6,959 matches
-
În căutare de oxigen. Și nici măcar cugetarea americanului. De tinerețe, e drept.” De fapt, Încerca să facă și altceva decât să o privească și să măsoare timpul În funcție de schimbarea regulată a poziției trupului ei pe prosopul de plajă, Într-un subtil joc erotic, când nu era de-a dreptul provocator. Făcea totul pentru un ochi absent, pe care Încerca să-l scoată din amorțeală, să o vadă și să Înțeleagă că era acolo doar pentru el. Un el care nu exista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
comerț clandestin de care lui Îi era rușine. Ea una, Însă, nu Își putea reproșa gestul și gândul curat de a-i face să o uite pe Violeta. Nici măcar nu se fereau. Îl socoteau prea prost pentru lucruri atât de subtile. Activiștii din nucleul dur al partidului n-au ce căuta În lumea asta! Din lumea asta făceau parte și sentimentele lor tulburi, vâscoase. La drept vorbind, nici chiar Tovarășii nu aveau o părere prea bună despre el. De aceea, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
poreclit "Rămurica". Fără șolduri, îngustă-n umeri, cu încheieturi fragile și abdomen ca un scut. O așchie de fată. Le privesc cu uimire pe fătucile invadînd ecranele. Numai arată, nu și ascund. Noi, generația seventeen din 6l-62, dețineam arta mai subtilă, mai stimulativă de-a ascunde. Păstram ceva ascuns. Firește, dacă aveai ce ascunde. Dar călcîiul tot vulnerabil era. Pentru bărbații adevărați, ca Burton, Gregory Peck, Clint Eastwood, Anthony Quinn, Mitchum. Îi vezi smulgîndu-și pantalonii de pe ei prin baruri, obsedați de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
pentru 9 lei pe seară și masă, sub bagheta maestrului Mâță. Orchestrele de zece inși funcționau cu dificultăți. După o lună de repetat și repetat și repetat, profitul fiecăruia valora cît un abonament de tramvai. Mai acompania (în felul lui subtil, plus harul de-a citi alla prima vista) tenori sau violoniști străini, trecînzi prin dulcele tîrg. Mai dădea concerte de cameră, în din ce în ce mai rarele saloane de melomani. Dar ce triumf, în 3 noiembrie '39, cînd Andrei Oțetea, director al Teatrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
unda poeziei de excepție... "Ce undă, tovarășa? Dumneata neglijezi latura agitatorică a poeziei noastre noi. Valorile grele, numele grele. Ce, ăștia-s poeți? Cezar Ivănescu? Mihai Ursachi? Gheorghe Istrate? Sexualistul de Emil Brumaru? Ăștia fac, după dumneata, "poezie complexă și subtilă"? Mă întreb dacă ești cu noi. Despre Cicerone Theodorescu n-ai scris. Nici despre Pasăre. Te sfătuiesc să corijezi. Pune-i volumului o prefață lucidă, ca să nu creezi o imagine falsă asupra poeziei-noastre-tinere". Îmi plăcea să scriu critică de poezie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
de câtăva vreme; celularul și laptopul, pe care le purta în geantă, erau singurele instrumente ale iubirii. Dar ce este iubirea altceva decât o încrucișare de unde calibrate pe aceeași frecvență și nimic mai mult? Poate tocmai de aceea, cea mai subtilă decompensare sau interferență a câmpurilor ei o poate distruge. Și noaptea se deschidea tainică, plină de promisiuni și încă tânără în calea mea. Mă gândeam cu uimire la noii mei prieteni de călătorie, la visele învălmășite ce vor urma și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
citesc, citirea gândurilor e și ea o știință, firește nu la îndemâna oricui, dar ea poate fi deprinsă cu puțin talent. În principiu, gândurile pot fi ascultate de orișicine își poate regla urechea pe frecvența lor; desigur frecvența gândurilor este deosebit de subtilă și variază semnificativ de la un om la altul. În sfârșit, ascultarea gândurilor e o problemă de har. În fapt, harul este un organ ca oricare altul, pe care îl ai sau nu îl ai, nu e ceva ce poți dobândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
o menține pe cap, se așază pe scaunul de la birou din fața lui. Eu sunt numele tău cel nou. Am venit pentru că m-ai căutat. Sicran îl privește cu atenție, figura lui îi este deosebit de familiară. Îi urmărește liniile fine și subtile ale feței, nasul lung și subțire, mascate de borurile pălăriei. Un proces crescând de recunoaștere și bucurie îi acaparează întreaga ființă. Apoi își întoarce privirea cu teamă la pergamentele crâmpoțite pe care încă le mai atinge vag cu dosul palmei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
întâmpina aceeași postură a ei de mai înainte. Am trăit multă vreme contrariat de darul prietenului meu, sau poate al ghețarului, această ființă splendidă, ce trăia aparent numai pentru mine în spațiul ei bidimensional, ce-mi trimitea câte-un semn subtil din lumea ei plată, la fel cum încercăm și noi adesea să transcendem timpul, încercând să ne expandăm fără prea mult succes sau sporadic într-o a patra dimensiune. Ce a însuflețit-o pe ea atât de tare și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
sosiți pe continent special să colinde pădurile Tanzaniei pentru a întâlni maimuța poliglotă. Căci, fiecare dintre ei a avut revelația comunicării cu maimuțoiul în propria sa limbă maternă, oricare o fi fost ea, limbă germanică, romanică, orientală, până la cele mai subtile dialecte. De fiecare dată, maimuța începea greoi dialogul, ca și cum și-ar scormoni creierii spre a produce un răspuns bine alcătuit, dar cu o sintaxă bizară. Apoi, dintr-odată, vorbirea devenea din ce în ce mai fluentă, repezită, gângăvită, bâlbâită și precipitată. Cu fiecare interviu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
colinei. Apoi, mai zăboveau o vreme, în care ea fie îi cânta, fie îi recita din versurile ei de dor cu rimă împerecheată. Nu discutau niciodată despre viețile lor dincolo de această vale, în care se împreunau, probabil până la cele mai subtile niveluri ale ființei lor, în cea mai desăvârșită armonie. Și nici unul nu părea că-și dorește mai mult decât atât; pesemne că era și așa destul de mult. Astfel de amănunte erotice ale escapadelor străbunicului, desigur, le-am aflat mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
nu pentru hainele mele murdare. Surprinsă, își întoarce capul îngeresc către mine, doar pentru o clipă. Îmi pare rău, nu mi-am imaginat că poți să mă vezi sau să mă auzi. Aș putea spune că percepția ta este deosebit de subtilă sau poate noua ta condiție a determinat deja grave modificări de conștiință. Asta nu a fost prevăzut, îmi pare foarte rău! mai spune, revenind complet la poziția bipedă, scuturându-și aripile. Înțelegi? N-ar trebui să mă vezi, și chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
poate printre puținele stări ce te pot disloca și aresta din timpul și spațiul tău. Tocmai această stare de elevație este singura ce te poate desprinde de tine; spiritul tău aparent liber, în fapt, înrobit, flutură și palpită în spații subtile, iar trupul inert, împiedicat, rămas în urmă, este incapabil de-a răspunde satisfăcător noului context erotic. Nu înseamnă asta că natura firii mele este aceea de a fi mereu îndrăgostit? Și că așa am fost și am avut nevoie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
se ducea cu mama când era în școala primară. Deci ea știa, de aceea își accepta atât de liniștită această defecțiune a ei. Ea pricepea sensul acelui El al ei, așa cum numai intuiția femeilor ar putea dovedi o atât de subtilă înțelegere la o vârstă atât de precoce... Ea a știut și a încercat să-mi spună și mie în felul ei direct, natural, fără sofisticării. Și eu am păstrat secretul marelui "El" peste ani, l-am păstrat tocmai pe el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
nu vezi? comentează el. Și el, și ea par să aibă dreptate. Țestoasa e cea care dă ritmul, nu pentru că e lentă, ci pentru că e cea mai înțeleaptă. Ea integrează ritmul vieții și-l impune cu naturalețe. Creionul descrie cercuri subtile, deplasându-și câte puțin centrul. Cu fiecare rotație se dă peste cap, aterizând, pe cele două vârfuri, pe rând. Floarea-Soarelui își apleacă grațios capul, iar inorogul își înclină cornul și-l înfige în nisip ca pe un compas. Careul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
în zale aurii și inorogul albastru. Culorile se scurgeau ușor în afara contururilor ca în naturile moarte, mânjind aerul, cerul, marea și nisipul ce se dislocau în jurul lor. Țestoasa e cea care dă tonul și stabilește ritmurile, pentru că ea este o subtilă păstrătoare și desfășurătoare a timpului. Privim cu orele o țestoasă și adesea nu percepem mișcarea ei decât relativ la obiectele din jur, pe care le presupunem fixe. Pentru că timpul ei este atât de diferit de al nostru. E un timp al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
te-am recunoscut în copilul culcat în iarbă, cu dinții ascuțiți ca fierăstraiele gata să apuce mâna ce a îndrăznit să-l ridice. Bravo, să știi că m-am bucurat că m-ai recunoscut! Puțină lume intuiește sau înțelege legăturile subtile dintre lucruri, sau ce devine țesătura lor peste ani. Ca și cum ar sta prinse într-o pânză de păianjen și s-ar metamorfoza unele în altele de-a lungul timpului. Și-acum? Ce vrei de la mine, acum? l-a întrebat ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ca o respirație. Tonuri de portocaliu, arămiu, galben și arareori verde se întrețeseau și formau noi nuanțe cu modificările de lumină. Lumina se metamorfoza cu fiecare popas al soarelui între doi nori și culorile în transformare aduceau cu ele schimbări subtile în peisaj. Un arbust în floare îți atrăgea dintr-o dată atenția ca și cum ar fi crescut intempestiv în imagine între două deplasări leneșe ale ochiului. Da, ca niște copii, așa păreau ei de la distanță, cu trupurile lor mici și aplecate ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
tulbura aerul în jurul ei, polariza ca un magnet atenția celor doi bărbați. La rândul lor, ei angrenau într-o efervescență și căutare continuă pe cele două femei ce ocupau extremele băncii, sensibile la cel mai mic gest sau cea mai subtilă aluzie. Și de jos, din vale, când priveai de la distanță către terasa grădinii sanatoriului, se hlizea o gașcă veselă de copii, rânduiți, cu umerii lipiți unii de alții, cu picioarele atârnând, cu gleznele subțiri și fine. Îi puteai remarca zilnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
unei revelații, a unei înțelegeri spontane, a unei iluminări a spiritului, energia degajată este atât de puternică încât arde boala, o distruge. În plan fizic, ea dobândește forma miracolului. Joao, întrupat (în momentele lui de inspirație) sau nu, descrie un subtil câmp energetic de aproape treisprezece metri înălțime, de douăzeci de ori mai mult ca al unui om obișnuit. El comunică cu cosmosul cu alte instrumente decât noi, chakrele lui sunt generos deschise. Joao este foarte puternic și gata să cedeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cărucior. Spiritism, bioenergie sau învoiala cu divinitatea Joao este un puternic sintetizator și catalizator energetic. El concentrează energiile sutelor de medii care stau în meditație și rugăciune în camerele de curenți, în scopul de a amplifica sau crește acele energii subtile necesare pentru efectuarea operațiilor spirituale, a căror proveniență e lăsată pe seama ghizilor spirituali sau a entităților. Joao funcționează ca dirijor de energii, în transă sau în stare de conștiență, ca mediu interpus între pacient și spiritele vindecătoare. Ca vraci, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
prin care asistăm la un duș ritualic de cristale, apă și lumină. Dincolo de binecuvântarea răcoroasă a apei ce ți-o dă această oază într-un ținut arid și uscat ca cel al Goianei, vei beneficia aici poate de cel mai subtil spațiu energizant: fluide sau râuri de curenți îți străbat întregul trup, ce se opresc ca o stază la capătul degetelor ce levitează rebele, necontrolate prin aerul irizat de lumină. Totuși, aici nu trebuie să vii singur, povestesc legendele locale, entitățile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Timpul îi spunea necazurile lui: Mioara miloasă plângea și cosea necazul timpului pe mătasea rochiei, se substituia Timpului, intra ca o actriță în pielea personajului și toate simțămintele lui. Mioara însușindu-și-le, le reda așa cum erau, murdare sau gălăgioase, subtile sau nealterate. O lovitură puternică. Balaurul timpului dezechilibrat se atingea cu propria lui coadă într-o stare de prostrație. Ridicat pe labele dinapoi, Mangusta privește țintă. Nu vede nimic, dar simte ceasul Primăriei și pe cel din centrul orașului care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și anihilarea neamului ăstuia de barbari cu paștele mă-sii cu tot, dar nici noi nu eram proști, cunoșteam tactica șobolanilor, dacă ar fi avut minte nu și-ar fi târât cozile, după urmele lor ne luam, oricât de mare, subtilă sau crâncenă ar fi fost dorința lor de supraviețuire, oricât de mult curaj le-ar fi dat-o frica și dorința lor de sacrificiu pentru Regele căruia îi chițăiau osanale și-i schimbau ascunzătoarea, încât nici ei nu o mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
nu ne-am oprit de-a fi aceleași mogâldețe la care Profesorii se uitau așa cum privești o gâză neînsemnată sau o zdreanță oarecare. Târam sub ochii lor cercetători și reci un șir nesfârșit de ființe eterice. Ideile noastre din materia subtilă a visurilor. Era o gălăgie de nedescris în curtea școlii, dincolo de care o altă lume își parcurgea declinul. De fapt, ea era pentru noi un pretext pentru a ne regăsi mereu într-un timp cu o singură zi, jumătate aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]