4,043 matches
-
se află imobilizate la ieșirile din capitală. Din fericire, s-a oprit de mai bine de oră ploaia care toată noaptea a biciuit caravanele sacrificate. Nu mai e mult până ce soarele se va ridica de la orizont și va sfâșia norii sumbri. Dea domnul ca apariția lui să determine îndepărtarea barierelor care, din motive pe care nu reușim să le înțelegem, îi împiedică încă pe acei curajoși compatrioți ai noștri să obțină libertatea. Așa să fie, spre binele patriei. Imaginile următoare arătau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
bancă pe care se putea presupune că se chinuie să doarmă portarul noaptea. Nu era nimeni pe acolo, dar sub o sonerie scria „Garçon“. Am sunat și curând și-a făcut apariția un tânăr cu privirea piezișă și o înfățișare sumbră. Era în cămașă și papuci de pâslă. Nu știu de ce am încercat ca întrebările mele să sune cât mai degajat: — Domnul Strickland locuiește cumva aici? — Camera treizeci și doi, etajul șase. Am fost atât de surprins, încât o clipă n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
bani pe care o adusese cu el se sfârșise, nu se lăsase înspăimântat. Nu vindea nici un tablou. Cred că nici măcar nu-și dădea osteneala să vândă ceva. Căuta o altă cale de a câștiga bani. Mi-a povestit cu umor sumbru perioada pe care a petrecut-o ca ghid al unor cockney, londonezi get-beget, curioși să cunoască viața de noapte a Parisului; era o îndeletnicire care-i stârnea spiritul sardonic; și într-un fel sau altul ajunsese să cunoască pe larg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
simți bine în prezența mea, i-am replicat. Mi-a zâmbit sec, dar n-a zis nimic. Nici nu prea știu cum să-i descriu zâmbetul. Nu știu dacă era atrăgător, dar îi lumina fața, schimbându-i expresia, de obicei sumbră, și dându-i un aer de maliție nu chiar răuvoitoare. Era un zâmbet care pornea din ochi, se răspândea încet și uneori se încheia tot în ochi; era foarte senzual, nici crud, nici binevoitor, ci mai degrabă sugera bucuria inumană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
n-ar întâlni dinaintea lor decât singurătatea albastră a Pacificului. Tahiti e o insulă verde și măreață, cu niște falduri adânci și de un verde mai închis, în care ghicești niște văi tăcute. E un adevărat mister în adâncimile lor sumbre unde șopotesc și gâlgâie pâraie răcoroase și simți că în locurile acelea umbroase viața a decurs din timpuri imemoriale conform unor datini imemoriale. Chiar și aici e ceva trist și teribil. Însă impresia este superficială și-ți slujește doar pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
în priveliștea respectivă. Ceva care te obsedează și te tulbură. Simți nu știu ce forță primitivă respingătoare și fascinantă totodată. Aici, orice decență a civilizației e măturată din cale și ai senzația că oamenii sunt puși față în față cu o realitate sumbră. E o atmosferă deopotrivă intensă și tragică. În cârciuma în care ședeau Strickland și cu Nichols un pian mecanic răspândea la nesfârșit și foarte tare muzică de dans. De jur împrejurul încăperii oamenii ședeau pe la mese, aici vreo cinci-șase marinari zgomotoși în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
îi stăruie în amintire persoanei care avea să se întrebe „De ce?“. N-am impresia că ar putea să-l uite complet. Culorile erau atât de stranii, încât e greu să descrii în cuvinte ce emoție tulburătoare îți provocau. Erau nuanțe sumbre de albastru, opace ca un bol sculptat cu multă finețe în lapis lazuli și totuși cu un lustru fremătător care sugera palpitațiile unei vieți misterioase; și erau nuanțe vineții, oribile, ca pielea crudă și intrată în putrefacție, și totuși cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ar fi fost create într-un stadiu al istoriei înnegurate a Pământului, când lucrurile nu erau încă fixate într-o formă irevocabilă. Erau luxuriante într-un mod amețitor. Erau încărcate de aromele grele ale tropicelor. Păreau să posede o patimă sumbră numai și numai a lor. Erau fructe vrăjite pe care dacă le gustai îți puteau deschide poarta către cine știe ce taine ale sufletului, precum și către palatele misterioase ale imaginației. Erau întunecate de niște primejdii neașteptate, iar dacă le mâncai te puteai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
celor mai tăioase. Nu uita nici o rană, nici o tăietură, nici cel mai mic detaliu al unui gât tăiat sau al unei burți spintecate. Publicul și jurații vedeau adesea în fața lor imagini ce veneau de foarte departe, din ceea ce era mai sumbru, pentru a ilustra răul și metamorfozele sale. Se spune adesea că ne temem de ceea ce nu cunoaștem. Cred mai curând că teama se naște când afli într-o bună zi ceea ce ieri încă mai ignorai. Acesta era secretul lui Destinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
viață. Un bărbat foarte frumos și singur. Îl vedeam mereu ca pe condamnat etern, cum se spune că erau la greci, împingând bolovani sau lăsându-și ficatul să fie mâncat la nesfârșit. Poate că făcuse o greșeală Crochemort, o greșeală sumbră care îl urmărea? Poate că plătea astfel pentru ceea ce făcuse, prin singurătate și prin mirosul de hoit, el care, dacă s-ar fi dat cu lavandă sau parfum de iasomie, toate femeile s-ar fi aruncat la picioarele lui? Josăphine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mergând ca un orb, am ajuns în fața ușii localului RĂbillon. Asta m-a zguduit puțin. Apoi m-am gândit că nu puteam merge în altă parte, că trebuia să merg, să împing ușa, să-l văd pe Bourrache, ochii lui sumbri, trupul masiv, să-i strâng mâna și să mormăi cuvintele prostești care se spun în asemenea ocazii. Niciodată nu mai văzusem înainte marea sală a localului goală. Nici un zgomot. Nici o masă pusă. Nici o voce. Nici un zgomot de pahare ciocnite. Nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
imaginat o orgie de tutun de o noapte Întreagă, cu un Amory palid, Împleticindu-se din pricina nicotinei din plămâni. A scăpat un icnet slab. — O, Amory, nu mai fuma! O să te Împiedice să crești! Nu-mi pasă, a insistat el sumbru. Trebuie. Am deprins obiceiul. Fac o mulțime de lucruri despre care e mai bine să nu afle ai mei. A ezitat, permițându-i imaginației feței să picteze tablouri sinistre. — Săptămâna trecută am fost la vodevil. Myra era copleșită. Amory Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
lui Thomas Parke D’Invilliers, punând pe celălalt talger amenințarea ochilor reci din spatele ochelarilor cu ramă de baga care, În Închipuirea sa, Îl fulgerau de la masa vecină. — Bine, vin. În felul acesta a descoperit Amory Portretul lui Dorian Gray, Mistica, sumbra Dolores și Belle Dame sans Merci. Timp de o lună, nu l-a interesat nimic altceva. Lumea a devenit mai estompată, dar și mai interesantă iar el se străduia să se uite la Princeton prin ochii lui Oscar Wilde și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cândva Într-o scrisoare lui Isabelle: „Each life unfulfilled, you see, It hangs still, patchy and scrappy; We have not sighed deep, laughed free, Starved, feasted, despaired - been happy.“ Dar viața sa nu avea să rămână neîmplinită. Îi producea o sumbră satisfacție gândul că poate ea nu fusese tot timpul decât ceea ce citise el În ea; că acesta fusese zenitul vieții ei; că nimeni n-avea s-o mai facă vreodată să gândească. Și totuși tocmai acest lucru nu-i plăcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
pentru a nu-și lăsa mintea să lâncezească; acum Însă i se părea dintr-o dată că toate procesele sale mentale din ultimul an și jumătate erau clocite și zadarnice, o ieftină măgulire a sinelui... Și, ca un fel de fundal sumbru, Îl obseda incidentul din primăvara trecută, umplându-i nopțile cu o spaimă urâtă și neîngăduindu-i să se roage. Nici măcar nu era catolic, dar acesta era singurul cod spectral pe care-l poseda catolicismul Înzorzonat, ritualic, paradoxal, al cărui profet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
scoală.) Hai să mergem. M-am răzgândit și acum vreau să dansez. Cred că mama a făcut o criză. (Exeunt. Intră ALEC și CECELIA.) CECELIA: Ăsta mi-e norocul: să-mi țină de urât În pauză chiar frate-meu. ALEC (sumbru): Dispar, dacă vrei. CECELIA: Dumnezeule, nu! Cu cine aș Începe dansul următor? (Oftează.) Dansurile nu mai au nici un haz de cînd au plecat ofițerii francezi. ALEC (gânditor): N-aș vrea ca Amory să se Îndrăgostească de Rosalind. CECELIA: Cum așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
-l va chema, Îi va plânge pe umăr, declarând că totul fusese o eroare, că inima o durea numai și numai din pricina suferinței pe care i-o provocase lui. De acum Înainte nu-și va mai putea permite nici măcar luxul sumbru de a tânji după ea - nu după această Rosalind, mai bătrână și mai călită, dar nici măcar după vreo altă femeie Învinsă, bătută de soartă, pe care imaginația o Întrevedea ciocănindu-i la poartă pe la patruzeci de ani. Amory Își dorise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Dar dacă Într-o bună zi echilibrul avea să fie răsturnat, iar el va deveni o creatură bună de speriat copiii, care se va strecura În dormitoare pe Întuneric și va stabili o neagră comuniune cu stafiile care șoptesc secrete sumbre nebunilor din continentul acela negru de pe Lună...? Amory a zâmbit ușor. - Te cufunzi prea tare În tine Însuți, a auzit pe cineva șoptind. Iar apoi: - Ieși În lume și lucrează ceva. - Nu-ți mai bate capul... Își imagină un posibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
fecior! Nea Ovidiu se uită neîncrezător în ochii Cuvioasei. Între timp, buchetul zbură, odată cu norocul, pe deasupra capului Marcelei, aterizând în brațele unui tânăr brunet cu ochelari de soare, care cumpăra sfios niște lumânări. Pentru o clipă, Mariana avu o presimțire sumbră văzându-l pe tânăr, dar ochii lui Mișu erau atât de mâhnți de mâhnirea ei, încât mireasa își reveni pe dată. Lăsându-l pe tânăr îmbujorat ca trandafirul lui Mișu, se îndreptară cu toții fericiți spre MaxiBar. * MaxiBarul era decorat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
femeie frumoasă. - O femeie! Tocmai acum, când scăpase de Mariana, doamna Popa nu era pregătită pentru o astfel de veste. Dar doamna doctor nu greșise niciodată. După arestarea lui nea Ovidiu, Mariana se întorsese singură la nuntă. Cuprinsă de presimțiri sumbre, țipase și se zbătuse, atrâgând atenția trecătorilor. Așa că băieților li se cam luase și de nuntă și de furat mireasa. Au intrat în prima crâșmă, lăsând-o pe Mariana să se întoarcă pe jos, în rochie de mireasă și sandale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
sunt nevoite să treacă. Ori de câte ori se face câte o afirmație care nu‑i convine, dar și fără legătură cu asta, Rainer se ridică brusc de la masă și se retrage gânditor într‑un colț de unde privește în gol cu un aer sumbru, până când Sophie sau Anna îl readuc solemn printre ele. Ce ai? Spune, te rog, te rog. Mă călcați pe nervi, proastelor. Eu am alte griji, situate pe un alt plan, pe care mă situez și eu. Mă plictisiți. Hai, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
găsește un anumit cuvânt, care nu vrea sub nici un chip să‑i vină în minte, dar când lovește a cincea oară bradul nevinovat, acesta îi apare brusc: „moarte“ e, firește, cuvântul căutat, care‑l învăluie pe Rainer într‑o atmosferă sumbră. Gândul morții revine obsesiv, iar atunci Rainer își compune o grimasă adecvată. În franceză, moartea e o femeie și apare în textele lui Cocteau, în germană e un bărbat și apare în textele lui Rainer. O poezie se află pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
mai satisfăcea. Ca să fiu sinceră, o făceam și pentru propria mea plăcere. Am fost un copil foarte ciudat și, dacă nu aș fi reușit să trăiesc conform dorințelor mele carnale, probabil că aș fi dus o existență cu mult mai sumbră și nefericită. Puteți să Înțelegeți asta, nu? Am Înclinat din cap. Aveam impresia că, dacă mă mulțumeam doar să o aprob confuz, nu ar mai fi ținut cont de persoana mea. Am băut restul de bere. Prin perdeaua din dantelă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
în fața acestui tablou sumbru, lucrurile bune par rare și, ceea cei mai rău, perisabile, trecătoare. De asemenea, oamenii duc o existență limitată în timp, finalmente foarte scurtă în raport cu eternitatea. De ce să nu transformăm răstimpul petrecut pe această planetă în prilejuri de jubilații? Cum? De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
grădina Hesperidelor... -, grecii îi descoperă farmecul abia după cuceririle făcute de Alexandru în Asia îînceputul secolului al IV-lea î.Hr.). Or, Epicur creează Grădina cu vreo douăzeci de ani mai târziu, în 305-306, într-o perioadă în care conjunctura politică sumbră își poate găsi antidotul în secesiunea efectuată undeva la adăpost, în această microsocietate electivă. Lumea trosnește din încheieturi? Civilizația se prăbușește? Războaiele, foametea, abuzurile și corupția minează cotidianul? Politica și politicienii ne dezamăgesc? Bunurile materiale înstrăinează, înșală și jalonează drumuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]