1,581 matches
-
și grâu - curcubeul cerului căzut pe pământ Săgetați de soare atârnă-n zdrențe norii - înfloresc ciulinii Spuma norilor împrăștiată de vânt - croncănit de ciori Dintr-o dată-n soc florile-s veștejite - și iubirea ta În umbra tufei pisica se răsfață - tihna amiezii În așteptarea ploii - albastrele-nflorite printre mărăcini Gâze în zig-zag pe asfaltul fierbinte - umbra nicăieri Legănate-n vânt pictează cerul în mov - flori de tuia Merele în pârg - curcanul se înfoaie de-atâta roșu Două crăițe fremătând involte-n
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
Îi apar cărțile filosofice „Despre condiția umană” (apreciată extrem de favorabil de magistrul D.D. Roșca) și, „Spre o dialectică a tragediei.” La Începutul lui iulie 1945 dobândește diploma de licență În filosofie cu distincția „Magna cum laude”. Apoi, se retrage În tihna satului natal, unde intenționează să redacteze „Sistem de metafizică a neantului”. Dar din pricina regimului politic nefavorabil, teribil de opresiv, acest sistem filosofic rămâne neîmplinit. Poetul macedoromân Teohar Mihadaș avea să-i declare lui Petre Hossu, prin anii ’70 acestea: „Dacă
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
mai spus că Dragoș știa că după amiaza Îmi place să mă retrag În parc, pe o bancă mai lăturalnică, pentru a evita să mă Întîlnesc cu cineva, nu pentru că aș fi vreun ursuz, ci ca să mă pot gîndi În tihnă la ale mele. L-am văzut căutîndu-mă pe după boscheții de pe alee. M-am bucurat să-l văd, el nefăcînd parte dintre acele persoane care m-ar fi putut deranja cu vreo conversație plicticoasă, de complezență. După cum Îl știu, precis rumegase
Viaţa-i complicat de simplă by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91691_a_93569]
-
ar fi pierdut; femeia nu vroia să aibă copii, și nici Thomas, atunci, nu era pregătit pentru așa ceva. Și nici mai tîrziu; niciodată. După tinerețea agitată, trăia o maturitate liniștită. Invidiată de unii, socotită model de alții. De cîteva zile, tihna se tot destrăma. Thomas fusese un ales. Nu al sorții, deși nu se putea spune că avusese una potrivnică, ci al clinicii H&V-Cryos. Secția internațională. Înfățișarea contase cel mai mult. Înalt, blond, bine clădit. Trăsături plăcute, bărbia - despicată - puțin
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
neliniștit. Revenit de ceva vreme din exilul voluntar, nu se simțise altfel, multă vreme, nici În patriamamă. Poate din pricina faptului că el avea și patriibunici, străbunici, meleaguri pe care, de voie, de nevoie, unii dintre Înaintașii lui le părăsiseră cîndva. Tihna pe care Thomas nu o afla cu totul era, poate, În preajma fiordurilor, În Norvegia, de unde neamul său plecase de multă vreme. Iar melancolia ce-l cuprindea uneori venea, negreșit, dinspre stepa rusească, pe care el nu o văzuse niciodată; dorința
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
-i bîntuie, de la o vreme, somnul și nesomnul; În vis, Îi apăreau prunci, așa visau, probabil, femeile gravide. Dacă și-ar fi zărit doi-trei vînduți, da, așa era mai potrivit să Îi numească, liniștea s-ar fi Întors. Thomas, În tihnă, Împăcat, ar fi citit, În original, nu doar sonetele lui Shakespeare, ci și piesele acestuia, Hamlet, mai ales, comentariile istoricilor literari britanici, pe cele ale cronicarilor de teatru, ar fi mers, măcar o dată pe an, să vadă o piesă jucată
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
și cît ar fi vrut să aibă toate acestea, dar i-ar fi trebuit o casă. Sau un apartament. Mai cheltuia, ocazional, cu cîte o fătucă... Nu avea copii; de aici liniștea și relativa Îndestulare, copiii erau niște devoratori de tihnă, În primul rînd; profitori - deloc inocenți, cum păreau, ei tot vroiau, vroiau, oferind În schimb doar drăgălășenii și pozne, mult pentru părinți; nu se pierdea neamul, aici era totul: satisfacerea unui orgoliu, Împlinirea unei iluzii, viața părinților continuînd În vinele
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
pe Castor, mai ales, care deja era Încălzit. Pollux avea să-l ajungă din urmă, după miezul nopții, apoi chiar să-l și Întreacă, simțea deja o sete. Stîrnită și de monologul legionarului. Fost. „...Ce mai trăim noi doi În tihnă, Thomas? Niște agitați!... Alergăm, vrem, căutăm!... Ce căutăm ? Vremea plăcerilor o să se ducă de tot... Ai impresia că pe urmă ne vom Închide În mănăstiri ori că ne vom pocăi, cît de cît, că vom asculta toată ziua Bach sau
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
premergătoare evenimentului, Iuliana a rămas la spital cu Iustin. Laura s-a cam supărat că a refuzat să rămână la ea, dar i-a prins bine, până la urmă, pentru că a putut rămâne și ea acasă pentru a se odihni în tihnă. A adormit cu Daniela-Maria în brațe. Fetița îi dusese dorul în ultimul timp și nimeni nu o mai putea dezlipi de mama ei în acea seară. Părea să poată asculta zeci de povești până să adoarmă, dar vocea atât de
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
sunt decis să termin cu această mizerabilă existență și te rog să ocrotești familia mea. Cu mii de mulțumiri Stănică Rațiu" Pascalopol citi scrisoarea, privit în tăcere de ceilalți și așteptat de comisionar, și ar fi voit să râdă în tihnă. Se stăpâni. Nu era deloc înșelat asupra caracterului lui Stănică și, deși disprețuitor pentru sumele mici de bani, avea totuși disciplina sufletească de a nu se lăsa păcălit. Îi veni gândul fugitiv de a citi măcar scrisoarea celorlalți. Se feri
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
într-o atmosferă apăsată, fiindcă luau parte la ea trei indivizi necunoscuți, cu care moșierul avea treburi în vederea asigurării de incendiu și inundații a unor magazii cu cereale, deși dorința lui vădită era de a sta de vorbă în toată tihna cu Otilia. Indivizii întrebau și vorbeau numai în legătură cu afacerile lor. După-masă, Pascalopol, scuzîndu-se cu o privire plină de înțeles, intră cu cei trei indivizi în cancelarie, unde se iscă o discuție de specialitate, încordată. - Felix, zise Otilia tânărului, luîndu-l de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
la moșie, nu prea pot fi un tovarăș agreabil pentru niște oameni tineri! Otilia sări pe marginea scaunului lui Pascalopol și începu să îndrepte gulerul acestuia. - De ce spui astfel de lucruri? Am plecat numai puțin, ca să poți vorbi în tihnă. Nu te preocupa de noi. Pascalopol luă mâna Otiliei și o sărută. Totuși, zile întregi Pascalopol fu absorbit de treburile moșiei, și cei doi invitați rămaseră de capul lor. După vreo două săptămâni, moșierul fu chiar silit să plece la
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nuntă, atunci nu mai știu ce e prietenia și mai ales respectul. Aș vrea să descopăr că mama îl înșela pe tata, că Pascalopol e tatăl meu adevărat. Atunci aș fi, în sfârșit, eliberată. Aș putea să-l iubesc în tihnă pe bietul meu Pascalopol, fără insinuații. - Să fac eu cercetări! se oferi Stănică.Otilia strigă lui Felix: - Dragă, dă-i o crăvată, din partea mea, ca să nu mă maipersecute. - Cum! sări Stănică. Ai cravate? Și smulse tot mormanul de pe umărul lui
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mișcă, Între cele două realități de față, Într-un sens determinat, care nu e cîtuși de puțin reversibil. De la prima dintre aceste realități la a doua, ea marchează o tensiune vitală orientată cît mai mult cu putință către sănătate, plăcere, tihnă, harul redat, uzajele consimțite. Ea are ca dușmani de moarte depreciativul și depresivul”. Oricine citește aceste rînduri Îl va putea recunoaște și pe poetul român ca făcînd parte din „familie”. Căci, În ultimă instanță, aceeași opoziție față de „depreciativ” și „depresiv
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
iar poeziile lui sînt În număr de opt, Între care unele de două sau patru versuri. A căuta În ele un proiect spiritual, un peisaj este o exagerare. Singurul fapt ce se observă la lectură e pofta și voința de tihnă a Îndrăgostitului. Tot ceea ce scrie Nicolae pare o invitație (rugăminte) la buna orînduială a firii. El vrea să evadeze din starea de boală: „să fiu În odihnă”, liniștea fiind adevărata fericire: „să am fericire”. Puținele imagini literare sugerează o progresivă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Dragoste, fii milostivă, la amară starea mea, Lasă, nu mai sta-npotrivă și blîndețea iar ți-o ia.” E mulțumit, În consecință, atunci cînd, amorezat, află o veste bună și inima Își dă În fire, revine, altfel zis, la starea de tihnă: „Tocm-așa fără-ndoială Cu firească orînduială Acum și inima mea D-o dumnezeiască știre S-au mai dat și ea În fire S-a-nceput a să-ndrepta.” Îndreptarea, Întoarcerea la orînduială firească, intrarea În normalitate - astea vrea Nicolae Văcărescu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
după-asta vine, Minuturi sfinte sărbătorim: Cerul ne face părinți să fim, Brațele noastre acum sînt pline.” Iubirea, care de regulă este un zbor, o plutire peste greaua materie, nu apare decît rar și superficial În aceste poeme ce fac elogiul tihnei casnice. Versurile: „Ți-ndreptezi zborul fără așteptare/ Și iar la postu-ți drept te oprești” nu arată o dorință de evaziune, de plutire, cum se zice, cu capul În nori. Așezat, mulțumit, Îndrăgostitul elegiac se gîndește deja la moarte: „sosească ceasul, noi
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
soartei rele, a „curselor viclenești” ale vieții, amorul liniștit poate da fericire... Pentru un romantic acestea sînt niște noțiuni prea conformiste. Gr. Alexandrescu nu se sfiește Însă să se gîndească În ceasul slab al așteptării la o fericire bazată pe tihnă, la „un drum fără primejdii”... Apariția umbrei iubite pune capăt acestor gînduri burgheze. Momentul sacru a trecut. Poemul nu merge mai departe, imaginația s-a epuizat În „presimțirea” obiectului erotic. Depărtarea a fost (pentru poezie) fecundă, apropierea interzice confesiunea. Ca
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se pregătește de călătorie. Literatura este lăsată atunci deoparte, fără remușcări, pînă ce un nou val de frig, o ploaie răcoroasă, o ceață groasă Îl fugăresc, iarăși, În cămin. La adăpost de urgiile naturii, gustul pentru artă Îi revine, În tihna biroului fantezia se eliberează. Liniștea, confortul interior și timpul rău sînt cele trei condiții preliminare ale scrisului său. Fără de ele, Alecsandri nu se poate apropia de masa de lucru. N-are, cum se zice, stare. Nici o forță din interior și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
-mă, deci, În camera mea de lucru la o oră nepotrivită! Ce să fac aici, așteptînd să se facă ziuă?... Să vorbesc cu tine... Hai deci să stăm puțin de vorbă.” Poetul așteaptă, dar, ora potrivită, ceea ce vrea să zică: tihna, micul confort, retragerea protectoare, căci numai În acest spațiu securizant literatura poate să se nască. „Teroarea de fenomenul boreal” (G. Călinescu) se dovedește a fi, astfel, condiția liminară a creației la Vasile Alecsandri. Inspirația nu-i creează o stare de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
agitau precum lăcustele, fără răgaz. În sfârșit, Marsilia! spuse căpitanul întorcând capul către Tommaso. E un oraș mare. E mai mare decât Napoli? Asta nu știu, știu doar că portul e de zece ori mai mare. Ar merita vizitat în tihnă, dar dacă încep să mă opresc de-abia ce am debarcat, ajung la Paris peste un an. Nu ai nevoie de sfaturile mele, fra' Tommaso, dar fii atent că aici nu e ca la Napoli; aici, dacă nu deschizi bine
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
menire era de a ascunde orice. Cum o fi înăuntru ? îi trecu lui Maca prin minte. Dacă citea, oare ce citea ? Ce ținea prin sertare, în locul fotografiilor vechi de familie ? Într-o bună zi, cineva o să se întrebe de unde atâta tihnă pentru a rugini la lacătul acesta. Grindina va sparge un geam și, nefiind înlocuit, acela va fi semnul că acolo nu mai locuiește nimeni. Însă cei care vor sparge ușa nu vor găsi nimic, pentru că nu vor ști ce să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
N-am nici o aptitudine, zise rece madam Ioanide, care era de-o nemaipomenită instransigență când era vorba de programul ei de viață. Nu mă pot înțelege cu ea, n-avem nimic comun. Eu am făcut-o, dar atâta tot... Vreau tihnă." Ioanide recunoscu în sinea lui că madam Ioanide avea dreptate, deoarece și el nutrea de mult același sentiment de incompatibilitate între el și copii. Nu voi să recunoască fățiș acest adevăr. "Știi tu ce face acum, zise el indignat, progenitura
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
et nescia fallere vita, Dives opum variorum, at latis otia fundis (Speluncae, vivique lacus, et frigida Tempe, G. Călinescu Mugitusque boum, mollesque sub arbore somni) Non absunt. Nu le lipsesc liniștea sigură și viața fără amăgiri, bogată în bunuri felurite, tihna adâncă (cavernele, lacurile lucitoare, văile răcoroase, mugetul boilor, somnul dulce sub copaci"). - Mugitusque boum, mollesque sub arbore somni! Minunat! Minunat! (Suflețel avea admirația convulsivă, și la imaginea "mugetului boilor" și a siestei sub arbori delira. Urmaș de țăran, era cu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
și mă dezinteresez de construcție și alte rezultate de acestea himerice. Să construiască pentru noi popoarele sclave, noi merităm viața prin simplul fapt că existăm. Am făcut o aluzie la pericolele vieții. Da, într-adevăr, Popoarele bătrâne văd bucuria în tihnă, în lipsa de accidente, noi, din contra, socotim că nu simțim gustul vieții decât în perspectiva morții. Cred că animalele cele mai pândite de moarte, precum gazelele, au în ghearele leului senzația vitală cea mai ridicată. Cu cât mai fericite ar
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]