1,533 matches
-
în care este scrisă piesa, diferit de cel al lui Creangă, deși la fel de "cult", de prețios, de ceremonios. Ca Sadoveanu, Iorga își impune și aici o limbă a sa proprie, care se vrea autentică, fiind în realitate artificioasă, lipsită de vervă imaginativă. N. Iorga rămâne primul mare exeget care l-a consacrat pe Ion Creangă în clasicitate. Mircea Scarlat și posteritatea lui Creangă Implinirea, la 1 octombrie, a 130 de ani de la debutul lui Ion Creangă, în Convorbiri literare, cu povestea
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
în lumea presei bucureștene. Ar fi superficial să ne referim la similitudinile dintre ziaristul Ladima și gazetarul Eminescu, deși acestea sunt atât de evidente, încât ai senzația că romancierul Camil Petrescu a premeditat în construcția personajului un alter ego eminescian. Verva polemică, perfecta verticalitate morală care îi face imuni în fața șantajelor politice, devotamentul față de meserie îndemnându-i nu arareori să scrie singuri câte un număr întreg al ziarului, sunt aspecte comune ce pot fi observate chiar și cu un ochi de
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
compendiu al volumelor Graiul nostru. În 1925 cu ocazia Congresului filologilor români și apoi în 1931-1932 acceptă geografia lingvistică. În cunoașterea limbii contemporane, paralel cu dialectele și graiurile cercetează argoul, care diferă de limba literară ca lexic meritând atenții datorită vervei de inventivitate, de creație și adaptare, de înțelesul la grupuri sociale, profesiuni. În cursul său Evoluția estetică a limbii române, afirmă că dialectele sunt rezervoarele limbii literare: „O limbă literară care s-a impus trebuie menținută și cultivată ca limbă
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
producându-se ici și colo. Au învățat mai greu decât alții să piardă, amândoi resemnându-se în cele din urmă la prestații ce țin mai degrabă de divertisment decât de artă. Unde sunt geniul și insurgența lui Luc, unde sunt verva si febra amoroasă a lui Gabriel? Zugrăvindu-și personajele pe fundalul unor ambianțe, climate și locații emblematice, Pascal Bruckner face tipologie și totodată frescă. Introvertitul și melancolicul Luc se confundă cu fauna zgomotoasă a unei discoteci, să zicem, ceva între
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Ca într-un conte philosophique de Voltaire, deși cu gândul la marele stilist de caractere, îmblânzitorul de moravuri Flaubert. Adriana Gliga, traducătoare a șapte cărți dificile (amintim doar excepționala "Rapsodie română" de Dominique Fernandez) reușește să echivaleze în românește nemântuita vervă descriptivă și dialogică a lui Martin Page (n. 1975), inepuizabilul elan ironic, alertul spectacol de tandrețe și gravitate prin care tânărul prozator francez a cucerit deja mintea, inima și încrederea cititorilor Viața și opera unui gravor Din 1994 Pascal Quignard
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Unchiul Petros și Conjectura lui Goldbach este o carte despre eroismul intelectual ajuns la stadiul de nebunie și trufie, dar și despre frumusețea matematicii ca o revelație religioasă de dimensiunea Graal-ului. Versiunea românească, semnată de Carmen Daniela Ciora, echivalează subtil verva, stilul alert, dialogic, altitudinea spirituală, intelectuală și științifică a scriiturii, climatul analitic și psihologic prin care talentatul Doxiadis a reușit să se afirme în contextul prozei elene și europene. Război cu propriile fantasme la antipozi Antropolog și jurnalist, Albert Sánchez
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
-l "fetiță", îi ia mâna și i-o pune pe sexul învârtoșat, sărutându-l simultan pe gură, spre panica subliminală și oroarea aceluia. Un Savaonarola se naște în elogiul spiritului și în detrimentul sexului, predică ce nu este întrecută decât de verva expresivă cu care îl veștejește pe liderul băieților de la "Cantemir" travestit în curvă, javră, putoare, târâtură, precum și de imaginarul punitiv al victimei acelei agresiuni homoerotice: Lulu este sortit să cadă pradă păianjenului monstruos, bineînțeles în vis. În realitate va muri
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
activ în acest spațiu. Scenă la teatru Teatrul, în tradiția franceză, a făcut întotdeauna parte din viața mondenă a citadinilor. Mersul la teatru a devenit în românul francez unul dintre motivele frecvente, mai ales începând cu secolul al XVII-lea. Verva și agitația de teatru îmbinate cu piesele de succes ale timpului, tot ce se întâmplă pe scenă și în sală, creează o atmosferă feerica. Teatrul se bucură de un mare prestigiu. La reprezentările de teatru vine întreg Parisul 245. Una
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Mă refer în special la focalizările unor modele pentru elocința sacră: panegiricul de remarcabilă valoare poetică al lui Ilie Miniat: Cine e aceasta care se ivește ca zorile?", sau "predica lui Varlaam rostită în somptuoasa biserică a Trei Ierarhilor", ori verva predicatorului Antim, cel "cu voce tunătoare", pentru că "el și nu altcineva răspunde de enoriași", așa cum afirmă, "că de gâtul meu spânzură sufletele voastre". Fiind extrase textuale remodelate sonor prin rostire, aș observa că dintre epitetele asociate textului, în formulările nuanțate
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
împletea cu inteligența provocatoare. Intervențiile ei, în presă și în manifestările publice, păreau să aibă spontaneitatea unui discurs îndrăgostit, însă alura euforică, efect al bucuriei de a săvârși ceremonialul hermeneutic, nu ascundea încordarea gândului strunit cu iscusință. Un spectacol de vervă surâzătoare și de suplețe intelectuală. Aceeași dezinvoltură trecută prin filtrul reflecției pătrunzătoare o regăsim în lucrările pe care profesoara de la Universitatea ieșeană le-a elaborat. Un puls viu, debordant, animă consistentele studii, în care exegeta se investește ca într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
și absolut superior, conturând el însuși, din propria-i perspectivă, un amplu tablou al situației generale: calitatea efortului ascetic al acuzatorilor, etica duplicitară și teologia lor îngustă și, mai ales, competența acestora într-ale literaturii satirizată fără milă și cu vervă scânteietoare în Soborul de la Căldărușani sau judecata lui Damian Stănoiu, în care autorul imaginează preoții reuniți pentru a-l caterisi citind fragmente din opera sa, recunoscându-se în eroii textelor și incapabili de a accepta convenția de principiu a literaturii
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
lungul întregii sale vieți și opere, a cultivat o formă de ambivalență și de ambiguitate, de suspendare a judecății, chiar și a celei etice, după cum stă mărturie, între altele, articolul său despre piesa L'Eglise (Biserica) de Céline, în care verva antisemită a marelui scriitor francez e deja prezentă ("A propos de L'Eglise de Céline", Le Cahier Bleu, 22 noiembrie 1933). Asemenea lui Șestov, care se străduia să frîngă ancorele rațiunii, Benjamin Fondane / B. Fundoianu disprețuia răspunsurile și era aproape
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cărții de la Paris au recuzat-o cu vehemență, înlocuind-o cu sintagma "literaturi nordice". Nu există, afirmă ei, unitate de limbă nici de loc în scrierile lor, peisajul scandinav adăpostind diferite idiomuri și genuri. Diversitate, prin urmare, și nu unitate. Verva acestor texte, atenția rafinată acordată intrigii și construcției personajelor, aproape clasică, trimit cu gîndul la poezia scaldică, în care islandezii și norvegienii sunt maeștri și care, în opinia specialiștilor, a rămas pînă astăzi poezia cea mai sofisticată și elaborată compusă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
dar și felul în care această sensibilitate estetică poate fi recuperată într-o notă specifică din arta pictorului, din tehnica lui. În această privință, Ioana Vlasiu remarcă frapante "similitudinile cu tehnica și caracterul de performanță al picturii lui Watanobe-sei"134, "verva diabolică", "repeziciunea uimitoare", cum le numește G. Oprescu sau "verva prodigioasă" în termenii lui Francisc Șirato. Însă nu despre un japonism inspirat direct din arta maeștrilor niponi este vorba, ci de o suprapunere a sensibilității estetice într-o arie mai
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
recuperată într-o notă specifică din arta pictorului, din tehnica lui. În această privință, Ioana Vlasiu remarcă frapante "similitudinile cu tehnica și caracterul de performanță al picturii lui Watanobe-sei"134, "verva diabolică", "repeziciunea uimitoare", cum le numește G. Oprescu sau "verva prodigioasă" în termenii lui Francisc Șirato. Însă nu despre un japonism inspirat direct din arta maeștrilor niponi este vorba, ci de o suprapunere a sensibilității estetice într-o arie mai largă, care configurează modernitatea în artele plastice. Altfel spus, "(...) japonismul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
o coregrafie misterioasă. "Descoperisem la stânga urcând la etaj, o sală plină cu vitrine, în care stăteau înșirate rând la rând sute de mici bronzuri vechi pe piedestalele lor. Erau atât de originale aceste statuete cu formele lor curioase... Primitivismul lor, verva și spontaneitatea gesturilor, m-au făcut să înțeleg frumusețea viziunei decorative în sculptură. [...] Desenam, ca în atâtea rânduri, pe genunchi, pe o foiță ruptă din carnet, și cu un creion ciunt găsit în pungă: grupuri de personagii în tot felul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
tovarășilor de la Vaslui care, luând probabil în serios întrecerea socialistă, au muncit cu sârg sau i-au pus pe alții să muncească, contra-cost, evident, în cazul salariaților și fără nici un sfanț pe cei antrenați în celebra „muncă voluntar-patriotică” în mare vervă pe tot parcursul celor 44 de ani de „socialism biruitor”. De fapt, numele personajelor ca și programul manifestărilor, le-am extras dintr-un „Plan privind organizarea adunării festive pentru premierea orașului Vaslui în întrecerea patriotică pe anul 1966”. Această adunare
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
În intimitatea personajului pe care și-l crease Mateiu, pătrunde cu finețe analitică Eugen Lovinescu alăturînd și unele elocvente comparații cu personalitatea paternă: "Nu moștenise nimic din sociabilitatea, din nevoia de a fi în tovărășie numeroasă, în continuă reprezentație, din verva tatălui său risipită în fața unei galerii mute de admirație. Era mai mult un nesociabil, un singuratic, cu aparențe ursuze și posomorîte. Numai între prieteni, în intimitate, reapărea demonul părintesc al elocinței și al paradoxului. Ca și la bătrînul Ion, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
din clarificații, și arta lui e a artificialității somptuoase" (Ov. S. Crohmălniceanu) orientări ce se recunosc și în estetica simboliștilor și decadenților, atît de opusă principiilor clasicismului cărora le-a fost credincios Ion Luca Caragiale: "...oricît ar părea de oribil, verva bătrînului Caragiale, ostentativa-i comportare plebeiană, verdeața limbajului său, era dispus să le convertească în trivialitatea volubilă a lui Pirgu, sub a cărui înfățișare de măscărici își cam vedea tatăl" (idem). S-a mai afirmat iarăși că veritabila noblețe mateină
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
fantastice. În limbajul realist, Matei merge un strat mai jos decît Ion Luca, în cel rafinat un strat mai sus. Excepționala forță lexicală din D-ale carnavalului și O noapte furtunoasă, cu locuțiunile atît de tipic mahalagești, nu seacă în verva "studiată și savurată" a limbagiului lui Pirgu, a Penii Corcodușii și în seva expresivă a cuvîntului, cînd e vorba să prindă tipurile din familia Arnoteanu.") și la statutul unor personaje aflate în relație de filiație: "Intermediarul amorurilor clandestine ale lui
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
Conul Leonida... nu era decît "mica farsă a lui Caragiale" iar un ziar liberal observa că în Scrisoarea pierdută devenită în timp capodopera absolută a dramaturgiei românești "moralitatea suferă, acțiunea păcătuiește, intriga n-are temeiuri" acceptînd doar că "toate au vervă, chiar și cînd n-au fond." Corul denigratorilor atinge punctul maxim după premiera piesei D-ale carnavalului făcîndu-se publice invectivele cele mai ordinare: "O stupiditate murdară, culeasă din locurile unde se aruncă gunoiul, [...]. Niciodată, pe o scenă din România, o
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
spitalul" lui Zola cu aceleași argumente cu care altădată susținuse "spitalul" lui Caragiale. Ceea ce e surprinzător e că propriul "spital" al eroilor Iorgovan, Pupăză, Bandi, Reghina din Pădureanca sau Mara ar cădea răpus de rigiditatea principiilor estetice susținute cu atâta vervă de scriitorul anilor din urmă. Fără îndoială că Slavici a fost dintotdeauna un partizan al ideii că esteticul este congener eticului, dar amândouă categoriile sunt deduse de el în anii maturității creatoare din categoria primordială a social-existențialialului. În virtutea acestei teorii
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
celuilalt. Așa cum subliniază F. Flahaut: "A lua cuvântul înseamnă întotdeauna cel puțin a avea responsabilitatea de a arăta că ești în măsură să o faci [...] Pertinența este fundamentul enunțării". Aceasta nu ne împiedică, așa cum subliniază La Bruyère să: Intrăm cu vervă în discuții, de cele mai multe ori cu vanitate sau cu ironie, și mai rar cu foarte multă atenție: din dorința de a răspunde la ceea ce nici nu ascultăm, ne asumăm ideile și le explicăm fără a lua în seamă raționamentele celuilalt
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
au legătură cu evenimentele anterioare acțiunii și pe care autorul le povestește cuiva, în general; evenimentele propriu-zise, reprezentate pe scenă, se reduc, în ceea mai mare parte, la minimum: tot ceea ce unui narator i-ar plăcea să povestească cu multă vervă, toată viața tumultoasă a personajelor, toate vor ține de trecut. Narațiunea devine aproape în întregime anterioară acțiunii; ea este condiționată de către aceasta, însă secvența narativă se reduce la minimum.[...] Odată acțiunea declanșată, narațiunea apare ca un obstacol; așa cum sunt, de
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
de crime împotriva maiestății imperiale, cea mai vastă și mai elastică, și care, tocmai de aceea, a secerat mai multe victime sub diverși împărați: injurii, fie și numai cuvinte, împotriva împăratului. S-ar putea crede cu ușurință că poetul cu verva sa a distrat vreun cerc anti-Augustus pe la spatele acestuia. Dar Ovidiu exclude și o vină de acest fel, limitând-o pur și simplu la faptul de a fi văzut respectivul delict 108. Ochii poetului au fost spectatori la un funestum
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]