2,234 matches
-
acest aspect. Dependența de lucrurile lumii este ca și capcana uitării că există Dumnezeu. Creierul face supoziții, cere perfecționare, se delectează până la scufundarea în depravare, în timp ce inima neagă supozițiile, strigă după veșnicie, caută mereu ceva care să-i aducă pacea, tânjește după iubirea adevărată, divină. Am întâlnit, persoane care mi-au spus că ei nu se plictisesc niciodată, au mult de lucru, lucrează cu entuziasm și nu își neglijează sufletul și de aceea nu exclud disciplina spirituală. Se relaxează în rugăciune
DESPRE PLICTISEALĂ de MARINA GLODICI în ediţia nr. 1763 din 29 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/378656_a_379985]
-
De ce? Și culmea! Cei care fac câte ceva pentru societatea sunt cei mai atacați. Păcat! Plictiseală! Alungați nemulțumirile din suflet, căutați-L pe Dumnezeu, pentru că El oferă o viață plină de lumină, echilibru și de dragoste, împlinirea sufletească după care omul tânjește de la naștere și până la mormânt. În fiecare zi putem să ne înălțăm sufletele spre ceruri, să ne bucurăm de frumoasa varietate a creației lui Dumnezeu și să trăim cu mulțumire, speranță, credință, dar mai ales cu „dragostea care nu va
DESPRE PLICTISEALĂ de MARINA GLODICI în ediţia nr. 1763 din 29 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/378656_a_379985]
-
zbor nu se mai poate. Nu voi pleca acum fără să-mi dai răspuns, Te rog cu umilință, dă-mi sfântă îndrumare, Simt că și Tu suspini văzându-mă străpuns De patimi și ispite, de-o cruntă dezbinare. Inima mea tânjește să-nvețe ce-i iertarea, Dar cade prea ușor în lațu-ntins de umbre, Cu gura spun că iert, dar alipesc trădarea Și reproșez afrontul, privirilor mai sumbre. Tu iartă-mă, Părinte, și suferința-mi curmă Căci sufletul îmi cere să
OARE M-AI PĂRĂSIT?! de RODICA CONSTANTINESCU în ediţia nr. 2208 din 16 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/378722_a_380051]
-
zbor nu se mai poate. Nu voi pleca acum fără să-mi dai răspuns, Te rog cu umilință, dă-mi sfântă îndrumare, Simt că și Tu suspini văzându-mă străpuns De patimi și ispite, de-o cruntă dezbinare. Inima mea tânjește să-nvețe ce-i iertarea, Dar cade prea ușor în lațu-ntins de umbre, Cu gura spun că iert, dar alipesc trădarea Și reproșez afrontul, privirilor mai sumbre. Tu, iartă-mă Părinte, și suferința-mi curmă, Căci sufletul îmi cere să
OARE, M-AI PĂRĂSIT? de RODICA CONSTANTINESCU în ediţia nr. 2357 din 14 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/378740_a_380069]
-
umbra neputinței din pătimirea-temnicer, dar în tăcerea sfâșiată în mii de fire de păianjen se-aude un sunet vechi de clopot, e biata inimă ce bate printre dorințe efemere când mintea rece o clipă adoarme la capătul ideii fixe, atunci tânjește către pace nu vrea, iar biciul vorbei grele și dorul vieții își șoptește, cuvânt tăcut cu aripi albe ce-i așteptat de multă vreme de Îngerul cu pene albastre. Referință Bibliografică: Cuvânt cu aripi albe / Rodica Constantinescu : Confluențe Literare, ISSN
CUVÂNT CU ARIPI ALBE de RODICA CONSTANTINESCU în ediţia nr. 2224 din 01 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/378731_a_380060]
-
care aceste comori l-au urmat spre Occident a constituit în toate epocile [184] un element al istoriei universale, care s-a împletit cu destinul națiunilor. De altfel, diferitele națiuni au și izbutit să pătrundă în această țară după care tînjeau. Aproape că nu este națiune mare din Orient sau din Occident înțelegînd prin aceasta Europa cea nouă care să nu-și fi cucerit acolo un petic de pămînt mai mic sau mai mare. În lumea antică, cel dintîi care a
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
ipostază a insulei lui Euthanasius, unde trăiește: întro continuă, inexplicabilă fericire. Fericirea supremă, dinaintea ieșirii din Timp, când îl orbiră farurile mașinii apărute pe neașteptate, apropiindu-se mult de Ileana: „Simți în acea unică, neșfârșită clipă, întreaga beatitudine după care tânjise atâția. India în conștiința culturală românească (109-180); 31 ani, dăruită în privirea ei înlăcrimată. Știuse de la început că așa va fi. Știuse că, simțindu-l foarte aproape de ea, Ileana va întoarce capul și-l va privi. Știuse că acea ultimă
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
și apoi, mai tîrziu Place Dauphine, unde ea, Sandra și Doamna Rognat luau ceaiul în timp ce eu, din colțul meu, le priveam și--mi spuneam că tot Juliette e cea mai delicioasă". Mondenitățile picante, primele expoziții, hoinărelile pe continent, da! Dar pictorul tînjește, subteran, după sursele unei energii primitive și, drept urmare, încă din anii studiilor, dar și mai tîrziu, cînd se maturizează, găsește remediul în retragerile la Bucium, lîngă Iași, unde sînt cele două case alăturate, una "pentru dormit", alta "pentru luat masa
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
e cucurigul picturii lui Mărinică. Sinaia. Într-un cotlon al marii peluze a Peleșului, în calea cohortelor de vizitatori, un ghitarist și bascul lui pentru bani. Rămîn un timp lîngă băiatul delicat, care, într-o scurtă pauză, îmi mărturisește că tînjește după intrarea la Conservator și se și pregătește pentru asta. Motivațiile lui mai mult îngînate îl fac să încerce, alternativ, stări de jenă și de amuzament: ce să fac, acasă-i greu, sîntem mulți, trebuie să mă... produc! Reia nesfîrșitul
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
și-al strălucirii noastre. Sigur însă voi fi în preajma blînd-fabulosului nonagenar Barbu Brezianu, exegetul lui Brâncuși și prietenul lui Noica, Eliade, Ionescu, Cioran, care-mi va onora vernisajul cu nobila domniei sale prezență. Venind, jovială, dintr-o Românie antebelică, atît de tînjită de noi (mai) toți. Atît de neștiutoare de învrăjbirea noastră de-acum. La revedere. 22 mai Cu, pardon, creionul prin București. Pardon, ca să evit cacofonia, nerenunțînd însă la eufonia argheziană, cea cu bastonul, care l-a logodit pe patriarhul literelor
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
cu Eminescu). Dar ce nu-i pe masa oferită nouă, amicilor indigeni, de demult plecatul din țară, protagonistul serii! Pianist briant, cozeur șarmant, revenind mereu între noi, oferindu-ne cîte un concert realmente reconfortant (cel din această seară, evident, reconfortant), tînjind incurabil, acolo, departe, după compania noastră, nealterată, ca-n anii junelor nebunii. Antren de lume subțire, prosperă și destinsă. El, hapsînul parșivelor sujete de altădată, la fel de freș, de frel, de bril, trece pe la mese și ne întreține galant, alternînd sublimități
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
unde își conturează, dramatic, unicitatea. Gauguin, răzvrătitul pe condiția sa prosperă, pe care o părăsește în 1883 și-și începe hălăduirea: Bretania, Panama și Martinica, insulele Dominique din arhipelagul Marchizelor și, finalmente, Tahiti. Aici, unde își trăiește "barbaria" după care tînjise. De fapt: "Am mers mult îndărăt, dincolo de caii Partenonului, pînă la căluțul copilăriei, bunul meu căluț de lemn". Pentru ce să bați pămîntul! Pentru regăsirea căluțului de lemn! Metafora hoinarului însă numește exact "reîntinerirea". O dată, a personajului. Încă o dată, a
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
prin agresivitate și deriziune. Altele deveniseră armele orgoliului. Se produsese, în fond, o nivelare a societății postbelice, artiștii nu mai percepeau propria marginalizare ca efect al coalizării micilor burghezi, prosperi și suficienți, împotriva originalității lor oricum stridente. "Democratizarea" după care tînjiseră aproape un secol, chiar în coloratură de stînga, nu mai avea nevoie de țap ispășitor. Totul trebuia regîndit. Progresiv, pînă spre sfîrșitul secolului XX, dar și mai sofisticat la începutul acestuia, soluțiile infatuării au cunoscut rezolvări din ce în ce mai realiste. În stare
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
personaj cheie atunci, sprijinit acum în baston, după ce-l uitaseși (timp în care trecuse prin ceva procese și chiar puțin prin pușcărie), te îndeamnă la milă creștinească și la iertare. Totul consumîndu-se adică într-o normalitate (după care atît am tînjit cu toții). Iar dacă din întinsul interviu decupezi secvența în care, întrebat fiind de reporter de ce nu a făcut mai de mult aceste mărturisiri crude despre Timișoara, fostul geal ceaușist mărturisește, sotto voce, că n-a vrut să... deranjeze, țara fiind
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Romanul occidental reflectă exact starea de spirit a omului esențialmente liber, priceput doar în a-și administra maximal propria-i viață, propria-i intimitate. De unde și acest tip de roman excepțional. Necondiționat. Liber inspirat. De unde și propriu-mi... pedantism, ca tînjind după un model ce pare, vai, de neatins. În țara Chiriței. 23 septembrie Dacă Ghiță Dej sub comanda Moscovei rămînea pînă la urmă un rigid, un criminal anchilozat, făcînd pe față să dispară elitele țării, în fapt România profundă, Ceaușescu
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
cei ce se apropiau de el." Reproșurile îndurerate ale Marinei: "Cînd puteam să ne strecurăm în viața lui, iresponsabilitatea unui tată, a unei mame, dar și a unei soții posesive ne-au deposedat de afecțiunea după care eu și Pablito tînjeam." " Ar fi fost suficient ca Picasso să coboare cîteva minute din Olimpul său și să devină, atît cît durează o mîngîiere, un bunic ca toți ceilalți." Da, dar n-ar mai fi fost Picasso, zicem noi în cinică notă picassiană
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
care era un alergător de distanță experimentat m-a convins să alerg șase mile cu el și mi-a arătat cât de departe eram de adevărata condiție fizică. Pulsul meu mi-a crescut foarte repede. Am început să respir greu, tânjind după aer. Îmi simțeam plămânii și gâtul ca și cum ar fi ars. Picioarele mi s-au înmuiat. Întregul meu corp a suferit efectele acestui tip de efort. Astăzi, ca și în trecut, miile de oameni care s-au orientat spre practicarea
JOGGING De la A la Z by Alexe Dan Iulian () [Corola-publishinghouse/Science/1593_a_3043]
-
printre stindarde. Și cînd, acum că revoluția zilei lor a bătăliilor trecut-a, Căzînd din nou în groaznic chin se-ntorc în chipuri de durere, Cu fețe abătute, fără țel, ne-nsuflețiți, deși-nfuriați, Nemaistînd drept, desi puternici, atunci lungiți tînjesc 125 După nesăbuita mulțumire, și fetele și le împing nainte, Si se teșesc deasupra, dedesubt, si se întind în lung că fiara. Slăbiți se-ntind peste-a lor putere în haite-ngrozitoare, pîn' ce-ncepe războirea, Sau tainica religie în
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
că ar putea să-și piardă viața în această luptă și chiar dacă acest lucru nu se va întâmpla, el niciodată nu va mai avea parte de iubire în viața lui. Din istoria operei Printre mulții impresari italieni și străini care tânjeau în perioada anilor 1840 să monteze o operă compusă de Verdi era și Linari de la Teatro Pergola din Florența care i-a comandat Maestrului o lucrare care trebuia să fie reprezentată cu ocazia Carnavalului din 1847. Așa cum relatează Muzio, prietenul
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
carte și așteaptă vești de la tatăl său. Își exprimă nemulțumirea față de starea de lucruri din Germania (O mio castel paterno). El mai speră să primească iertarea tatălui său, deoarece făcuse greșeală să se înhăiteze cu un grup de hoți. Carlo tânjește după căminul părintesc și după dragostea Amaliei. Regretă sincer acțiunile sale din cadrul Universității. Mai mulți oameni sosesc aducând o scrisoare pentru Carlo. Scrisoarea este de la fratele său și citind conținutul acesteia, Carlo se schimbă treptat la fața. Aruncă scrisoarea și
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
nu o părăsească (duetul E pur tristo ....Quando assente). O lovitură de tun anunță momentul îmbarcării. Corrado îi promite că se va întoarce și părăsește încăperea. Actul ÎI Tabloul 1. O cameră din harem. Gulnara, sclava favorită a Pasei Seid, tânjește după libertatea pierdută și își exprimă ură pe care o nutrește în secret pentru Pasă Seid ( Vola talor dal carcere.... Ah conforto è sol la speme ). Sosește un emisar care îi comunica că Pasă Seid dorește să o aibă alături
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
în piață un jurământ prin care se leagă să dezrobească Italia de invadatori (Ed oră tutto giuriam difenderla). Tabloul 2. Reședința lui Rolando lângă zidurile cetății. În grădina, Lida, nefericită de amintirea unui alt război în care își pierduse familia, tânjește după Arrigo, iar singurul lucru care o oprește să-și pună capăt vieții este gândul la micuțul ei fiu (Quante volte come un dono). Ea este indignata atunci cand Marcovaldo, un prizonier de război german care primise dreptul să circule liber
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
și ai Florei, matadori, picadori, țigănci, măști. Actul 1 Saloanele Violettei Valéry. Violetta, o celebra curtezana, da o mare petrecere în saloanele sale. Ultimul sosit este Gaston, un conte, care este însoțit de prietenul său, Alfredo Germont. Acesta din urmă tânjea de un an să o întâlnească pe Violetta. Alfredo este rugat să pronunțe cuvântul de bun venit pentru invitați( Traducerea literară este O femeie pierdută sau O femeie rătăcita.) (Libiamo ne' lieti calici), iar Violetta îi ține isonul. Curând Violetta
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
tale faci loc alteia care te poate purta și duce mai departe. A educa Înseamnă să ajuți pe altul să ajungă mai sus decât ai putut tu urca, să faci din altul ceea ce tu nu ești. Este surplusul după care tânjești, și o altă „față” pe care o doreai, și care acum poate să apară pentru că, iată, ai Întâlnit o ființă care ar putea umbla cum tu nu ai reușit. E ca și cum ți s-ar mai oferi o șansă, e ca și cum
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
insurmontabile, inclusiv pentru rațiune. Chiar dacă trăim Într-o epocă a clamării holismului și globalizării, se practică În continuare abordarea fragmentară, autarhică, de adâncime, neglijându-se confluențele, difuziunile, interdependențele. Există un gust al specializărilor și Îngustimilor care obnubilează coerența după care tânjim. S-a ajuns chiar la un cult al cercetării „egoiste” În care nu știe dreapta ce face stânga. Omul de știință este rupt de creația artistică, desconsideră contextul sociocultural, nu vede În perspectivă, uneori nu știe sau nu ia În
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]