1,391 matches
-
în cafenea este ornată cu nesfîrșite serpentine roșii, ca și cum ar fi panglica unui cadou oferit cuiva cu ocazia unei aniversări. Max Frisch tocmai desface o sticlă de șampanie. Din păcate, cei o sută de ani care au trecut peste această venerabilă instituție nu se prea simt în decorul dinăuntru. Nu știu de ce, dar marmura și oglinzile de pe pereți mă apasă puțin întrucît nu au îmbătrînit. Aici îmi lipsesc scaunele uzate și canapelele tocite de la Hawelka. Nu vă mai plictisesc însă cu
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
a primit resemnat și mi-a oferit o cană cu ceai chior, fisticuri, nuci și oțet. Omniprezenta și consistenta imagine a damei nu a putut ascunde privirilor mele un cufăr de haine enorm, care la prima vedere părea un străbun venerabil În stare de putrefacție. Pentru că prezența cufărului Îl dădea de gol, Fang She mi-a mărturisit că cei paisprezece ani petrecuți În această republică paradisiacă abia de făceau cât un minut din tortura cea mai neîndurătoare, și că obținuse de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
gol pe care îl ținea în căușul palmei. "Ca să fii fericit trebuie să fii liber, iar ca să fii liber trebuie să ai curaj. Curajul, domnilor colegi, curajul este totul. Numai îndrăzneții înving și doar vocea învingătorului se aude. D'Annunzio, venerabilul meu prieten, soldatul-poet ori mai degrabă poetul-soldat, a știut să înfrunte Europa, dar ce spun Europa!, o lume, o lume întreagă și voința lui s-a impus. Fiume chiar dacă n-a fost, pînă la intrarea Poetului, italian, din acea clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
La Sète a avut loc un colocviu pe tema Maramureșului, dar nimeni n-a luat în discuție asemenea subiecte neplăcute. Au fost invitați Ion Pop, Gabriela Adameșteanu, Simona Popescu și cu mine. Trebuia să mai vină și Sanda Stolojan, această venerabilă autoare de memorii mai mult sau mai puțin fictive, dar până la urmă s-a răzgândit și n-a mai venit. — De ce ești ironic când vorbești de dna Stolojan? m-a întrebat Ion Pop, intelectualul clujean fin și delicat care n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
îi avem. Alții, le retrăim la gura sobei sau la un pahar de vorbă, cu vreun vecin, sau altcineva dispus la un schimb de „impreșii”. La o astfel de „vreme” Așajuns și autorul acestei cărți, colonelul Vasile Ghivirigă, trecut de venerabila vârstă de 87 de ani, fost luptător pe frontul adevărului și al dreptății, timp de peste 25 de ani. Visase să ajungă învățător, să se bucure de candoareaț perpetuă a tinereții învățăceilor săi. Ironia sorții i-a oferit însă „sansa” să
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
dar rămânea ferm în privința educației Ioanei. Nu trebuia îndopată cu de toate și trebuia lăsată să-și aleagă singură drumul. Ioana Sandi avusese două modele în viață, tatăl și bunicul din partea tatălui, un învățător înalt și subțire care murise la venerabila vârstă de nouăzeci de ani și care îi dăruise prima carte. Cât era mică, îi plăcea să-l viziteze, vara mai ales, să stea pe scăunele în curtea mirosind a iarbă și a regina-nopții, să asculte greierii și să încerce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
unde Orlando va cuteza să se lupte cu un leu adevărat și unde va fi rănit, va sângera și nu-și va veni în fire decât târziu. În finalul piesei, ambivalența pădurii e definitiv restabilită, mărturie stând discuția ducelui cu venerabilul călugăr întâlnit „la marginea sălbaticului codru”: pădurea este și spațiul sihăstriei, al renunțării la cele lumești și la orice răzbunare, spațiul refuzului lumii. Deznodământul amintește întru câtva de ultimul act din Cei doi tineri din Verona, când Valentin, dezgustat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
eveniment. Toți masonii se roagă și uriașa formă-gând creată prin această acțiune coordonată va deveni o imensă forță, în fața căreia puterea celui de-al doilea B va ceda. Toți masonii își clătinară capetele. D’Autrey se ridică pe vârfuri. ― Distinsul Venerabil al lojii noastre l-a cunoscut foarte bine pe Marele Maestru Suveran, contele de Saint-Germain, ilustrul Șef Al Tuturor Francmasonilor Adevărați, nemuritorul ȘATFA. ― Într-adevăr! Am avut onoarea de a-l cunoaște pe acest martor al mileniilor, pe acest călător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ajunse la unul din colțurile sălii, se opri și arătă cu degetul un punct la baza unei coloane. Aici! Veți putea vedea și auzi perfect. Începem imediat. Se înclină și, însoțit de masonul cu capul pleșuv, se îndreptă spre tronul Venerabilului. Un asistent aștepta deja acolo în picioare, ținând în brațe o pernă din catifea neagră cu cele trei giuvaiere masonice: echerul, nivela și firul cu plumb, obiecte confecționate din aur masiv reprezentând moralitatea, egalitatea și justiția. Venerabilul luă echerul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
și, un timp destul de lung, domni doar liniștea și întunericul. După care, din centrul altarului, țâșni o coloană de lumină luminând albastrul cerului, norii și îngerii pictați pe plafon. ― Loja noastră este dreaptă, perfectă și regulamentară! răsună vocea puternică a Venerabilului. Iubirea, înțelepciunea, forța și frumusețea să fie cu voi! Duse o mână la inimă, apoi arătă spre primul și cel de-al doilea Supraveghetor. D’Autrey duse mâna la inimă și rosti formula prin care recunoștea că el dăruia lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ceva tropăi, cu totul intempestiv, peste cizmele lui. Dacă era un șobolan, așa cum bănuia, exemplarul acela avea dimensiuni considerabile. Un asistent purtând o tavă mare cu un fel de tort dreptunghiular, acoperit de o pulbere albă, se apropie încet de Venerabil, pășind rar, cu o înțepenire controlată, așa cum cerea ritualul. Așeză tava dinaintea acestuia, pe altar, după care se înclină adânc și se retrase. ― O, Tu, Lumină Prea Înaltă, Atotputernică, Înțeleaptă și Mereu Strălucitoare din care se nasc toate luminile!... Vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pășind rar, cu o înțepenire controlată, așa cum cerea ritualul. Așeză tava dinaintea acestuia, pe altar, după care se înclină adânc și se retrase. ― O, Tu, Lumină Prea Înaltă, Atotputernică, Înțeleaptă și Mereu Strălucitoare din care se nasc toate luminile!... Vocea Venerabilului se înălța cu o vibrație sporită. Iată, îți aducem lumina și viața pe care Tu ni le-ai dăruit cândva. Depunem această ofrandă dinaintea Ta. ― Așa să fie! intonară cei prezenți cu brațele ridicate, în timp ce asistentul se grăbi să acopere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
înălța cu o vibrație sporită. Iată, îți aducem lumina și viața pe care Tu ni le-ai dăruit cândva. Depunem această ofrandă dinaintea Ta. ― Așa să fie! intonară cei prezenți cu brațele ridicate, în timp ce asistentul se grăbi să acopere umerii Venerabilului cu o amplă pelerină aurie. ― O, Lumină Prea Înaltă, binecuvântează ofranda noastră! În acel moment plin de tensiunea așteptării, culoarea albă a pulberii viră încet, dar cu atât mai spectaculos, devenind cu totul roșie în final. Masonii începură să cânte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
nici să fugă. Porni spre altar cu pași rari, în zăngănitul regulat al pintenilor. Observă că, din toată împărtășania, mai rămăsese doar o mică bucată, cu marginile foarte regulate. Ultima. Prințul apucă lingura cu mâna dreaptă, înclină ușor capul în fața Venerabilului, apoi se îndreptă spre margine. D’Autrey îl urmărea extrem de atent. Îl văzu ajutându-se de mâna stângă, ca să nu cadă nimic pe jos, și depunând lingura complet goală în tava asistentului. Venerabilul ridică din nou brațele și rosti formulele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
prezen t își caută sponsor pentru editare. Aflat într‐o mare dificultate cu sănătatea, lovit de un cancer laringian, respirând printr‐o canulă aplicată în trahee și hrănindu‐se cu o seringă printr‐ o sondă gastrică montată direct în stomac, venerabilul autor dă voie soției sal e să strige public: „Numai speranța de a‐ și vedea editată și această carte îl mai ține în viață.” Cine îl ajută pe soțul doamnei Adriana Prelipceanu din Iași, strada Străpungerii Silvestru nr.60 să
OMAGIU MAMEI by Ioan Costache Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1070]
-
peste sticlele sortate cu vinuri vechi. Toate Încăperile erau identice, legate prin intrări Înguste și te ajungea oriunde același curent a cărui sursă n-am reușit s-o aflu. Apoi Îmi aduc aminte, Înainte să fi dat cu ochii de venerabila carte (ori poate la acea descoperire ajunsesem de cum am observat litera „C“ pe unul dintre volumele din cea de-a treia Încăpere), că fiecare sală conținea o singură literă din Enciclopedie. Aceea era a treia. Într-adevăr, În cea de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pentru nebunii periculoși. Asupra acestei chestiuni Amory n-a putut fi de acord. I se părea că viața și istoria colcăiau de criminali forțoși, șireți, dar care se autoiluzionau Dădeai peste ei În politică sau În afaceri, dar și printre venerabilii oameni de stat, printre regi și generali. Burne Însă n-a fost de acord nici măcar o dată, așa că din acel punct traiectoriile lor au fost divergente. Burne se retrăgea tot mai departe de lumea Înconjurătoare. Și-a dat demisia din funcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
acest guvern să fie și câte 2-3 reprezentanți ai acestor mari partide. Dar Maniu și Brătianu au respins propunerea. Instaurarea dictaturii comuniste și reformele dirijate de la Moscova i-au găsit pe cei doi mari politicieni români singuri, izolați. Ajuns la venerabila vârstă de 84 de ani, Dinu Brătianu, care Își pusese Întreaga viață În slujba țării, avea să poarte stigmatul de trădător de țară, prin bunăvoința noii conduceri a României, asemeni atâtor alți mari intelectuali ai vechiului regim. Așa se face
GHEORGHE I. BRĂTIANU, PATRONUL ŞCOLII MELE by Aglaia C. Buduroi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1188_a_1874]
-
au luat și îndurărilor fizice pe care le-au suportat până pe frontul îndepărtat din Kuban sau deasupra infernului de la Stalingrad. Citiți aceste povestiri atât de vii, pe care autorul a avut inteligența și delicatețea să le redea în chiar cuvintele venerabilei eroine. Scene de pomină ca acea aterizare forțată în spatele frontului, în câmp, în stepă, cu riscul apariției unor partizani... Femeie-pilot încercând disperată să repare singură avaria când apare, în amurg, ca un deus ex machina, automobilul unui ofițer de artilerie
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
lăsa cheia apartamentului din București, unde cei doi petreceau câteva zile liniștite. Nadia avea încă mulți vechi prieteni în Capitală, majoritatea din aviație, și revederile erau întotdeauna plăcute. Câteodată, însoțită de Mariana, mergea în vizită la bătrânul general Gheorghe Negrescu, venerabil pilot veteran al primului război mondial, și unul dintre primii aviatori români brevetați în țara noastră. O fotografie din 1973 o înfățișează pe Nadia, împreună cu Mariana Drăgescu și cu generalul Negrescu, "decanul zburătorilor români", în decorul somptuos al Casei Oamenilor
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
adevărată repulsie. N-am tras niciodată". Stela Huțan-Palade a lucrat în continuare, până la pensionare, ca angajată a Ministerului Telecomunicațiilor, fără să mai zboare, participând însă, uneori, la întâlniri cu foști camarazi și camarade de zbor. Astăzi, ajunsă la o vârstă venerabilă, trăiește retras, într-un apartament discret, încărcat de amintiri, în centrul vechi al Bucureștiului, aproape de Foișorul de Foc. Primește rar oaspeți, și în general nu dă interviuri. Cu atât mai mult m-am simțit un privilegiat stând de vorbă cu
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
-ți spun că nici astăzi la Liceul "Mihai Eminescu" din Iași, unde am învățat din clasa a V-a până la final și unde am avut norocul să dau peste niște profesori excepționali, nu se știe că am fost elevul acestei venerabile instituții. La aniversări sunt pomeniți Bebe Mihăescu, Liviu Pendefunda, Ioan Horațiu Lașcu, cel dispărut atât de prematur, și mulți alții. Nichita Danilov nu. Ăsta e un lucru bun. Ai avut în viață (și în literatură) și niște... antimodele? Te-au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
un cactus în loc de un ghiveci; când o femeie îi spune unui bărbat „te iubesc” înainte ca el să-i fi spus vorba asta de groază; când o doamnă de 65 de ani mai are chef să valseze; când un academician venerabil citește fabule de La Fontaine și ține o disertație despre „Măgarii în viața omenirii” - atunci unii critici, unii colegi de birou, de bloc, de trib, unele colege, unele rude, unii academicieni, unii cactuși, unii dramaturgi, în loc să spună simplu și omenește: „nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
există un arbore genealogic mult mai complet realizat de familie ce datează din anul 2010. CAPITOLUL IV O ZI DIN ACTIVITATEA SERVICIULUI DE NEUROCHIRURGIE AL PROFESORULUI AL. MORUZI. Autorul acestor pagini de memorialistica, doctorul Epifanie Cozarescu, a ajuns astăzi la venerabila vârstă de 92 ani și locuiește la Român, fiind un fost elev al școlii de medicină din lași. El a făcut parte că intern din echipa profesorului Alexandru Moruzi. Doctorul E. Cozarescu, aflat În pregătire la Spitalul "Caritatea", actualul Spital
Istoria Neurochirurgiei Ieşene by Hortensiu Aldea, Nicolae Ianovici, Lucian Eva [Corola-publishinghouse/Memoirs/1293_a_2216]
-
amintirea veșnică!”. De cealaltă parte, patriarhul îi alină pe „jalnicii ascultători”: „nu mi-aș fi putut închipui vr’odată, că - într-un timp relativ atât de scurt de abia 10 ani - să am eu dureroasa îndatorire de-a înmormânta doi venerabili mitropoliți ai acestei pravoslavnice provincii românești: Bucovina [...]. Deși scumpul nostru confrate Nectarie era atacat de o boală grea care nu iartă - totuși gândul nostru nu se putea împăca cu prea timpuria lui trecere la cele veșnice; ci ne lăsam mai
Nectarie Cotlarciuc, Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei by Marius Vasile Ţibulcă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91906_a_107347]