1,266 matches
-
așteptă o clipă. Gemetele continuau. Nesigur că va putea face ceva ca s-o ajute, nu avu altceva de făcut decît s-o lase să-și Înfrunte singură durerea. Marie era În toiul coșmarului. Adormise liniștită, dar, pitulată Într-un ungher al somnului ei, fiara hidoasă se năpustise Încă o dată, năpădind-o cu viziunile ei de oroare, torturînd-o cu o panică intensă, străveche. Valul monstruos, cu stropi de sînge, plasa unor plete imense, desfășurate, care o Înghițeau sub vîrtejuri de spumă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
poate vedea fereastra, sau cel puțin pentru el acesta era locul. Și când vorbea era atât de încredințat și felul în care o descria era atât de adevărat, încât după șaptezeci și cinci de ani fascinația acestui loc a revenit în același ungher al minții sale: intact, cristalin și penetrant. Iar legăturile lui cu lumea depărtată de unde venea, și unde și-a petrecut nu mai puțin de jumătate de secol, erau tot mai slabe; atârnau haotic, sfâșiate în jurul plexului, orientate în jos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
atât de prețuit și, În același timp, să se evidențieze ca maestru al Artei medicale. Ai Încredere În mine, messer Alighieri, și Îngăduiește-i puținei mele științe să adauge un grăuncior la a dumitale, care e mai mare. Într-un ungher al prăvăliei se găsea un lădoi din lemn masiv, cu muchiile Întărite prin benzi metalice și Închisă printr-un lacăt de siguranță cu cheie dublă, aidoma celor de la sipetele celor mai mari agenți de schimb valutar din Florența. Spițerul scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Vasiliscul, zise poetul, devenind serios. Dar vasiliscul nu există. — Dar otrăvește și ucide ca și când ar exista, la fel ca vorbele calomniei. 8 În aceeași zi, după crepuscul Dante ajunse la masa Înțelepților fără să șovăie. De acum era limpede că ungherul acela al tavernei constituia cu adevărat un spațiu privat. Aliniați pe scaunele lor erau toți bărbații pe care Îi cunoscuse. Aceștia se ridicară În picioare, răspunzându-i În tăcere la salut. Îl priveau plini de curiozitate, Însă nici unul nu părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
despre Venus ca despre steaua pentagonală. Probabil că, În mintea sa, cunoștea motivul, chiar dacă acum, la lumina zilei, facultatea de a stabili o legătură Între fapte părea să-i fi dispărut. Își recapitulă În pripă noțiunile de astrologie. Într-un ungher al camerei, ascuns sub o grămadă de cărți, era tratatul lui Guido Bonatti. Îl luă și Îl răsfoi absorbit. Spera că acea vagă senzație va căpăta În cele din urmă contur. Filele mari ale volumului Îi alunecau pe sub ochi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
care Baldo Îl ura, și de care poate că se și temea. I se păru că aude iarăși cuvintele Pietrei. „Nimeni nu te iubește“... Alungă acea imagine cu un gest de furie. Avea să o pedepsească, odată cu el. Într-un ungher al Încăperii era un cufăr care conținea veșminte de femeie. Își afundă mâinile În valul acela de țesături, ca și când le-ar fi adâncit În părul Antiliei, și din nou parfumul ei Îi pătrunse În nări și Îi puse stăpânire pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
-o tot Înainte la galop. Unul dintre cei doi, un tânăr blond, Îl fixă pentru o clipă cu ochii săi albaștri, În timp ce trecea pe lângă el. Poetul se gândi să Îi urmărească pe cal, Însă Își văzu animalul țeapăn Într-un ungher, prostit, incapabil nici măcar să pască puțina iarbă. Era atât de extenuat, Încât ar fi pierit după câteva lovituri de pinten. Dante Își Îndreptă privirea spre Apus. Dinaintea ochilor săi se Întindea orizontul, o linie cenușie care separa două mase Întunecate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
scurmasem o gaură pentru nevoi pe care degeaba o tot astupam, duhoarea de vizuină plutea în aer, da, multă vreme după ce mă aduseseră aici, ușa s-a dat în lături și i-am văzut intrând. Unul s-a îndreptat către ungherul în care mă ghemuisem. Simțeam pe obraz arsura sării, trăgeam în piept mireasma de prafa frunzelor de palmier și-l priveam cum vine către mine. S-a oprit la un metru, s-a uitat la mine țintă, fără un cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
mai goli puțin, Jonas luă o lampă cu gaz, un scaun, un taburet și o ramă. Le urcă pe toate în cămăruța lui suspendată, sub privirea uimită a celor trei femei și a copiilor. - De acum înainte, zise el din ungherul lui înalt, voi lucra fără să mai stingheresc pe nimeni. Louise îl întrebă dacă era sigur că va putea să picteze acolo. - Bineînțeles, spuse el, am nevoie de loc foarte puțin, voi fi mai liber. Există pictori de seamă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
bine. Iată, de ce nu aprindea lampa. Acum Jonas se urca în fiecare zi în cămăruța lui suspendată. Vizitatorii se împuținară, căci Louise, ocupată cu gospodăria, nu avea timp de vorbă. Jonas cobora la vremea mesei, după care urca iar în ungherul lui. Rămânea aici ziua întreagă, nemișcat în întuneric. Noaptea cobora și se culca lângă nevastă-sa, care la acea oră dormea de mult. După câteva zile o rugă pe Louise să-i dea să mănânce sus, ceea ce ea și făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cu tine? Ai slăbit, semeni cu o umbră. - De câteva zile aproape nu mai mănânc. Dar nu-i nimic, trebuie să lucrez. - Mai întâi mănâncă. - Nu, nu mi-e foame. Rateau aduse o pânză. Înainte de a se face nevăzut în ungherul său, Jonas îl întrebă: - Cum o mai duc? - Cine? - Louise și copiii. - Sunt bine. Ar fi și mai bine dacă ai fi cu ei. - Dar sunt cu ei. Nu uita să le spui că sunt tot timpul cu ei. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
prânz mai ceru niște gaz. Lampa, care începuse să fumege, străluci din nou cu o flacără vie până seara. Rateau rămase să cineze cu Louise și copiii. La miezul nopții își luă rămas bun de la Jonas. Așteptă o clipă sub ungherul în care lampa mai ardea încă, apoi plecă fără să spună nimic. În dimineața celei de a doua zi, când Louise se trezi, lampa era tot aprinsă. Începea o zi frumoasă dar Jonas nu-și dădea seama de asta. Întorsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
o parte, fără un cuvânt, uitându-se la inginer cu aceeași privire neclintită. În colibă, d'Arrast nu văzu în prima clipă decât un foc abia mocnit, aprins chiar în mijloc, de-a dreptul pe pământ. Apoi desluși, într-un ungher, în fund de tot, un pat de aramă, fără așternut și cu o somieră stricată, iar în ungherul opus, o masă, pe care se înșiruiau vase de lut. Între masă și pat se afla un fel de poliță, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
văzu în prima clipă decât un foc abia mocnit, aprins chiar în mijloc, de-a dreptul pe pământ. Apoi desluși, într-un ungher, în fund de tot, un pat de aramă, fără așternut și cu o somieră stricată, iar în ungherul opus, o masă, pe care se înșiruiau vase de lut. Între masă și pat se afla un fel de poliță, pe care fusese așezată la loc de cinste o cromolitografie înfățișându-l pe Sfântul Gheorghe. În rest, doar un morman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
atunci să alunece de-a lungul peretelui, ghemuindu-se pe vine și încercând să-și stăpânească greața care-l cuprindea. Când deschise ochii, aerul era tot înăbușitor, dar zgomotul încetase. Numai tobele răpăiau surd și fără întrerupere, iar în toate ungherele colibei grupuri de bărbați înveșmântați în pânză albă țopăiau pe loc. În mijlocul încăperii, de unde paharul și lumânarea fuseseră luate, câteva fete, în stare semihipnotică, dansau cu mișcări lente, mereu gata parcă să se lase depășite de ritmul tobelor. Cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
sfânt, dragostea. Liniște Coboară noaptea peste ape, în simfonii de lungi tăceri, Se-așterne somnul peste pleoape Și peste vechile dureri. Coboară liniștea în gânduri, Discrete, șoaptele tresar, Valsând în nesfârșite rânduri, Să cheme dorul meu hoinar. Coboară pacea în unghere; Albastrul cer, cu glasul mut, într-o continuă veghere, Mi-aduce visul ce-am pierdut. CRISTINA PARALESCU Născută în 1959, ultimul reprezentant al zodiei Peștilor (20 Martie) în Bacău. Licențiată în științe economice, specializarea Contabilitate și informatică de gestiune; master
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
râde într-un dinte Pe o ruină de redută. Sub maluri ce se prăbușesc, Ca în păgâne ritualuri, Se sparg și iarăși se izbesc De stânca vieții, alte valuri. Ferești deschise către cer Sau nesfârșitele abisuri, Lumini, ascunse-ntr-un ungher, Au obosit în dor de piscuri. Te naști în văluri de mister Cu adiere de speranță, Și crezi că viață-i giuvaer, Să-l porți la gât cu eleganță. Când idealul se destramă, Viața, în joc, mărește miza. Nu vrea
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
dacă o să vă ajungeți n-o să uitați de noi, dom’ Roja, îl rugă Gulie, privindu-l cu ochișorii lui mici, de șoarece. Nu avea voie să intre în panică, trebuia să se miște repede, începu deci să cerceteze atent toate ungherele camerei trăgînd în același timp atent cu urechea la susurul apei din chiuveta de la baie. Acum că sînteți cu toții la mîna lui, încercase să-i sperie Curistul, ce vă mai holbați așa? Voi ați vrut-o, adăugase, mai bine l-
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
o dimensiune de 500 de ori mai mică decât aceea a moleculei de apă și transportă o sarcină negativă care este de 200 de ori mai mare decât sarcina sa pozitivă. Dimensiunea sa foarte redusă îi permite să ajungă în unghere și șanțuri minuscule ale țesuturilor dumneavoastră, acolo unde nici măcar apa nu poate pătrunde, în timp ce sarcina sa negativă puternică îi permite să transporte o cantitate de 200 de ori mai mare decât propria greutate de ioni toxici pozitivi. După cum am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
trei zile sunt lipsite de evacuările masive de reziduuri toxice dăunătoare pe care le așteptăm. Acest lucru nu se întâmplă datorită faptului că ați avea un colon curat, ci din cauză că mucusul și toxinele uscate sunt atât de bine impregnate în ungherele colonului dumneavoastră, încât sunt necesare între șase și opt irigări colonice doar pentru a începe să se desprindă. Unul dintre cele mai grave cazuri tratate de Irons nu s-a eliminat nimic semnificativ pe parcursul a patru perioade întregi de câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
Ești un egoist și acum, Daniel Petric. Nu poți să îmbrățișezi o cauză care să depășească umbra ta”. Ne temem unii de alții. Mă simt, deci, ca între oameni. Cu deosebirea că eu mă mărturisesc în timp ce dinții guzganilor lucesc în ungherele mai întunecoase ale podului fără să știu de ce. Noroc că nu mi-am pierdut cu totul curajul de a nu mă ascunde după cuvinte sau de a mă ascunde atât de mult încât e, oricum, inutil. Îmi aduc aminte una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la Începutul anului, În care stilul târziu al lui Henry James era caricaturizat cu cruzime („Este un hipopotam magnific dar suferind, decis cu orice preț, chiar și cel al propriei demnități, să culeagă un bob de mazăre rostogolit Într-un ungher al vizuinei.“), Încă nu s-a vindecat. Theodora nu se miră, căci a bătut la mașină scrisorile mâhnite ale lui Henry James către mai tânărul scriitor, pe care până atunci contase ca prieten și admirator. Dar un alt nume este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Psihică, analfabeta, răsuflă dinăuntru, parcă dansând, vocea de jazz. - Poftim? - Cabinet de Desăvârșire Psihică, dulceațo. Apăsară clanța, de fapt răsuciră un mâner luxos și savant turnat din bronz, și debarcară acolo. Înăuntru, patru veioze, plasate pe parchet în cele patru unghere ale încăperii, își desfăceau, ca niște arteziane, snopurile înfoiate de raze, dirijîndu-le să cadă, în jeturi subțiri, asupra tavanului excitat de oglinzi. Asupra zidurilor fremătând sub membranele unor obscure planșe cafenii sau a unor gravuri japoneze. 113 CEI ȘAPTE REGI
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mai provocatoare, trebuia să trăiești. Umblai cu spintecătorul în buzunar și, cum îți plăcea una, te apropiai agale de ea, o plăteai la omul care ți-o oferea ca pe o tavă, te retrăgeai cu dânsa, ținînd-o strâns, într-un ungher de părculeț sau pădurice și scoteai spintecătorul. Nu zicea nici pîs, aiurita. Și, din nou, îmbibat de desfătările ei, te lingeai pe buze. O duceai așa o lună, maximum o lună jumate. Treptat, ți se ascuțeau regretele și ți se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Regele pe prietenul său, de două ori mai tânăr, să-i treacă pragul. - Cosim momîrnaso!... Cosim momîrnaso!... - Tric, trica?... - Portaschi Slic tanarasu. Portaschi... - Vugo! În vreme ce Doru netezea pardoselile desfundate, cu tălpica, foindu-se și cuibărindu-se cu pătura, într-un ungher al celui de-a doua încăperi, Regele alegea din ieburile degerate, de pe lângă pereți ori din legăruricile de fânuri (încă din primăvară pitulate de el pe sub scînduri), străduindu-se să-i prepare Sinistratului o fiertură, care să-i încleșteze, la loc
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]