1,839 matches
-
de luptători devotați. Îi vedeam figura impunătoare, îi auzeam glasul puternic dând porunci scurte... Samuraii răspundeau cu zăngănit de săbii și strigăte războinice. Am „retrăit” câteva clipe din istoria fascinantă a Japoniei... Spun „retrăit”, întrucât convingerea mea este că am viețuit cândva pe această exotică, fascinantă și încărcată de o istorie plină de cruzime, insula Japonia. Mi-am revenit din visare, m-am scuturat de amintiri, am udat prosopul de la gât și am savurat o sticluță cu o băutură energizantă, ca să
Japonia. Mister şi fascinaţie by Floarea Cărbune () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1258_a_2102]
-
vilei, care-i pescar și mi-a dat unele informații despre știucă și costrăș okuna. Ivan Ivanovici mi-a povestit o legendă despre lacul de la Soci în Caucaz. În vremea de demult acolo se găsea o regiune secetoasă, în care viețuiau greu oameni năcăjiți, în cea mai mare parte păstori. Le lipsea acelor năcăjiți apa, pe care o aduceau de la mari depărtări, în burdufuri, pe spatele asinilor. Într-un rând a intrat în acel loc depărtat și pustiu un imam bătrân
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Am socotit că progresele Uniunii Scriitorilor din România nouă e bine să fie aduse și în forma aceasta a adunărilor la cunoștința poporului pentru care ele s-au săvârșit. Arta literară nu mai este un amuzament steril pentru acei care viețuiesc în huzur; arta literară devine bucurie sufletească și intelectuală pentru întregul popor muncitor, în calea sa către popasul luminat și activ al socialismului. De aceea scriitorii sunt hotărâți să vie din când în când, destul de des, în contact cu cititorii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
o ploaie necontenită. Acestui loc îi răspunde mai sus o cascadă bogată de câteva zeci de metri cădere în perdele de unde luminate de soare. Aici sunt "lacrimile bărbaților". Ambele lacrimi au legende rămase din miile de ani ai trecutului, de când viețuiesc în izolarea măreață a piscurilor albe popoarele caucaziene. De la un loc drumul se desface; șoseaua apucă pe un afluent al râului Bzâb: Ghega. Suim necontenit pe o șosea asfaltată și de pe Ghega ocolim iarăși pe altă apă, Iupșara. Aici curg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
ani, În care prefață, „magistrul” Își dă În petec. Și nimeni, atunci, nu Înțelege! Și alții, și alții, spirite dramatice, suferinde, contosionate precum sclavii lui Michelangelo de la Galeria dell’Academia din Florența, siluete privite cumva „de sus” de noi, azi, viețuind parcă Într-o bolgie dantescă și, totuși... admirabile! O dublă lumină aruncă asupra lor sfârșitul de secol - de compătimire și de admirație! Da, dar ce fel de admirație?! Eu Însumi am pășit cu un pas În acest exil și, dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
roșie, dar și rădăcinilor lor, lucru care se va răzbuna acolo, În deșerturile Australiei sau În megapolisurile europene sau americane, unde Îi așteaptă o dură nivelare și pierdere a identității, uneori chiar și a demnității firești, evacuați În ghetouri unde viețuiesc mii și zeci de mii de cetățeni de „a doua categorie” și uneori chiar și de „a treia!”... Plecarea lor, uneori fuga lor prost ascunsă sub o formă improvizată, de „scepticism generalizat”, trădează, În profunzime, chiar această unitate națională Încă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
pe Terra” cum spune Th. Mann. Sigur, trebuie să fim prudenți când vorbim de o „vinovăție colectivă”; e bine, se știe aceasta, de a ne feri de generalizări și mai ales când ele se aplică unei colectivități umane În care viețuim ca’ntr-un marsupiu, deoarece, dacă uterul matern ne expuzează la un anumit soroc, cel colectiv nu o va face niciodată, chiar dacă, fizic și cu eforturi dizgrațioase psihologice și morale, noi, fugind de locul nașterii și Încercând a ne „adapta”, adică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
unui Premiu Nobel etc. etc. Această „indiferență” clară, marcată, a trăit-o pe propria-i piele poeta Ana Blandiana. Excelentă scriitoare, păstrându-și demnitatea și o anume ținută a scrisului În lungile decenii ale dictaturii, având bunul instinct de a viețui cultural pe lângă „Înțelepți” precum un Ivașcu, sau Bogza, Încercând, În ultimii și cei mai grotești ani ceaușiști, să obțină sprijinul unui Gogu Rădulescu, ea și câțiva colegi de marcă, Înspăimântați de paranoia puterii. (Gogu, fostă „vedetă a acelor portrete” pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Mandric, Mazilu, Cosașu, Raicu. Foști colegi la „aventurista” și cam „bolșevica” Școală de literatură care ambiționa, după modelul marii Uniuni Sovietice, să producă pe bandă condeieri aplecați partidului. Nu am Înțeles și nu Înțeleg nici azi reproșul lui Raicu (care viețuiește cam singuratec Într-un Paris care, necesarmente, i-a rămas străin!Ă. Manolescu, cu care nu am fost apropiat În zilele mele „de glorie” și de putere administrativă, s-a apropiat de mine În ’72-’73 și mi-a propus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Brătianu! -, dar, mai ales, unirea cu tot ceea ce ea Însemna la modul festiv, sărbătoresc, dar și dramatic: Încercarea, efortul și lupta atâtora pentru conviețuirea a sute și sute de mii de inși, ce vorbeau aceeași limbă, e drept, dar care viețuiseră secole și secole sub trei imperii antagonice - rus, turc și austriac. Această „convulsie” dramatică a marii Uniri s-a văzut mai clar, cum se Întâmplă, În provincie și, mai ales, În cele „revenite” la patria mumă: Basarabia, Bucovina și Ardealul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
pagini de parcă aș fi fost o pasăre lucidă, o cucuvaie instalată În „colțul unei camere” sau, cum se speculează În unele texte de sorginte americană În legătură cu „traiectul” unui spirit care, Înainte de a părăsi total corpul de carne În care a viețuit decenii, planează deasupra lui și a micii cete de inși care contemplă cadavrul; și, cât timp mai sunt capabil să „mă uimesc”, cred a fi Încă viu, apt de a reacționa prompt și cu justețe nu numai la anumiți stimuli
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
în Europa și cu tot "războiul rece" și tensiunile iscate pe o problemă sau alta sau ciocnirile în forumurile și reuniunile internaționale, pacea generală genera speranța unor vremuri mai bune. Cetățenii din zona RDG, împuținați masiv în anii de război, viețuind zi de zi cu trupele de ocupație sovietice, îndoctrinați zi de zi cu ideile binefăcătoare ale socialismului și trăind, fără s-o spună și s-o recunoască, zi de zi teribila traumă a culpabilității, se resemnaseră cu situația "de facto
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
că negociasem, în 1991, programul de schimburi cultural-științifice cu Spania, care conținea un capitol consacrat cooperării universitare. După Alcala de Henares, treburile m-au purtat la Salamanca, un alt nume de rezonanță în istoria spiritualității spaniole, loc pe unde au viețuit cartaginezii lui Hannibal, romanii și arabii și unde însuși marele Napoleoan avea să ducă o crâncenă bătălie în 1812. Pe la vestita universitate din Salamanca au trecut vestite nume , printre care Hernan Cortes, Cervantes, Ignatio de Loyola, viitorul cardinal inchizitor, Miguel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
alternativ, ei mai având și codul URY). La ministerul de Externe nici n-au vrut să audă, precizându-mi-se că ROU este asemenea "bandera nacional de la Patria" la fel ca steagul Patriei, cu ea s-au născut și au viețuit generații de uruguayeni, și acum venim noi să le stricăm rosturile... Oricum, după mai multe discuții, în cadrul cărora le-am strecurat și ideea ca autoritățile de la Geneva înclinau să accepte cererea României, mi-am făcut datoria cu misiunea neplăcută, au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
terii care, spunea el, iubea prea mult latina de aur pentru a se putea folosi de aceea, grosolană, a Evan ghe liilor. Anu mite rafinamente sunt incompatibile cu cre dința: bu nul-gust și absolutul se excludă Nici un zeu nu supra viețuiește surâ sului unui om de spirit, îndoielii fri vole; în schimb, îndoiala profundă nu așteaptă decât să se nege pe ea însăși pentru a se preschimba fulgerător în fer voare. Ar fi zadar nic să căutăm acest fel de privire
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
și purta semnăturile președintei (R. Berall) și secretarei (G. Terdiman). Cele două doamne din protipendada care mai rămăsese loco, preferând patriarhalul târg provincial prăfuitului și agitatului București, și-au Început documentul cu descrierea tragică a situației evreimii destul de numeroase ce viețuia cu greu acolo: „Împrejurările economice defavorabile cari s’au abătut asupra județului nostru și În al doilea an și aceasta cu toate consecințele sale dezastruoase, ne silesc a vă adresa un călduros apel de ajutorare cu speranța că veți bine
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
pentru Duminică 4 Aprilie 50 de tineri pentru a lămuri tineretul care va lua parte la brigăzile de muncă voluntară”. Acest voluntariat se refera strict la „...Îngrijirea cimitirului evreiesc” și nicidecum la vreo acțiune de Înfrumusețare a orașului În care viețuiau. O frumoasă dispensă au primit „...evreii care nu sunt apți de a lucra la munci grele”, permițându-li-se (ca o recompensă, firește, picată la țanc) „...practicarea comerțului ambulant”. Tot din acest proces verbal de ședință am remarcat că la
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
copilărie: oameni care, în tăcere, într-o rânduială desăvârșită și o bună cuviință fără cusur, duc la bun sfârșit pravila în biserică, pregătitul mâncării în bucătărie, copierea cărților în chilie. Oameni care se întrețin din lucrul propriilor mâini și care viețuiesc într-o comuniune desăvârșită cu natura, cu Dumnezeu, cu ei înșiși și cu cei din jur. De la ei învață tânărul Platon între douăzeci și douăzeci și patru de ani, tot ce trebuie să știe un monah desăvârșit: de la coptul pâinii și culegrea
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
de obște, recomandată începătorilor spre a intra ucenici și a deprinde, prin tăierea voii proprii, rânduiala ascultării. Calea de mijloc sau împărătească, în care doi sau trei călugări maturi, mult îmbunătățiți duhovnicește se retrag într-un schit izolat spre a viețui și a se ruga împreună, fiecare considerându-se în ascultare la celălalt. Și calea cea mai dificilă, a treia, rezervată doar marilor ostenitori într-ale credinței, pustnicia. Îl sfătuiește astfel să părăsească o încercare cum este desăvârșita izolare, rezervată doar
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
natale, aici va culege culorile ultimei amintiri despre această țară. Primul lucru pe care îl aflăm despre obștea de la Lavra Pecerska este faptul că monahii doritori să se alăture comunității deja existente sunt primiți și rânduiți în ce chilie să viețuiască și la ce ascultare să slujească, numai după o „lungă cercetare ” în fața întregului sobor. Este vorba așadar, despre un tărâm care nu se deschide oricui, având legile proprii și propriul ritm de viețuire, accesibile numai celor dornici de ascultare. Ritmul
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
care privind, își schimbă gândul de a rămâne acolo pentru tot restul vieții, și se decide să-și caute un nou lăcaș duhovnicesc, pentru un motiv aproape indescifrabil, atât pentru omul modern, cât și pentru omul acelor timpuri: dorește să viețuiască într-un loc unde lucrurile să nu fie atât de ușor de rezolvat ca la Lavra Pecerska, traiul zilei următoare să nu fie asigurat, îndestularea și siguranța vieții de zi cu zi, să nu fie posibile. Privind la acești oameni
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
dezvoltă cu oameni care au condiții și sunt capabili de autoafirmare. Altminteri ea doar supraviețuiește; nimeni nu a putut demonstra că în societățile în care autonomia persoanei este grav încălcată lumea merge spre pieire fizică. Doar că oamenii acelei lumi viețuiesc, nu trăiesc. Îmi amintesc o anecdotă amară din vremea comunismului: un ascultător întreabă la Radio Erevan: „Există viață înainte de moarte?”. Dacă altcineva ne încalcă autonomia sau dacă o încălcăm noi pe a altora în mod nelegitim, comitem păcatul lezdemnității. Acceptând
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
adorate, se întreabă ea, au fost țărăncile și femeile muncitoare? Ea face apologia muncii ca metodă de emancipare, considerând că bărbații și femeile trebuie să fie legați între ei sentimental, nu economic, să fie în situația de a dori să viețuiască împreună, nu de a fi nevoiți să o facă fiindcă altfel nu au mijloace de trai (ibidem, p. 112). Ea accentuează asupra dublului standard folosit în mass-mediaxe "„mass-media", faptul că bărbaților cu funcții de decizie li se cer opinii despre
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
putere" arbitrară. - Patriarhatulxe "„patriarhat" relațiilor de gen nu este temporar, ca în cazul relațiilor adulți-minori, ci este pe viață (vezi și Miroiu, 2003 b). - Este simultan peste tot și modelează relațiile și realitățile din societate. - Funcționează statistic, lăsând loc excepțiilor. - Viețuiește și în capitalismul democratic care a abolit inegalitățile prin naștere, permițându-le pe cele prin traseul parcurs în viață. - Este o relație de puterexe "„putere" primitivă și foarte veche, are și mecanisme primitive de instituire și reproducerexe "„reproducere". Este simplă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1944_a_3269]
-
este o necesitate socială în actuala organizație burgheză, în care familia este lăsată pradă mizeriei fizice și morale, în care femeia mamă este la fel de exploatată ca și bărbatul, în care nu există un ajutor medical și social pentru familiile care viețuiesc în foame și promiscuitate. Dacă în actuala organizație capitalistă bazată pe mizerie pentru unii și bogății pentru alții, femeia sărmană, lucrătoare, gospodină sau țărancă, este lăsată la voia întîmplării și fără nici o protecție, - atunci este nedrept și imoral ca această
[Corola-publishinghouse/Administrative/1936_a_3261]