație că s-a tras de la moară. Dacă vă aduceți aminte, pe colț, cum se ieșea de pe străduța cu piatră cubică drept în stradă, era pe stânga o moară. Acum nu mai este. M. M.: Mi-o amintesc. S. B.: S-a făcut o grupă condusă de Dumitrescu de la Geniu. M. M.: Da, da, cel care umbla cu
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
murit. Și nici acest lucru nu ne-a șocat, de fapt, cum a făcut-o informația următoare: din cauza sărăciei, a lipsei de locuințe, a chiriilor mari, o bună parte din populația actuală a invadat aceste cimitire-orașe, cu artere principale și străduțe laterale, transformând în locuință locul predecesorului - locul de veci al celui de dinaintea lui. Și, dintr-odată, un spațiu destinat neființării s-a însuflețit cu tot ceea ce putea să-l însuflețească omul secolului nostru. Pe o „stradă” a cimitirului, în fața unei
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
dimineață (ora 6) străbătuserăm un orășel cu iz de târgușor fără nimic atractiv. Probabil că am fi rămas cu această impresie, dacă am fi găsit un loc de parcare în centrul orașului nou. Dar, fiin obligați să circulăm pe niște străduțe cu sens unic, am coborât spre port și, fără să știm, spre orașul vechi. De aici înainte surprizele s-au ținut lanț. Am găsit imediat o cameră cu 4000 drahme, cu un balcon acoperit de viță de vie plină cu
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
găsit imediat o cameră cu 4000 drahme, cu un balcon acoperit de viță de vie plină cu furnici. După ce ne-am adus o parte din bagaje, am pornit prin orașul vechi. Construit de venețieni, cu case supraetajate, colorate vioi, cu străduțe înguste pe care încape un singur om, cu urme de palate. Am rămas cu o impresie care nu se va șterge din mintea mea. Se spune că Imperiul Roman (mai târziu și venețienii) a cucerit și a construit în timp ce Imperiul
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
ocupată, paradoxal, nu de cuceritori, ci de cei cuceriți cu spiritul caracteristic acestui popor, vesel iubăreț și muncitor. După ce-am dormit câteva ore, am ieșit seara la plimbare, din nou urmărind splendidul apus de soare și continându-ne plimbarea pe străduțe, ulicioare, la întâmplare, descoperind imagni și trăind senzații de neuitat. Balcoane, flori, taverne, muzică grecească, castele ruinate transformate în elegante restaurante, băbuțe ascunse sub câte un portal, descoperite în ultima clipă... și câte și mai câte... Ne-am prelungit plimbarea
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
și ne-am minunat de curățenia și liniștea locului. Acestea fiind făcute, am pornit, de data asta, la deal, deci punctul fixat era opus mării, și după ce-am vizitat o parte din cetatea medievală, două catedrale și mai multe străduțe dinspre care sunetul unui flaut rezona cu orele liniștite ale după-amiezii și după ce ne-am tras sufletul pentru ultima oară, am sfidat durerea care stăpânea picioarele noastre, și am pornit pe Rambla în sus, ușor, ușor apropiindu-ne de Passeig
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
poți închipui luminând seara, aceeași stradă populată și gălăgioasă. Ne-am rătăcit puțin, dar a te rătăci în Barcelona, mai ales în aceasta zonă, nu poate constitui decât o mare bucurie. Te rătăcești de drag, descoperind noi și noi unghiuri, străduțe înguste, cu ziduri colorate de multiple flori așezate pe ferestre în balcoane, ziduri înalte expresive, vechi și totuși viguroase, invitându-te la visare. În cele din urma am ajuns pe vestita stradă despre care-mi citise cu o seara înainte
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
act imediat retează imaginația. Trebuie analizat totul prin prisma emotivității. 2. Toba din Damasc Nici o poveste nu are un mesaj, dar are o continuitate. Imposibilitatea iubirii. Între cele două clădiri (de fapt două lumi) este o junglă umană reprezentată de străduță. Riscul înseamnă înțelegere, înseamnă evoluție. Omul este aproape incapabil să vadă bogăția și frumusețea din el. Dacă nu vezi în tine, nu poți vedea nimic. Sunt oameni care devin conștienți, dar nu pot să atingă perfecțiunea. 3. Kantan Omul este
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
a lui Lotte! Am vizitat cu aceeași proaspătă curiozitate casele unde au locuit Goethe, Schiller și Liszt, bisericile unde a cântat Bach sau Stadtkirche unde l-am regăsit pe Lucas Cranach. Ne-am plimbat prin parcul de pe Ilm și pe străduțele pline de istorie și farmec, căutând să uităm că doar la 8 kilometri de acest paradis al ideilor și frumosului se află o zonă a groazei , lagărul de la Buchenwald! Ca june atașat cultural cumpărasem cu peste trei decenii în urmă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Viena și ne-a invitat, pe maestru, pe Dohotaru și pe mine, să trecem pe la el, în jur de 21,30 (după spectacol localul era plin de artiști și de "lume subțire"). Zis și făcut. Ne-am plimbat puțin pe străduțele încărcate de istorie și la ora convenită pășeam în pizzerie. Localul era plin, fiind bine situat și servind lucruri de foarte bună calitate. După îmbrățișările de rigoare, am luat loc la masa rezervată și "patronul", cu fața radiind de bucurie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
câteva luni de zile, apăruse problema mobilării spațiilor și "decorării" lor. De mobilarea cu strictul necesar a câtorva camere pentru "urgențe" se ocupase administratorul Institutului ajutat de un electrician, care noapte de noapte, când Veneția dogilor "dormea", se strecurau pe străduțe adunând lucrurile depozitate în stradă de "societatea de consum" piese de mobilier, frigidere, aragaze, televizoare, etc., toate "în stare de funcționare". Cu spațiile de protocol era însă altceva. Am avut o idee salutară, propunând să beneficiem de mobilierul și lucrările
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
pe frontonul unora din casele vechi din Parati însemnele masonice echerul și compasul -, explicându-ni-se că mulți meșteșugari masoni au participat la construcția localității. După vizitele de rigoare în port, la ruinele fortului, la biserici și, bineînțeles, plimbarea pe străduțele bătrâne pardosite cu piatră de râu și după întâlnirea protocolară cu autoritățile locale, secretara pentru turism a localității, o mulatră solidă și simpatică, ne-a invitat la degustarea preparatelor locale, aranjate într-o expoziție culinară colorată și îmbietoare. De reținut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Matriz, lângă catedrala, la Mercado de antiguedades, unde eram clienți cunoscuți și respectați. Găseai acolo tot ce nu-ți poți închipui săbii, pistoale, bijuterii vechi, ceasuri, cărți, obiecte de porțelan și cristal de Murano, discuri, decorații, timbre, monede, iar pe străduțele din jur se dansa tangou. O altă "locație" de curiozități și antichități era "Feria de Tristan Narvaja", care funcționa în același loc din 1909. (Stau și mă întreb de ce nu există așa ceva și în București, nu un talcioc oriental mizer
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
cei trei copii mai mici nu intrau sub jurisdicția lui - să ducă o viață mai democratică, ceea ce a Însemnat, de pildă, să ne mutăm la Berlin de la hotelul Adlon Într-un apartament vast dintr-o pensiune sinistră aflată pe o străduță lipsită de viață și să Înlocuim pardoseala acoperită cu covoare a expresurilor internaționale, cu pardoselile murdare și fumul stătut, de trabuc, din Schenellzug-urile care se clătinau și miroseau a smoală. În orașele străine, ca și În St. Petersburg, rămânea Încremenit
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
logodnicei lui, o tânără grațioasă cu ochi speriați de gazelă și răspândind În jur parfumul violetelor proaspete prinse În voalul ei negru. Îmi amintesc că am Întâlnit-o chiar lângă o farmacie, În colțul dintre Postdamerstrasse și Privatstrasse, pe o străduță acoperită cu frunze moarte, unde se afla pensiunea noastră, și ne-a Îndemnat să ținem secret, față de părinții, noștri prezența miresei lui la Berlin, În timp ce un manechin din vitrina farmaciei efectua mișcările bărbieritului și, tramvaiele treceau pe lângă noi și Începuse
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În etapa sa sângeroasă, poliția ei activa deja, dar În zilele acelea, haosul ordinelor și contraordinelor a fost uneori În avantajul nostru: tata a străbătut un coridor Întunecat, a văzut o ușă deschisă la capătul lui, a ieșit Într-o străduță lăturalnică și și-a croit drum până În Crimeea cu un rucsac pe care i-a poruncit valetului lui, Osip, să i-l aducă Într-un colț retras Împreună cu un pachet cu sandviciuri cu icre negre pe care bunul nostru bucătar
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mele veri petrecute la mare) și vechiul pian mecanic al proprietăresei, o mașinărie patetică, plină de piese muzicale sfâșiate, strivite, Înnodate, pe care le puneai o dată de probă și nu-ți mai trebuiau a doua oară. Trinity Lane era o străduță Îngustă, tihnită și cam tristă, pe care aproape că nu se circula, dar cu un lung trecut sinistru ce Începea din secolul al șaisprezecelea, când se numea Findsilver Lane, deși pe atunci avea și o denumire mai vulgară datorită canalelor
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
trecut pe lângă venerabilele ziduri. Nimic din ceea ce priveai nu era izolat de timp, totul era o deschidere firească spre el, pentru ca mintea să se obișnuiască să lucreze Într-un mediu deosebit de pur și de vast și deoarece, În termeni spațiali, străduța Îngustă, peluza Închisă Între ziduri, bolta Întunecată te constrângeau fizic, acea urzeală diafană și elastică a timpului era prin contrast extrem de binevenită pentru minte, așa cum văzând marea de la fereastră te bucuri imens, chiar dacă nu te atrage să o străbați. Nu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Alexis, de care eram îndrăgostită -, ne-am ascuns în ruinele palatului Blacherne, împreună cu șobolanii, înspăimântați și ei; ne-am mirat chiar, crezusem că toți fuseseră mâncați în lungul asediu. Înveșmântați în zdrențe ca cerșetorii, ne-am furișat în noapte, pe străduțe dosnice, fugeam, căutam să ne strecurăm printr-o spărtură a zidului, fugeam cât mai departe de coșmarul ce se chema acum "Stambul". Călcam îngroziți peste cadavre, nu vedeam pământul de stârvuri. Îmi stăruie și acum, în nări, duhoarea aceea pestilențială
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]