14,689 matches
-
un vis de-al ei și spunea că preotul îi spusese că asta însemna iadul, destul de modern, în aparență. În acel moment eu am spus, iarăși, nu cred, fără să gândesc prea mult.Ca să am, după câtva timp, aproape aceleași trăiri, cu ceva mai multă luptă, cred. În sfârșit, nu vreau să vă mai spun decât că au fost mult mai multe lupte grele, asedii pur și simplu, dar toate au eșuat pentru că „aici numai Maica Domnului hotărăște” și sunt fericită
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
la mine și mi-a adus, cu împrumut, două din volumele lui George Văsîi „Cercetări în necunoscut”. În momentul când am luat în mână aceste cărți, fără să le deschid, nici titlul n-apucasem să-l citesc, am avut o trăire deosebit de înaltă. Am simțit o bucurie împletită cu multe alte senzații de nedescris, parcă se deschisese o poartă și eram invadată de CEVA neasemuit de bun și de frumos. Repet: nu pot exprima în cuvinte, sunt prea sărace, ceea ce am
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
Pentru că din aceste cărți am învățat așa de multe, cum nu învățasem o viață întreagă. Cunoașterea aceasta care mi-a fost dăruită (fără măcar să știu că există) este cel mai frumos dar pe care l-am primit vreodată. Cu toate trăirile mele, cu toată cartea mea, nu cunoșteam nimic până la aceste cărți, chiar dacă până atunci studiasem și citisem mii de cărți. Nimic nu se compară cu această cercetare. și ce este foarte important pentru noi toți, atât pentru mine, cât și
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
și gândul, mâna, Maica-mi poartă și lucrul merge înainte. După această imperfectă rugă, vreau să aștern mai departe, pe hârtie, câteva constatări făcute în decursul anilor, începând chiar din copilărie și ajungând până în prezent. Sunt străfulgerări de adevăruri, de trăiri și revelații pe care, la timpul lor, n-am știut să le interpretez și nici mult timp după aceea. Dar întrebările mi-au rămas și, căutând atâta, vreau să încerc acum să le găsesc un răspuns. Poate explicația mea nu
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
prin ele, să trimit o rază de lumină spre toți cei care simt nevoia de Lumină. Să nu mai lungesc vorba și să trec la fapte. Așadar: „pe cai și la drum bun!” Spuneam că, încă din copilărie, am avut trăiri inexplicabile. Eram destul de mică, poate aveam opt, poate zece ani. În orice caz depășeam puțin servanta din bucătărie. Acest dulap este așezat exact sub geamul care are priveliște spre un munte de peste Suha, spre răsărit. Spun este așezat, pentru că, de când
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
prima a depășito, se află în derularea celei de-a doua și cândva va intra în împlinirea celei de-a treia. În această problemă, care mă preocupă de ceva timp, mi-au adus confirmări și o serie de astrograme, precum și trăiri personale. și vreau să vă spun că, oricât se vor strădui părinții să hotărască, fiecare va primi prenumele care-i este destinat, chiar dacă fiecare crede că el este cel care a găsit prenumele copilului său, după cum fiecare va avea de
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
raporturi, știind mai mult, tot atât sau chiar mai puțin decât personajul. De aici și mobilitatea și modernitatea textului, acesta aparținând deopotrivă neo și postmodernismului). Ca narator omniprezent, secvenționează firul epic, intervine cu detalii subiective, cu o analiză aprofundată a trăirilor interioare. În partea a doua (actul doi) naratorul omniprezent elimină orice formă de dialog cu cititorul (receptorul); devenit narator - reflector, schimbat perspectiva asupra evenimentelor și personajelor, se poziționează în puncte reflectoare diverse, convergente sau divergente. În fine ca narator - autor
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
contradictorii, după rolurile interpretate întâlnim protagonistul, antagonistul, personajul-oglindă, personajul de legătură (pelegrinul), confidentul (prin încredințarea scrisorilor). Adevăratul personaj este însă dragostea care poate devine, ca în teatrul expresionist, personaj aproape fizic. Evadarea din cotidian se va face fie prin senzații, trăiri, sentimente, printr-o viață interioară trăită intens și de cele mai multe ori în intimitatea sublimului și prin proiecții onirice și/sau coșmarești: „Își privi palmele. Erau pline de noroi. Un noroi lipicios, cu un miros greu, care îi ajungea până la creier
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
neghiobia mea. Ce mi-o fi venit să răscolesc ceva atât de sensibil? Ea era atât de delicată cu mine... - Nu știu niciun moment, în care să nu-mi fi fost. Doar că mi-am impus să nu disec această trăire, pentru că mi-ar fi fost greu să fac față îndatoririlor mele zilnice. Mai greu, decât îmi era deja. Dacă l-aș fi întâlnit când aveam douăzeci de ani, ar fi fost altceva. Dar așa, în momentul în care drumurile noastre
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
început să obosesc. Așteptam o schimbare din partea lui, fiecare femeie cred că își dorește un pic de romantism în iubire. Schimbarea n-a venit. Ușor, ne-am îndepărtat unul de celălalt, devenisem simpli colegi de apartament. Împărțeam totul, mai puțin trăirile sufletului. Cum am ajuns aici? Nu știu. Cert este că într-o zi mohorâtă de toamnă, am hotărât, de comun acord, să locuim separat o vreme. Să vedem dacă, unul în absența celuilalt, simțim că am mai putea să recuperăm
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Draga mea Ana, Astăzi se împlinesc doi ani de când, întâmplător, dar absolut întâmplător, drumurile noastre s-au intersectat. Apariția ființei tale în viața mea a însemnat bucuria pe care o trăiesc doar când descopăr un om sensibil, capabil să înțeleagă trăiri nedeslușite de alții. Dar a reprezentat, în aceeași măsură, și o mare tristețe... Fii liniștită, nu este un reproș, nu tu ești vinovată. Ești o tânără admirabilă prin tot ceea ce faci, mai ales prin felul în care știi să pătrunzi
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
plec. Nu știu pentru câtă vreme și nici încotro, nu mi-am stabilit detalii de genul acesta... Mă cunoști. Simt că, neapărat, trebuie să mă desprind pentru o perioadă. Să uit ...nu. N-aș putea și nici nu vreau. Sunt trăiri peste care uitarea n-ar avea puterea de a se așterne vreodată. Să nu mă cauți. Mi-am schimbat numărul de telefon și singura persoană care îl știe și cu care voi ține legătura este Eva. Te rog ca ei
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
schimbi, când toate sau aproape toate ți se împotrivesc? Nu știu... nu știu ... Singurul lucru de care sunt absolut sigură este că nimeni, nimeni nu m-a iubit așa cum ai făcut-o tu. O iubire dusă dincolo orice limită a trăirilor omenești, sfidând orice logică. Dacă în dragoste se poate vorbi de logică... Așa cum nu se poate vorbi nici de regrete. Într-o iubire adevărată nu poți avea regrete. Dacă ele există înseamnă că a fost orice altceva, dar nu iubire
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
să le nege, să le sufoce într-un colț al sufletului. Ar fi fost echivalent cu a se nega pe ea însăși, ca om. Faptul că nu mai putea să exprime în cuvinte tot ceea ce simțea nu însemna că aceste trăiri muriseră. Nerostite însă, ele deveneau un fel de fiare pe care nu le putea stăpâni: mușcau, zgâriau fără milă- până la sânge, dacă un suflet poate sângera. O sută patruzeci și trei de zile de tăcere. Pentru că... discuțiile despre vreme și
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
-i poți dicta. Nu-i poți impune. Pentru că inima, așa cum a spus cineva odată, are rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște. Inimii nu-i poți nega ceea ce este al ei. Nu ai dreptul să-i sufoci, brutal, în numele rațiunii, trăirile. Chiar dacă am accepta că împrejurările nu sunt dintre cele mai favorabile. În concluzie, cui să cerem voie, atunci când ne îndrăgostim? Vieții? Sorții? Rațiunii? Există o „autoritate” în materie, care, privind obiectiv în sufletul nostru, să ne dea aprobarea pe care
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
praf? Eu cred că e în firea normală a lucrurilor ca, în efortul depus pentru a redobândi ceva ce ne-a aparținut cândva, să trecem prin toate: lacrimi, dezamăgiri, revoltă, regrete, indiferență, neputință. Fără strădania proprie, fără a străbate purgatoriul trăirilor noastre cele mai intime, nu am avea dreptul, nu am putea spera că vom păși, din nou, în unicul paradis care ne-a fost dăruit la începuturi: liniștea. Știi? Cineva mi-a spus, odată: tu ești o poezie. Am zâmbit
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
ceea ce scriu, indiferent de gen. Prefer așa pentru că... pentru că încă evit momentele în care cineva ar putea să mă întrebe, să mă iscodească, să îmi ceară socoteală și chiar să mă judece pentru felul meu de a vedea lumea, pentru trăirile mele și modul meu de a le exprima . Încă nu sunt pregătită să înfrunt eventualele „răutăcisme”, acidități și alte asemenea și pe tema asta. Mă ating, indirect, destule. Deși la o primă vedere par a nu le da mare importanță
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
are nevoie la el de costumație teatrală, de spiritul imaginar al unei culturi, de lemnul scenei sub picioare, de mască", scrie Nicolae Manolescu; "Pe scenă, e o apariție inconfundabilă. Fără să denatureze personajele, el le împrumută întotdeauna o intensitate a trăirii la limita calcinării. Hieratic în gest și vorbă, fără teama de a trece drept manierist, creează în juru-i un spațiu singular de aristocrație intelectuală, de poezie dureroasă", adaugă Victor Durnea. Ilustru exponent al boemei artistice interbelice, îmbarcat, alături de prietenii tinereții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
negativ. Deci, tendința centripetă a "comedienilor" din poezia lui Botta, dată de subordonarea comună față de vectorul metafizic și aflată în veșnică opoziție cu cealaltă, centrifugă, asigură dimensiunea tragică în joc. Este vorba de un tragic exploziv (prin amplitudinea și fervoarea trăirii), un tragic ce încearcă să se convingă în primul rând pe sine de veridicitatea sa, de tragismul său. În funcție de mijloacele alese, exhibiție sau interiorizare, poetul adoptă ipostaze aparent ireconciliabile: cabotinism sau damnare. Dar ambele căi îl conduc pe Emil Botta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
de a rămâne excentric, adică vizibil, viu, când nevoia de interiorizare devine confundabilă cu instinctul de conservare. Gesturile se amplifică între "pereți de oglinzi" și nu rareori poetul acordă o mai mare importanță imaginii (studiate și ajustate) din oglindă decât trăirilor interioare: Am o casă Numai oglinzi. În ea mă închid Ca un fermecat Și mor mereu, repetat În glaciale oglinzi Reflectat. (Oglinzile) Poetul nu își ajustează numai gesturile, imaginea artistică, ceea ce ar putea părea o frivolitate, dar și destinul, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Unii poate vor vedea, pe nedrept, o afectare din partea mea..." spune teoreticianul). Pe de altă parte, această afectare, această poză ar putea fi nevoia de autoînstrăinare, atât de necesară în arta actorului. W. Worringer observa: "cea mai adâncă esență a trăirii estetice: nevoia de autoînstrăinare (...) nu se caracterizează ca în cazul nevoii de intropatie, ca o pornire de a se înstrăina de esența individuală, ci ca o pornire de a se elibera în contemplarea a ceea ce este necesar și stabil mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
pornire de a se elibera în contemplarea a ceea ce este necesar și stabil mai ales de accidentul existenței organice generale"12. "Nevoia de autoînstrăinare" îl determină, poate, și pe Hamlet să își teoretizeze propria melancolie, să-și convertească sentimentele în trăire estetică. Putem oare conchide ca Hamlet este un cabotin? Poate că da. Kierkegaard ne asigură că melancolia este unitatea ironiei și a ironistului care, fiind pe rând poet, retor, vagabond sau rege, este totul pentru că nu este nimic. În mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
că melancolia este unitatea ironiei și a ironistului care, fiind pe rând poet, retor, vagabond sau rege, este totul pentru că nu este nimic. În mod evident, teoretizarea emoțiilor duce la aprofundarea lor: cu cât cunoașterea este mai exactă, cu atât trăirea e mai adâncă. Sentimentele devin mască abia atunci când nu sunt subordonate conștiinței. Și totuși, exteriorizarea lor înseamnă depășirea spațiului interiorității (al autenticității?). Condiția dam-natului presupune, oricum, un exces (dar spre interior sau în afară?). Ceea ce este excedentar devine patetic (atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
pe atât de nesinceră: Și la salcie cu fermecători, Salcie cu Pajura, stă cineva și mai că e mort ai jura, stă în trândăvie, nenorocitul. (...) și doarme, doarme nenorocitul..." (Salcie cu Pajura) Starea (postura) orizontală se traduce, deci, în planul trăirii poetice prin starea de lene, de spleen. Plictiseala, spune Jankélévitch, este unitatea ironiei, o amețeală care se autodizolvă; eternitatea unei după-amiezi comic-serioase, fericirea fără voluptate, profunzimea superficială, mereu înfometată și mereu dezgustată. A dispera înseamnă a ști ceea ce urmează să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
joacă și persiflare (excluzând familiarul "dragă"), structura geometrică a poemului, decantarea expresiei până la obținerea unei sublimități bacoviene duc la o cerebralizare a sentimentelor, la o și mai puternică "abstractizare" a lor (în sensul că devin idei, tipare emoționale, evitându-se trăirea telurică, primară). Adevărată bijuterie stilistică, textul se videază la un moment dat, ilustrând înfricoșătorul "teatru gol" (scenă goală). Reiterarea unor versuri întregi ne îndreptățește să credem că Emil Botta practică un lirism circular care centripetează, în zonele de suprafață, forța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]