1,983 matches
-
ale unei plante care crește sub pământ. Sinceră să fiu, poate să fie și un extraterestru. Habar n-am. Mai rătăcesc o vreme, după care mă așez pe o bancă de lemn acoperită cu mușchi și mă uit la un tufiș din apropiere acoperit cu flori albe. Mm. Ce drăguț. Și acum ? Oare ce fac oamenii în grădinile lor ? Îmi trece prin cap că aș putea să-mi iau ceva de citit. Sau să sun pe cineva. Am furnici în degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Shit ! spun cu glasul pierit. Vine ! — E în regulă, zice Nathaniel, culegându-și tricoul din cușca cu zmeură. Și-l trage repede pe cap și, brusc, arată destul de normal. O să creez o diversiune. Tu te strecori prin lateral, prin spatele tufișurilor, intri pe ușa de la bucătărie, fugi repede pe scări și te schimbi. OK ? — OK, zic cu respirația tăiată. Și ce le spunem ? — Le spunem că... Se oprește meditativ. Nu ne-am pus-o în grădină și nu ne-am servit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
bere din frigider. — Aha, zic fără să-mi pot abține râsul. Foarte bun plan. — Hai, bagă viteză, Brown Rabbit. Mă sărută și țâșnesc peste peluză, ascunzându-mă după un rododendron uriaș. Mă strecor prin partea laterală a grădinii, prin spatele tufișurilor, încercând să nu foșnesc prea tare. Pământul jilav și umbrit e rece sub picioarele mele goale ; calc pe o pietricică ascuțită și mă strâmb de durere, în tăcere. Mă simt ca și cum aș avea zece ani și m-aș juca de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mea. Tremur din tot corpul. Nu ne putem opri aici. Pur și simplu nu se poate. Nu pleca, mă trezesc spunîndu-i cu glas răgușit. Mai stai măcar o jumătate de oră. Ce naiba Îi sugerez aici ? S-o facem În spatele unui tufiș ? Sinceră să fiu, da. Oriunde se poate. N-am fost În viața mea atît de Înnebunită după atingerea unui bărbat. — Nu vreau nici eu să plec. Privirea lui Întunecată e aproape opacă. Dar trebuie. Îmi ia mîna, iar eu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
aceea, veselia s-a amestecat cu tristețea, dar totul s-a stins când, fără să-mi mai pese de nimic, m-am trezit că mă rostogolesc cu o mamă sau cu una care avea să fie mamă, la marginea unui tufiș des, cu frunze mărunte și cu mulți țepi. Bun Înțeles că am făcut ceea ce niciodată nu va suporta Îndeajuns de multe cuvinte, bune sau rele, frumoase sau urâte, simple sau Încurcate, uscate sau zemoase, rostite de Vindecători sau de șmecheri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
afla Siloa vreodată de asemenea pățanie! M-am uitat de jur Împrejur, temător ca ceilalți să nu vadă ce făcuse trimisul lui Moru și, mai ales, cu cine o făcuse. Repede! Să mă Îndepărtez odată de vita asta prăvălită În tufiș, care se ținea de cap și mugea, Împăcată. Era lac de sudoare, dar tot așa eram și eu. Am dat s-o iau spre apa verzuie ce curgea pe lângă sat, dar pășitorii m-au lăsat și m-am trezit căzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
bănuiască nimic. Of, of, În ce belea m-ai băgat Moru! De acum, trebuia să-l iscodesc pe Enkim fără Încetare. Of, of, așa să fie prietenia? - Șșșt! - făcu el deodată și se repezi asupra mea, trântindu-mă sub un tufiș. Puteam să-l ucid pe prostul ăsta. Poate că așa era lăsat: Krog să-l ucidă pe cel ce-l Însoțea. M-am pregătit să-i fac de petrecanie, că doar așa știam cel mai bine să scap de griji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
prinse niște crengi de care atârnau cozi de vulpe Înșiruite, făcându-i să pară și mai mari decât erau. - Hai! strigă deodată cel mai Înalt dintre ei. Ticăloșii! Își dăduseră seama că Îi văzusem și ieșiseră dintre copaci, privind spre tufișul În care ne pitisem. - Ești sigur că ne vor răul? - l-am Întrebat pe Enkim. - Nu știu, dar ia uite ce au În mâini! I-am privit și am priceput deîndată. Țineau În mâna slabă - mâna stângă o să-i spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
satului. Oamenii Încercau să nu ne bage În seamă, dar nu reușeau să-și ia ochii de la noi. Între timp, vânătorii noștri se răspândiseră de jur Împrejur, afundându-se În pădure, urcându-se sus pe stânci sau ascunzându-se prin tufișuri. - Voi nu numărați zilele pruncului? Întrebă Gupal după o vreme. Până și eu știu că trebuie să treacă două sute și optzeci de zile pentru ca sorocul pruncului să fie după cum a lăsat Tatăl. Sau patruzeci de săptămâni. Sau nouă luni. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Umbrei, oamenii lui se Înmuiară. Ne-am repezit peste ei cu bâtele și cu topoarele, În timp ce arcașii nu-i slăbeau, doborându-i care pe unde se nimerea: pe malul lacului, prin mocirla care se năștea sub picioarele noastre și printre tufișurile Înghețate. La un moment dat, l-am zărit și pe Gau: Înconjurat de o mulțime dintre ai noștri, Împărțea izbituri Într-o parte și În alta cu o uriașă ghioagă din lemn. A căzut, izbit de câteva sulițe și, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Dar ne‑am deșteptat pe o dimineață tropicală cristalină, cu șopârle și cocoși. Pe ocean, chiar În fața noastră, iahturile Își remorcau bărcile de cauciuc. Avioanele decolau și aterizau pe aeroport. Dar plaja era frumoasă, netedă, largă, mărginită de copaci și tufișuri Înflorite și survolată de nori de musculițe gălbui. În spatele casei era un pom cu ramurile Încărcate de lămâi. Și Îndărătul lui, un deal povârnit. Ne luam cafeaua de dimineață la capătul străzii principale. În bistrouri și patiserii se vorbea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
cu ceva de-ale gurii atenția celui care mort-copt îl vrea pe Ko-ko-to, îi întinde băiatului o napolitană. Ia cu mama, ia un Joe. ─ Jo-e! Jo-e! cântă cel mic și năvălește la napolitană. Lângă ceas, ferită de șosea printr-un tufiș de laur pitic e o bancă verde, din lemn, modelul curbat cu tălpi de fier. Pe ea șade pensionarul Costache Popa. N-a fost niciodată căsătorit, habar n-are de copii, de nepoți, de sugari, de Benjamin Spock, însă, martor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
pi-ca, zice. Piii-ca pi-ca. Hai ridică-te că-ți dau semincioare, hai să-ți dau, nu vrei mei? Pii-ca pi-ca...Mei nu vrei? E o dimineață rece, șuierătoare, cu un cer de fâș. Prin parc nu trece nimeni. Între două tufișuri despuiate, o tingire din tablă și PFL din cele unde înainte vreme se vindeau crochete cu cașcaval și rahat la bucată stă proptită pe cărămizi de BCA sub firma Hermes SRL. ─ Mei nu vrei? Dinspre chioșc se aude un clipocit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
din ce în ce mai joase. Deodată, santinela se va opri din cântat. La fel și greierii. Apoi un trup se va prăbuși cu zgomot în apă, înroșind-o. Gâzele sar în toate părțile. Se dă alarma. Niște lunetiști au fost văzuți dispărând în tufișuri. Cioara croncăne și dispare în nori. Toată tabăra prinde viață; soldații ies de peste tot, din barăci, din șoproane, din tranșee. Panica se umflă, crește, așteaptă ca cineva să o potolească. Unii trag la întâmplare, doborându-și chiar proprii camarazi. Alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
televizor sau citim în ziarele de scandal, fără să credem, desigur, nici o iotă. SAFARI Ghidul care conducea mașina de safari avea o față surâzătoare. Era sigur că urma să întâlnim lei dintr-o clipă în alta. - Leii sunt acolo, în spatele tufișului, spuse, ridicând o mână de pe volan pentru a ne arăta. Pregătiți-vă, copii. Aveam alături aparatul de filmat. Sora mea își lipise obrazul de geamul ferestrei. A trebuit să o împing ca să nu strice cadrul. — Dă-te, i-am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
verifică reciproc starea amigdalelor. Ce încântător. Trebuie să recunosc că spectacolul acesta a fost un adevărat focar de lipeli. O fi din cauza atmosferei piesei - toată alergătura aia prin păduri și săritul pe prima persoană care-ți iese în cale de după tufiș. Mă îndoiesc că Regele Lear va fi la fel de frenetic. Contemplă această perspectivă pentru un moment. — Deși, nu se știe niciodată, sângele și mutilările fac minuni pentru unii... Deci, Bill, ai pus ochii pe careva? —O, eu sunt căsătorit, zise Bill
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
copaci, să ridice împrejmuiri, să descarce baloți, strigând cât îi ținea gura. Indianul făcu un gest larg cuprinzând teritoriul ce se întindea în spatele taberei, de la malul râului. — Pământ yubani, spuse el. Tot pământ yubani... Trebuie să plece. Se așeză printre tufișuri, încheind conversația și se puse pe așteptat. Înțelese că nu mai avea ce spune și o porni spre tabără. Nu parcursese o sută de metri pe malul râului, când un sergent și doi soldați, venind de la primele corturi, se apropiară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
monoton și se întoarseră la ocupațiile lor, încheind chestiunea. A fost un marș greu, deschizându-și drum pe poteca îngustă, împiedicându-se de rădăcinile pe care nu reușea să le vadă, fiindu-i peste putință să dea de o parte tufișurile, lianele și plantele agățătoare care încercau să-i zgârie fața și se prindeau în părul fetei. Piá continua să geamă și, la fiecare poticnire, tânguielile ei creșteau în intensitate, ca să devină apoi un murmur stins, până când, în sfârșit, căzu într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ei ani de zile, dar și eu i-am dus flori lui Tom-Tom și am plâns pe mormântul lui. Lumea rămâne atât de pustie când moare un câine bun! Aveam doisprezece ani și l-am îngropat în parc, unde era tufișul mai des, unde ne jucam urmărind veverițele. Îi plăcea locul ăla. Era ca selvele astea, înalt și tăcut, des și întunecat. L-am îngropat, m-am aruncat pe mormântul lui să privesc norii ce treceau, cenușii și murdari, și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de Elena Dragoș E prima zi de școală. Vezi Ce mândru-s cu ghiozdanu-n spate? Și toamna râde prin livezi, Tufișurile-s vulpi roșcate... Elevii mari sunt zgomotoși, Cei mici trec pragul cu sfială, Bine-ați venit, copii frumoși, Aici, la draga voastră școală...
La şcoală. In: ANTOLOGIE DE POEZIE PENTRU COPII by Lucia - Gabriela Munteanu, Carla - Daniela Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/282_a_515]
-
până dădu de un pod foarte mare. Traversându-l, deodată auzi o bubuitură puternică și căzu într-un gol adânc. Se trezi. Era într-o lume fermecată unde totul era făcut din dulciuri. În copaci creșteau bomboane de tot felul, tufișurile erau din budincă, iar străzile erau din turtă dulce. Dar, totuși, ceva îl deranja. Se uită în jos și observă că era într-un lac din... ciocolată? Da, ciocolată. Și, asta era posibil. Oare visa? Ridică ochii și își dădu
Povestea lui Ciocolată-Împărat. In: ANTOLOGIE:poezie by Anca Gălăţanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_679]
-
Sau poate că erai în altă parte. Și tu nu i-ai luat atunci adresa? Nu te recunosc, draga mea. De obicei, ești așa de organizată. La capătul ei de fir, Alice a zâmbit strâmb. Nimic din acuplarea frenetică din spatele tufișurilor nu fusese organizat. De ce spuneai că-l cauți? a întrebat-o mama ei. Alice a tras adânc aer în piept, încercând să pară neafectată. —E vorba de o mică, ăăăă, problemă legală, mamă. Alice spera că termenul „legal“ avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
aterizat pe un morman de bolovani și și-a sucit glezna, dar durerea îngrozitoare produsă de accident nu era nimic pe lângă agonia cauzată de faptul că nu mai vedea pata roz în râu. Hugo s-a luptat să înainteze printre tufișuri. Când a ieșit de după ele, spre bucuria și ușurarea lui, a observat că ursulețul era undeva, în fața lui, înotând vitejește în apa care devenise mult mai adâncă. O perspectivă mult mai puțin îmbucurătoare o reprezentau zidul și podul care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
sub șuvoi, apoi să mă întorc cu gura deschisă și să înghit în neștire. Ce dracu’, nici țâșnitori nu mai există... E drept că autostrada tăia în două un decor din care nu ieșeau în evidență decât mărăcinii și ceva tufișuri plictisite de atâta stat pe loc, așa că apariția unei țâșnitori nu putea să fie decât cel mult o iluzie extrasă din creierul perpelit al unui călător însetat. Călător, am spus? Nimic mai fals... Și - a se reține - semăna cu scriitorul
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Père Joseph, și În așteptarea lui m-am așezat pe un scaun cu o revistă În mână. În forfota confortabilă din jur am ațipit. Pentru prima oară după multă vreme era liniște. Zburam peste o Întindere pustie, cu smocuri de tufișuri de stepă, și pete de zăpadă. Un loc unde să fii singur cu lumea tăcerii. Apoi, a Început vântul. Știam că trebuie să fie rece, dar nu Îl simțeam. Puteam vedea, puteam auzi, doar nu simțeam nimic. mă puteam prelinge
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]