3,451 matches
-
de zile. Atuncea m-a’ anchetat și pe mine. Am fost chemat la Securitate, am fost arestat, da’ m-a’ ținut foarte puțin, o zi sau două... ăștia, proprietarii, au vrut să scape de amândoi, dar a scăpat numai de taică-miu, că eu am rămas, dar până la urmă a trebuit să plec... Ei, pe urmă eram la Centru de Calcul și era un securist, Gornienko, care răspundea de noi, și a cerut să dau o declarație despre inginerul Ștraup. Domnule
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
cam 150-200 de oameni încăpeau într-un dormitor. Și în anul acela, în ’60, când am venit la Grădina, am aflat și că mi-a murit tatăl. În primul rând am presimțit... În sufletul meu am presimțit că a murit taică-miu. El fusese pe front, în Rusia, nu prea era bine cotat, și în momentul în care fusese la Hârșova diriginte de poștă, atunci la început, când s-a și căsătorit, începuse colectivizarea și îl făcuseră membru de partid, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
-o fost, că așa ne purta... V-au dus la Securitate la Deva? Da, și acolo la anchetă era unu’ Herman Liobin, un evreu, și cu unu’ Iordache. ăștia au fost cei mai mari criminali cu anchetările acelea... O fost taică-su lu’ Lieubi ăsta internat la spital la Deva, și o fugit de la spital bătrânu’, și o zis că nu stă, că poate sunt din copii lu’ ăia care-o fost închiși la băiatu’ lui, și-i dă ceva și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
o greutate de sub 30 de kilograme, cam așa... Parcă și-acuma-l văd, cu niște ochi mari, o figură lunguiață, slăbit din cale-afară, de toate oasele i se vedeau pe corp... Nu știu cum o rezistat în condițiile astea să nu dispară... Taica-său a aflat că e la Târgșor și-a venit și-a luat legătura cu directorul, cu Spirea Dumitrache, și în mod foarte-foarte ascuns l-a rugat să fie ajutat. El e-n stare să îi pună orice. Știți ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
confruntări directe cu cei care vă urmăreau? Confruntări directe numai la Rona, la casa asta a lui Oniga. Trebuia să se întâlnească cu soția, că o venit cu alimente, și or plecat șase dintre noi acolo. Era Rusu, Mâț, Aristina, taică-său și frate-său, și Hotea. Ei au aflat de undeva că aduceau alimente acolo în pădure și au încercuit zona sub formă de potcoavă... Era o poiană în mijloc și de jur-împrejur pădure. Mâț ăsta era foarte priceput și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
O’ fost amenințați că îi deportează familia și s-o predat. Și o primit cu un an mai puțin, că în loc de 25 de ani, i-o’ dat 24. Ceilalți erau în cealaltă zonă... Bătrânul o fost paralizat, cu Aristina, cu taică-său și cu frate-său.. Și atunci când l-o împușcat mortal pe Hotico l-o împușcat și pă Gusti, acolo unde era, printre niște oi. Și Gusti știu că era pușcat că m-am întâlnit cu el la închisoare la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
cu un prieten din copilărie, maghiar. Ei au fost trei frați, frații Fodor: Pista, Eghi și Bela. În ’48 Bela îmi propunea: Mă, hai să fugim din țară. S-o las pe mama, pe sora... nu pot. El trăia cu taică-său, că era divorțat... Și atât m-a bătut la cap să plec, dar n-am plecat. El a plecat, și-a ajuns la Salzburg, și de-acolo, via Italia, o ajuns în Australia. Bun. Fratele lui mijlociu, cu care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
să nu știi toate dichisele cum se mișcă, înseamnă că tare prost trebuie să fii. Și în veci n-o mai auzit de ei. Și ăsta o fost condamnat pe drept comun și i-o’ comutat pedeapsa la politici, că taică-său o fost plutonier, tehnician veterinar. Acuma cu ce-o fost el vinovat că taică său o fost plutonier? Asta nu înțeleg! Și zice într-o zi cătră mine: Mă, eu la bagaj mai am un cojoc și ăla ți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
Și în veci n-o mai auzit de ei. Și ăsta o fost condamnat pe drept comun și i-o’ comutat pedeapsa la politici, că taică-său o fost plutonier, tehnician veterinar. Acuma cu ce-o fost el vinovat că taică său o fost plutonier? Asta nu înțeleg! Și zice într-o zi cătră mine: Mă, eu la bagaj mai am un cojoc și ăla ți-l dau ție. Eu n-aveam cojoc, aveam numa’ un pulover, că era primăvară, da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
o să ne ducă la lucru obligatoriu. Când deodată eram în celulă doi inși, unul Orban Petre și eu. Lu’ ăsta i-o fost condamnat la moarte tata și sora, și s-o tot interesat săracu’ dacă n-am auzit de taică-său. Păi n-am auzit, că numa’ așa puteam auzi dacă îl băga în cameră la noi în Galați sau în Jilava, sau dam peste el, sau mă rog... Și odată deschide gardianul ușa la celulă... Noi la ofițerii ăștia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
acasă. Și câți or fost în curte cu hohot o’ plâns toți. Și am corespondat cu el, și mi-o zis că o fost la el în curte catastrofă. Când o ajuns acasă nu l-o mai apucat decât pe taică-sau în viață, că mamă-sa o murit. Apăi mi-o scris că s-o însurat. Și mă gândeam așa întru mine: Mă Suciule, numa’ asta ți-o lipsi, mă. Da’ poate că și-o fi găsit o femeie care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
Păi doamnă, dumneavoastră nu vedeți de une’ vin eu? De un’ să am io bani? N-am! Și n-a vrut să-mi dea bilet și m-a auzit un moș, un bătrân care stătea pe-o bancă acolo: Ce taică, ce s-a întâmplat? Zâc: Uite, nu vrea să-mi dea bilet, că e rupt banu’ ăsta. Ia taică de la mine un franc! Și mi-a dat un leu de mi-a dat asta bilet... Și așa am ajuns în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
a vrut să-mi dea bilet și m-a auzit un moș, un bătrân care stătea pe-o bancă acolo: Ce taică, ce s-a întâmplat? Zâc: Uite, nu vrea să-mi dea bilet, că e rupt banu’ ăsta. Ia taică de la mine un franc! Și mi-a dat un leu de mi-a dat asta bilet... Și așa am ajuns în București... E, da’ am scurtat povestea și nu v-am spus... În colonie la noi, în brigadă cu mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
cu care ne mândrim. Dar cea mai mare realizare, pentru ea ca mamă și pentru noi ca bunici, o constituie Sorinel. Sorinel este tot ce avem cu toții mai scump. Este un copil frumos și deștept ca maică-sa, isteț ca taică-său, vorbăreț ca bunică-sa și aerian ca mine ... dar "promite" a fi cel mai reușit dintre noi toți. De curând a împlinit 12 ani și este elev în clasa a VII-a la vestitul liceu ieșean "Costache Negruzzi", unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
Noi, artistic, ne-am apreciat mereu. Viața în doi nu e ușoară. Trebuie să fii foarte maleabil și să știi să înclini balanța când așa, când așa. Era Rac. Eu Capricorn. Combinația fatală. Cum v-ați înțeles cu socrii? Murise taică său. Maică-sa mă adora. O femeie mică, mică, mereu în doliu.... Năștea un copil, altul murea și tot așa. Parcă o văd și acum, cocoțată în vârful patului: "Marcel, să n-o superi pe Viorica!" știa ce fecior nebun
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
luat, cu adevărat, decizia: "Într-o țară care vrea să te rupă de copilul tău, eu nu mai vreau să mă întorc". — Ce înseamnă "au reținut-o"? — Cântam Samson și Dalila la Napoli, în iarna lui 1970. Cătălina și cu taică-său au venit alături de mine. Era prima dată când se putea. Am făcut Anul Nou la Roma, la Ambasadă, apoi am luat-o pe Cătălina cu mine, la Paris. Am dat-o la școală acolo, dar nu... nu se simțea
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
umbra lui Bruson și tot așa în viață... Dragă, pe scenă, mă uitam la el când cânta și nu încetam să mă minunez: ce voce îngrijită, ce dicție, câtă participare! Atunci mi-am zis că ăsta îl mănâncă și pe taică-său! Nici azi nu este unul mai mare ca el! Uite fotografiile: aveam părul meu lung și negru pe atunci și mă luptam cu toți make-up artiștii ăși pe aici, dar mai ales în America), pentru că voiau să îmi pună
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
viței și produsului ei, ci unul al vegetației În genere; al regenerării ei, periodice sau ocazionale. Cu similitudini În egipteanul Osiris și, de ce nu, În Zamolxe. Câteștrei: primul născut de două ori - Înainte de vreme de maică-sa, respectiv desăvârșit din taică său, Însuși Zeus -, altul Înviind În fiecare primăvară, iar ultimul o dată și bine; nu constituie decât tot atâtea ipostaze ale unui adevăr unic: Natura nu moare. Am pomenit de conul de pin? Altcineva prins În horă, cu a cărui imagine
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
cartierul avea curent electric în casă, dar maică-sa clătina din cap când venea vorba despre asta și spunea, ca și cum chiar și lumina chioară a lămpii cu gaz era o chestiune de destin: „Curentul, băiatul mamei, nu-i pentru noi“. Taică-su o ținea și el la fel, indiferent că-i cerea bomboane sau bani ca să meargă în tabără: „Nu-i de nasul nostru“. Marinel se născuse într-o familie în care sărăcia era și o răzbunare. „Crapii e pentru ăia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
acelea pentru care nu avuseseră nici timp și nici bani la tinerețe. Când venea acasă la părinții lui din Rucăr, Nini se lungea întâi în pat cu mâinile sub cap, privirea în tavan și nu scotea o vorbă ore întregi. Taică-su și maică-sa numărau dolarii și se minunau ce bine se câștigă în Italia cu contrabasul, iar după ceasurile de meditație, Nini se închidea în baie și se freca pe tot corpul cu buretele, până ce devenea cafeniu ca și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ar face orice partener de afaceri serios, care are asul în mânecă -, dar cum crezi tu că merg lucrurile la Athos? Ca la noi, în cartier, la Biserica Toți Sfinții? Ne spovedim, vericule, la repezeală și după aia ne taie taica părintele chitanță.“ După o clipă de gândire, Costică întreabă încet: „În ce limbă ne spovedim?“ „În românește, în lipovenește, în englezește - spune Mitică -, în ce limbă vrei. Poți să te spovedești și-n islandeză, că tot aia e. Al Bătrân
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
al unui partid naționalist și care a făcut tot timpul caz de condiția sa de român verde, a descoperit că, de fapt, e islandez. Asta i-a spus-o maică-sa adoptivă pe patul de moarte. În timpul războiului, ea și taică-su au ascuns un pilot de-al aliaților. Acesta a lăsat-o cu burta la gură pe funcționara de la consulatul Islandei, care îi aducea medicamente și mâncare, și, cum aviatorul nu le-a spus niciodată deslușit de ce neam e, putea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
actualmente General Berthelot), într-o cămăruță ce-i fusese repartizată în fosta ei proprietate, atunci naționalizată. Ca boieroaică, avusese până atunci D.O. (domiciliu obligatoriu) la Neamț. Bătrâna ne povestea cum l-a născut pe primul său băiat și cum taică-său, Lascăr Catargiu însuși, a căzut cu lacrămi în ochi, în genunchi, la patul ei de lehuză, rugând-o să-i dea copilul ca să-l înfieze deoarece, fără urmași de parte bărbătească, numele bătrânului se stingea. De la Dolhasca unde am
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
care să se delimiteze de cei care îi foloseau numele într-o campanie de presă împotriva regelui sau să adreseze o asemenea scrisoare patriarhului Miron Cristea, „care este unul dintre protectorii fiului tău, în cazul în care s-ar prăpădi taică-tău”. Carol a îndeplinit cererea Reginei. Principesa Elena voia să meargă în Italia, pentru a-l convinge pe Carol să revină asupra renunțării și pentru a-l readuce în țară, dar guvernul nu a fost de acord. Probabil, acum Principesa
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
al vacarmului dispăruse. Dintr-un impuls lăuntric, am luat-o la fugă, în câteva clipe eram pe celălalt mal al râului. Moșneagul se afla acolo. Ce vrei, moșule?! am strigat gâfâind, plin de furie. Am spus să treceți repede, dar taică-tu n-a înțeles. O să rămână acolo unde este. Ce vorbești, moșule, ești nebun?! Podul ține, e de piatră... Calul necheză a doua oară înspăimântat. Tata porni spre podul înclinat peste apele furibunde, gata gata să se prăbușească în râu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]