14,503 matches
-
lucrează cu jumătate de normă ca operator? Un tip de vârstă medie, cu părul ud ieși pe trotuar, Își ridică gulerul și se Îndepărtă cu fața Întoarsă spre Hotelul Kreuzer. Un vizitator? Predecesorul meu? Am făcut stânga-mprejur și am traversat. Atmosfera a fost cât se poate de Încordată, vizita a fost Întrețesută cu mișcări stângace și febrilitate forțată. Mă simțeam de parcă fereastra ar fi fost deschisă și nici unul din noi nu putea să ignore frigul. Lucrurile au rămas neschimbate până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
tipică doar pentru anotimpul verii. Cei câțiva locuitori care nu plecaseră Încă spre lacul de la periferia orașului, păreau să nu aibă nici o grijă pe lumea asta. În ceea ce mă privea, dacă nu acționam rapid, urma să fiu acuzat de omor. Traversând râul, Stadtbahn se hurducă peste apă paralel cu mine, pe un pod adiacent. Automat, am mărit viteza. Zece minute mai târziu, mi-am legat bicicleta În fața fundației și am zbughit-o pe scări. Spre mirarea mea, recepționerul Îmi făcu doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
uimire că tocmai dădusem peste gâdilisul meu. Am coborât la cimitir. Noaptea porțile sunt Închise, așa că nu puteam s-o iau spre casă printre morminte, cum făceam de obicei. Nici n-am dat bine colțul, ajuns la cărarea pietruită, care traversează maidanul până la piața unde stau, când am auzit zgomote Înaintea mea. Coborâserăm patru persoane, și am presupus că era bătrânul care ducea un furtun. Inelele de cauciuc se legănau ritmic, În timp ce Înainta cu pași repezi, elastici prin Întuneric. Ceilalți - cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
auzit zgomote Înaintea mea. Coborâserăm patru persoane, și am presupus că era bătrânul care ducea un furtun. Inelele de cauciuc se legănau ritmic, În timp ce Înainta cu pași repezi, elastici prin Întuneric. Ceilalți - cam de vârsta mea; cu sufertașe În mână - traversaseră strada În direcția opusă, Înspre fabrica de bere, unde au dispărut În beznă. Probabil că lucrau În schimb de noapte. Cu ochii ațintiți pe poteca pietruită, lucind alb și fantomatic, mă gândeam la lichidul emis de mine - și dintr-odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
la o parte din calea unei femei cu fața Îmbujorată și plină de furie, care Împingea un cărucior cu gemeni. La brutărie am cumpărat jumătate de litru de lapte și câteva sandvișuri, iar de la chioșc, ultimul număr al ziarului Tageblatt. Traversând, m-am așezat pe banca pe care muncitorii de la construcții sporovăiseră cu o zi Înainte și mi-am savurat micul dejun. La un moment dat, trecu Dabor cu o față lungă, demnă de milă și un bandaj Înfășurat În jurul nobilului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mai convingător, i-am dat câțiva reichspfenning În plus și m-am Întors În stradă cu obrajii care mă usturau - căliți parcă de-un vânt de iarnă. Orologiul montat pe fațada gării indica unsprezece și douăzeci de minute când am traversat scuarul, grăbindu-mă spre zidurile cărămizii dinspre est. Mi-am amintit prea târziu că Wickert mă rugase să nu folosesc intrarea principală, ci s-o iau de-a lungul șinelelor, până când ajung la o ușă laterală, care dădea chiar spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Întinse politicos un formular pentru vizitatori, pe care l-am semnat, surprins și tulburat. Luând formularul cu degete delicate, ofițerul mă rugă să-l urmez. Schiță un gest reținut, dar amabil; am presupus că era unul din asistenții lui Wickert. Traversând coridorul anost, ornamentele metalice din vârful pantofilor săi țăcăneau profesionist pe linoleu. Am trecut de câteva uși plictisitoare, apoi de altele, până când am ajuns la o ușă pe care scria „K. MANETTI, INSPECTOR - ȘEF “. Imediat, inima mi se făcu mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
că ar fi o păpușă masculină. Dar tot ce reușeam să disting era o siluetă nedefinită, strecurându-se printr-o crăpătură Între panourile de lemn ale unei contrucții pe care un afiș rupt anunța existența unui mecanic prin zonă. Am traversat strada și am ajuns la o poartă destul de largă cât să treacă și o trăsură. Toamna trecută, Într-o seară l-am condus pe Otto până aici, după ce-l Învățasem cum să creeze, folosind doar clapele negre, acel tremur special
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
joasă cu un acoperiș din tablă ondulată ieșind În afară. La un moment dat cred că adăpostise un atelier mecanic. În umbra alinătoare de lângă ușa strivită, lângă o masă cu un scaun, stătea singurul sfinx pe care-l cunoșteam personal. Traversând curtea, razele de soare, reflectate și multiplicate de ferestrele deschise, Îmi stârniră un vârtej inutil În cap. Sincer, mă simțeam destul de tâmpit. Încercând să mă conving că puteam să mă simt și mai rău, m-am apropiat de Else. Aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
cu mâna cu o expresie neutră, apoi Îl luă pe acesta de mână. Poate nu voia să arate că mă cunoaște. — Azi e ziua lui Axel. Întorcându-se spre fiul ei, adăugă: Acum hai să ne Întoarcem la ceilați. Apoi traversară strada - mama, copilul, balonul. Cu tălpile lipite În smoala topită, am plecat abia după ce au dispărut după colț. Am simțit din nou Înțepătura aia În inimă. Aș fi putut jura... Casa În care Anton stătea cu chirie era la câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
imediat ce s-a Înnoptat și cafeneaua a Închis, au sosit clienți noi și nu s-au mai Întors. Din păcate, din cauza Întunericului, n-a reușit să deslușească cine erau, așa că Anton și-a luat rămas bun de la doamne și a traversat strada. — Mai Întâi am vorbit cu portarul... — Rusul ăla care face cuvinte Încrucișate? Ăla slab ca un băț? Nu, un bavarez cu niște picioare cât frunzele de palmier. I-am explicat că vreau să vizitez camera 202. Ăsta e numărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
loc. Exact așa arăta realitatea. Egală până la Dumnezeu. Da, cum să nu. Oare oamenii chiar credeau că mărcile sociale dispăreau doar pentru că se lepădau de haine? De ce-ar fi fost goliciunea o condiție umană mai autentică decât alta? Dora traversă strada. Șchiopătând cu douăzeci de metri mai În spate, priveam haina ei sclipind printre copaci și mașinile parcate. Dar cum Își ținea capul, ridicat, sau plecat? Ridicat. Plecat. Nu, ridicat. (Juca cumva șotron?) Deodată mi-am dat seama că bocancii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
inspectat talpa: cusăturile erau pleznite, plăcuța de metal dispăruse. Trebuia să pun altă talpă, sau să cumpăr o pereche nouă. Mi-am promis că voi discuta problema cu Anton. Când m-am Întors să mă uit din nou Înainte de a traversa, Dora nu era pe nicăieri. Oriunde mă uitam, nici urmă de ea. Tot ce-am descoperit era un domn care se apropia de mine cu pași repezi și vioi, parcă ar fi jucat Într-o pantomimă. Abia m-a observat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
cu pași repezi și vioi, parcă ar fi jucat Într-o pantomimă. Abia m-a observat Înainte de să-și ridice pălăria, salutându-mă ceremonios, apoi și-a Îndreptat din nou atenția asupra nasturilor Încăpățânați de la paltonul său. Unde dispăruse? Să traversez strada sau să rămân pe partea asta? Doar nu s-a strecurat Înapoi, nu? Am făcut stânga-mprejur. Nimeni, În afară de domnul viguros. Dar asta era chiar absurd! Sau până la urmă mă Înșelasem? Poate că nu era supărată pe mine pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
să-mi bată din ce În ce mai tare - nu la fel ca mai demult, când mă Îndreptam spre Madame cu inima Încărcată, aproape sărindu-mi din piept, ci mai degrabă lin și făcându-mă să transpir, simțind Înțepătura clară a fricii. Apoi am traversat strada și am intrat În Hotelul Kreuzer. Toate arătau la fel cum Îmi aminteam: covoarele uzate, florile moarte, scaunele lucind din cauza murdăriei, grupate În jurul unei mese pe care erau niște prospecte Împrăștiate sub o formă aproximativă de evantai. Chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
încă moale și ușor de aranjat - e lins și pieptănat frumos, cu cărare. Promenada de scânduri are pe toată lungimea ei o balustradă mâncată de vreme și mă cocoț cu fundul pe ea; sub mine, cu pantofii în picioare, tata traversează plaja pustie. Mă uit la el cum își întinde grijuliu prosopul lângă apă. Își pune ceasul într-un pantof, ochelarii în celălalt, iar apoi e gata să-și facă intrarea în apă. Până-n ziua de azi intru-n apa mării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
la lucru și pe stradă - la treizeci și trei de ani, încă umblă hai-hui pe străzi, cu ochii ieșindu-i din cap ca la melci. E de mirare că încă n-a fost făcut terci de vreun taxi, dacă ne gândim cum traversează marile artere ale Manhattan-ului la ora prânzului. Are treizeci și trei de ani și încă aruncă ocheade și visează cu ochii deschiși la fiecare pipiță care stă picior peste picior vizavi de el în metrou! Încă se înjură în gând că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
bun sunt eu. Nu știu să fumez, abia dacă pun în gură strop de băutură, nu mă droghez, nu mă împrumut, nu joc nici cărți, nu-s în stare să spun o minciună fără să-ncep să transpir de parcă aș traversa ecuatorul. Bine-nțeles că-mi scapă de multe ori câte un futu-i, însă te asigur că aproximativ la atât se rezumă succesele mele în materie de abateri. Uite ce-am făcut cu Maimuța - am lăsat-o baltă, am fugit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
pietriș mărginită de brăduți - așa că, hai și eu (dacă mă-ncumet!). Soarele a coborât mult de tot, totul e purpuriu (inclusiv proza mea), iar eu le urmăresc de la o distanță suficient de mare și, la un moment dat, le văd traversând piața și intrând vesele în micuța cofetărie de lângă parc. Până-mi adun și eu curajul să intru pe ușă - toate privirile vor fi, desigur, ațintite asupra mea! -, fetele și-au dezlegat deja fularele, și-au descheiat fermoarele de la geci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
sinucidă! Doar încercase, cu numai cinci minute în urmă, să se arunce din mașină pe portiera din spate! Să ne-nchipuim că i-aș fi spus „Uite ce, Maimuțo, am terminat cu tine“ - ce-ar fi putut-o împiedica să traverseze parcul în fugă și să se arunce în East River? Crede-mă, doctore, poate foarte bine să facă una ca asta - de-aia mi-am ținut gura; pe urmă, însă, brațele ei mi-au încolăcit grumazul și, vai, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
și-un fluier în bagaj. Ăștia-s (nu există un cuvânt mai potrivit!) băștinașii. Întorși acasă! De-aici a început totul! Au fost plecați într-o lungă vacanță și-atât tot! Hei, aici noi suntem anglo-saxonii protestanți albi! Taxiul meu traversează o piață uriașă mărginită de cafenele cu terase pe trotuare, din acelea cum se văd la Roma sau Paris. Numai că aceste cafenele sunt înțesate de evrei. Taxiul depășește un autobuz. Privesc înăuntru pe ferestrele autobuzului. Alți evrei. Inclusiv șoferul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
În natură e liric În esența ideală, tragic În soartă și comic În existența sa. George Santayana Partea Întâi Ostende 1. Casierul feribotului colectă În palmă ultimul tichet și urmări din priviri pasagerii care treceau peste cheiul cenușiu și umed, traversând o Încâlceală de șine și macazuri sau dând ocol vagoanelor izolate. Se deplasau cu gulerele ridicate și umerii strânși. În vagoanele lungi, pe mese, ardeau lămpile, strălucind În ploaie ca un șirag de mărgele albastre. Brațul unei macarale uriașe se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
nu vrei să-l duci dumneata... căpitane. Provocarea ei Îl Încântă. — Ah, dacă aș fi eu tânăr, n-ați mai avea nevoie de hamal! Nu știu ce-o fi În capul ăstora. Clătină din cap În timp ce evreul părăsea biroul vamal, traversând grijuliu liniile În pantofii lui gri din piele Întoarsă, urmat de doi hamali Încărcați. — Mergeți departe? Până la capăt, spuse ea, privind deprimată dincolo de linii, de grămezile de bagaje, de lămpile aprinse din vagonul-restaurant, spre vagoanele care așteptau Întunecate. — Aveți cușetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
așteptase, era un individ posac. Trenul e foarte aglomerat, spuse el, deși Myatt știa că minte. Era aprilie și era mult prea devreme ca vagoanele să fie pline. De altfel, văzuse puțini pasageri de clasa Întâi pe vaporul cu care traversaseră Canalul. În timp ce insista, un stol de turiști dădură buluc pe culoar: femei Între două vârste strângând În brațe șaluri, covoare și caiete de schițe, un cleric bătrân plângându-se că pierduse Wide World Magazine - „Citesc Întotdeauna Wide World când călătoresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mai mic detaliu. Ai băut cu mult Înainte de-a mă fi Întâlnit pe mine. Trebuie să ai puțin simțul proporțiilor. Nu lipsesc decât o săptămână. — Bărbații ăștia, spuse domnișoara Warren vag amenințătoare și, când Janet Pardoe se ridică să traverseze piațeta, o prinse și o strânse de braț cu o forță extraordinară. Promite-mi că vei fi prevăzătoare. Oh, dacă aș putea să vin cu tine! Când aproape că ajunse În pragul gării, intră Într-o băltoacă. — Oh, uite ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]