2,032 matches
-
din Ora Dragonului. Fuseseră oare orele mai lungi sau mai scurte? Nu era o zi când timpul să se măsoare în mod normal. Aveau gâtlejurile uscate, dar nu doreau apă. Nefireasca tăcere le încrețea carnea pe trupuri. O pasăre țipă strident, în timp ce zbura peste vale. Dar nimic mai mult. Toate zburătoarele fugiseră spre alt munte, mai pașnic, lăsând locul în seama oamenilor. Ieyasu părea să fie prea adus de umeri. După patruzeci de ani, devenise prea trupeș și, chiar când îmbrăca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
confirmare zvonurile despre acordul separat de pace al lui Nobuo, dar toată ziua nu sosi nici o veste de la Nobuo personal. În curând, vasalii clanului Tokugawa începură să afle adevărul. De fiecare dată când se întâlneau, glasurile lor surescitate se ridicau strident în timp ce-și confirmau unii altora lucrul pe care abia le venea să-l creadă. Adunându-se la Kiyosu, îl acuzau pe Nobuo de lipsă de integritate și se întrebau, cu voce tare, cum mai putea face față națiunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-și ceară scuze de la mine care nu mă mai opream din plâns, așa, doar ca să-l pot răzbuna pe învățător pentru nedreptatea care i se făcuse. Tatăl lui îl aducea în ridicol din prea multă dragoste. Și acum îmi răsună strident în urechi cuvintele lui când se întoarce de la târg: ”Ghițăluș al tatiii! Hai acasă, că ți-a adus tata halviță !”... Frații mei iar erau pe jos chircindu-se în hohote doar spre a-mi face în ciudă. După ani și
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
Mă gândeam eu. Și dacă da, de ce? Nimeni n-a zis nimic. —OK, a oftat Josephine. Atunci o să-l întreb eu. Tu ești cel mai mare dintre cei doisprezece copii din familia ta? — Da, a recunoscut Mike pe un ton strident. — Și tatăl tău a murit atunci când aveai cincisprezece ani? — Da, a mugit Mike. —Trebuie să fi fost un moment dificil, nu? — Ne-am descurcat. —Cum? —Muncind din greu. Fața urâtă a lui Mike era și mai împietrită decât de obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
porțelan necruțătoare a căzii, atunci când am fugit să-mi găsesc telefonul fără fir care suna la 2:00 dimineața. Fără să mă mai deranjez să-mi iau un prosop, lăsând pe podea o dâră de bălți, am alergat către sunetul strident al telefonului. Cine putea să fie la ora aia? În vreme ce-mi derulam în minte variantele, am încercat să nu mă panichez. Randall zbura, peste noapte, către Europa, pentru o altă călătorie de afaceri. Vivian nu avea numărul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Vivian era în stare să miroasă frica și prin telefon, așa că și-a năpustit ghearele asupra mea. — Să nu mă întrerupi când vorbesc. și oricum, ce înseamnă „să te pui la punct“? m-a imitat ea cu o voce mică, stridentă. Citești dosarul, vorbești cu autorul - nu sunt calcule de fizică cuantică și n-ar trebui să-ți ocupe așa de mult timp. A, și am primit mesajul tău despre un alt roman pentru care vrei să licitezi. M-am săturat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
din bucătărie și, aplecându-se peste marginea vasului de agrement, îl umplu cu apă. în cele din urmă se duse în toaletă și se machie în oglindă. Când ieși de acolo, avea gene false, buzele îi erau de un roșu strident, iar machiajul gros îi ascundea tenul palid. Purta în mână o cască de baie. Sally se duse la ușa cambuzei, își înălță un braț și-și scoase o coapsă la vedere. — Gaskell dragule! strigă ea. Gaskell deschise ochii și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
așteptându-l. În ușă, o cu totul altă persoană. Mătușa Venera aceeași și alta, de necrezut. O doamnă între două vârste, elegantă și, de ce nu, întinerită, cumva, de o nouă mască, o bizară concentrare si grimasa cu o alură festivă, stridentă. Cocul negru, lucios, în contrast cu chipul alb alb, buzele roșii în roșul de buze, ochii adânciți, genele vopsite, ce mai... Rochie fină, nisipoasă, strânsă într-un cordon verde-închis, ca și ochii. Detectivul rămase locului, împușcat. Doamna zâmbi și luă, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cantități considerabile de material din trecutul îndepărtat, lucruri pe care până atunci le crezusem pierdute pentru totdeauna. Un moment din clasa a șasea (ca să citez doar o astfel de amintire), când un coleg, Dudley Franklin, s-a pârțâit prelungit și strident, ca o trâmbiță, într-o clipă de liniște, în mijlocul orei de geografie. Toți am râs, bineînțeles (pentru o clasă de copii de unsprezece ani, nimic nu-i mai caraghios decât un pârț), dar ceea ce a scos incidentul din categoria gafelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
pe tavă alegerile și douăsprezece zile înainte ca Henry Peoples să reușeasă să o găsească pe dispăruta Aurora - am cedat nervos și am făcut-o. Spre imensa mea surpriză, cererea în căsătorie mi-a fost întâmpinată cu hohote de râs strident. — Ah, Nathan, mi-a spus ea, nu fi prost. Ne simțim foarte bine așa cum suntem. Ce rost are să tulburăm apele și să ne legăm la cap când nu ne doare? Căsătoria e pentru tineri, pentru puști care vor copii. Noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
o afirm public. O urăsc pe Kerry, din adâncul sufletului. — A, da, spun, străduindu-mă să-mi iau un ton de parcă ar fi nu știu ce Întrebare plicticoasă, pe care o aud În fiecare zi. Mersi. — Te promovează ? Nu știam ! Are glasul strident și ascuțit și câteva persoane ridică interesate capul. Zi, te face marketing executive ? — Nu, murmur, roșie la față de umilință. Nu mă promovează. — A ! Artemis Își ia o față nedumerită. Păi atunci de ce a zis că... — Vezi-ți de treaba ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
și să fac sex. Mă ridic și fac câteva Întinderi, pentru orice eventualitate. Apoi trag aer În piept adânc și, cu inima bubuindu-mi să-mi spargă pieptul, pornesc către casă. Tocmai am ajuns la marginea peluzei, când o voce stridentă de femeie Îmi străpunge urechea. — Uite-o ! Emma ! Heei ! Vocea Îi seamănă cu a mamei. Ce chestie ! Mă opresc scurt și mă Întorc, dar nu văd pe nimeni. Oi fi avut auzenii. O fi un sentiment de vină reprimată, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
să nu-și spună niciodată nimic. Nimic. — Perfect de acord, spune Jemima. Eu am să-i spun viitorului meu soț cât se poate de puțin... Se oprește În clipa În care telefonul cu baterie din mâna ei Începe să sune strident. — Bună ! zice, deschizându-l. Camilla ? A. Ăă... OK. Stai un moment. Acoperă receptorul cu mâna și mă privește cu ochii mari. E Jack ! Îmi spune pe mutește. Mă uit la ea absolut siderată. Cumva, am uitat de-a binelea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
poate să fi făcut asta. — Emma, aud o voce În ureche. — Jack ! Mă răsucesc pe călcâie și Îl găsesc zâmbindu-mi, cu ochii Întunecați plini de afecțiune. — Ești OK ? spune și-mi atinge ușor nasul. — Bine ! spun ușor cam prea strident. Foarte bine ! Trebuie să preiau rapid controlul asupra situației. Trebuie. — Jack... vrei te rog să-mi dai niște apă ? mă trezesc spunând. Eu am să rămân aici. Mă simt un pic amețită. Jack pare alarmat. — Mi s-a părut mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
prevenise să nu mai cheltuiască din „banii de Turcia“, dar în oraș ea mai putea și să câștige. Nu se mai dădea dusă din perimetrul în eternă reconstrucție, în jurul șantierului arheologic, unde o trupă de artiști ruși, anunțată de afișe stridente, pregătea reprezentațiile de la teatrul de vară. Afișele lor împânziseră tot centrul Constanței, zidurile, tonetele ambulanților de porumb și floricele, băncile din parc, crengile pomilor, curțile interioare de la blocuri. În dimineața plecării mă trezesc, în curtea din spate unde-și parchează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
toată ziua, trezindu-se după-amiaza pentru telenovelă. Trebuie să-ți spun că nici eu nu fac altceva seara după cină, în spatele ochelarilor de TV, decât să mă las furat de somn precum soldatul în post, trezit la răstimpuri de accentele stridente ale unui film de acțiune sau de cortina muzicală ce cade/se ridică, introducând momentul publicitar. Începând cu Portia, care văd că îmi mai ocupă nervii, se pare că toți părem nemulțumiți cu locul pe care Dumnezeu ni l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
nu pot așa, tată, dă-mi tu un telefon și-ți spun tot ce vrei, bine? Îmi aruncă pe masa jegoasă cartea de vizită cu numărul de telefon completat cu pixul și demarează în Matizul roșu, de o culoare prea stridentă pentru orașul care pare tot timpul prăfuit.) Cu siguranță, domnul V. poate să mă înțeleagă cel mai bine, atunci când se scoală obosit de computer, trece la masa de scris, unde în graba mare nu găsește instrumentul. Măi Tudorică, face cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
întâmple? Mă răsucesc repede pe călcâie și, înainte ca Charlotte sau recepționerul să zică ceva, mă grăbesc pe scări. — Sigur nu s‑a întâmplat nimic? zice când ajung lângă el și îmi zâmbește. Sigur! zic, cu o voce ușor mai stridentă decât vocea mea obișnuită. Totul e nemaipomenit. Nu pot să cred că mi se întâmplă una ca asta. N‑am haine. Sunt cu Luke în vacanță, într‑un hotel elegant - și nu am haine. Ce‑o să mă fac? Nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Luke se întoarce și se uită la mine. Îmi pare rău, trebuia să‑ți spun. Dar nu e nici o problemă, nu? Vreau să zic, nu trebuie să‑ți faci griji. Fac treabă foarte bună. — O, nu! zic, cu un glas strident. Nu, nu‑mi fac griji. — Bine, zice și zâmbește. Bine, spun și îi întorc zâmbetul. O, Doamne. Ce mă fac? — A, vezi că e destul loc în șifonier, zice Luke. Vrei să‑ți pun ceva pe umeraș? Se apropie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
și pescuiau, sau ce mai făceau ei acolo. Dar de curând s‑a mutat la Londra și s‑a angajat la o galerie de artă, iar acum se duce doar la petreceri. Suze deschide ușa de la intrare și aud vocea stridentă a Fenellei, urmată de un amestec de glasuri de fete care trăncănesc simultan. Fenny nu face un pas fără un alai de însoțitori gălăgioși. E ca o variantă de bonton a unei zeițe a ploii. — Bună! zice, năvălind în camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
a văzut niciodată efectiv cu el, așa‑i? continuă mama, băgând perna în sacul transparent. În carne și oase. Pe urmă a apărut chestia aia în ziare că ar fi burlac... N‑a zis că e burlac! Glasul îmi devine strident de frustrare. A zis că n‑are nimic de spus! Mamă, ți‑au spus vreodată Janice și Martin că nu mă cred? — Nu! Mama își ridică bărbia mândră. N‑ar îndrăzni să‑mi spună una ca asta în față. — Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
eu rămân cu ochii la ea, stârnită. O vânzare de mostre cu reducere la Gucci! Precis! — ... Conferința Anuală a Asociației Finanțiștilor! își termină propoziția, mândră. Câteva momente rămân fără replică. — Serios? spun în cele din urmă, cu glasul ușor mai strident decât de obicei. Cred că... glumești! Cum am să scap de chestia asta? Cum? — Știu! spune Kent încântată. Așa că, dacă nu ai nici un program în după amiaza asta... Dar am un program ceva! vreau să urlu. Mă duc la Sephora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
uit la Tarquin, iar el își ferește privirea, la rândul lui. Nu. Nu! Doar nu vrea să spună că... Nu. Dar... Nu. Creierul meu nu poate procesa asta. O să facă un scurt‑circuit. — Ăăă, Tarquin, zice Suze, cu un glas strident. Poți să te duci să cumperi niște croissante? — A, ăă... OK, zice Tarquin, pe un ton cam fals. Bună dimineața, Becky. — Bună! zic. Îmi pare bine să... te văd. Drăguț... pulover. În timp ce el iese, în bucătărie e o tăcere împietrită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
puteți să spuneți pur și simplu nu! Trebuie să cântăriți avantajele și dezavantajele. — Am cântărit avantajele și dezavantajele, zice John Gavin. Nu există avantaje. — Dar e vorba despre una dintre cele mai importante cliente ale dumneavoastră! Vocea lui Suze devine stridentă de surescitare. E vorba despre Becky Bloomwood, vedeta TV, care are o carieră fabuloasă și strălucitoare în fața ei! — E vorba despre Becky Bloomwood care și‑a extins de șase ori limita de creditare anul trecut, zice John Gavin pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
tu în Anglia, fără să‑mi spui. E o încordare în glasul meu, care‑l face să tresară. — Becky... — La fereastră sau la culoar? îl întrerupe fata de la check‑in. — La fereastră, vă rog. — Becky... Mobilul lui începe să sune strident și el îl oprește, iritat. — Becky... vreau să vorbim. — Acum vrei să vorbim? zic uimită. Bravo. Ți‑ai ales perfect momentul. Exact când trebuie să mă îmbarc. Îi dau una ziarului. Și cu ședința de urgență ce faci? — Poate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]