1,165 matches
-
în considerație a "ființei" filosofiei; dar nu poate fi ocolită nici originaritatea sa "filotică". Fiindcă tocmai prin acestea două originaritatea ontologică și cea filotică ale filosofiei -, readuse la "conținutul" care a motivat ivirea filosofiei, pot fi reconstruite liniile unui nou topos pentru însăși posibilitatea omului de a se re-cunoaște pe sine: prin acte de uimire vizând originaritatea întrebărilor sale esențiale. Dacă demersul intră în norma "fenomenologiei", atunci trebuie asumată următoarea regulă de metodă: Ține de esența investigațiilor fenomenologice faptul că ele
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logicizate": trăiri, fapte, îndeosebi cele de tipul prejudecăților și precomprehensiunilor, modalitățile de preluare și de prelucrare "subiectivă" a "obiectelor", toate având legătură cu ceea ce Husserl numește, în Erfahrung und Urteil / Experiență și judecată, "experiență antepredicativă" sau "experiență receptivă";21 d) topos-ul translogic: metafizica (înțeleasă ca discurs despre ceea ce trece dincolo de physis), mistica (luată ca o cale către "nimicul" ca atare, nu către cel ce însoțește "datul" fenomenal), tăcerea (înțelegătoare). Noțiunea și raționamentul sunt socotite forme logice (ale gândirii), alături de judecată
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ființei (socotită "gen", alături de ființă, stare, mișcare, identic și alteritate 27). Dacă adevărul este ceva și el reprezintă tocmai ceea-ce-este (iată ideea eleată despre coincidența "principială" a gândirii, ființei și adevărului) -, atunci el se află într-un loc; într-un topos, mai bine spus, care nu poate fi decât de natură "metafizică" (dincolo de physis). Fiind însă vorba deja despre o chestiune de cunoaștere, adică despre problema dobândirii adevărului, altfel spus, a cunoștințelor veritabile, metafizicul nu poate fi decât ceva cu totul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de adecvare: dinspre lucru către cuvânt sau invers? Totodată, avem încă o dovadă a complexității fenomenului adevărului, chiar dacă este socotit ca fiind redus la ipostaza sa formală, aceea de adevăr-corespondență, complexitate care constă, de fapt, în aglomerarea spațiului judecății (însuși toposul adevărului de acest fel) cu sensuri ontice, lingvistice, logice, ontologice etc. ale aspectelor și elementelor judecății. Desigur, toate componentele acestei aglomerări trebuie interpretate în direcția unei înțelegeri a lor și a fenomenului adevărului. Problemele de mai sus au fost doar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
forma afirmației sau negației, în funcție de felul în care se leagă cuvintele corespunzătoare stărilor de lucruri pe care le desemnează. Faptul acesta este, acum, limpede, fiindcă judecata ne-a apărut deja ca sinteză a enunțului cu starea de lucruri corespunzătoare și topos în care se întâlnesc, în sensul unei sinteze, onticul și lingvisticul; pe de o parte, întâlnirea acestora face cu putință "gândul" (de natură reprezentațională sau noetică, așadar "logică") și corespondența sau lipsa de corespondență dintre elementele prinse în sinteză, adică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
naturii, a lumii culturii și a lui Dumnezeu (sau, în cazul lui Dumnezeu, simpla gândire, fără cunoaștere, cum propune Kant) dobândesc inteligibilitate (înțelegere) în modul afirmat: pe temeiul enunțului S este P. E drept, întemeierea este mediată de cele două topos-uri constitutiv-regulative ale judicativului, analitica și dialectica, în cele mai multe dintre cazurile enumerate. Ajunși în acest loc, dominat de ideea concentrării judicativului în acest enunț atât de simplu în structura sa formală, se cuvine să deschidem o discuție despre relația sa
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un moment secund, chiar dacă "obiectele" lor corespunzătoare sunt ele însele constituite "conștient". Și pare a fi cumva firească apariția lor întârziată, dacă ne raportăm la logos-ul însuși; nefirească este doar concentrarea întregului act de cunoaștere a unui obiect în toposul logic, adică în "locul logic" al relației dintre subiect și predicat. Când blocajul logic este suspendat, logos-ul însuși își recapătă ființa, iar cunoscătorul este pregătit pentru dobândirea adevărului unui lucru: adevărul "non-logic", despre care încă nu știm mare lucru
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aceste modele la care participă rostirea filosofică -, pe care l-am numit deja judicativ constitutiv sau dictatură a judicativului. L-am numit astfel, dată fiind norma pe care se întemeiază toate aceste prescripții, principiul care susține toate regulile funcționale în topos-ul discursivității, decisive în privința acceptării elementelor semnificative ale analiticii și dialecticii, precum și în aceea a respingerii elementelor care nu sunt bine formate: adevărul însușire fundamentală a cunoștințelor este calitatea unei singure forme a gândirii, anume judecata; ceea ce înseamnă că logicul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
elementelor care nu sunt bine formate: adevărul însușire fundamentală a cunoștințelor este calitatea unei singure forme a gândirii, anume judecata; ceea ce înseamnă că logicul se concentreză în judicativ, că logos-ul însuși, redus la aspectul său formal, locuiește exclusiv în topos-ul judecății. Dar normativitatea judicativă se extinde de la judecata propriu-zisă către toate instanțele orizontului discursivității: formal, este vorba, cum am arătat mai sus, despre multiplicarea structurii judicative (logice) originare S P, în forme logice mai complexe, cele care alcătuiesc, încă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și dialecticii Scenariile teoretice (contemplative), speculative, aporetice, "teoriile" filosofice, construite pe temeiul analiticii și dialecticii, dar, de asemenea, demersurile științifice care propun "cunoștințe", apoi demersurile ideologice etc. participă, desigur, la judicativul constitutiv. Unele dintre "regulile" fundamentale prin care acesta domină topos-ul discursivității pot fi formulate astfel: 1) logos-ul trebuie să apară de-naturat, ceea ce înseamnă că gândirea operează cu precădere în sens formal, expresia acestei de-naturări fiind logica, iar consecința directă, pentru discurs, este constituirea analiticii și dialecticii; 2) adevărul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care s-a ivit deja și care privește cele două specii ale cunoașterii, veritabilă și părelnică: acestea se definesc, se pare, nu doar prin forma cunoștințelor, fapt semnificativ în orizontul logicii-organon, ci și prin "obiectul" lor, fapt semnificativ într-un topos "trans-logic" (fără să fie "paralogic", opus logicului, sau nonjudicativ în sens propriu). A ține seama de "obiect" nu înseamnă a-l despărți pe acesta de "metoda" care l-a instituit, a-l separa de "mediul" apariției sale. A proceda astfel
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
susținute aici, decurge faptul că ambele aspecte ale judecății formal și alethic nu doar structurează interior judecata, ci o și expun "logic"; e drept, fiecare dintr-un anumit unghi. Adevărul este, în esența sa, corespondență și el este concentrat în topos-ul judecății (doar aceasta, dintre formele gândirii, potrivit logicii-organon, putând avea valoare de adevăr). Analitica și dialectica inițial, părți ale unei logici formale, apoi scenarii normative ale discursului se legitimează printr-un asemenea sens, fundamentând și reprezentând la nivel de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
să gândească adevărul în felul acesta, dat fiind proiectul logicii-organon și al celor două modele de discurs desprinse din chiar structura formală originară S P, anume analitica și dialectica. Și tot de aceea, aceste două discipline "logice" sunt, în Organon, toposuri regulative care constituie (intră în constituția), într-un sens prescriptiv, discursul de orice tip. 3.1.1.8. Sensuri non-judicative ale unei meontologii aristotelice Obiectele celor două specii ale cunoașterii, cea veritabilă și cea părelnică, despre care am vorbit mai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și dialectica, i-a consacrat puterea și i-a construit "mijloacele" intervenției sale regulative și mai cu seamă constitutive în discursivitatea de orice tip. O meontologie ca o condiție a unei ontologii veritabile: acesta ar fi sensul unei reajustări a topos-ului discursivității, pornind de la ideea adevărului -corespondență, de la cea a corectitudinii, care o subordonează, formal (judicativ) pe cea dintâi, de la celelalte elemente ale spațiului judicativ, în "formă" și active deja în opera logică și filosofică a lui Aristotel. O meontologie
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
critice" aflate la îndemâna unui subiect al cunoașterii bine intenționat, care nu dorește nici să greșească din punct de vedere logic atunci când rostește filosofic sau în alt chip adică să aplice greșit regulile logicii formale în gândirea unei teme (a unui topos) și nici să treacă cu vederea greșelile altora. Așadar, ele nu-și pierd această funcție, după cum am văzut, ba, s-ar putea spune că și-o întăresc datorită concentrării sarcinilor sale, în bună măsură negative, către judecată (chiar dacă analitica are
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în sens cognitiv și chiar într-unul ontologic), ne deschide către ipostaza cea mai reprezentativă a aparenței: către nimic. Înainte însă de a ne referi la această deschidere, se cuvine să ne întrebăm dacă nu cumva am ieșit deja din topos-ul celor două modele ale judicativului constitutiv. Pe de o parte, câteva aspecte ale aparenței însemnând, aici, opusul fenomenului par a fi purtătoare de sensuri non-judicative. De exemplu, sensul negativ al noumen-ului (cel pozitiv nu reprezintă decât ceva fără sens
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în sensul de analitică transcendentală și în cel de dialectică transcendentală, precizate, amândouă, mai sus, dar redeschise, în vederea unei noi cercetări a lor, acum. 3.2.2.2. Analitica transcendentală ca organon al constituirii cunoștinței veritabile; semnificația ei judicativă ca topos al constituirii fenomenale (a fenomenului și a cunoștinței veritabile) Partea cea mai dificilă a "criticii", susține Kant însuși, este cea referitoare la deducția transcendentală a conceptelor pure ale intelectului (categoriilor). Și aceasta pentru că noi folosim multe concepte empirice, a căror
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
gândi limitele istorice și posibilitatea de a-i pro-duce retragerea, fiindcă gândirea poate înainta și pe altă cale decât cea metafizică, una mai autentică, raportat la "scoaterea la iveală ..."; pe al celeilalte, în sensul de a-i potența virtutea de topos privilegiat al repunerii întrebării despre ființă (despre adevărul ființei). Date fiind aceste încadrări "disciplinare", trebuie să avem din nou în vedere analitica și dialectica judicativului constitutiv, ca modele ale discursului filosofic exersate tocmai în privința problemei temeiului (principiul tuturor lucrurilor, cauza
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în fazele ei hotărâtoare acelea care duc de la adevărul conceput drept corectitudine la libertatea ec-sistentă și, de la aceasta, la adevărul conceput ca ascundere și rătăcire realizează o modificare în modalitatea interogării, modificare ce-și are locul în depășirea metafizicii."171 Toposul adevărului, potrivit metafizicii, este enunțul: de aici o anumită direcție de preluare tematică, prin interpretare, a adevărului. Dar aceasta rămâne mai degrabă o sarcină a interpretării analiticii existențiale decât o temă fundamentală a acesteia. Analitica existențială precum și proiectul de "critică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
semnificare a enunțului, în privința ființării ca ființare și a ființei sale. Prin funcția intenționalității, dualitatea fenomenologică "intenție obiect intențional" capătă sens, iar orizontul ontologic de constituire este deschis; și chiar către sensul de adevăr. Enunțul, așadar, poate fi tocmai acest topos al constituirii sensurilor propriu-zis ontologice ale lui "este" și, în această măsură, al adevărului (dar al adevărului întreg?). De aici poziția sa privilegiată pentru constituirea structurii (existențiale a) Dasein-ului. Neuitând, desigur, limitele sale în această privință, semnalate mai sus, precum și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Încheiere la Prima Secțiune: Sensuri "finale" ale analiticii și dialecticii Din exemplificările propuse aici am căpătat încă o dovadă pentru faptul că nu este întâmplătoare constituirea discursului filosofic pe baza celor două modele judicativ-constitutive, analitica și dialectica. Aceste două veritabile topos-uri logice oferă proiecții ale unor interogații, răspunsuri, argumentări etc. neconstituite încă, "modele teoretice" cu funcțiune de prealabil tematic și metodologic pentru discursul filosofic, în genere, "structuri intenționale" care fac cu putință însăși reconstituirea lor "formală" dincolo de limitele logicii-organon, anume
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Kant, Heidegger -, înseamnă că ele păstrează o anumită semnificație pe care va trebui să o de-constituim prin reducție, pentru că în ilustrările anterioare nu s-au arătat decât modalizări ale ei în funcție de anumite convenții filosofic-istorice. Istoria filosofiei reprezintă unul dintre toposurile judicativului constitutiv. Însăși descrierea natural-istorică a acestuia, concentrată în ideea că ordinea logică rezultată prin de-naturarea logos-ului reglează orice discurs, a scos la iveală faptul că analitica și dialectica s-au instalat de la bun început în spațiul filosofiei. S-
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a scos la iveală faptul că analitica și dialectica s-au instalat de la bun început în spațiul filosofiei. S-ar putea face un raționament simplu pentru a înțelege rostul analiticii și al dialecticii în istoria filosofiei, adică într-unul dintre toposurile judicativului constitutiv: judecata, fiind elementul structurant al logicului și fiind o "formă" compusă (este alcătuită din cel puțin două noțiuni, S și P, și are două aspecte, formal și alethic), e firesc să existe o disciplină care să se ocupe
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a judeca (de "a lega" în forma judecății). Cu ajutorul conceptului aristotelic de ființă, putem spune că timpul este generalitatea fără gen, ceea ce oferă "existență de fapt", ființare, pur și simplu, fiecăruia dintre cei doi termeni, obiectualitate constituită deja în însuși topos-ul judecății, prin structura operațională a acesteia, care conține în mod necesar tocmai "obiectul" propriu: S și P. În cazul de față, raportul temporal prin care S și P sunt ceva se stabilește între prezentuire (sunt ceva, sunt demni de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
om "mai originar" în locul celui "dat" în propria identitate sau a celui a cărui identitate este gândită liber, fără constrângerile cunoștințelor și regulilor din orizont judicativ, încercând astfel să rezolvăm problema, dar reușind doar o mutare a ei într-un topos nou, în care sunt modificate sensurile omului, dar nu omul ca atare, adică sensul (unicul) de om. Cum spuneam și mai sus, o asemenea schimbare de sens presupune nu doar o modificare fie aceasta produsă în profunzime a înțelesului judicativ
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]