4,882 matches
-
Stoenescu, merse cu pas apăsat la pătuț, așteptă ca tatăl să ridice emoționat de cinstea ce i se făcea pânza de deasupra, aruncă o privire înăuntru, spuse cu vocea sa bărbătească: „Da, într-adevăr, este foarte urât” și-apoi, spre uimirea escortei care-l aștepta afară în ploaie, stătu la o dulceață în cerdac cu boierul, vorbind de una, de alta. Hotărât lucru, Răducu devenise, fără să vrea și fără să știe, centrul familiei, le - cum se zice - umplea casa, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
molcomă primul cânt din Iliada. La șaptesprezece ani, tatăl său, bătrânul acum boier Stoenescu, îl trimise cu un răsuflet ușurat și cu o pungă bine burdușită de bani la Padova, unde mai mulți ani la rând dunăreanul Radu Stoenescu, stârni uimirea prin sua straordinaria bruttezza, dar și prin sua inaudita destrezza, și de unde se întoarse într-un buzunar cu o diplomă magna cum laudae, iar în celălalt cu doi tubercoli, pe care îi plantă de îndată în pământ și din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu cântatul. Sfântul părinte deschise ochii: — Ce este? — Sanctissime - spuse cardinalul - n-aș îndrăzni a tulbura binemeritata tihnă a sfințeniei voastre dacă părintele Pedro, de la poartă, n-ar fi venit în graba mare să mă înștiințeze că, spre adânca mea uimire, doi călugări pravoslavnici de la Danubiu vor a vedea fața luminată la care cu bucurie mă uit și eu acum. — Mărețul Danubiu! - exclamă papa meditativ. Pravoslavnici, zici? — Pravoslavnici, sanctissime, însă vlahi - spuse Damiani. — O anomalie - spuse papa. — Cu siguranță, răspunse cardinalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mereu și mereu ochii mei. Atât de pură și nevinovată, cum apare ea pe nevăzute, cum o văd și cum o simt eu așa să izvorască din mine dorința de a o privi neîncetat, nopți și nopți de-a rândul. Uimirea m-a cuprins și nu m-a lăsat să clipesc. Obiectele strălucitoare mi-au furat privirea. Orice stea era unică. Undeva, mult în spate, Pământul a devenit un mic grăunte într-un ocean nesfârșit de negură liniștită. Abia acum îmi
Rătăcitor printre stele. In: ANTOLOGIE:poezie by Cosmina Bojoga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_660]
-
abătut. Dă-mi un indiciu care să mă ajute să înțeleg ce vrei. — N-ai nevoie de nici un indiciu... - spuse Gacel Sayah. Întotdeauna am spus foarte clar ce vreau. — Ar trebui să vii cu alte oferte. — „Oferte“? - Întrebarea îi reflecta uimirea. - La ce fel de „oferte“ te referi? Crezi că sunt un vânzător de covoare care se tocmește să-și vândă marfa? Eu nu vând covoare. Nu vând nimic. Eu cer să se facă dreptate și cred că am fost de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
conducea de veacuri după niște norme foarte stricte se dăduseră cu totul peste cap. În zori, pacea pusese stăpânire din nou pe insulița de pietre negre împrăștiate într-o mare de nisip roșiatic. Bruno Serafian numără pierderile și constată cu uimire că, în ciuda celor întâmplate și a faptului că cele două grupuri reușiseră să stabilească contactul strângând cleștele, nimeni nu murise, cu toate că patru dintre oamenii săi erau răniți mai mult sau mai puțin grav. La început îl surprinse faptul că dușmanii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
liftului o plăcuță pe care scrie „În revizie“. Urc șase etaje pe jos. La fiecare al doilea etaj mă opresc să privesc, pe fereastra de la casa scării, peisajul. Îmi fixez un bloc anume la care mă uit și constat cu uimire că blocul crește adăugînd la fiecare oprire de-a mea un nou etaj. Mă amuză jocul ăsta și așa uit pentru o clipă senzația de sufocare și loviturile accelerate pe care le simt În tîmple. El Îmi deschide. Se bucură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
voluptate amînată, iar senzația aceea excitantă că Îl trădez, că Îmi fur partea de plăcere În absența lui, aproape ca o masturbare. Și deodată se ridică cu ochii Încețoșați de somn, cu mîna dreaptă atîrnîndu-i inertă, cu privirea Încremenită de uimire, cu buzele Încleștate, mute. După zece minute de luptă surdă, iese un cuvînt gîtuit În silabe, ca primii stropi care picură din cișmea după ce apa a fost Închisă. Nu a trecut nici anul și a făcut al treilea accident vascular
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
abstracte, ca să simțiți nevoia irezistibilă de a-mi face un portret robot. După ce semnalmente, după ce mărturii? Ce fizionomie umană ar putea avea poemele unei fete Îndrăgostită În egală măsură de Stravinski, de Rimbaud și de Nietzsche și cum ar arăta uimirea acelor poeme și ochii lor clipind stingheriți sub reflectoare și-n ce cută a obrazului și-ar ascunde complicitățile? Iată, nici n-am Început Încă să mă gîndesc serios la posteritate că mă și apucă o lehamite și o plictiseală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
a găsit cărămizi și a amînat-o pentru că nu avea scînduri și a găsit scînduri și a amînat-o pentru că nu avea... și pînă la urmă a făcut-o fără... și s-a prăbușit - Îmi paralizează orice bucurie a neprevăzutului, Îmi anulează uimirea descoperirii. Lumea nu ne este povestită În cuvinte. Lumea este tot ce are ea. Aprinzi o lanternă și o vezi. Cuvintele sînt pentru orbi. Spune-i unui nevăzător „Ce superb răsărit de soare!“ și el va Înțelege că trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
plini de coșuri, îmbrăcați într-un fel de costumații sport scumpe, care, la fel ca o rochie de seară, foșneau când mergeai. Acum se auzea ca și cum fiecare puști s-ar fi răsucit să se holbeze la mine, cu toții prostiți de uimire. Am pășit cu nonșalanță spre ieșire. Vedeam deja stația de autobuz și când a ajuns autobuzul erau atâția oameni care așteptau să se urce încât tot ce-mi rămânea de făcut era să mă pierd printre ei și să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
răsărit un om din verdele pădurii, transformat acum în roșul și auriul toamnei. Purta o pușcă modernă în mâna dreaptă și cu stânga ținea de ceafă un animal împușcat. S-a apropiat de locul în care ne opriserăm muți de uimire. Pe măsură ce se apropia puteam să-i vedem hainele elegante de vânător. S-a oprit la câțiva pași de noi explicându-ne în franceză că în acea zi se deschisese sezonul vânătorii în Franța. Nici unul dintre noi n-a scos un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
tatăl! Cuvintele barmanului îl atinseseră pe Dudu sub centură. Își amintea acum din nou cum, acum câteva zile, barmanul refuzase să-l vadă ca pe un adevărat bărbat, umilindu-l cu multă cruzime. Dudu sărise de pe scaunul înalt, mut de uimire. Fără un cuvânt părăsise micul restaurant, bolborosind pentru sine: - Eu am urechi de pisică și gemenii Ninei la fel! Ce să însemne asta? Se pot procrea copii cu urechi de pisică numai iubind cu urechile o fată? Era ciudat, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
șireturi dezlegat. - O clipă, să mă închei la șiret, spuse Elefterie, aplecându-se. Și ferind în același timp crunta lovitură în mod involuntar, căci cuțitul menit să-i curme viața zbură peste el, înfigându-se din greșeală și spre marea uimire a tuturor în brațul stâng al celui care-l trimisese. - AAAAAUUUU!! zbieră Cârpenișteanu. M-am lovit îngrozitor! Sunt rănit, AU!! FACEȚI CEVA!! - Ce s-a întâmplat? se miră Elefetrie, care scăpase totalmente parcursul evenimentelor, din pricina preocupării lui de a-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Abdulah! Se întoarse. Apăru un tip tânăr, arab ca și el, îmbrăcat numai în halat și costum de baie. Părea nervos. - Stai ușor, un’ te duci? - Cum adică unde mă duc? spuse Abdulah uimit, încercând din răsputeri să-și ascundă uimirea. Merg să-mi iau răsplata, așa cum mi s-a promis. O vreau pe aia cu părul verde. - Stai, stai un pic. Cine ți-a promis? - Yusuf, la moschee. - Aha, ia vino un pic să vorbim. Hai un pic mai încolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
se reverse râuri dintr-o substanță pe care toți o apreciară ca fiind lavă fierbinte. Lumea dădu să fugă, panicându-se, dar, surpriză, primii atomi ai acestei plasme nervoase se evaporară ca prin farmec înainte să atingă pe cineva. Zgomotul de uimire străbătu arena de la un cap la altul. În tot acest timp, platforma pe care cântau Ioneștii începu să zboare și să unduiască asemenea unui covor zburător, de vreme ce aceștia cântau cu mult nerv despre cum nu trebuie să fie oamenii: mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
păreau să nici nu aparțină persoanei de care erau atașați, contrastând puternic cu înfățișarea ei, deși nu era deloc slabă. - Dumneata cum te numești? a rostit domnul cel gras și bătrân, mișcându-și fălcile cu zgomot, trezindu-mă astfel din uimirea deosebit de profundă ce mă cuprinsese. Încăperea nu era tocmai mică, așa cum am mai amintit, astfel că numai cu mare greutate am înțeles că tipul mi se adresase mie. O clipă am fost tentat să mint în ceea ce privea identitatea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nici deosebit de încântătoare n-aș cuteza s-o numesc, fiind peste măsură de scârbavnică. Euripide se suise cu totul peste Aurora, morfolind-o cu fălcile sale puhave, râgâind și încercând s-o dezbrace, lucru care aproape că îi reușise. Spre uimirea mea, auzise cele spuse de Maro. Și-a întors fața spre noi cu o figură atât de satisfăcută, cu un rânjet atât de hâd, de lat și de adânc întipărit pe figură, încât am fost convins că visez. Ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
să vin pe-această lume... iar acum, realizând prostia de a nu putea dispărea la timp, greșeala de a nu fi renunțat la lumea aceasta atunci când încă mai puteam, în gloria existenței mele, nu-mi mai pot decât contempla cu uimire propriile-mi vârste ale decrepitudinii, precum și grandoarea eșecului meu de om care nu s-a putut sinucide la timp... dar poate că nici acum nu e prea târziu, poate mai bine mai târziu decât niciodată, așa cum o spune nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
liniștit într-o clipă, începură să cadă frunzele toamnei, învârtindu-se lent deasupra mesei și lăsându-se în păhărelele roșii ca niște pene înfipte în călimară. Deodată mi-am dat seama că regret plecarea lui Iag. Mă simțeam privat de uimirea ce se cuvine arătată iubirii mele de către un ochi străin. Parcă fericirea mea ar fi fost un costum nou, care-și pierde din frumusețea lui dacă nu este admirat și de alții. Sonia se ridică, străbătu balconul și se așeză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
începea să aibă îndoieli. Văzuse cu ochii lui arătarea cețoasă scurgându-se din măruntaiele muntelui, îi simțise răsuflarea înghețată și răutatea nemărginită. Mai era și felul în care se ținuseră pe urmele ei. Alunecarea aceea pe deasupra pământului îl umplea de uimire. Însă, cel mai mult, îl contraria toiagul lui Calistrat. Deși bătrânul nu vorbise de loc despre el până atunci, își dădea seama că este un obiect foarte important. Îi protejase de ceață și observase că moșul nu se despărțea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
într-o minge de foc. Urmaseră apoi alte două rachete, plecate din același loc, care loviseră celelalte camioane din convoi. Șoferul lui Mihailovici oprise mașina frânând violent. Își privea înspăimântat șeful, așteptând de la acesta noi ordine. Mihailovici rămăsese încremenit de uimire. Chiar dacă bănuise iminența unui atac, nu se așteptase ca acesta să fie atât de violent și nimicitor. Dacă inamicii săi voiseră să-i transmită un mesaj, reușiseră cu prisosință. Îi era foarte clar, nu mai avea ce căuta acolo. Întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Abia după o bună bucată de vreme se hotărâse să își numere pașii. Nici el nu știa de ce nu o făcuse mai devreme dar, de acum nu mai importanță. Dimensiunea platoului aflat pe vârful muntelui continua să îl umple de uimire, era uriaș și nu înțelegea de ce îl făcuseră oamenii aceia. Se afla în fața unei porțiuni foarte înguste, fâșia de pământ rămasă între gard și prăpastie nu era mai lată de două palme și se întindea tot așa în fața lui. Prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
preț de o clipă după care se retrase cu o viteză incredibilă și vâlva dispăru din dreptul său. Din nu se știe ce motiv, nu voia să intre acolo. Se repezise la mașina în care stătea Boris, umplându-l de uimire pe acesta și înfricoșându-l, totodată. Inspectorul respiră ușurat, nevenindu-i să-și creadă ochilor. Pentru moment, scăpase de atacul iminent. Nu știa ce să facă acum, se părea că bestia nu va intra peste el. Poate că ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ochii ațintiți la cer. PÎnă și orbii Își Înălțau privirile pustii spre cer, căci după liniștea aceea năprasnică pricepeau că se Întîmplase ceva Într-acolo unde lumea stătea cu privirea ațintită. La fel și Petru Înțepenise cu gura Întredeschisă de uimire. Nu credea În minuni, În afara minunii credinței, iar minunea putea veni doar de la El, de la Singurul Făcător de Minuni, de la cel care prefăcuse apa În vin; orice altceva erau Înșelăciuni de magicieni cu firele lor nevăzute, Minunea era un dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]