19,047 matches
-
sale de 12 ani, solitară și cu sentimentul de a fi fost părăsită, Taina mărturisește: ,,L-am invitat pe Dumnezeu la masă”), Iernile copilăriei, Bradul și colindele de Crăciun... Pentru o și mai consistentă ilustrare a universului ideatic în care Taina trăiește, se frământă și luptă cu sine însăși -, vom selecta, ultrarapid, cvasi-aleatoriu, sintagme, propoziții și fraze pe care le considerăm emblematice: ,,chinezoaica lui tataie”; ,,căldura poveștilor despre mine”; ,, Când a plecat Andrei, nici nu am știut că a plecat, nu
Cristina Mihaela BARBU sau… TAINA tainelor tăinuite în Poveste [Corola-blog/BlogPost/93938_a_95230]
-
ceilalți, pentru că nu aveam spini. Așa zicea diriginta. În inima mea, am rămas Tainibelle, copilul veșnic tânăr.”. La finalul capitolului 36, naratoarea ne dă de înțeles că unul dintre cele mai însemnate personaje-cheie - ori, mai degrabă, Personajul Suprem - din romanul ,,Taina, început de poveste...” este însuși Dumnezeu: ,,Dumnezeu ne dă câteodată multe de dus. De multe ori nu înțelegem, ne luăm la trântă cu credința din noi, ne certăm cu Dumnezeu, îi cerem socoteală, luăm lumea în răspăr... Mult mai târziu
Cristina Mihaela BARBU sau… TAINA tainelor tăinuite în Poveste [Corola-blog/BlogPost/93938_a_95230]
-
nordul Olteniei, dar mai ales frescelor de pe zidurile exterioare, care poartă și acum, după cinci secole, în eternitate, praporii Bizanțului de după Bizanț, specifice, implicit, aurei eclatante a primului stil arhitectonic românesc: Stilul Brâncovenesc - deducem că idealul spre care tindea tatăl Tainei era acela pe care vechii elini îl sintetizau, ca într-un minereu aurifer, în cuvântul Kalokagathia, prin care defineau concepția lor, conform căreia binele se unește cu frumosul. Profesor fiind, tatăl Tainei - adept al educației prin blândețe, pe urmele lui
Cristina Mihaela BARBU sau… TAINA tainelor tăinuite în Poveste [Corola-blog/BlogPost/93938_a_95230]
-
Brâncovenesc - deducem că idealul spre care tindea tatăl Tainei era acela pe care vechii elini îl sintetizau, ca într-un minereu aurifer, în cuvântul Kalokagathia, prin care defineau concepția lor, conform căreia binele se unește cu frumosul. Profesor fiind, tatăl Tainei - adept al educației prin blândețe, pe urmele lui Michel Eyquem de Montaigne - își însușise această deviză de viață și, se înțelege, în spiritul ei o educase pe fiica sa. Roman de introspecție și analiză psihologică dusă uneori, parcă, până dincolo de
Cristina Mihaela BARBU sau… TAINA tainelor tăinuite în Poveste [Corola-blog/BlogPost/93938_a_95230]
-
noi, de corifei precum Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Mircea Eliade sau de Mihail Sebastian și Anton Holban ori, în Franța, de Marcel Proust (pionierul romanului de introspecție și analiză psihologică), Albert Camus, Jean-Paul Sartre, Andre Gide, Michel Butor, Nathalie Sarraute, -, „Taina, început de poveste...”, de Cristina Mihaela Barbu, atinge și face să vibreze, în Capitolul 56, corzi de mare finețe și subtilitate. Trunchiat fiind, citatul - oricât de atent ales - nu poate să dea seamă despre amplitudinea trăirii și forța expresivă a
Cristina Mihaela BARBU sau… TAINA tainelor tăinuite în Poveste [Corola-blog/BlogPost/93938_a_95230]
-
unui carusel, care se învârte și se tot învârte... Sunt amețită. (...) ...chiar nu știu ce se întâmplă. Și mă duc lunea, doar lunea, în fiece săptămână, la el în birou. Îi spun ,,lunea cu el”. Este un secret bine păzit, este o taină a mea. Nimeni n-o știe. O știe Dumnezeu, dar doar simțită, nu spusă. Nu am curajul.” Finalul capitolului - ,,Și pun capul pe cruce și mă rog să-l scoată din toate colțurile, Dumnezeu să se gândească la mine, să
Cristina Mihaela BARBU sau… TAINA tainelor tăinuite în Poveste [Corola-blog/BlogPost/93938_a_95230]
-
de cuvântul ,,pace” repetat de trei ori, în formula: ,,Om! Pace, pace, pace!”. După un autoportret în linii fugoase - și în contrast cu acela al ,,îngerului nordic”, înalt și blond, de neatins: Carmen, care zâmbea rar, ironia fiind al doilea ei nume -, Taina (,,...acum, mai mult ca niciodată, simt că ard ca o flacără. Ca să exist, trebuie să dogoresc, să dansez, să mă înalț, să cobor, iar să mă înalț, ca o văpaie.”), cuprinsă de reverie, se destăinuiește, în ritm galopant, prietenei sale
Cristina Mihaela BARBU sau… TAINA tainelor tăinuite în Poveste [Corola-blog/BlogPost/93938_a_95230]
-
cu părul bucle negre pe spate, făcând minuni pentru spiriduși, troli, duhuri curate ale pădurii. Adormeam, visând o cărare ce pornea de la mine și se oprea la nori, cu Dumnezeu zâmbind din scorbura din cer.”. Primele două treimi ale romanului ,,Taina, început de poveste...” pot fi considerate, pe bună dreptate, o Rapsodie română a zâmbetului - ca stare de spirit și ecran panoramic, pe care se proiectează aievea cavalcada de întâmplări și trăiri, dincolo de frământările răscolitoare ale protagonistei -, culminând în finalul capitolului
Cristina Mihaela BARBU sau… TAINA tainelor tăinuite în Poveste [Corola-blog/BlogPost/93938_a_95230]
-
Cristinei Mihaela Barbu - de la capitolul 63 până la 70 - se desfășoară pe fondul neliniștii crunte declanșate de afirmația ,,ceva este în neregulă”, făcută de un medic, în urma unor analize. Acest avertisment neașteptat detonează torentul rememorării perioadei din urmă a vieții mamei Tainei, căreia, cu mulți ani mai înainte, i se spusese, necruțător, că are cancer: ,, Verdictul a căzut ca o ghilotină. Și ea l-a auzit. (...) Medicii i-au mai dat trei luni de viață. A mai trăit trei ani. Dar nu
Cristina Mihaela BARBU sau… TAINA tainelor tăinuite în Poveste [Corola-blog/BlogPost/93938_a_95230]
-
institut specializat din București, vor fi negative, protagonista face eforturi supraomenești de a-și masca neliniștea, trăirile copleșitoare. Drapându-și clipele prin care trece, încearcă să se poarte normal, continuându-și activitatea de cercetare științifică și trăindu-și, în mare taină, iubirea nemărturisită nici măcar celui în cauză, divinizatul Tudor. Găsim de cuviință să mai reținem câteva fulgurații ori, mai bine zis, cadre cu valențe cinematografice, de veritabil film de artă vibrant: ,,Pe coridor, mă întâlnesc cu Tu,Dorul meu. Îmi vede
Cristina Mihaela BARBU sau… TAINA tainelor tăinuite în Poveste [Corola-blog/BlogPost/93938_a_95230]
-
capul, ca să nu-mi vadă pleoapele lăsate, dorind să opresc trecerea clipei, dorindu-mi curaj să-i strâng și eu palma sa mare (...) Clipa trece. Palma se lasă. Mâna mea, neputincioasă, cade. Pâlpâirea de curaj se stinge.,, Ești bine azi, Taina?” - și simt și întrebarea în șoapta lui. Cicatricea de pe frunte-i se ridică și ea în întrebare, dar privirea devine serioasă, așteptând răspuns. ,,Sunt bine mereu!” îi spun. Se întoarce și pleacă zâmbind. Ochii mei rămân în urma lui, zbârlindu-i
Cristina Mihaela BARBU sau… TAINA tainelor tăinuite în Poveste [Corola-blog/BlogPost/93938_a_95230]
-
furia mea de o clipă, să nu rup marginea de jos. O mai deschid o dată, o citesc, un înger trece pe lângă mine, îi simt aripile-i reci pe piele, mă cutremur sub fior, nu pot să rup bucățica rămasă. E taina mea! Eu sunt Taina și am în mine o taină adâncă, de catacombe ascunse în inima Pământului. O las vântului, întreagă, suflu în bucățica de hârtie: Du-te și împrăștie inima mea în zările lumii!”; Vreau să strig la Dumnezeu
Cristina Mihaela BARBU sau… TAINA tainelor tăinuite în Poveste [Corola-blog/BlogPost/93938_a_95230]
-
clipă, să nu rup marginea de jos. O mai deschid o dată, o citesc, un înger trece pe lângă mine, îi simt aripile-i reci pe piele, mă cutremur sub fior, nu pot să rup bucățica rămasă. E taina mea! Eu sunt Taina și am în mine o taină adâncă, de catacombe ascunse în inima Pământului. O las vântului, întreagă, suflu în bucățica de hârtie: Du-te și împrăștie inima mea în zările lumii!”; Vreau să strig la Dumnezeu. Iar strigătul meu este
Cristina Mihaela BARBU sau… TAINA tainelor tăinuite în Poveste [Corola-blog/BlogPost/93938_a_95230]
-
jos. O mai deschid o dată, o citesc, un înger trece pe lângă mine, îi simt aripile-i reci pe piele, mă cutremur sub fior, nu pot să rup bucățica rămasă. E taina mea! Eu sunt Taina și am în mine o taină adâncă, de catacombe ascunse în inima Pământului. O las vântului, întreagă, suflu în bucățica de hârtie: Du-te și împrăștie inima mea în zările lumii!”; Vreau să strig la Dumnezeu. Iar strigătul meu este râs și plâns: De ce eu? De ce
Cristina Mihaela BARBU sau… TAINA tainelor tăinuite în Poveste [Corola-blog/BlogPost/93938_a_95230]
-
trăiesc cu Dumnezeu!”; Peste o oră voi ști! Am fost păcălită. Mi s-a spus că viața este ușoară... (...) A venit răspunsul! Doctorul mi-a zâmbit larg: ,,Ești bine pe toate planurile!” Atât.”; ,,Harpă îi sunt acum, în brațe. Nu, Taina! Este timpul să te trezești. Este doar un vis.”; ,, Pentru ce scriu? Pentru cine scriu? De ce fac azi ceea ce fac? La ce-mi folosește? Cui folosește? Privirea n-a fost astăzi ,,a mea”. A fost rece. Tăioasă. Pusă pe harță
Cristina Mihaela BARBU sau… TAINA tainelor tăinuite în Poveste [Corola-blog/BlogPost/93938_a_95230]
-
în științe - chimie analitică, dar și în alchimia sufletelor cititoarelor și cititorilor săi), scriitoarea Cristina Mihaela Barbu respectă, poate fără să vrea, până și Jurământul lui Hipocrate: ,,Sacră și curată îmi voi păstra arta și îmi voi conduce viața”. Cartea ,, Taina, început de poveste...” se încheie printr-o amplă, liniștitoare și tămăduitoare spovedanie. Cristina Mihaela Barbu respectă, astfel, structura consacrată a romanului, care - spre deosebire de nuvelă, căreia i se pune, brusc, punct final, imediat după ce acțiunea atinge punctul culminant - se impune a
Cristina Mihaela BARBU sau… TAINA tainelor tăinuite în Poveste [Corola-blog/BlogPost/93938_a_95230]
-
iubesc, decât să fiu iubită”. În floarea vârstei sale biologice fiind, cea mai frumoasă dintre vârstele de 24 de carate dăruite de Dumnezeu omului -, Doamna Cristina Mihaela Barbu debutează editorial fără șovăire, cu un volum remarcabil, demn de toată prețuirea: ,,Taina, început de poveste...”, care-i atestă maturitatea ca scriitor deplin format, într-o formulă narativă pe cât de incitantă, pe atât de pertinentă și captivantă, în care pecețile vii ale originalității și autenticității se întemeiază pe expresivitatea limbajului și, nu rareori
Cristina Mihaela BARBU sau… TAINA tainelor tăinuite în Poveste [Corola-blog/BlogPost/93938_a_95230]
-
deci liber sunt / De faptul de-a fi fost născut / Și liber sunt / și dezlegat... / ...dezlegat printr-un cuvânt” - printr-un cuvânt, la rădăcina poeticului, „arsură” a verbului (Intersectare) înfipt în mantie de carte. Și... „inelând” clipa, clipa cea de taină, să-ncercăm (și vom reuși) să ne legănăm de cuvântul marii treceri, rostind împreună cu cel „frumos ca umbra unei idei”: „M-am legat de cuvânt... / ... ca și cum s-ar naște din mine ființa. / M-am legat de cuvânt... (Legarea de cuvânt
O RAZĂ STRĂLUCIND! NICHITA STĂNESCU [Corola-blog/BlogPost/94078_a_95370]
-
să ne legănăm de cuvântul marii treceri, rostind împreună cu cel „frumos ca umbra unei idei”: „M-am legat de cuvânt... / ... ca și cum s-ar naște din mine ființa. / M-am legat de cuvânt... (Legarea de cuvânt) - slăvitul, cuvântul cel care înscrie taina clipei înrourate de har pe-o treaptă de hotarnic hrisov, ce vrutu-l-am hristic. Întru amintirea lui NICHITA, se cade a nu uita că pentru el prietenia este mantie-nstelată cu învăluiri siderale: „De câte ori mă gândesc nu am dreptate; / numai când
O RAZĂ STRĂLUCIND! NICHITA STĂNESCU [Corola-blog/BlogPost/94078_a_95370]
-
cititorii săi, El, Raza Nichita, rămâne un jeune noble, „un cascador / al cuvintelor...”, străluminând universul poetic românesc, și-ntr-acest an (la trei decenii de la plecarea sa în universul care l-a transformat într-o stea) și-ntotdeauna. La ceas de mare taină, când se-nfrățesc Soarele cu Luna, când Saturn își îmbrățișează suratele, când Dunărea-și botează apele în Marea cea Neagră, când ochiul drept îl strunește pe cel stâng (pentru a-l lecui de strâmbătate), să ne rugăm, prieteni cititori, versuind
O RAZĂ STRĂLUCIND! NICHITA STĂNESCU [Corola-blog/BlogPost/94078_a_95370]
-
tentativă de cunoaștere a unei personalități complexe, care gândește și vorbește în peste zece limbi străine, pe care le cercetează și le studiază cu un puternic și neliniștit flux de gândire trăită. Viața sa a fost ca un zbor de taină, ce ar trebui să-l descifrăm. Dar să o luăm de la cel mai înalt nivel atins, să pornim de la sinteza ultimilor ani, constituiți în primul deceniu al acestui început de mileniu, de muncă concretizată în poziție de leader al unui
De vorbă cu un vizionar – visător [Corola-blog/BlogPost/94072_a_95364]
-
publicitate, povestea de dragoste pentru icoana bizantină a soților Ioan și Dana Moldoveanu - absolventă a Liceului de Artă ”Nicolae Tonitza” din București - stă sub semnul harului, sub aripa Duhului Sfânt. O povestea care s-a înfiripat discret și în mare taină, în vremea regimului ateist. Noi ne-am căsătorit în 1984, însă înainte de acest an, pe când eram doar prieteni, într-una din zile, Ioan mi-a cerut să pictez și eu, pentru întâia dată, icoana Sfântului Gheorghe, icoana clasică în care
Sfinții din icoane – lumini peste veacuri / Pictorii Dana și Ioan Moldoveanu [Corola-blog/BlogPost/94065_a_95357]
-
mers și i-am spus părintelui Clement de la Mănăstirea Cernica faptul că sunt nebotezată. Și la vârsta tinereții, m-am botezat în credința bunilor mei, a soțului meu; apoi ne-am și căsătorit”, își amintește Dana Moldoveanu. Odată cu primirea Sfintei Taine a Botezului, care îmbracă tot omul în haina de lumină a lui Hristos, Duhul lui Dumnezeu S-a pogorât și în casa Danei. Cu timpul, cu post, cu rugăciune, cu multă răbdare, cu un program din care nu lipsește documentarea
Sfinții din icoane – lumini peste veacuri / Pictorii Dana și Ioan Moldoveanu [Corola-blog/BlogPost/94065_a_95357]
-
în anul 2002, ca redactor comentator. Spre fericirea mea, în primii ani de jurnalistică am beneficiat de ajutorul colegial al unor gazetari experimentați. Aparte i-aș aminti pe directorul și redactorul-șef Aurel Gavrilov, de la care am aflat multe din tainele jurnalisticii, și Ion Bălan, fostul meu profesor și diriginte la liceul român din Vârșeț, cu care am colaborat foarte bine la rubrica culturală. Aș mai adauga că în prima perioadă am scris la pagina sportivă, fiind, timp de mai mulți
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94155_a_95447]
-
frumusețe a principiilor doctrinare remarcate și evidențiate de Sfânta Liturghie și de sfintele texte liturgice, suprasaturate de semnificații simbolice și istorice, formând și alcătuind la olaltă copleșitoare teofanii, ne fac să trăim în mod plenar și profund marea și Sfânta Taină a Euharistiei, proiectându-ne, totodată, în nelimitat și etern, în sensul eshatologic al devenirii noastre, în mod deosebit. Faptul că o trăsătură specifică a cultului ortodox este universalismul sau pancosmismul său, că firea neînsuflețită este asociată la cultul de adorare
Semnal editorial şi Publicistic: Mihail Diaconescu – Prelegeri de estetica Ortodoxiei, ediţia a doua, Editura „Doxologia” a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 2009 … [Corola-blog/BlogPost/94084_a_95376]