1,883 matches
-
romanesc al lui Vinea, „aplicat” în Paradisul suspinelor. Autorul nu va ignora epicul amplu, chiar cu elemente „social-gazetărești”, dar îl va hibridiza masiv cu elemente de poem estetizant și de basm în Lunatecii. Un experimentalism gidian întîlnim în „șantierul” romanului Venin de mai. Oricum, în opoziție cu E. Lovinescu și cu numeroșii adepți ai epicului realist-documental, social și istoric, Mihai Zamfir pare a-i da dreptate mai curînd lui Vinea și adepților interbelici ai romanului liric, simultaneist, „muzical” și antidocumental: „Proza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fără precizări suplimentare — textul poemului „Doleanțe“, publicat inițial în Noua revistă română, vol. XVIII, nr. 9, 24-31 mai 1915, și considerat de Șerban Cioculescu o „piatră de hotar în evoluția poetului” („Gară peticită de lumini/ Șine verzi sub luna de venin/ nori în doliu văduviți de crini,/ Ce tăcere, suflete tăcut/ trenurile toate au trecut!/.../ Ultim șir de roți porniți alene,/ felinare, tremurați din gene/țipă deznădejde în sirene,/ Suspinați, supape-n unison,/ sgardă, scutură-te de peron// Gară colorată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cărui manifestări „superficiale” nu poate adera). În paginile despre Ion Vinea din capitolul „Lirica avangardistă“ (în vol. I din Literatura română între cele două războaie mondiale), Ov.S. Crohmălniceanu observa, nu fără malițiozitate, că „În sinea lui, alter-ego-ul scriitorului din romanul Venin de mai (neterminat, publicat postum, în 1971, n.n.), pictorul «constructivist» Andrei Mile, își spune că literatura prietenilor săi plecați peste hotare e «ilizibilă» și că succesul ei îl uimește”. Criticul Constantin Trandafir are dreptate să aprecieze - într-o fișă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a lui I.M. Rașcu și A. Hefter-Hidalgo; debutase cu pseudonimul - premonitoriu - de Perpessicius (lat.: „cel care suferă”) în numărul 46 din 26 decembrie 1915 al revistei Cronica a lui Tudor Arghezi și Gala Galaction; colaborase cu un fragment de roman (Veninul) în revista Arena - nr. 81 din 30 mai 1918 - scoasă la Iași, în refugiu, de Ion Vinea, Demostene Botez, A. Hefter-Hidalgo și N. Porsenna; tot în 1918 (10 noiembrie) a editat la București efemera revistă Letopiseți, alături de doi colaboratori ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Kosch, Andrei Bantaș, Marco Cugno și Marin Mincu, L. Dolgoșeva, Xenia Dumitru, Natașa Nicolau, Susana Vasquez Alvear și Victor Ivanovici, Editura Minerva, București, 1983 Urmuz, Pagini bizare/Weird Pages, traducere de Stavros Deligiorgis, Editura Cartea Românească, București, 1985 Vinea, Ion, Venin de mai, roman, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1971 Vinea, Ion, Opere 1, Editura Minerva, București, 1984, ediție critică și prefață de Elena Zaharia-Filipaș Vinea, Ion, Opere 2, Proza, idem, 1994 Voronca, Ilarie, Restriști, cu desene de Victor Brauner, „Rahova”, Arte grafice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
aici pe țărmul celălalt. Ins pierdut în ceasul rar mă uit prin spinii de la ușă, oameni goi zac în nisip tăcuți, ca-n propria lor cenușă. În joc cu piatra cîte-un val și-arată solzii de pe pântec. Între slavă și veninuri mă-ncearcă boală ca un cântec. [1929] * SEARĂ MEDITERANEANĂ Faruri ghicite pe mare dau semn. Viespii se-nchid în cristale de lemn. Se strânge în țărnă de nu știu ce chin, ca o mână crispată, amarnicul spin. Adie sud cald prin urnele
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
din somnul lung, în care s-așezase. Cenușa îngerilor arși în ceruri ne cade fulguind pe umeri și pe case. [1937] * LÎNGĂ CETATE Nebunul cetății spre turn privește, călcând pe coturn. Ce spornic e timpul, ce lin prin noi strecuratul venin! Bang-bang! Cât de bine ar fi cetatea să uite o zi că ceasul îi este stăpîn! Dar ornicul bate bătrân. Izbânzile cui n-au căzut? Și inima cui n-a tăcut? Ah, luntrele toate spre-apus un val aherontic le-a
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
umbrele tovarăș. Regăsescu-mă pe drumul începutului, străbunul. Cîte-s altfel - omul, leatul! Neschimbat e numai satul, dup-atîți Prieri și toamne neschimbat ca Tine, Doamne. Aur scutură alunul. Fluier zice. Cade fumul. Greierii părinților mulcom cântă, mulcom mor. Cu aroma-i ca veninul amintește-mi-se-arinul. Mult mă mustră frunza-ngustă. Vântul lacrima mi-o gustă. [1942] AUTOPORTRET Lucian Blaga e mut ca o lebădă. În patria sa zăpada făpturii ține loc de cuvânt. Sufletul lui e în căutare în muta, seculara căutare de totdeauna
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
și mai adânc, să nu-l ajungă nici o rază de lumină: s-ar prăbuși. E toamnă. VENIȚI DUPĂ MINE TOVARĂȘI ! Prietenilor mei Veniți lângă mine, tovarăși! E toamnă, se coace pelinul în boabe de struguri și-n gușe de viperi veninul. C-un chiot vreau astăzi să-nchin în cinstea sălbăticiei mele minuni, care pleacă lăsîndu-mă singur, cu plânsul, cu voi, și cu toamna. Veniți mai aproape! - și cel care are urechi de-auzit să audă: durerile nu sunt adânci decât
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
În cazul În care Linda mi-ar răni copilul În vreun fel, v-aș fi spus că aș urla la ea, că mi-aș dezlănțui toată furia, durerea și mînia. Mi-am imaginat că mi-aș urla Întreaga ură, descărcîndu-mi veninul și bucurîndu-mă de expresia șocată de pe chipul ei și de incapacitatea ei de a răspunde. Dar, acum, nu simt nimic din toate astea. SÎnt doar obosită. Și ușurată. Dar mai ales obosită. — Te rog, lasă-mă să-l văd, spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
rămân fără apărare. Și atunci încep să foiască prin somnul meu șerpii. Mă îndoiesc că poți să-ți dai seama ce mi se întîmplă, dar îți voi povesti ceva. Acum câțiva ani, un pădurar prinsese vipere, să le vândă pentru venin. Le-a pus într-un sac pe care l-a legat la gură și l-a aruncat sub pat, să stea acolo până dimineața. După care s-a culcat. Când s-a trezit, a simțit cu groază șerpii dormind la
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
spre tovarășii săi, fără însă să scape de albinele înfuriate. Ca și cum ne-am fi înțeles, am sărit în spatele dușmanilor care cărau pumni în aer spre a scăpa de înțepături. I-am omorât chiar cu armele lor. Nici n-am simțit veninul de albine, usturimea pielii parcă ne stârnea și mai tare în ceea ce făceam. Fiecare dintre noi a căutat să pună mâna pe un cal pentru sine și pentru rubedenii, dar norocul ne-a părăsit. Animalele au început să dea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
fapt e că prin rană i se scurgea sângele, dar a fost salvat de mușcătura unei vipere. M-a lămurit că, atunci când nu se reușește să fie oprită o hemoragie cauzată de o rană, se cade a fi folosit puțin venin de viperă: se întinge în venin un ac de os, care ac este strecurat într-una din venele principale între inimă și rană, repetând operațiunea până când hemoragia se oprește. - Dă bune rezultate aproape întotdeauna, a încheiat el. O săptămână mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
se scurgea sângele, dar a fost salvat de mușcătura unei vipere. M-a lămurit că, atunci când nu se reușește să fie oprită o hemoragie cauzată de o rană, se cade a fi folosit puțin venin de viperă: se întinge în venin un ac de os, care ac este strecurat într-una din venele principale între inimă și rană, repetând operațiunea până când hemoragia se oprește. - Dă bune rezultate aproape întotdeauna, a încheiat el. O săptămână mai târziu, Vibana a cerut să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de lungă și de groasă. A blocat-o cu un lemn, i-a strâns capul cu mâinile și a făcut-o să muște o cute pe care vipera a scuipat. A luat un ac de os și, întingându-l în venin, a înțepat-o pe Vibana deasupra pântecelui, unde se zărea, sub pielea albă și subțire, albastrul unei vene. A făcut operația asta de șapte ori, și hemoragia s-a oprit. Vibana mânca tot mai puțin și slăbea văzând cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
aveau culori țipătoare, care o oboseau, o înconjurau ca niște șerpi ce nu-i dau pace și încearcă să o cuprindă tot mai strâns, tor mai strâns până când simte că nu mai poate respira și că va fi doborâtă de veninul neputinței care se năpustea din toate părțile, încercând să-i otrăvească și ultima fărâmă de rațiune. Nu, nu era posibil așa ceva! Tot ce a fost, tot ce au trăit împreună, toate momentele de vis pe care le-au împărțit, toate
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
de prințul din oraș, Iacob n-a zis nimic și nici n-a răspuns în nici un fel ofertei lui Hamor. A stat ca o stâncă, s-a holbat la omul despre care fiii lui Levi și Simon vorbiseră cu atâta venin - un bărbat cam de vârsta lui, doar că îmbrăcat luxos, cu vorbirea aleasă și gras. Regele arăta înspre un car plin cu lucruri, spre oile și caprele legate în spate. Se declara rudă și spunea că în curând vor avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
asta ca să las să se mai nască Încă unul! Yvonne reușise În sfîrșit să-și capteze auditoriul. Ea, care nu se temea de nimeni și de nimic, evita totuși privirea fiicei ei; Gwen Înțelese că nu-și scuipase Încă tot veninul. - Vorbește, dă-i drumul, de ce ai spus asta?... - Eu unul nu vreau să știu nimic, strigă Ronan Înșfăcîndu-și geanta de voiaj. Ne-am săturat de ura dumitale Împotriva familiei Kersaint! Juliette nu e ca ei... - Juliette e verișoara ta primară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
legături de rudenie atât cu BLLC Holdings, cât și cu Glazerbrooks, știai ?? De ce nu a spus nimănui? Și acum mi-a interzis intrarea în clădire, ceea ce în sine e destul de dubios... Par complet dusă. Par o fostă angajată plină de venin, chinuită și frustrată de resentimente. Adică exact ceea ce sunt. În timp ce privirea îmi coboară pe mesaj, îmi vine instantaneu în minte imaginea bătrânei cu ochi scoși din orbite care stătea la colțul străzii noastre, murmurând „O să vină după mine”. Acum am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
strice tot! V-a amăgit cu vorbele lui mieroase și v-a pus pe buturugă. Nu e prima dată. Nu trebuia să vă las cu el. E vina mea. Am uitat. CĂLĂUL (Către ARTUR.): Nu-l ascultați! E plin de venin... Mă urăște de mic copil... Întotdeauna m-a urât... Uneori toarnă otravă în mâncarea deținuților. Da! Iată cu cine-aveți de-a face! GARDIANUL (Către CĂLĂU.): Taci! ARTUR (Către GARDIAN.): Adevărat? GARDIANUL (Zgâlțâindu-l pe CĂLĂU.): Taci! Taci! CĂLĂUL (Către ARTUR
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
fâșie de piele scoasă de pe propria lui burtă! ARTUR: O să țină? GUFI: Știu eu? Niște nemâncați... Au bube în cerul gurii. Ia deschideți gurile! Niște nesătui! (Cei trei cască gurile.) Uitați-vă, uitați-vă înăuntru... Stau bubele acolo, pline de venin... Stau să crape... ARTUR (Privind.): Da, da... Ăștia înghit cu tot cu bube... Au firimituri negre de pâine pe cerul gurii... GUFI: E vina mea. Eu le-am dat de mâncare. ARTUR: Nu trebuia. GUFI: Am greșit... Am crescut trei șerpi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
l-ați împins să se plângă? De ce? Ca să mai stați de vorbă. Pe mine mă duceți? Pe mine? Vă știu eu. Faceți și pe dracu-n patru ca să mai dați și voi din gură, să vă mai vărsați și voi veninul! Nu mă prostiți voi... Și acu’ începeți cu scârboșeniile, acu’ când vreau să-mi iau și eu partea? Faceți mutre? COLONELUL: Gufi, zău... GUFI (Isteric.): Vreau să spun. ce am de spus! CĂLĂUL: Bine, da’ scurt! GUFI (Fericit.): Scurt! Scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de tine? De ce mi-o fi așa de silă de tine? Ție nu ți-e silă, deloc, deloc? PARASCHIV (Cântă; apoi.): Dacă nu taci îți sfărâm gura. MACABEUS: Știu eu că vrei să mă chinuiești... Știu... Ți s-a zbârlit veninul în tine... Știu... PARASCHIV (Cântă; apoi.): Nu vreau să te chinuiesc N-am treabă cu tine. MACABEUS: Știu eu, știu... Toți sunteți așa... Mă chinuiți după ce mor, mă jupuiți de piele... Altădată nici nu căscai gura... Știu eu... Vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
fiu judecat chiar acum! Chiar în secunda asta! (Așteptare. Secunda zbârnâie prin aer.) Vreau să mărturisesc tot! (Cuvântul tot se desface din găoacea sa aeriană și plesnește pe buzele actorului.) Vreau să spun tot. Am în mine o bășică de venin... O port subsuoară... (Pauză. PARASCHIV, îngenuncheat, încercând să-și smulgă subsuoarele.) Eu am dat drumul șarpelui din cușcă! Eu i-am dat drumul! (Zdrobit; bufnitură în spatele sălii; un șarpe uriaș trece printre rânduri, se uită în ochii fiecărui spectator și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
univers.) N-am vrut să-i dau drumul, n-am vruuuut... (Cântând, ca pe un psalm.) Dar-să-vezi-cum-s-a-rugat-de-mine-și-mi-a-spus: dă-mi drumul, omule, și îți voi mânca inima ca să nu te mai doară inima niciodată și să nu-ți mai clocească acolo veninul... (Liniște neagră. Cuvântul NEGRU trece prin aer cu majuscule.) Și atunci i-am dat drumul! Și el... Haț! I-a halit și inima lui MACABEUS... și inima calului pe care era suit MACABEUS... și inima calului meu... pe oare îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]