2,316 matches
-
topic Vîrvolea (provenit probabil dintr-un antroponim) din Valea Tîrnavelor și numele de persoană Vîrvorea atestat în localitatea Jina din județul Sibiu. Accentuarea antroponimelor terminate în -or poate fi diferită (după cum precizează I. Pătruț), ca și a altor derivate cu sufixe productive (de exemplu, cu -uț: Porúț și Porúț; cu -is: Ópriș și Opriș etc.) Se pare că intuiția (sau tradiția) populară privind eroul eponim s-a dovedit, de data aceasta, credibilă. Vrancea Este numele unor munți din Carpații de Curbură
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ocupat de etimologia acestui toponim, i-a atribuit o origine dacică, trimițînd la un apelativ cu sensul de „munte“, comparabil cu sanscr. vrana, fără a mai adăuga alte detalii de natură lingvistică (în primul rînd, de unde provine și ce înseamnă sufixul). Cei mai mulți cercetători au în vedere, ca bază a toponimului, apelativul sl. vranŭ, „corb“, corelînd acest lucru cu „pădurile negre ca pana corbului“ sau cu un intermediar antroponimic (cum ne indică sufixul -cea), analogic structural cu Vîlcea (< vŭlk, „lup“), Ivancea, Mihalcea
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
lingvistică (în primul rînd, de unde provine și ce înseamnă sufixul). Cei mai mulți cercetători au în vedere, ca bază a toponimului, apelativul sl. vranŭ, „corb“, corelînd acest lucru cu „pădurile negre ca pana corbului“ sau cu un intermediar antroponimic (cum ne indică sufixul -cea), analogic structural cu Vîlcea (< vŭlk, „lup“), Ivancea, Mihalcea etc. Pericle Papahagi sugerează că antroponimul ar fi putut proveni de la romînii sud-dunăreni, unde este întîlnit frecvent, sub forma vrană și sub diferite variante și derivate. Evident că toponimul este uzual
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Vrînceanu, Vrăncilă, Vrancu, Vrîncuț, Vrîncilă etc. N. Iorga și Simion Mehedinți au crezut că poate intra în ecuația etimologică apelativul slav și romînesc vrană, „gaură de butoi“, care ar descrie fidel forma concavă a uriașei depresiuni. Din nou se opune sufixul -cea, care e la bază diminutival, deci ar fi vorba de o „găurică“, lucru incongruent în cazul depresiunii. Emil Petrovici propune ca bază adjectivul posesiv slav la forma de feminin singular vran(i)că, derivat din substantivul sl. vranici (diminutiv
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
diminutival, deci ar fi vorba de o „găurică“, lucru incongruent în cazul depresiunii. Emil Petrovici propune ca bază adjectivul posesiv slav la forma de feminin singular vran(i)că, derivat din substantivul sl. vranici (diminutiv al lui vran, „corb“, cu sufixul -ici). De menționat că există cîteva toponime formate de la baza vran: Vrani (sat din Caraș-Severin), Vraniu (pîrîu, afluent de stînga al pîrîului Ciclova), Dealul Vraniului (din Cîmpia Banatului). Ținînd seama că pe teritoriul romînesc există numeroase toponime formate de la sau
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
utilizează și morfemele libere, ca franceză, engleză, germană etc.). În sfîrșit, a fost introdus și un al patrulea tip, numit incorporant, specific limbilor amerindiene și care constă în adăugarea la un lexem a unui mare număr de afixe (prefixe și sufixe morfologice și lexicale). August Schleicher lămurește în 1861 și distincția aglutinant vs. flexionar. Limbile aglutinante utilizează afixe care exprimă categorii gramaticale clar delimitate, afixe adăugate unui radical care aproape că nu cunoaște fenomenul de alternanta fonetica. Dimpotrivă, limbile flexionare folosesc
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
limbi analitice, sintetice și polisintetice), cu diferite grade de amalgamare și relativizare. În funcție de parametrul gradului de sinteză al formațiilor flexionare el distinge: limbi analitice (care utilizează mai ales mărci gramaticale mobile, auxiliare și prepoziții), limbi sintetice (care folosesc prioritar afixe - sufixe gramaticale și desinențe -, legate de rădăcina cuvintelor) și limbi polisintetice, numite și incorporante (care încorporează într-un singur cuvînt un număr foarte mare de afixe gramaticale, cumulînd conținutul unei întregi propoziții). Sapir introduce și parametrul tehnicii de sinteză, în funcție de care
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
cuțit, vi-su = plural + cuțit Flexionara (fuzională): limbile indo-europene, afro-asiatice Tipul flexionar este caracterizat îndeosebi prin următoarele particularități: a) o unitate lexicala este poliforma în vorbire, variațiile formale datorîndu-se unor valori gramaticale diferite și fiind realizate prin afixare (prefixe, infixe, sufixe) sau prin alternante interne (alternante vocalice sau consonantice); b) semnificantul morfemelor gramaticale nu este autonom, acestea fuzionînd între ele sau chiar cu morfemul lexical central, rădăcina; c) numeroase morfeme gramaticale au sau pot avea valori gramaticale multiple. De exemplu 169
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
fie subtip al limbilor izolante. De pildă, într-o limbă incorporanta cum este limba eschimo yupik (Siberia), se poate adaugă un număr foarte mare de afixe (uneori chiar zece) unui lexem. Secvență angyaghllangyugtug este compusă din angya - "barcă"; -ghlla- - afix (sufix) augmentativ; -ng- - "a lua, a procura, a face rost"; -yug- - "a vrea, a dori"; -țug- - sufix pentru persoana a III-a singular și se poate traduce prin El vrea să-și ia o barcă mare. De remarcat în acest exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
Siberia), se poate adaugă un număr foarte mare de afixe (uneori chiar zece) unui lexem. Secvență angyaghllangyugtug este compusă din angya - "barcă"; -ghlla- - afix (sufix) augmentativ; -ng- - "a lua, a procura, a face rost"; -yug- - "a vrea, a dori"; -țug- - sufix pentru persoana a III-a singular și se poate traduce prin El vrea să-și ia o barcă mare. De remarcat în acest exemplu este și topica rară OVS. Cuvintele pot fi formate prin incorporarea unor elemente diverse, dintre care
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
sau ale unei regiuni importante a lumii. De obicei ele reprezintă un model și continuă să fie studiate în școala și după ce își pierd statutul de limbi vii. De asemenea, reprezintă o sursă de elemente de formare (prefixe/prefixoide, rădăcini, sufixe) a unor neologisme, de obicei noi termeni științifici, cu circulație internațională. Astfel de limbi sînt greacă veche și latină (pentru Europa ultimilor 2500 de ani), arabă clasică (pentru întreaga lume musulmană), sanscrita (pentru subcontinentul indian și Asia de Sud-Est), chineză clasică (pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
conviețuirea și fenomenul comun al transhumantei etc., etc., stau la baza acestei uniuni lingvistice. Trăsăturile comune privesc fenomene fonetice, lexicale, morfologice, sintactice, textuale. Sînt amintite, în acest sens, prezența fonemului a și închiderea lui o neaccentuat la u, prezența unor sufixe comune, articolul hotărît postpus, omonimia genitivului cu dativul, structura numeralelor de la 11 la 19, înlocuirea infinitivului cu conjunctivul, grade de comparație analitice, păstrarea vocativului, forme de viitor cu a vrea și a avea, reduplicarea complementului direct și indirect etc.; li
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
cea mai cunoscută trăsătură a limbilor afro-asiatice este triliteralitatea (radicalul cuvîntului este format din trei consoane, singurele care se notează în scriere), diversele categorii gramaticale fiind exprimate prin alternante vocalice (așa-numita flexiune internă 265), dar și prin prefixe și sufixe. De exemplu, în arabă, de la rădăcina triconsonantică HML, care are semnificația generală "a purta", cu ajutorul flexiunii interne și al afixelor putem obține: hamala "a purtat, a dus", hammala " a face să poarte, a încărca cu o povară", ihtamala "a suportat
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
în cel puțin un stat federal din India, iar limba tamil este limba oficială și în Sri Lanka și Singapore. Tot limba oficială este și kanara. Limbile dravidiene sînt foarte asemănătoare între ele. Au o structură aglutinanta (radicalul este urmat de sufixe), uzul fiind facilitat și de faptul că numeroase cuvinte încep și se termină cu vocale. Există mari diferențe între limbile literare și cele vorbite și diferențe sociale (de casta) importante. Sînt influențate mai mult (kannada, malayalam, telugu) sau mai putin
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
mari diferențe între limbile literare și cele vorbite și diferențe sociale (de casta) importante. Sînt influențate mai mult (kannada, malayalam, telugu) sau mai putin (tamil) de sanscrita. Au alfabete proprii, provenind din scrierea indiană grantha. Dintre caracteristicile gramaticale amintim: utilizarea sufixelor, opt cazuri, trei genuri, flexiune verbală foarte bogată. Absența tonurilor, a prefixelor și infixelor, a dualului și a propozițiilor subordonate. Topica adjectiv-substantiv-verb și SOV. Au o tradiție culturală și literară foarte veche și bogată. Kodagu și tulu au devenit abia
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
autorii principalele trăsături tipologice ale celor două familii: limbile din familia altaica "au sisteme consonantice simple și puține grupuri de consoane. Nu au tonuri (japoneză are un sistem asemănător celui tonal). Sînt în general limbi aglutinante, cu armonie vocalica între sufix și radical (că și limbile uralice), care nu se regăsește însă în coreeană și japoneză actuala. Nu exprimă formal genul natural. Multe limbi au cazuri gramaticale, ca și limbile uralice. Nu au articol definit (că și limbile din grupul finic
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
general nu au vocalism de tip turcic (prezenta în aceeași limbă a unei serii anterioare rotunjite și a unei serii posterioare nerotunjite); armonia vocalica nu e generală și reprezintă numai o regulă care restrînge ocurenta vocalelor în rădăcina și în sufixele care i se atașează; corelația de sonoritate la oclusive are în general rol secundar; în unele limbi opoziție lenis/fortis; cel putin o serie palatala (cu exceptia finlandezei); în unele limbi consoane geminate în temă sau sufix, dar în general rezultate
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
în rădăcina și în sufixele care i se atașează; corelația de sonoritate la oclusive are în general rol secundar; în unele limbi opoziție lenis/fortis; cel putin o serie palatala (cu exceptia finlandezei); în unele limbi consoane geminate în temă sau sufix, dar în general rezultate din aglutinarea morfemelor și legate deci de granițele morfemice; absența combinațiilor consonantice la inițială și finală; alternante consonantice; accent preponderent inițial; cuvîntul se definește printr-un nucleu vocalic (o succesiune de consoane nu are sens decît
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
granițele morfemice; absența combinațiilor consonantice la inițială și finală; alternante consonantice; accent preponderent inițial; cuvîntul se definește printr-un nucleu vocalic (o succesiune de consoane nu are sens decît în funcție de vocalele pe care se sprijină); aglutinarea este procedeul gramatical primar; sufixe posesive la nume; elemente de flexiune - sistem de cazuri locale; trei persoane la singular și plural; sistem dezvoltat de nume verbale; sisteme productive și ramificate de derivare (în general nu au prefixe și infixe, gen gramatical (dar în unele limbi
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
număr de cazuri (estoniana - 14, finlandeză - 15, maghiară - 18, komi - 27, udmurtă - 16, vepsă - 24); armonia vocalica s-a pierdut recent în estoniana standard, dar a supraviețuit în dialectele acestei limbi; nu au pronume posesive, rolul acestora fiind preluat de sufixe posesive; mărci de plural comune: -j/-i și -ț/-d; nu au verbul a avea. După Merritt Ruhlen (1987: 287) avem o familie uralico-yukaghiră și una altaica, aceasta din urmă cuprinzînd ramurile turcica, mongolica, tungusă, coreeană, japoneză-ryukyuan și ainu. Înrudirea
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
care constituie termenul actual al reconstrucțiilor noastre."284 6.6.1. Familia chineză Sînt limbi tonale (deși chineză veche era o limbă atonala), izolante (nu au flexiune sau conjugare, topica devenind astfel extrem de importantă în conturarea sensului textului; există numeroase sufixe postverbale exprimînd timpul, modul, aspectul, localizarea, realizarea sau eșecul acțiunii etc.; în clasa numelui există numeroase morfeme, numite clasificatori specificativi, plasate între determinant și substantiv pentru a indica clasa semantica în care se înscrie un cuvînt; predomina clasificarea SVO, dar
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
practic lipsită de morfologie. Limbile munda au că topica predominantă SOV, în timp ce restul au o topica SVO și substantiv-adjectiv. Numeroase limbi din această familie șunt ergative, utilizează frecvent prepozițiile și numărul prefixelor și infixelor îl domină net pe cel al sufixelor. În limba mon, cea mai veche limba literară din Birmania (Myanmar), s-au păstrat inscripții într-un alfabet propriu de origine indică datînd din secolul VI d.C. Majoritatea clasificărilor au în vedere două ramuri: 6.7.1. Familia munda e
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
în unele limbi există serii suplimentare de consoane - prenalizate (tip mb), labializate (tip bw), prenalizate și labializate (tip mbw), preglotalizate (tip ?p), glotalizate (tip p?). Anumite limbi au tonuri sau alternante consonantice. Morfologia verbală este complexă, implicînd prefixe și/sau sufixe. Unele limbi au radicale verbale diferite pentru singular și plural (uneori și dual). Că în unele limbi amerindiene, subiectul și/sau obiectul direct și indirect pot fi în unele limbi papua "incorporate" verbului. Clase nominale (în funcție de gen ș.a.), mai rar
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
cuvinte. Numele pot avea forme diferite în funcție de caz, în general nu însă și de număr. În multe limbi lipsește articolul. Într-o serie de limbi există așa-numite "forme verbale mediale de frază" (distincte de cele finale), care constau în sufixe ce nu pot fi adăugate decît în construcții cu valoare de propoziții subordonate. În unele limbi, verbele mediale au forme diferite marcînd identitatea sau non-identitatea subiectelor celor două construcții succesive și, în caz de nonidentitate, pot varia în funcție de persoana și
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
onge-jarawa sau andamaneza meridionala mai are cam 100 de vorbitori onge și 300 jarawa. Li se adaugă sentineleza, foarte puțin cunoscută, care are între 50 și 250 de vorbitori monolingvi. Sînt limbi aglutinante, cu un sistem complex și numeros de sufixe și prefixe. De pildă, au dezvoltat un sistem original de clase nominale bazate pe părțile corpului, substantivele și adjectivele putînd primi un prefix în funcție de partea corpului cu care sînt asociate pe baza formei sau a funcției. De exemplu, așa cum s-
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]