1,997 matches
-
cu nervii încordați, privind umbrele, ca și cum ne așteptam ca ele să se însuflețească. În cele din urmă, obosiți, am ațipit. A doua zi, în drum spre gară, aveam sentimentul ciudat că ne întoarcem acasă. Când am zărit clădirea coșcovită, petele tufelor de oțetari și cei doi plopi singuratici ― nu v-am spus până acum că sânt doi plopi în spatele magaziei? ― am răsuflat ușurați. Aproape de peron, pe jumătate îngropată în praf, am găsit o foaie de hârtie murdară. Am despăturit-o, am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
când m-am înfiorat auzind, nu foarte departe, urletul unui lup. Sta la marginea unor tufișuri, privea spre paiațele de paie și urla. Pe mine nici nu mă vedea parcă. M-am retras repede și m-am ascuns după o tufă de măceș. Acolo mi-a venit inima la loc și am putut să văd mai bine scena aceea ciudată. Lupul urla amenințător spre paiațele de paie, dar nu îndrăznea să se apropie de ele. Până la urmă a obosit și s-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
am mai auzit valurile. Se făcuse chiar o liniște de pustiu. Dispăruse și luna, iar întunericul căzuse peste toate ca o pătură. Când am reușit să disting ceva, mai întîi o pasăre, o bucată de cer tulbure, după aceea o tufă de oțetari, mi-am dat seama' că eram lângă gară. 22. Dacă vreți să vă faceți o idee despre viața mea e destul să vă gândiți la borderourile cu cifre din gară. Ore precise de plecare a trenurilor și nici o
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
colibă. O movilă lunguiață acoperită de rugi de mure, asemănătoare cu mușuroaiele imense de care trecusem, dar cu totul izolată. Nu părea să fie ridicată de curând și totuși prima oară n-o văzusem. Era pe jumătate ascunsă de o tufă de mărăcini și vegheată de o sperietoare făcută din paie. Când am ajuns la colibă, am găsit o pălărie de postav putrezit pe butucul unde se odihnise Eleonora prima oară. Fără să înțelegem ceva din aceste amănunte bizare, ne-am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
rădăcinile erau invadate de omizi care le acopereau cu un strat alburiu și scârbos. Din pricina asta, trebuia să ne facem loc printre mărăcini și să nu mai ținem seama de zgârieturi. Deodată, ne-am oprit amândoi. În fața noastră, din spatele unei tufe de mărăcini apăruse un idol de piatră cu pieptul mânjit de noroi și cu gura desfăcută într-un râs sarcastic. Avea nasul sfărâmat de o lovitură care lăsase o cicatrice urâtă în piatră. Cineva lovise cu furie probabil, mutilând fața
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să mă simt "la mare". Nisipul de pe plajă e ud. Oribilă vreme! Undeva, la malul memoriei, valuri nevăzute aruncă, parcă, resturi dintr-o altă viață... reală? ireală? nu știu... un covor roșu, imens, pe care țopăie comic o maimuță... o tufă de dafin înflorit, la umbra căreia un bătrân își curăță plăgile de la picioare, în vreme ce, puțin mai încolo, avansează, stârnind praful roșcat, o procesiune... o femeie îmbrăcată în negru și tânără îmi explică a suta, a mia oară, același lucru... Îi
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
să-i combat pe domeniul adevărului istoric. Am urcat, într-o amiază, pe colina unde se află ruinele fostei citadele a atrizilor. În jur, câmpie aridă. "Cîmpie hrănitoare de cai și însetată", cum spune Homer. La poalele colinei, am văzut tufe de iasomie și tuberoze. Flori care evocă mormântul și moartea. Am mai văzut și câțiva arbuști, prinși cu dificultate de solul pietros. Apoi, m-am pomenit pe un povârniș absolut scheletic, cu ruine inestetice, scoase din pământ. Ziduri grosolane, coridoare
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Morții, cu aspectul ei de peisaj submarin, de "superproducție geologică", în care totul aparține, parcă, altui timp, preistoric, are și o dulceață aparte. Eu n-o sesizez. Mă uit la povârnișurile fără nici un fir de vegetație, la câmpurile cu rare tufe de cactus, și nu pot evita un sentiment de dezolare. Ne oprim să vedem o mină părăsită, de unde s-a extras borax. Transportul minereului se făcea cu catâri. Soarele e năucitor. Un coiot jigărit se îndepărtează, deranjat de apariția noastră
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
arăta minunea: Uite aici în poiana asta și în rariștea ce urcă pe costișa din față îi toată averea mea... Am privit cu atenție și am băgat de seamă că în fiecare locușor se vedeau, ici rugi de mure, colo tufe de zmeură, de dincolo îmi zâmbeau cu ochișorii lor negri afinele, mai încolo își arătau fața măceșele și cătina... Să nu calci alături de potecă, ca să nu zdrobești bunătate de fragi. Ia uite colo cimbrișorul, roinița și sunătoarea, romanița și traista
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
eu îngrozit, tremurând ca varga. Ursul însă...m-a privit un răstimp, apoi, cu un clipit de ochi care putea să însemne: „Stai liniștit, vere. Nu-i bai. Este loc pentru toată lumea”, s-a apucat din nou să cotrobăie prin tufele de zmeură, fără să mă mai bage în seamă. În timp ce eu abia mai răsuflam de frică, un nou foșnet și o chițcăială prin crengile stejarului de lângă mine mi-au atras iarăși atenția, dar și olecuță de spaimă. Privirea mi-a
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
dat frunzișul în lături și m-am trezit în fața unei adevărate grădini. Am rămas descumpănit. Toate erau croite ca pentru pitici, dar puse într-o ordine desăvârșită. Prin mijlocul grădinii susura un pârâiaș, iar bătrânul tocmai făcea cale apei către tufele de pătlăgele. Doamne-ajută! am strigat eu îndată ce am pus piciorul în acel colț de Rai. Mulțămesc, fiule, și bine ai venit! a răspuns călugărul, cu ochii luminați a zâmbet. Nu mă pricepeam la grădinărit, dar aș fi vrut să-l
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
nimic, dar trebuie să-l îngropăm, altfel dăm de dracu’, zise, soldățește, căpitanul. Trezit deodată din beție, tăietorul înțelese cel mai bine cuvintele lui Meițanu. Dispăru în întuneric și după un timp reapăru. - Aduceți-l încoa. Ține bine. Sub o tufă de agriș, se vedea o groapă proaspătă. L-au îndesat acolo pe moșneag, puseră la loc brazdele și toți trei sau împrăștiat. Peste mulți ani, când orașul se înnoi, s-a deschis printre livezi un bulevard. Deasupra unei movile de
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
linia întăi m-au trimis. Într-o sară am primit ordin să luăm poziție pe malul apei, lângă o moară. Locurile erau frumoase, ca pe la noi, vara, când aerul s-a copt ; parcă eram acasă. Am înjghebat un culcuș între tufele de arini. Era senin. Dedesubt apa se încrețea la lumina stelelor. Între plopi, în întuneric, moara tăcea. S-auzeau cum trosnesc pașii gândacilor pe vreascuri ; iarba mă mângâia pe obraz. Către miezul nopții a ieșit luna luminând șesul pe deasupra pâclei
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
capul pe frunzare, începuse să părăsească palaturile de sub pământ. Neclintiți, bărboșii erau doar niște oale de ogeag. Câmpul se depărta nelămurit spre pâlcul de salcâmi ; o ciocârlie înălța triluri dintr-o trompetă de argint ; ochind păsărelele ce se strecurau în tufele de sânger, hultanii mici își tremurau aripile în văzduh. Iată-l și pe cel mare : fâlfâind, trece prin umbra brumată a unei arături. Cu smocuri de rogoz, se ivi deodată Balta Popii. O coloare delicată, verzuie, vestea că primăvara a
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
venea mireasmă rece. Primăvara izbucnise pretutindeni cu un susur care părea o vrajă domolită. De peste tot simțeam un suav, ațâțător parfum de femeie. La pod m-am așezat pe parapet : sub mine curgea apa. Începeam să simt tăcerea neagră a tufelor de arin prin care se strecurau vârtejuri. Frângânduse în noapte, un liliac s-a abătut pe lângă urechi. Cu plescăit, pe valuri pluti deodată un oftat. Plecat din umeri, careva mă ocoli repede prin câmp. I-am dat bună seara dar
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
specia lupilor-singuratici care nu pot trăi liniștiți departe de haită. În realitate, am fost o singură dată în marginea unui deșert, în Egipt, și n-am îndrăznit să mă aventurez printre dunele, cenușii-gălbui, de nisip pe care nu creșteau decât tufe rare de alfa. Amurgurile vin repede în deșert și m-am temut să nu mă prindă noaptea înainte de a mă întoarce. M-am oprit și m-am uitat, îndelung, într-o stare nelămurită, în care se amestecau fascinația și panica
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
de uscăciune. Verile și toamnele petrecute pe Calea Secii m-au făcut expert în studiul luminii și al norilor aducători de furtună sau de grindină. Aș putea deosebi și acum, bănuiesc, cu ochii închiși murele oloage de murele crescute în tufe, foșnetul unui fag de foșnetul unui brad. În schimb, multe din cele trăite s-au estompat, lăsând în urmă goluri, ca într-o pădure arsă pe jumătate. Această descoperire mă obligă să admit că memoria mea seamănă acum cu o
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cele trei facultăți unde dădusem examen, dar, tot așteptând deschiderea cursurilor, nu m-am dus acasă. Apoi, am amânat, din motive de economie, mersul la Lisa pentru vacanța de Crăciun. Locuiam, provizoriu (c'est le provisoire qui dure), pe strada Tufelor, cum se numea atunci. Coana Veta, originară din Lisa, îmi oferise posibilitatea să fiu al treilea chiriaș în singura ei odaie. O cămăruță în care abia încăpeau două paturi. Ea și bătrânul Moșuleț dormeau în antreu. Generoasă, coana Veta îmi
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
să par un călător cumsecade care a pierdut trenul sau a sosit din provincie și nu are bani de hotel. După trei zile (ziua umblam pe străzi, lihnit de foame, sau mai făceam pe hamalul), m-am întors pe strada Tufelor și i-am povestit coanei Veta că la Predeal a fost un viscol grozav, care a înzăpezit trenul, încît reușisem cu greu să vin înapoi. Eram foarte încîntat că minciuna mă ajuta să aștept liniștit venirea Crăciunului. Pe vremea aceea
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
pădure și se întorceau, spre seară, încărcate cu trunchiuri de brad sau de fag, precum și carele, cu loitre înalte, ce aduceau fânul ori otava din livezile de la poalele muntelui. De o parte și de alta, garduri de nuiele, întărite de tufe de mărăcini vii, separau drumul de fânețe. Pe locurile unde pământul nu era strivit de roțile carelor, nici amestecat cu bolovani, creștea iarbă, bună de păscut, cât permiteau ferigile care năpădeau părțile mai umede. Existau și mici poieni, unde puteam
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
uda chibriturile, aprindeam focul cu iască și amnar. Am încercat și altă metodă, să răsucim, îndelung și repede, o bucată de lemn uscat între două pietre, dar n-am reușit. Ora o apreciam exact chiar pe vreme noroasă. În "Poiana tufelor" jucam "poarca", un fel de hochei pe iarbă, în care ne foloseam de crengi de arin pentru a lovi un nod luat dintr-o rădăcină veche, care servea drept minge. Preocupări de igienă nu existau. Peste orice rană mai mare
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
să fim curioși să pătrundem în el, își reluă povestea doctorul Luca. Și chiar în după-amiaza în care ne-am hotărât să aruncăm o privire înlăuntru, am făcut-o mai mult în joacă. Am dat la o parte crengile unei tufe mari de răchită care crescuse în fața porții șopronului și ne-am uitat prin crăpăturile dintre scânduri. Nu se zărea, însă, mai nimic. Căci doar o slabă fâșie de lumină, de la o fereastră unde își țesuse un păianjen pânza, subția întunericul
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
că am avut frâne mult prea bune. Altminteri, putea ieși ceva interesant din experiența mea. 21. ― Femeia, băiete, rămâne pentru bărbat o taină. Dar Tereza era un caz cu totul aparte. Râdea, arătîndu-și dinții de pisică sălbatică, de câte ori aplecam crengile tufei de răchită ca să treacă pragul șopronului: "Doamnă, vă poftesc în salon". Și-mi mulțumea, ceremonioasă: "Sunteți un adevărat cavaler, domnule". Dar cum încercam s-o trag de limbă, devenea rezervată. Îmi zicea: "N-ai cum să înțelegi". Sau îmi atrăgea
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
aveam bani de hotel, am pornit-o spre marginea cartierului Ferentari, unde știam că locuia o bătrână originară din Lisa. Am trezit în noaptea aceea aproape toți câinii dincolo de bariera "Bacchus" care reprezenta granița oficială, administrativă, a Bucureștiului. Căutam strada Tufelor. Stradă cu nume simbolic, la fel ca numele barierei "Bacchus". Era o noapte înstelată, fără nori, lumina lunii ținea loc de felinare, dar asta nu mă ajuta prea mult să mă orientez. Și n-am avut noroc să văd pe
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
căruia să-i pot cere lămuriri. În acea mahala, locuită de oameni necăjiți care se culcau devreme, nu exista viață de noapte. Târziu, când nu mai credeam că voi închide ochii până a doua zi, am găsit, în sfârșit, strada Tufelor și m-am oprit la numărul 24, în fața unei case mărunte de chirpici, cu acoperișul de tablă aproape ascuns de ramurile unui zarzăr. Cum nu exista sonerie, am bătut în gardul de scânduri. Într-un târziu, a apărut, somnoroasă, coana
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]